pinterest.com |
Cred ca nu sunt singura care simt ca, de o saptamana, viata noastra a fost data total peste cap.De unde eram linistiti si bucurosi si faceam planuri pentru post si pentru Pasti, totul s-a schimbat.Suntem in stare de urgenta , ni se spune sa stam in casa, daca faci greseala si deschizi stirile te ia groaza, slujba din Biserica s-a mutat afara si cine stie ce va urma.Tot ce s-a intamplat si se intampla m-a tulburat mult si nu stiu ce as fi facut daca n-as fi avut nadejdea in Dumnezeu si cuvinte de imbarbatare ale oamenilor induhovniciti.Azi am primit un cuvant de la Sf. Zaharia de la Essex, cuvant pe care l-am gasit ca fiind cel mai echilibrat auzit pana acum, si il impartasesc cu voi :
,,Mulți oameni sunt confuzi și alții se panichează din pricina
amenințării epidemiei de Coronavirus care a cuprins toată lumea. Eu însă
cred că n-ar trebui să fim așa, pentru că orice face Dumnezeu cu noi, o
face din dragoste. Dumnezeul creștinilor este un Dumnezeu bun, un
Dumnezeu al milei și al iubirii de oameni, Care iubește lumea. Dumnezeu
ne-a creat din bunătate, ca să ne împărtășească viața Sa, ba chiar și
slava Sa. Când am căzut în păcat, tot din bunătate a îngăduit morții să
pătrundă în viața noastră, ca să nu ajungem nemuritori în răutate, ci să
căutăm o cale de mântuire. Deși am căzut, nicicând Dumnezeu n-a încetat
să Se îngrijească de noi, nu doar cu bunurile materiale necesare pentru
dăinuirea neamului nostru [omenesc], ci a trimis proroci și drepți să-I
pregătească calea, ca să poată veni și dezlega tragedia noastră, și să
poată aduce mântuirea cea veșnică prin Cruce și prin Învierea negrăitei
Sale iubiri. A venit și a luat asupra Sa blestemul păcatului, și ne-a
arătat până la sfârșit dragostea Sa: „Iubind pe ai Săi cei din lume,
până la sfârșit i-a iubit”.
Tot ce a făcut Dumnezeu când ne-a creat, când a asigurat cele
necesare pentru dăinuirea lumii, când Și-a pregătit calea pentru a veni
pe pământ, când Însuși a venit, în persoană, și ne-a lucrat mântuirea în
chip așa de minunat – pe toate acestea le-a făcut din bunătate. Și
bunătatea Sa este nemărginită. Ne mântuiește și este atât de
îndelung-răbdător cu noi, așteptând până ce venim la cunoașterea
adevărului și aducem pocăință adevărată, ca să putem fi cu El pe vecie.
Așa, în fiecare etapă a relației Sale cu omul, Dumnezeul nostru ne arată
doar bunătate și milă, care „mai bună este decât viața”; bunătatea este
Firea Sa, și pe toate le face spre folosul și mântuirea omului.
Prin urmare, când iarăși va să vină ca să judece lumea, o va judeca
un alt Dumnezeu? Nu va fi același Dumnezeu, Dumnezeul milei și iubirii
de oameni, Care iubește omenirea? Să nu ne îndoim că ne vom înfățișa
înaintea a nimeni altcuiva decât a Dumnezeului Care ne-a făcut și ne-a
mântuit. Și iarăși, cu aceeași milă și dragoste ne va judeca. De aceea,
să nu ne panicăm, nici să ne clătinăm [în credință], căci același
Dumnezeu ne va întâmpina în viața cealaltă și ne va judeca cu aceeași
bunătate și îndurare. Unii se tem că le-a sosit ceasul sfârșitului.
Epidemia aceasta a Coronavirusului are și o parte bună, pentru că avem
câteva săptămâni din clipa în care ne va lovi până la sfârșitul nostru.
Putem închina, așadar, acest timp pregătirii pentru întâlnirea cu
Dumnezeu, ca mutarea noastră să nu fie pe neașteptate și pe nepregătite,
ci după ce ne-am cercetat întreaga viață la fiecare şedere în rugăciune
înaintea lui Dumnezeu, uneori mulțumind până la sfârșit pentru tot ce-a
făcut Dumnezeu pentru noi, alteori cu pocăință, cerând iertarea
fărădelegilor noastre. Nimic nu ne poate vătăma când avem un astfel de
Dumnezeu, Care îngăduie toate din bunătatea Sa. Trebuie doar să
continuăm să fim mulțumitori până la sfârșit și să facem smerita
rugăciune de pocăință pentru iertarea păcatelor noastre.
În ce mă privește, epidemia aceasta mă ajută. Tânjeam să regăsesc
rugăciunea pe care am avut-o înainte, cu care pot să-mi cercetez
întreaga viață, de la naștere până acum, mulțumind lui Dumnezeu pentru
toate binefacerile Sale „cele întru știință și cele întru neștiință”;
și, totodată, cu care pot să-mi cercetez întreaga viață pocăindu-mă
pentru toate păcatele și fărădelegile mele. Ce minunat să-ți poți
cerceta viața în rugăciune, să le pui pe toate înaintea lui Dumnezeu
stăruind în rugăciune! Simți atunci că viața ți se răscumpără. De aceea,
situația de acum cu adevărat mă ajută. Nu mă panichez, ci „mă voi
îngriji pentru păcatul meu”.
Trebuie să vedem bunătatea lui Dumnezeu în tot ce se petrece acum.
Sfinții Părinți au văzut iubirea Sa de oameni. O molimă asemănătoare a
avut loc în veacul al patrulea, în pustia Egiptului, secerând mai bine
de o treime dintre monahi, iar Părinții ziceau cu mare însuflare că
„Dumnezeu seceră sufletele sfinților pentru Împărăția Sa”, și nu se
clătinau [în credință]. Domnul Însuși vorbește în Evanghelie despre
zilele din urmă, despre încercările și necazurile prin care va trece
lumea înainte de a Doua Sa Venire. Nu discernem însă în cuvintele Sale
nici tristețe morbidă, nici disperare. Domnul, Care S-a rugat în grădina
Ghethsimaniului cu sudoare de sânge pentru mântuirea întregii lumi,
spune că atunci când vom vedea grozăviile ce vor premerge cea de-a Doua
Venire a Sa, să ne ridicăm însuflețiți capetele, pentru că răscumpărarea
noastră se apropie. Unii îmi spun: „Dumnezeu să-Și întindă mâna Sa cea
ajutătoare!” – dar tocmai aceasta este mâna lui Dumnezeu! El dorește și
lucrează mântuirea noastră „în multe rânduri şi în multe chipuri”:
„Tatăl Meu până acum lucrează; şi Eu lucrez”. Virusul acesta poate fi un
mijloc pe care Dumnezeu să-l folosească pentru ca mulți să-și vină în
fire și la pocăință, și pentru a secera multe suflete pregătite de
Împărăția Sa cea veșnică. De aceea, pentru cei ce se predau și se
încredințează dumnezeieștii purtări de grijă, toate vor contribui la
binele lor: „Celor ce iubesc pe Dumnezeu toate li se lucrează spre
bine”.
Nu este loc, așadar, de tulburare morbidă. Nici nu trebuie să ne
împotrivim măsurilor luate de guvern pentru a reduce răspândirea
afecