Sper ca veti avea rabdare sa cititi acest articol de mare folos, pe care l-am preluat de pe "Razboi intru cuvant" :
„Steaua sus răsare ca o taină mare“
Ce copil român nu a cântat la vremea sa acest colind în luna decembrie? Şi ce adult român nu le cunoaşte şi în somn? Deci, steaua din Bethleemul Iudeii a fost, este şi va fi cu adevărat „o taină mare”, descoperită de Dumnezeu oamenilor, propovăduită de Biserică şi primită cu credinţă de către toţi dreptcredincioşii cler şi mireni deopotrivă.
Dar, iată, pe această lume din ce în ce mai căzută ce se îndreaptă cu paşi tot mai grăbiţi în braţele lui Antihrist, se găsesc şi alt fel de „credincioşi”, închinători ai „sfintei ştiinţe”, care nu se pot opri de a huli în aceste perioade binecuvântate ale marilor posturi, cum ar fi cel de acum al Naşterii Domnului. Astfel, ei toarnă pe gâtul celor dispuşi să-i creadă, fel de fel de ipoteze „ştiinţifice”, pe care omul de azi, (ce parcă ar trebui să poarte permanent acea bulină roşie de avertizare „şubred (în credinţă), în permanent pericol de prăbuşire”), cum ar fi cea a „desoperirii” adevăratei date a Naşterii Domnului, care după ei nu ar fi câtuşi de puţin cea bisericească, 25 decembrie, dată mărturisită de întreaga creştinătate cel puţin din veacul al V-lea încoace. Chiar şi astăzi, cei de pe aşa numitul „stil vechi” („iulian”, tradiţional) tot pe 25 decembrie sărbătoresc, data de 6 ianuarie este cea de pe noul calendar („gregorian”, modernist, civil)!
Iată spre exemplificare o ultimă „găselniţă” relatată de telegraph.co.uk. ce se poate citi pe net pe site-ul Mediafax:
“Astronomii susţin că Iisus s-a născut în luna iunie[1]
LONDRA / 15:06, 9.12.2008
Astronomii australieni susţin că Iisus s-a născut în luna iunie, după ce au cartografiat apariţia “stelei de Crăciun”, despre care Biblia spune că i-a condus pe cei trei magi până în Betleem, la locul naşterii lui Cristos, informează telegraph.co.uk.
Astronomii au descoperit că steaua care i-a condus pe cei trei magi până la locul naşterii lui Iisus a apărut deasupra Betleemului în urmă cu două milenii, pe data de 17 iunie, nu pe 25 decembrie.
Cercetătorii susţin că “steaua de Crăciun” a fost, cel mai probabil, o aliniere spectaculoasă a planetelor Venus şi Jupiter, care s-au apropiat atât de mult, încât au început să strălucească împreună, dintr-o dată, “ca un singur far luminos”.
Astronomul australian Dave Reneke a folosit un software complex pentru a cartografia poziţia exactă a tuturor corpurilor cereşti şi pentru a alcătui harta nocturnă a cerului, aşa cum a apărut ea în realitate, deasupra Pământului Sfânt, în urmă cu peste 2.000 de ani.
Această analiză a relevat existenţa unui eveniment astronomic spectaculos, în jurul datei la care s-a născut Iisus.
Reneke a spus că cei trei magi au interpretat, probabil, acest eveniment luminos de pe cer ca fiind semnalul pe care îl aşteptau. Astfel, ei au urmat calea indicată de această “stea”, către locul naşterii lui Iisus, la o iesle din Betleem, după cum a fost descrisă scena în Biblie.
Studiile în general acceptate au plasat această naştere în intervalul cuprins între anii 3 î.Cr. şi 1 d.Cr.
Folosind “Evanghelia după Matei” ca punct de referinţă, Reneke a determinat că acest eveniment planetar luminos s-a produs pe data de 17 iunie, în anul 2 î.Cr.
Acelaşi astronom, care este, totodată, şi editorul revistei Sky and Space, a declarat: “Avem un software care poate să recreeze cu exactitate cerul nocturn, aşa cum era el în oricare noapte din secolele trecute”.
“Venus şi Jupiter s-au apropiat foarte mult în anul 2 î.Cr. şi de pe Pământ păreau să fie o singură stea strălucitoare”, a explicat Reneke.
“Noi nu susţinem că era chiar «steaua de Crăciun», dar mi se pare că este totuşi cea mai puternică explicaţie găsită până în prezent”, a adăugat astronomul australian. “Decembrie este o dată arbitrară, iar oamenii au acceptat-o ca atare, dar asta nu înseamnă că aşa s-a întâmplat în realitate”, a continuat Reneke.
Astronomul australian a declarat că teoria lui nu reprezintă în niciun caz o încercare de defăimare a religiei, ci dimpotrivă, rezultatele sale vin în sprijinul religiei, din moment ce un corp strălucitor a luminat cerul deasupra Orientului exact în perioada descrisă de textele religioase.
Teoriile anterioare au speculat ideea exploziei unei supernove sau trecerea unei comete. Reneke consideră că, prin micşorarea ariei de cercetare, tehnologia actuală a oferit cea mai convingătoare explicaţie de până acum.“
Acestei şoapte a vrăjmaşului îi vom opune spre mărturisire şi zidire învăţătura adevărată a Bisericii, aducând cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur. Ele au fost rostite în Răsărit unde încă se prăznuia în veacul al IV-lea Naşterea odată cu Botezul pe 6 ianuarie. Dar, prin lucrare dumneziască, acolo a ajuns vestea prăznuirii adevărate de la Roma, a datei de 25 decembrie. Pentru a risipi nedumeririle legate de această „inovaţie”, Sfântul a ţinut o Cuvântare din care am preluat fragmentele necesare.
În ea a atras atenţia asupra legăturilor: Naşterea Domnului pe 25 decembrie înseamnă zămislirea (Bunavestire) pe 25 martie, şi naşterea Sfântului Ioan Botezătorul pe 24 iunie, toate acestea legându-se una de alta în cel mai armonios chip. Acest lucru este foarte important de menţionat, deoarece, din păcate circulă în mediile noastre bisericeşti ideea că aceste date sunt pur şi simplu conveţionale fictive şi simbolice, şi au fost fixate mai târziu de către Biserică prin „creştinarea” unor sărbători păgâne care celebrau solstiţiile. Astfel Crăciunul ar fi fost aşezat lângă solstiţiul de iarnă pentru a simboliza creşterea Soarelui (Hristos) şi a zilelor, şi descreşterea Sfântului Ioan Botezătorul.[2]
SF. IOAN GURĂ DE AUR: CUVÂNT LA NAŞTEREA DOMNULUI
“… Eu doream ca în această sărbătoare să văd biserica plină de fraţi, precum este, şi dorinţa mea s-a îndeplinit. Nu sunt nici 10 ani împliniţi de când această zi s-a făcut cunoscută şi iată că ea străluceşte prin râvna noastră ca şi când ni s-ar fi predat din veac şi de mulţi ani, aşa că poate să o numească cineva cu dreptate, sărbătoare nouă şi veche. Nouă pentru că ea de curând ni s-a făcut cunoscută, veche pentru că ea îndată s-a făcut asemenea cu sărbătorile cele mai vechi şi aşa zicând a ajuns aceiaşi măsură a vechimei cu dânsele.
Precum plantele cele nobile, când se pun în pământ îndată şi repede cresc la înălţime, aşa această sărbătoare, care la apuseni era demult cunoscută, iar la noi abia acum de câţiva ani s-a adus, aşa de repede a crescut şi aşa de multe roade a adus, precum şi voi vedeţi, biserica fiind plină până la refuz de mulţimea credincioşilor… Deci ca un părinte al vostru întru slujire, voi încerca a vorbi spre folosul vostru, pe cât îmi stă în puterile mele şi cât darul lui Dumnezeu îmi va da.
Deci ce doriţi voi să auziţi întru aceasta zi? Ce altceva decât să vorbim despre această zi. Eu ştiu că mulţi încă şi acum nu sunt lămuriţi întru sine despre această sărbătoare. Unii sunt pentru dânsa, alţii împotrivă, şi în toate locurile se vorbeşte despre dânsa. Unii aduc împotriva ei că este nouă şi abia de curând introdusă, alţii întăresc că încă şi proorocii au prevestit Naşterea lui Hristos, şi că ea este cunoscută şi stimată din timpurile cele vechi de către toţi apusenii: de la Tracia până la Cadix. Ei bine despre aceasta zi vom vorbi noi! Căci aceasta zi măcar că nu se ştie prea multe despre dânsa, se află la noi în aşa de mare cinste, este lucru dovedit că ea când va fi mai mult cunoscută, se va bucura de o râvnă mult mai mare. O cât mai mare pătrundere ce veţi dobândi despre ea prin vorba mea, va mări şi mai mult plecarea noastră către dânsa”.
Din articolul citat: „Astronomii au descoperit că steaua care i-a condus pe cei trei magi până la locul naşterii lui Iisus a apărut deasupra Betleemului în urmă cu două milenii, pe data de 17 iunie, nu pe 25 decembrie.”
Sf. Ioan Gură de Aur:
„Eu am trei dovezi, din care noi cunoaştem ca acesta este timpul în care S-a născut Domnul nostru Iisus Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu.
Steaua a adus pe magi de la răsărit, porunca Cezarului a dus pe Maria în cetatea ei părintească, care s-a numit de prooroci ca loc de naştere a lui Hristos….
Dar pentru ca se pot face încă mai lămurită, dovada că ziua e astăzi este cu adevărat ziua naşterii lui Hristos, vă rog să luaţi minte, căci lucruri ce s-au petrecut de demult voiesc a le readuce în memoria noastră şi a aduce legi vechi, pentru a face dovada a tot ce spun…
Deci dacă o dată pe an la sărbătoarea corturilor intra Arhiereul în Sfânta Sfintelor să arătăm acum că atunci s-a arătat îngerul lui Zaharia tocmai când el era în Sfânta Sfintelor, căci s-a arătat numai lui pe când el tămâia…. Acesta era în timpul sărbătorii corturilor şi a postului, căci aceasta din urma se înţelege prin cuvintele: ,,Să smeriţi sufletele voastre“. Iar această sărbătoare se făcea la iudei către sfârşitul lunii septembrie. Aşadar atunci a zămislit Elisabeta. Acum este timpul să arătăm ca în a şasea lună de când Elisabeta purta în pântece pe Ioan, Maria a primit vestirea cea de bucurie şi a zămislit şi ea. Adică acum a venit la ea Gavriil şi i-a zis: „Nu te teme, Maria, că aflaşi har la Dumnezeu. Şi iată, vei zămisli în pântece, şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus.” (Luca I, 30). Când ea s-a spăimântat şi a întrebat: cum este aceasta cu putinţă? Îngerul i-a răspuns şi a zis: ,,Duh Sfânt va pogorî spre tine şi puterea Celuia de Sus te va umbri; drept aceea şi ce se va naşte din tine Sfânt, chema-se-va Fiul lui Dumnezeu. Şi iată Elisafta, rudenia ta, şi ea zămislită fiind fiu în bătrâneţele ei, şi aceasta a şasea lună este ei, ce se chema stearpă. Că la Dumnezeu nu va neputinţă tot cuvântul.”
Deci dacă Elisabeta a zămislit în luna septembrie, Maria a zămislit mai târziu în luna a şasea, în martie şi dacă mai departe vom adăuga cele nouă luni până la naşterea lui Hristos ajungem în luna de faţă decembrie, în care şi prăznuim această zi. Noi am arătat mai înainte tot ce era de zis despre această zi…”
Iar mai târziu Sfântul Ioan Damaschin (Dogmatica) „În vremea naşterii trupeşti, iubitoare de oameni şi mântuitoare a Domnului, care pentru noi s-a făcut, s-a arătat magilor o stea (Matei II, 2)[3], care nu era dintre stelele făcute la început. Şi lucrul acesta este vădit din aceea că steaua mergea când dela răsărit la apus, când dela miazănoapte la miazăzi, când se ascundea, când apărea, iar aceasta nu este rânduiala şi firea stelelor.”
În legătură cu steaua din Betleem, Sfântul Ioan Gură de Aur a dezvoltat amplu problema ei în mai multe omilii:
„Iară Iisus născându-Se în Vithleemul jidovesc, în zilele lui Irod împărat, iată, vrăjitorii de la răsărituri au venit la Ierusalim, zicând: «Unde este Cel ce S-a născut, împăratul jidovilor? Că am văzut steaua Lui spre răsărit şi am venit să ne închinăm Lui.»” (Matei II, 1-2).
Avem nevoie de multe privegheri, de multe rugăciuni, ca să putem interpreta textul acesta, să aflăm cine erau aceşti magi, de unde au venit, din ce pricină, ce i-a făcut să vină şi în sfârşit ce e cu steaua aceasta. Dar mai bine spus, dacă vreţi, să vorbim mai întâi de cele ce spun duşmanii adevărului. Că atât de mult i-a pornit pe ei diavolul împotriva noastră, încât încearcă şi din textul acesta să facă arme împotriva adevărului.
Dar ca să nu îngrămădesc nedumeriri peste nedumeriri şi să vă ameţesc, haide să dezlegăm problemele puse de steaua de la naştere. Dacă vom afla ce stea a fost, de unde a fost, dacă a fost o stea din multele stele sau alta decât celelalte, dacă a fost o stea adevărată sau numai una aparentă, atunci vom înţelege cu uşurinţă şi pe toate celelalte.
- De unde vom căpăta răspuns la aceste întrebări?
- Chiar din cele scrise în Evanghelie. Că n-a fost una din stelele cele multe, dar, mai bine spus, după părerea mea, n-a fost nici stea, ci o putere nevăzută, care a luat chip de stea, se vede în primul loc din mersul ei. Nu este, nu este vreo stea care să meargă pe cer cum a mers steaua aceasta; noi vedem că şi soarele şi luna şi toate celelalte stele merg de la răsărit la apus; steaua aceasta, însă, mergea de la miazănoapte la miazăzi, ca aşa se afla Palestina fata de Persia.
În al doilea loc, şi din timpul în care s-a arătat putem vedea ca steaua aceasta n-a fost una din multele stele. Nu se vedea noaptea, ci ziua namiaza mare pe când strălucea soarele; putere pe care n-o au nici stelele, nici luna; că luna depăşeşte în strălucire pe toate celelalte stele, dar când se ivesc razele soarelui, se ascunde îndată şi dispare. Steaua aceasta, însă, prin mărimea strălucirii sale, a biruit şi razele soarelui; strălucea mai tare decât ele; lumina mai puternic, deşi era altă lumină.
În al treilea rând, se vede că nu era una din celelalte stele, pentru ca apărea şi apoi iarăşi dispărea. Pe drumul până în Palestina steaua se arăta conducând pe magi; când au ajuns în Ierusalim s-a ascuns; apoi iarăşi, când magii au părăsit pe Irod, după ce-i spuseseră pricina pentru care veniseră şi au plecat, steaua iar s-a arătat; şi acest lucru nu poate fi mişcarea firească a unei stele, ci a unei puteri înzestrate cu o raţiune deosebită. Nici nu avea un drum propriu; mergea când magii trebuiau să meargă; când stăteau ei, stătea şi ea; slujea tuturor celor de trebuinţă. Era ca stâlpul cel de nor din pustie: oprea şi scula tabăra iudeilor atunci când trebuia (Ieşire XIII, 21-22[4]).
În al patrulea rând, se vede bine că nu era o stea precum celelalte stele din chipul în care a arătat locul unde S-a născut Pruncul. Că n-a arătat locul rămânând sus pe cer - de altfel nici nu putea să le arate locul de rămânea sus -, ci l-a arătat pogorându-se jos. Ştiţi doar că locul era atât de mic cât putea încăpea o colibă, dar mai bine spus, cât putea încăpea trupul unui prunc; iar o stea obişnuită nu putea să arate un astfel de loc pentru că o stea stă la o înălţime foarte mare şi nu poate să arate un loc atât de mic, nici să-l facă cunoscut celor care vor să-l găsească. De lucrul acesta poţi să te încredinţezi uitându-te la lună; deşi este cu mult mai mare decât stelele, totuşi pare că este aproape de toţi locuitorii lumii răspândiţi pe o întindere atât de mare de pământ. Spune-mi, te rog, cum ar fi putut steaua să arate locul aşa de îngust al ieslei şi al colibei de n-ar fi părăsit înălţimea aceea, de nu s-ar fi pogorât jos şi n-ar fi stat chiar deasupra capului Pruncului? Acest lucru îl lasă evanghelistul să se înţeleagă când spune: «Şi iată, steaua carea au văzut la răsărit înainte aducea pre ei, până viind a stătut deasupra unde era Coconul.» (Matei II, 9)…
Iată, dar, câte pricini ne arată că steaua aceasta nu era una din multele stele ale cerului şi că ea nu s-a arătat potrivit legilor care guvernează creaţia văzută….
«Şi iată, steaua carea au văzut la răsărit, înainte aducea pre ei» (Matei II, 9).
Că pentru asta s-a şi ascuns steaua, ca magii, pierzându-şi călăuza, să fie siliţi să întrebe pe iudei şi să se facă tuturora cunoscută naşterea lui Hristos. După ce au întrebat şi după ce au avut dascăli pe duşmanii lui Hristos, steaua iar s-a arătat….
Trebuia, deci, ca steaua să-i ducă chiar la locul unde S-a născut. De aceea, îndată ce-au ieşit din Ierusalim s-a arătat steaua şi nu s-a oprit înainte de a ajunge la ieslea naşterii. Minunea a urmat minunii. Amândouă erau pline de minune: şi închinarea magilor şi mergerea stelei înaintea lor; erau îndestulătoare să atragă chiar pe cei cu totul împietriţi la suflet… Mai mult: când steaua a ajuns deasupra Pruncului, steaua s-a oprit. Iar ca o stea, când să se ascundă, când să se arate şi în sfârşit să se oprească după ce iar s-a arătat, înseamnă că era o stea cu o putere mai mare decât a unei stele obişnuite… Şi venind steaua s-a oprit chiar deasupra capului Pruncului, arătând că dumnezeiesc este Pruncul. Oprindu-se, steaua i-a făcut să se închine Pruncului, nu ca nişte simpli barbari, ci ca unii din cei mai înţelepţi dintre barbari. Vezi ce rost mare a avut steaua? În afară de profeţie şi de interpretarea arhiereilor şi cărturarilor, magii au dat atenţie şi stelei…
(Discuţii despre Steaua de la Betleem în care se aduc dovezi contra susţinătorilor astrologiei)
Articolul: „Cercetătorii susţin că “steaua de Crăciun” a fost, cel mai probabil, o aliniere spectaculoasă a planetelor Venus şi Jupiter, care s-au apropiat atât de mult, încât au început să strălucească împreună, dintr-o dată, “ca un singur far luminos”.
Astronomul australian Dave Reneke a folosit un software complex pentru a cartografia poziţia exactă a tuturor corpurilor cereşti şi pentru a alcătui harta nocturnă a cerului, aşa cum a apărut ea în realitate, deasupra Pământului Sfânt, în urmă cu peste 2.000 de ani.
Această analiză a relevat existenţa unui eveniment astronomic spectaculos, în jurul datei la care s-a născut Iisus.
Reneke a spus că cei trei magi au interpretat, probabil, acest eveniment luminos de pe cer ca fiind semnalul pe care îl aşteptau. Astfel, ei au urmat calea indicată de această “stea”, către locul naşterii lui Iisus, la o iesle din Betleem, după cum a fost descrisă scena în Biblie.”
Ştiinţa astrologică/astronomică a acelor magi din Persia era renumită în toată lumea, iar a presupune că ei au confundat şi nu au prevăzut „alinierea spectaculoasă a planetelor Venus şi Jupiter” este de-a dreptul hilar.
„Întru aceea au sosit şi nişte filosofi de la răsărit. Aceşti filosofi erau crai dela Persida, căci atuncea craii şi împăraţii erau filosofi şi ştiau întoarcerea cerului şi umblarea stelelor. Acest meşteşug îl învăţaseră aceştia dela Valaam strămoşul lor, carele prorocise de Hristos şi zisese aşa: «Străluci-va o stea dintru Iacov şi se va ridica un om dintru israiliteni şi va pierde pre toţi boierii moavitenilor» (Numerii XXIV, 17).” (Cazanie la 25 decembrie)
Iată unde poate duce, a nu ştiu câta oară, duhul ştiinţei cu nume mincinos! Dar pentru noi dreptslăvitorii creştini rămâne să ţinem ca adevărată Naşterea Domnului pe 25 decembrie, şi într-un cor să cântăm :
Steaua sus rasare
Ca o taina mare,
Steaua straluceste
Si lumii vesteste.
Ca astazi Curata,
Prea Nevinovata
Fecioara Maria
Naste pe Mesia.
Magii cum zarira
Steaua si pornira
Mergand dupa raza
Pe Hristos sa-L vaza.
Si daca pornira
Indata-L gasira
La Dansul intrara
Si se inchinara.
Cu daruri gatite
Lui Hristos menite
Luand fiecare
Bucurie mare.
Care bucurie
Si aici sa fie
De la tinerete
Pan’ la batranete.
________________________________________________________________________________________________________
[1] http://www.mediafax.ro/stiinta-sanatate/astronomii-sustin-ca-iisus-s-a-nascut-in-luna-iunie.html?7627;3639985
[2] Ioan 3, 30: Acela trebuie a să adaoge, eu a mă scădea.
[3] „Că am văzut steaua Lui spre răsărit şi am venit să ne închinăm Lui“.
[4] Iară Dumnezeu povăţuia pre dânşii, ziua în stâlp de nor, să le arate lor calea, iară noaptea în stâlp de foc. A le lumina lor nu lipsi stâlpul norului ziua şi stâlpul focului noaptea, înaintea a tot norodul.
miercuri, decembrie 24, 2008
luni, decembrie 22, 2008
Meniul de Craciun
Zilele asta m-am tot gandit la meniul de Craciun, si in sfarsit l-am definitivat. A fost greu sa ma hotarasc, ca acum, dupa post, parca as manca de toate, dar nu vreau sa fac prea multe feluri, si nici in cantitate prea mare.
Asa ca o sa avem :
Astazi merg sa cumpar ce mai am nevoie, si termin curatenia. Maine fac dulciurile si umplutura de sarmale, iar miercuri - restul de mancare.
Bradul e deja facut, asa ca nadajduiesc sa termin totul in timp util astfel incat sa ajungem si la biserica miercuri seara.
Anul trecut am avut foarte multa mancare, asa ca din pacate a ramas si a trebuit s-o arunc :(( . Meniul de anul trecut (impreuna cu linkuri catre retete) il puteti gasi aici .
Voi ce bunatati aveti in plan?
Irina
Asa ca o sa avem :
- clasica salata boeuf, cu muuulta maioneza, si cu garnitura de salata de sfecla rosie cu hrean
- ciorba de burta (asta nu e clasica, dar parca ne-am saturat de borsul de perisoare pe care il faceam de obicei)
- sarmalute in varza acra, cu smantana- specialistul in invartitul sarmalelor este sotul meu, eu fac doar umplutura :)
- tort cu crema de portocale (reteta din "Secretele bucatariei", nr. ianuarie 2009)
- prajitura Kinder Pingui - reteta aici
Astazi merg sa cumpar ce mai am nevoie, si termin curatenia. Maine fac dulciurile si umplutura de sarmale, iar miercuri - restul de mancare.
Bradul e deja facut, asa ca nadajduiesc sa termin totul in timp util astfel incat sa ajungem si la biserica miercuri seara.
Anul trecut am avut foarte multa mancare, asa ca din pacate a ramas si a trebuit s-o arunc :(( . Meniul de anul trecut (impreuna cu linkuri catre retete) il puteti gasi aici .
Voi ce bunatati aveti in plan?
Irina
duminică, decembrie 21, 2008
Ganduri de la o mama cu 7 copii
Am gasit acest interviu in format audio acum cativa ani, si m-a impresionat foarte mult. Fiindca l-am gasit si scris, il redau mai jos, fiindca e foarte incurajator si plin de invataturi de folos.
"- Câţi copii aveţi?
- Şapte copii.
- Cum i-aţi crescut, cum i-aţi învăţat, v-a fost greu, cum v-aţi străduit să-i creşteţi?
- M-am străduit să-i cresc în frică de Dumnezeu pentru că nici o avere pe lumea aceasta nu poţi s-o dai şi nu este mai mare decât frica de Dumnezeu. Dacă îţi dai copilul în mâna lui Dumnezeu şi-l înveţi cu frică nu-ţi va fi frică niciodată. În orice situaţie se va afla el va şti că trebuie să ceară ajutorul lui Dumnezeu şi Dumnezeu este Cel de Sus care totdeauna o să-l asculte şi totdeauna o să-i îndeplinească rugăciunea şi în faţa nici unui lucru nu i se va părea greu pentru că-L are totdeauna pe Dumnezeu cu el.
- Cum i-aţi învăţat pe copii să se roage?
- Prima dată m-am aşezat eu în genunchi şi i-am obligat - dacă s-ar putea spune aşa - să stea alături de mine şi să facem rugăciunea. Eu citeam rugăciunea cu glas tare iar ei ascultau. Mai târziu, după ce s-au mărit, după aceea, fiecare şi-a luat cartea de rugăciuni şi a început să se roage pentru că îmi dădeam seama că de acuma nu ne mai puteam ruga împreună întrucât fiecare are felul lui de deschidere înaintea lui Dumnezeu şi nu mai puteam, luându-i pe toţi la un loc, nu se mai puteau deschide ei şi să vorbească ei direct cu Dumnezeu într-adevăr, de la inimă la puterea divină.
- Aţi întâlnit şi piedici, adică copiii s-au opus când i-aţi învăţat cum să se roage, cum să se închine, cum să vină la Biserică?
- Nu. Copiii au fost ascultători, în afară de cel mai mic băiat, pe care, cam cu greu îl aduceam la rugăciune. Lor le plăcea şi chiar de multe ori se aşezau la rugăciune înainte de a mă aşeza eu şi, chiar spre ruşinea mea, câteodată când nu mă rugam, ei încercau să spună: Mamă, nu ne rugăm, şi nu este timpul de rugăciune? Dar ei au mers totdeauna cu mine şi niciodată parcă nu am văzut în sufletul lor o împotrivire. Deci, erau totdeauna bine dispuşi să meargă la biserică şi cu acest prilej vreau să arăt dragostea unuia dintre copiii mei pe care nu am văzut-o la ceilalţi atunci când eu nu puteam merge la biserică într-o duminică, el, fiind la o vârstă foarte fragedă, era vorba şi de 4, de 5 ani, când de-abia putea merge pe drum singur, se îmbrăca, mergea la biserică şi asculta slujba până la sfârşit şi venea acasă de multe ori cu daruri şi cu recompensa celor din jur care vedeau că un copil care de abia se zăreşte printre oameni vine singur şi se închină şi merge la biserică şi acest copil îl văd astăzi cu aceeaşi râvnă şi mult ancorat, şi mult legat şi, deşi a trecut prin nişte momente foarte grele, a avut şi două accidente foarte mari, el totuşi este foarte legat şi cu gândul mereu spre Dumnezeu, spre a face cele bune pentru sufletul lui şi pentru ceilalţi .
- Ce bucurii aţi avut?
- Bucuria pe care o am de pe urma lor este aceea că toţi, cu excepţia unuia care merge mai greu, se roagă, merg la biserică, încearcă să vadă esenţa problemelor religioase, şi de multe ori am observat că ei, prin ceea ce au dobândit în timpul şcolii, în timpul predicilor de la biserică, m-au corectat în multe privinţe şi din aceasta am înţeles că totuşi pe ei îi preocupă şi pun un accent deosebit pe înţelegerea lucrurilor esenţiale pe când eu, le-am făcut nu totdeauna din dragoste, le-am făcut de multe ori poate şi din frică, şi din evitarea pedepsei pe care o merităm pentru păcatele noastre însă ei, am văzut că au înţeles problemele şi au înţeles esenţa şi pe Dumnezeu ca pe un prieten al nostru, nu ca un pedepsitor şi ca cineva care ar sta numai să ne vâneze greşelile noastre şi de multe ori chiar situaţii în casă ei nu s-au sfiit să ne spună: "Mamă, în problema aceasta să ştii că nu ai dreptate şi aici ai greşit” şi lucrul acesta pe mine nu m-a supărat şi, privind cu ochii înţelegerii şi cu ochii minţii, am văzut că în ceea ce ei mi-au reproşat şi mi-au făcut observaţii, într-adevăr erau cele adevărate, şi bineprimite şi binevenite .
- Cum i-aţi învăţat să postească?
- Postul, întâi a fost mai mult obligat. Deci, eu am introdus postul şi le-am spus că trebuie să postim şi mulţi ani m-am bucurat de dragostea lor pentru post şi, poate pe undeva îmi pare rău, ca om, că, de multe ori, când nu era mâncare de post în casă, chiar cei mai mici renunţau la mâncare şi nu mâncau de loc. Deci dacă nu găseau mâncare, atunci ei preferau să stea flămânzi decât să mănânce de frupt. Mult timp a fost lucrul acesta şi atât timp cât totuşi postul a fost peste ei şi rugăciunea şi ei au făcut rugăciune, am văzut pur si simplu cu ochii mei, cum, şi copilul care mi-a făcut mie probleme, a fost un copil bun şi a fost un copil care nu mi-a creat probleme. Din moment ce a părăsit postul, în special rugăciunea, copilul s-a schimbat.
- V-a fost greu să postiţi sau chiar acuma vă este greu să postiţi?
- Când începe postul este o plăcere. Şi de multe ori spuneam în mintea mea şi câteodată spuneam şi altora, n-aş vrea să se termine postul niciodată pentru că noi îl luăm ca pe o înfrânare, dar înfrânarea aceasta devine apoi o deprindere şi, nu numai alimentele, căci eu nu socotesc că a te opri de la alimente este aşa un mare lucru dar, faptul că tot se spune mereu despre post, mereu ne oprim şi de la fapte - e Postul Mare, e postul Maicii Domnului, e postul Naşterii Domnului - să nu fac asta, să nu fac asta, şi pentru asta parcă aş vrea ca postul să nu se termine. Pentru că noi considerăm că perioada postului, dacă a trecut, gata, am terminat-o. Dar frica aceasta pentru a nu face ce nu este bun să ne intre după aceea în deprinderea noastră şi noi ar trebui să nu considerăm post numai cele 4 perioade de post care sunt rânduite de Sfânta Biserică. Ar trebui ca viaţa întreagă a noastră să o considerăm un adevărat post, aşa socotesc. Şi, ce sa mai spunem, carne parcă nu mi-ar trebui niciodată. Şi postul este atât de frumos şi aşa de mult îl aşteptăm că parcă n-am vrea să se termine, nu pentru că ne abţinem de la mâncare, ci pentru că sunt rugăciunile aşa de frumoase, sunt slujbele bisericii aşa de frumoase şi, mâncarea o punem pe planul doi.
- Ce aţi observat la copii în perioada aceasta de după revoluţie?
- Copiii mei, dacă eu i-am crescut în frică de Dumnezeu, pentru ei parcă… aşa…. Comportamentul lor după revoluţie n-aş putea spune că a fost mult diferit faţă de celălalt. Pentru că eu de la vârsta de 6 săptămâni după ce i-am născut şi i-am dus la Biserică eu nu i-am mai lăsat, pentru că educaţia religioasă nu o începem la 16 ani, o începem de la cea mai fragedă vârstă şi copilul, dacă este dus la biserică, dacă ascultă Sfânta Slujbă, chiar dacă este mic, de câteva luni, binecuvântarea preotului vine, copilul este în preajma lui Dumnezeu totdeauna prin binecuvântările pe care le face preotul şi atunci mie nu mi s-a părut atât de greu şi lor nu li s-a părut ceva… Ei veneau şi-mi spuneau acasă de comportările colegilor însă ei, fiind crescuţi într-un climat şi într-o atmosferă religioasă în casă, lor nu li s-a părut ceva extraordinar şi nici n-aş putea spune că au fost afectaţi pentru că ei deja erau crescuţi în acest climat. Deci eu nu le-am adus ceva în plus – că au văzut emisiuni la televizor de credinţă, că au auzit la radio mai mult, totuşi ei au fost adăpaţi de la izvorul Sfintelor Biserici şi îmi aduc aminte de fetiţa care a reuşit prima la seminar – ei nu i-a trebuit nici o oră de pregătire la preotul paroh pentru a intra la seminar. Deci cu ce ea a venit la examenul de admitere, la proba de religie: cu predicile preotului pe care ea le-a ascultat la Biserică plus un pic de parcurgere a bibliografiei obligatorii dar aceasta bineînţeles că nu o putea face în câteva săptămâni. Deci ea a avut deja pregătirea aceasta din cea mai fragedă vârstă şi a putut să facă faţă examenului cu uşurinţă.
- Ce părere aveţi despre faptul că mulţi tineri căsătoriţi amână naşterea pruncilor sau chiar evită naşterea pruncilor?
- Este un lucru pe care eu îl socotesc a fi nelalocul lui dacă o luăm din multe puncte de vedere. În primul rând, rodul dragostei noastre sunt copiii. Copiii se aduc la tinereţe pentru că aşa este normal şi aşa este bine. Părinţii, aducând copiii imediat după căsătorie, au răbdare, au puterea de a-i creşte, de a-i educa. Pe măsură ce ei îmbătrânesc, trece vârsta, nu mai este puterea aceea de a-i ajuta pe copii. După aceea, copilul ajuns în familie, uneşte şi sudează familia extraordinar. De câte ori poate membri cuplului întâlnesc obstacole şi primul lucru este: să mă despart! Dar, faptul că apar copiii, ei te ţin legat şi nu-ţi mai dau voie. Mai ales că, nu ştiu pentru partea bărbăteasca, dar pentru parte feminină, pentru mamă, mama după ce a devenit mamă nu mai trăieşte pentru ea, ea trăieşte pentru copil şi tot ce are mai bun dă copilului şi atunci este un sens al vieţii, deci ai vrea să mori, ai vrea să termini cu viaţa, ţi se par lucrurile grele în viaţă dar nu mai poţi face asta pentru că ai o datorie faţă de acea fiinţă nevinovată care aşteaptă totul de la tine. Şi, aş putea spune, cu cât avem mai mulţi copii, cu atâta, şi Îl bucurăm pe Dumnezeu că nu ne opunem voinţei lui şi după aceea harul lui Dumnezeu coboară asupra noastră. De câte ori n-am fi putut fi pedepsiţi pentru păcatele noastre,dar copiii vin ca un zid, se interpun între noi şi Dumnezeu şi Îl obligă pe Dumnezeu să nu ne pedepsească pentru păcatele noastre. Nevinovăţia lor, curăţenia lor Îl fac pe Dumnezeu să ne ţină în viaţă şi pe noi ca părinţi şi să avem grijă de dânşii. Deci de câte ori n-am merita pedeapsa dar copii sunt aceia care opresc, câteodată, pedeapsa lui Dumnezeu şi părinţii, în felul acesta capătă îngăduinţa lui Dumnezeu, capătă şi minte şi supravieţuiesc şi trăiesc alături de copii. Nu sunt copiii o piedica. Dacă ţi-ai ales calea de căsătorie şi vrei să trăieşti în lume, atunci singurul lucru care te mântuieşte sunt copiii. Dar nu copiii să-i aducem ca să întărim rândurile iadului ci copii pe care să-i creştem pentru Dumnezeu. Şi asta trebuie să o ştie o mamă, şi dacă n-o ştie, mama să se ducă şi să întrebe şi să pună mâna pe o carte pentru că astăzi toate femeile ştiu carte şi avem aşa un izvor de bogat de cărţi. Dacă altădată nu le găseam şi nu ştiam pe cine să întrebăm, dacă n-avem timp să mergem la duhovnic să ne lămurească avem atâtea cărţi şi numai să vrem să punem mâna pe o carte, că în toate părţile găsim cărţi, şi atât de clare şi atât de edificatoare, care ne pot deschide şi lumina mintea şi suntem datoare ca mame să facem acest lucru pentru că răspundem în faţa lui Dumnezeu de sufletele pe care le-am adus pe lume.
- Foarte mulţi tineri căsătoriţi invocă motivul că ar vrea să aibă copii dar totuşi nu sunt stabiliţi la casa lor, nu-şi au o situaţie materială rezolvată, încă nu-şi au anumite condiţii. Spuneţi-mi, v-a fost greu, la situaţia pe care aţi avut-o, la salariul pe care l-aţi avut sau poate anumite condiţii în care v-aţi descurcat. Aţi rezolvat, aţi reuşit să-i creşteţi fără o prea multă aşezare sau bunăstare materială ?
- Nu este situaţia materială o piedică. De ce? Pentru că noi, dacă considerăm că partea materială este o piedică, atunci noi ne gândim că copilul îl hrănim numai ca pe un – iertat îmi fie – ca pe un animal. Din moment ce suntem maturi, noi nu creştem copilul numai în spiritul de a-l hrăni cu hrană pământească. Deci nu avem nici o scuză şi nu avem nici un motiv să amânăm venirea copiilor pentru că nu avem ce ne trebuie. În momentul în care apare un copil imediat Dumnezeu ne trimite şi posibilităţi de a-l creşte. Eu spun din propria mea experienţă, că, poate a fost şi vremea când a fost salariul mare, când am avut cu ce mă descurca dar, n-aş putea spune şi n-aş putea niciodată să mă plâng că atunci când veneau copiii pe lume nu aveam ce să le dau sau nu aveam ce să le ofer. Culmea, ca de fiecare dată, cu fiecare copil, Dumnezeu tot mi-o deschis o portiţă, şi tot mi-o trimis prin mâini nevăzute ajutor ca să-l cresc şi eu nu ştiu cum i-am crescut şi când a trecut timpul şi niciodată nu pot să spun că copiii mei au fost vreodată mici, şi am dus lipsă de ceva. Au trăit părinţii, m-au ajutat părinţii, m-au ajutat străinii,deci de undeva mi-a venit ajutor de la Dumnezeu şi totdeauna am avut ce le pune pe masă. Mi-e ruşine parcă aşa, să spun că s-a întâmplat vreodată să nu am ce le pune de mâncare, şi chiar dacă astăzi n-am avut, mâine Dumnezeu mi-o trimis şi tuturor le spuneam: nu vă gândiţi că n-o să aveţi ce le pune pe masă pentru că 7 copii pentru ziua de astăzi şi pentru timpul când i-am adus pe lume erau oricum o curiozitate şi o nedumerire pentru mulţi, dar din cei care mă întrebau erau persoane care aveau câte un copil. Nu vreau să-i judec, dar acele persoane care se îngrijeau aşa de mult de situaţia copiilor mei au ajuns astăzi să aibă nişte copii care nu le-au adus decât numai ruşine. Nu pot şi.. nu numai atât .. Dar am întâlnit persoane care de multe ori au venit şi mi-au cerut scuze şi mi-au spus aşa:Îmi pare rău că ţi-am făcut observaţie şi, poate, te-am judecat în mintea mea pentru că ai copii, că uite acum îmi dau seama că aş fi fost mult mai fericită dacă aveam mai mulţi copii pentru că, cu unul sau cu doi nu putem să avem bucuria de a fi părinţi şi de a ne simţi într-adevăr că am adus o roadă pe pământ cât am trăit.
- Ce vreţi să transmiteţi ascultătorilor noştri, îndeosebi tinerilor căsătoriţi, un cuvânt spre încheiere?
- Tinerilor care se căsătoresc le-aş dori ca, câteva momente pe săptămână, dacă nu în fiecare zi, să rezerve pentru hrana sufletească şi să apeleze cu timp şi fără timp la duhovnici, la rugăciune, la cărţile sfinte şi să se înarmeze cu învăţătura cea buna, despre rolul pe care îl are familia în societate, şi, de asemenea, neapărat trebuie să se înarmeze cu cunoştinţe referitoare la creşterea şi educarea copiilor pentru că bunul Dumnezeu a instituit căsătoria şi căsnicia ca pe ceva sfânt şi dacă noi nu ştim ce trebuie să facem faţă de copii şi cum să-i creştem, ne trezim că anii trec şi nu vedem în copiii noştri un adevărat creştin şi pentru aceasta bine-nţeles că dăm socoteală înaintea lui Dumnezeu. Deci, pe lângă celelalte preocupări să ne facem timp cum putem şi să cercetăm Biserica, să cercetăm cărţile sfinte şi să vedem ce şi cum trebuie să procedăm în cazul când vin copii pe lume şi în cazul în care apar şi în casa noastră dificultăţi pentru că atât timp cât noi suntem puşi în gardă şi avem cunoştinţe şi ne rugăm la Dumnezeu, tot ce apare în viaţa noastră nu ni se pare decât un mic prag. Şi dacă noi vom lăsa problemele religioase pe planul doi, să ştiţi că toate se duc de râpă şi nu avem nici o mulţumire şi nu sporim în aproape nimic. Degeaba avem casa plină de giuvaeruri, degeaba la noi este casa “lună”, aşa cum se spune în ceea ce priveşte curăţenia, dacă noi nu ne curăţim sufletul şi nu ne curăţim prin mijloacele pe care le avem la îndemână mă tem să nu transmitem şi copiilor noştri şi timpul de reculegere şi timpul de remuşcare nu va întârzia să se arate. Şi este păcat să aducem copii pe lume şi să nu-i învăţăm ce trebuie. Suntem mai mult, noi părinţii, suntem mai mult, iertată-mi fie expresia, criminali, dacă noi nu dăm hrană sufletească copiilor. Nu învăţat, nu mare parlamentar să dorim din copilul nostru, ci să dorim un copil smerit,un copil ascultător,un copil răbdător,un copil care să se mulţumească totdeauna cu ce are, un copil harnic şi un copil care să dorească avutul lui numai pe muncă cinstită şi un copil care să-şi îndrepte gândul spre Dumnezeu. Asta trebuie să fie grija noastră cea mai mare. Şi dacă noi vom reuşi să facem asta din copiii noştri, celelalte, după aceea, încet, încet ne vom debarasa de ele şi nici nu ne vor trebui pentru că nu e altă avere a omului decât atunci când are pe Dumnezeu în suflet, în sufletul lui şi în toate preocupările lor.
- Vă mulţumim foarte mult şi îl rugăm pe Bunul Dumnezeu şi pe Preacurata Sa Maică să-şi reverse harul Său peste toţi acei care, într-adevăr iubesc pe Dumnezeu şi vor să-L cunoască, vor să-L asculte, vor să-I urmeze şi, să putem cunoaşte şi noi cât de multe bucurii şi cât de multe binefaceri primesc acei care nu se păzesc de a naşte copii şi de a-i creşte în frica lui Dumnezeu."
Irina
"- Câţi copii aveţi?
- Şapte copii.
- Cum i-aţi crescut, cum i-aţi învăţat, v-a fost greu, cum v-aţi străduit să-i creşteţi?
- M-am străduit să-i cresc în frică de Dumnezeu pentru că nici o avere pe lumea aceasta nu poţi s-o dai şi nu este mai mare decât frica de Dumnezeu. Dacă îţi dai copilul în mâna lui Dumnezeu şi-l înveţi cu frică nu-ţi va fi frică niciodată. În orice situaţie se va afla el va şti că trebuie să ceară ajutorul lui Dumnezeu şi Dumnezeu este Cel de Sus care totdeauna o să-l asculte şi totdeauna o să-i îndeplinească rugăciunea şi în faţa nici unui lucru nu i se va părea greu pentru că-L are totdeauna pe Dumnezeu cu el.
- Cum i-aţi învăţat pe copii să se roage?
- Prima dată m-am aşezat eu în genunchi şi i-am obligat - dacă s-ar putea spune aşa - să stea alături de mine şi să facem rugăciunea. Eu citeam rugăciunea cu glas tare iar ei ascultau. Mai târziu, după ce s-au mărit, după aceea, fiecare şi-a luat cartea de rugăciuni şi a început să se roage pentru că îmi dădeam seama că de acuma nu ne mai puteam ruga împreună întrucât fiecare are felul lui de deschidere înaintea lui Dumnezeu şi nu mai puteam, luându-i pe toţi la un loc, nu se mai puteau deschide ei şi să vorbească ei direct cu Dumnezeu într-adevăr, de la inimă la puterea divină.
- Aţi întâlnit şi piedici, adică copiii s-au opus când i-aţi învăţat cum să se roage, cum să se închine, cum să vină la Biserică?
- Nu. Copiii au fost ascultători, în afară de cel mai mic băiat, pe care, cam cu greu îl aduceam la rugăciune. Lor le plăcea şi chiar de multe ori se aşezau la rugăciune înainte de a mă aşeza eu şi, chiar spre ruşinea mea, câteodată când nu mă rugam, ei încercau să spună: Mamă, nu ne rugăm, şi nu este timpul de rugăciune? Dar ei au mers totdeauna cu mine şi niciodată parcă nu am văzut în sufletul lor o împotrivire. Deci, erau totdeauna bine dispuşi să meargă la biserică şi cu acest prilej vreau să arăt dragostea unuia dintre copiii mei pe care nu am văzut-o la ceilalţi atunci când eu nu puteam merge la biserică într-o duminică, el, fiind la o vârstă foarte fragedă, era vorba şi de 4, de 5 ani, când de-abia putea merge pe drum singur, se îmbrăca, mergea la biserică şi asculta slujba până la sfârşit şi venea acasă de multe ori cu daruri şi cu recompensa celor din jur care vedeau că un copil care de abia se zăreşte printre oameni vine singur şi se închină şi merge la biserică şi acest copil îl văd astăzi cu aceeaşi râvnă şi mult ancorat, şi mult legat şi, deşi a trecut prin nişte momente foarte grele, a avut şi două accidente foarte mari, el totuşi este foarte legat şi cu gândul mereu spre Dumnezeu, spre a face cele bune pentru sufletul lui şi pentru ceilalţi .
- Ce bucurii aţi avut?
- Bucuria pe care o am de pe urma lor este aceea că toţi, cu excepţia unuia care merge mai greu, se roagă, merg la biserică, încearcă să vadă esenţa problemelor religioase, şi de multe ori am observat că ei, prin ceea ce au dobândit în timpul şcolii, în timpul predicilor de la biserică, m-au corectat în multe privinţe şi din aceasta am înţeles că totuşi pe ei îi preocupă şi pun un accent deosebit pe înţelegerea lucrurilor esenţiale pe când eu, le-am făcut nu totdeauna din dragoste, le-am făcut de multe ori poate şi din frică, şi din evitarea pedepsei pe care o merităm pentru păcatele noastre însă ei, am văzut că au înţeles problemele şi au înţeles esenţa şi pe Dumnezeu ca pe un prieten al nostru, nu ca un pedepsitor şi ca cineva care ar sta numai să ne vâneze greşelile noastre şi de multe ori chiar situaţii în casă ei nu s-au sfiit să ne spună: "Mamă, în problema aceasta să ştii că nu ai dreptate şi aici ai greşit” şi lucrul acesta pe mine nu m-a supărat şi, privind cu ochii înţelegerii şi cu ochii minţii, am văzut că în ceea ce ei mi-au reproşat şi mi-au făcut observaţii, într-adevăr erau cele adevărate, şi bineprimite şi binevenite .
- Cum i-aţi învăţat să postească?
- Postul, întâi a fost mai mult obligat. Deci, eu am introdus postul şi le-am spus că trebuie să postim şi mulţi ani m-am bucurat de dragostea lor pentru post şi, poate pe undeva îmi pare rău, ca om, că, de multe ori, când nu era mâncare de post în casă, chiar cei mai mici renunţau la mâncare şi nu mâncau de loc. Deci dacă nu găseau mâncare, atunci ei preferau să stea flămânzi decât să mănânce de frupt. Mult timp a fost lucrul acesta şi atât timp cât totuşi postul a fost peste ei şi rugăciunea şi ei au făcut rugăciune, am văzut pur si simplu cu ochii mei, cum, şi copilul care mi-a făcut mie probleme, a fost un copil bun şi a fost un copil care nu mi-a creat probleme. Din moment ce a părăsit postul, în special rugăciunea, copilul s-a schimbat.
- V-a fost greu să postiţi sau chiar acuma vă este greu să postiţi?
- Când începe postul este o plăcere. Şi de multe ori spuneam în mintea mea şi câteodată spuneam şi altora, n-aş vrea să se termine postul niciodată pentru că noi îl luăm ca pe o înfrânare, dar înfrânarea aceasta devine apoi o deprindere şi, nu numai alimentele, căci eu nu socotesc că a te opri de la alimente este aşa un mare lucru dar, faptul că tot se spune mereu despre post, mereu ne oprim şi de la fapte - e Postul Mare, e postul Maicii Domnului, e postul Naşterii Domnului - să nu fac asta, să nu fac asta, şi pentru asta parcă aş vrea ca postul să nu se termine. Pentru că noi considerăm că perioada postului, dacă a trecut, gata, am terminat-o. Dar frica aceasta pentru a nu face ce nu este bun să ne intre după aceea în deprinderea noastră şi noi ar trebui să nu considerăm post numai cele 4 perioade de post care sunt rânduite de Sfânta Biserică. Ar trebui ca viaţa întreagă a noastră să o considerăm un adevărat post, aşa socotesc. Şi, ce sa mai spunem, carne parcă nu mi-ar trebui niciodată. Şi postul este atât de frumos şi aşa de mult îl aşteptăm că parcă n-am vrea să se termine, nu pentru că ne abţinem de la mâncare, ci pentru că sunt rugăciunile aşa de frumoase, sunt slujbele bisericii aşa de frumoase şi, mâncarea o punem pe planul doi.
- Ce aţi observat la copii în perioada aceasta de după revoluţie?
- Copiii mei, dacă eu i-am crescut în frică de Dumnezeu, pentru ei parcă… aşa…. Comportamentul lor după revoluţie n-aş putea spune că a fost mult diferit faţă de celălalt. Pentru că eu de la vârsta de 6 săptămâni după ce i-am născut şi i-am dus la Biserică eu nu i-am mai lăsat, pentru că educaţia religioasă nu o începem la 16 ani, o începem de la cea mai fragedă vârstă şi copilul, dacă este dus la biserică, dacă ascultă Sfânta Slujbă, chiar dacă este mic, de câteva luni, binecuvântarea preotului vine, copilul este în preajma lui Dumnezeu totdeauna prin binecuvântările pe care le face preotul şi atunci mie nu mi s-a părut atât de greu şi lor nu li s-a părut ceva… Ei veneau şi-mi spuneau acasă de comportările colegilor însă ei, fiind crescuţi într-un climat şi într-o atmosferă religioasă în casă, lor nu li s-a părut ceva extraordinar şi nici n-aş putea spune că au fost afectaţi pentru că ei deja erau crescuţi în acest climat. Deci eu nu le-am adus ceva în plus – că au văzut emisiuni la televizor de credinţă, că au auzit la radio mai mult, totuşi ei au fost adăpaţi de la izvorul Sfintelor Biserici şi îmi aduc aminte de fetiţa care a reuşit prima la seminar – ei nu i-a trebuit nici o oră de pregătire la preotul paroh pentru a intra la seminar. Deci cu ce ea a venit la examenul de admitere, la proba de religie: cu predicile preotului pe care ea le-a ascultat la Biserică plus un pic de parcurgere a bibliografiei obligatorii dar aceasta bineînţeles că nu o putea face în câteva săptămâni. Deci ea a avut deja pregătirea aceasta din cea mai fragedă vârstă şi a putut să facă faţă examenului cu uşurinţă.
- Ce părere aveţi despre faptul că mulţi tineri căsătoriţi amână naşterea pruncilor sau chiar evită naşterea pruncilor?
- Este un lucru pe care eu îl socotesc a fi nelalocul lui dacă o luăm din multe puncte de vedere. În primul rând, rodul dragostei noastre sunt copiii. Copiii se aduc la tinereţe pentru că aşa este normal şi aşa este bine. Părinţii, aducând copiii imediat după căsătorie, au răbdare, au puterea de a-i creşte, de a-i educa. Pe măsură ce ei îmbătrânesc, trece vârsta, nu mai este puterea aceea de a-i ajuta pe copii. După aceea, copilul ajuns în familie, uneşte şi sudează familia extraordinar. De câte ori poate membri cuplului întâlnesc obstacole şi primul lucru este: să mă despart! Dar, faptul că apar copiii, ei te ţin legat şi nu-ţi mai dau voie. Mai ales că, nu ştiu pentru partea bărbăteasca, dar pentru parte feminină, pentru mamă, mama după ce a devenit mamă nu mai trăieşte pentru ea, ea trăieşte pentru copil şi tot ce are mai bun dă copilului şi atunci este un sens al vieţii, deci ai vrea să mori, ai vrea să termini cu viaţa, ţi se par lucrurile grele în viaţă dar nu mai poţi face asta pentru că ai o datorie faţă de acea fiinţă nevinovată care aşteaptă totul de la tine. Şi, aş putea spune, cu cât avem mai mulţi copii, cu atâta, şi Îl bucurăm pe Dumnezeu că nu ne opunem voinţei lui şi după aceea harul lui Dumnezeu coboară asupra noastră. De câte ori n-am fi putut fi pedepsiţi pentru păcatele noastre,dar copiii vin ca un zid, se interpun între noi şi Dumnezeu şi Îl obligă pe Dumnezeu să nu ne pedepsească pentru păcatele noastre. Nevinovăţia lor, curăţenia lor Îl fac pe Dumnezeu să ne ţină în viaţă şi pe noi ca părinţi şi să avem grijă de dânşii. Deci de câte ori n-am merita pedeapsa dar copii sunt aceia care opresc, câteodată, pedeapsa lui Dumnezeu şi părinţii, în felul acesta capătă îngăduinţa lui Dumnezeu, capătă şi minte şi supravieţuiesc şi trăiesc alături de copii. Nu sunt copiii o piedica. Dacă ţi-ai ales calea de căsătorie şi vrei să trăieşti în lume, atunci singurul lucru care te mântuieşte sunt copiii. Dar nu copiii să-i aducem ca să întărim rândurile iadului ci copii pe care să-i creştem pentru Dumnezeu. Şi asta trebuie să o ştie o mamă, şi dacă n-o ştie, mama să se ducă şi să întrebe şi să pună mâna pe o carte pentru că astăzi toate femeile ştiu carte şi avem aşa un izvor de bogat de cărţi. Dacă altădată nu le găseam şi nu ştiam pe cine să întrebăm, dacă n-avem timp să mergem la duhovnic să ne lămurească avem atâtea cărţi şi numai să vrem să punem mâna pe o carte, că în toate părţile găsim cărţi, şi atât de clare şi atât de edificatoare, care ne pot deschide şi lumina mintea şi suntem datoare ca mame să facem acest lucru pentru că răspundem în faţa lui Dumnezeu de sufletele pe care le-am adus pe lume.
- Foarte mulţi tineri căsătoriţi invocă motivul că ar vrea să aibă copii dar totuşi nu sunt stabiliţi la casa lor, nu-şi au o situaţie materială rezolvată, încă nu-şi au anumite condiţii. Spuneţi-mi, v-a fost greu, la situaţia pe care aţi avut-o, la salariul pe care l-aţi avut sau poate anumite condiţii în care v-aţi descurcat. Aţi rezolvat, aţi reuşit să-i creşteţi fără o prea multă aşezare sau bunăstare materială ?
- Nu este situaţia materială o piedică. De ce? Pentru că noi, dacă considerăm că partea materială este o piedică, atunci noi ne gândim că copilul îl hrănim numai ca pe un – iertat îmi fie – ca pe un animal. Din moment ce suntem maturi, noi nu creştem copilul numai în spiritul de a-l hrăni cu hrană pământească. Deci nu avem nici o scuză şi nu avem nici un motiv să amânăm venirea copiilor pentru că nu avem ce ne trebuie. În momentul în care apare un copil imediat Dumnezeu ne trimite şi posibilităţi de a-l creşte. Eu spun din propria mea experienţă, că, poate a fost şi vremea când a fost salariul mare, când am avut cu ce mă descurca dar, n-aş putea spune şi n-aş putea niciodată să mă plâng că atunci când veneau copiii pe lume nu aveam ce să le dau sau nu aveam ce să le ofer. Culmea, ca de fiecare dată, cu fiecare copil, Dumnezeu tot mi-o deschis o portiţă, şi tot mi-o trimis prin mâini nevăzute ajutor ca să-l cresc şi eu nu ştiu cum i-am crescut şi când a trecut timpul şi niciodată nu pot să spun că copiii mei au fost vreodată mici, şi am dus lipsă de ceva. Au trăit părinţii, m-au ajutat părinţii, m-au ajutat străinii,deci de undeva mi-a venit ajutor de la Dumnezeu şi totdeauna am avut ce le pune pe masă. Mi-e ruşine parcă aşa, să spun că s-a întâmplat vreodată să nu am ce le pune de mâncare, şi chiar dacă astăzi n-am avut, mâine Dumnezeu mi-o trimis şi tuturor le spuneam: nu vă gândiţi că n-o să aveţi ce le pune pe masă pentru că 7 copii pentru ziua de astăzi şi pentru timpul când i-am adus pe lume erau oricum o curiozitate şi o nedumerire pentru mulţi, dar din cei care mă întrebau erau persoane care aveau câte un copil. Nu vreau să-i judec, dar acele persoane care se îngrijeau aşa de mult de situaţia copiilor mei au ajuns astăzi să aibă nişte copii care nu le-au adus decât numai ruşine. Nu pot şi.. nu numai atât .. Dar am întâlnit persoane care de multe ori au venit şi mi-au cerut scuze şi mi-au spus aşa:Îmi pare rău că ţi-am făcut observaţie şi, poate, te-am judecat în mintea mea pentru că ai copii, că uite acum îmi dau seama că aş fi fost mult mai fericită dacă aveam mai mulţi copii pentru că, cu unul sau cu doi nu putem să avem bucuria de a fi părinţi şi de a ne simţi într-adevăr că am adus o roadă pe pământ cât am trăit.
- Ce vreţi să transmiteţi ascultătorilor noştri, îndeosebi tinerilor căsătoriţi, un cuvânt spre încheiere?
- Tinerilor care se căsătoresc le-aş dori ca, câteva momente pe săptămână, dacă nu în fiecare zi, să rezerve pentru hrana sufletească şi să apeleze cu timp şi fără timp la duhovnici, la rugăciune, la cărţile sfinte şi să se înarmeze cu învăţătura cea buna, despre rolul pe care îl are familia în societate, şi, de asemenea, neapărat trebuie să se înarmeze cu cunoştinţe referitoare la creşterea şi educarea copiilor pentru că bunul Dumnezeu a instituit căsătoria şi căsnicia ca pe ceva sfânt şi dacă noi nu ştim ce trebuie să facem faţă de copii şi cum să-i creştem, ne trezim că anii trec şi nu vedem în copiii noştri un adevărat creştin şi pentru aceasta bine-nţeles că dăm socoteală înaintea lui Dumnezeu. Deci, pe lângă celelalte preocupări să ne facem timp cum putem şi să cercetăm Biserica, să cercetăm cărţile sfinte şi să vedem ce şi cum trebuie să procedăm în cazul când vin copii pe lume şi în cazul în care apar şi în casa noastră dificultăţi pentru că atât timp cât noi suntem puşi în gardă şi avem cunoştinţe şi ne rugăm la Dumnezeu, tot ce apare în viaţa noastră nu ni se pare decât un mic prag. Şi dacă noi vom lăsa problemele religioase pe planul doi, să ştiţi că toate se duc de râpă şi nu avem nici o mulţumire şi nu sporim în aproape nimic. Degeaba avem casa plină de giuvaeruri, degeaba la noi este casa “lună”, aşa cum se spune în ceea ce priveşte curăţenia, dacă noi nu ne curăţim sufletul şi nu ne curăţim prin mijloacele pe care le avem la îndemână mă tem să nu transmitem şi copiilor noştri şi timpul de reculegere şi timpul de remuşcare nu va întârzia să se arate. Şi este păcat să aducem copii pe lume şi să nu-i învăţăm ce trebuie. Suntem mai mult, noi părinţii, suntem mai mult, iertată-mi fie expresia, criminali, dacă noi nu dăm hrană sufletească copiilor. Nu învăţat, nu mare parlamentar să dorim din copilul nostru, ci să dorim un copil smerit,un copil ascultător,un copil răbdător,un copil care să se mulţumească totdeauna cu ce are, un copil harnic şi un copil care să dorească avutul lui numai pe muncă cinstită şi un copil care să-şi îndrepte gândul spre Dumnezeu. Asta trebuie să fie grija noastră cea mai mare. Şi dacă noi vom reuşi să facem asta din copiii noştri, celelalte, după aceea, încet, încet ne vom debarasa de ele şi nici nu ne vor trebui pentru că nu e altă avere a omului decât atunci când are pe Dumnezeu în suflet, în sufletul lui şi în toate preocupările lor.
- Vă mulţumim foarte mult şi îl rugăm pe Bunul Dumnezeu şi pe Preacurata Sa Maică să-şi reverse harul Său peste toţi acei care, într-adevăr iubesc pe Dumnezeu şi vor să-L cunoască, vor să-L asculte, vor să-I urmeze şi, să putem cunoaşte şi noi cât de multe bucurii şi cât de multe binefaceri primesc acei care nu se păzesc de a naşte copii şi de a-i creşte în frica lui Dumnezeu."
Irina
vineri, decembrie 19, 2008
Ce carti am mai luat
Intai i-am cumparat Ilincai "Micul pateric", povestit si ilustrat de parintele Savatie Bastovoi.
Tot pentru ea am cumparat si "Biblia pentru copii" . Contine povestiri din Vechiul si Noul Testament, povestite de Zoe Kanava.
Pentru noi am luat "Razboiul impotriva populatiei", de J. Kasun, este excelenta, v-o recomand, am inceput s-o citesc.
Va redau prezentarea de pe situl librariei Sophia:
„Cartea bine documentată a dr. Jacqueline Kasun oferă o prezentare şocantă a mişcării controlului populaţiei, care se foloseşte de miliarde de dolari pentru a impune controlul populaţiei la nivel global”, spune Tom Bethell, de la Universitatea Stanford. Dr. Jacqueline Kasun este profesor de economie la Universitatea de Stat Humboldt din Arcata, California (SUA). Scrierile sale au apărut în publicaţii precum The Wall Street Journal, Public Interest, The American Spectator, The Christian Science Monitor şi in alte publicaţii, inclusiv în reviste de specialitate.
Expertul în probleme ale populatiei Jacqueline Kasun a studiat informatiile furnizate chiar de organizatia Planned Parenthood si a ajuns la următoarea concluzie: "Statele Unite, care oferă acces la programe de controlul nasterii finantate de guvern, înregistrează cele mai numeroase cazuri de sarcină în rândul adolescentelor - nasteri si avorturi". Kasun arată că Statul California, care oferă minorilor contraceptive si întreruperi de sarcină fără consimtământul părintilor si care alocă mai multi bani decât oricare alt stat al SUA pentru contraceptive, înregistrează cele mai multe avorturi la adolescente si locul doi la cazurile de sarcină la adolescente.
A mai aparut si o carte scrisa de unul din Sfintii mei preferati - Tihon din Zadonsk. E o carte profunda, care se cere "mestecata" pe incetul, contine multe subiecte de meditatie( daca n-ati citit inca nimic de Sf. Tihon va recomand "Scrisori din chilie", este extraordinara)
Si ultima : "Iubirea nebuna de aproapele"- viata si moartea maicii Maria Skobtova (1891-1945) - gazata si incinerata in lagarul de la Ravensbruck. A ajuns in lagar deoarece a salvat numerosi evrei in timpul ocupatiei naziste din Franta. A fost canonizata in 2004 de Biserica Ortodoxa Rusa.
Irina
Tot pentru ea am cumparat si "Biblia pentru copii" . Contine povestiri din Vechiul si Noul Testament, povestite de Zoe Kanava.
Pentru noi am luat "Razboiul impotriva populatiei", de J. Kasun, este excelenta, v-o recomand, am inceput s-o citesc.
Va redau prezentarea de pe situl librariei Sophia:
„Cartea bine documentată a dr. Jacqueline Kasun oferă o prezentare şocantă a mişcării controlului populaţiei, care se foloseşte de miliarde de dolari pentru a impune controlul populaţiei la nivel global”, spune Tom Bethell, de la Universitatea Stanford. Dr. Jacqueline Kasun este profesor de economie la Universitatea de Stat Humboldt din Arcata, California (SUA). Scrierile sale au apărut în publicaţii precum The Wall Street Journal, Public Interest, The American Spectator, The Christian Science Monitor şi in alte publicaţii, inclusiv în reviste de specialitate.
Expertul în probleme ale populatiei Jacqueline Kasun a studiat informatiile furnizate chiar de organizatia Planned Parenthood si a ajuns la următoarea concluzie: "Statele Unite, care oferă acces la programe de controlul nasterii finantate de guvern, înregistrează cele mai numeroase cazuri de sarcină în rândul adolescentelor - nasteri si avorturi". Kasun arată că Statul California, care oferă minorilor contraceptive si întreruperi de sarcină fără consimtământul părintilor si care alocă mai multi bani decât oricare alt stat al SUA pentru contraceptive, înregistrează cele mai multe avorturi la adolescente si locul doi la cazurile de sarcină la adolescente.
A mai aparut si o carte scrisa de unul din Sfintii mei preferati - Tihon din Zadonsk. E o carte profunda, care se cere "mestecata" pe incetul, contine multe subiecte de meditatie( daca n-ati citit inca nimic de Sf. Tihon va recomand "Scrisori din chilie", este extraordinara)
Si ultima : "Iubirea nebuna de aproapele"- viata si moartea maicii Maria Skobtova (1891-1945) - gazata si incinerata in lagarul de la Ravensbruck. A ajuns in lagar deoarece a salvat numerosi evrei in timpul ocupatiei naziste din Franta. A fost canonizata in 2004 de Biserica Ortodoxa Rusa.
Irina
miercuri, decembrie 17, 2008
Despre gospodine desavarsite
Azi m-am simtit foarte bine citind ce a scris Cecer aici :
http://noroscecer.blogspot.com/2008/12/cred-ca-primul-blog-pe-care-l-am-citit.html, dar trebuie sa marturisesc public- nu, nu sunt o gospodina desavarsita, nici pe departe :)). Nicoleta, care a trecut azi pe la mine poate confirma ca zic adevarul :)) . Dupa vreo trei zile in care n-am avut chef de nimiiic, dar de nimiiic, in casa era dezastru, mancarea pe sponci, rufele nespalate maldar in baie, alea spalate maldar in balcon (neintinse, normal) , si nu mai povestesc, ca daca citeste mama se imbolnaveste de inima rea, cand o sa vada ca nimic din ce m-a invatat ea nu s-a prins de mine .
Abia azi m-am mobilizat nitel ( nu de alta, dar incepeau sa mi se lipeasca slapii de gresie, in plus cred ca tuturor ne era cam foame) si am facut rapid curatenie, am gatit ceva, m-am gandit la meniul de Craciun, am stat cu fetele in timp ce Nicoleta a tras o tura pe la libraria Sophia si a facut o "aprovizionare" cu carti pentru amandoua, apoi am stat impreuna la povesti, despre lecturi, oameni si alte subiecte. Pe seara am fost la dentist, iar cand m-am intors am hranit gasca, sotul le-a citit povestea si ura, ura, de la 19.30 suntem liberi, copiii dorm bustean .
Ceea ce vreau sa spun e ca treaba cu "gospodina desavarsita" e ceva relativ. Fiecare dintre noi suntem gospodine desavarsite in felul nostru. Nu e neaparat sa fie luna in casa, sau sa avem cine stie ce mancare sofisticata prin frigider- important e ca tot ce facem sa facem cu voie buna, cu bucurie, cu dragoste, astfel incat cei din familie sa fie fericiti.
Irina
Abonați-vă la:
Postări (Atom)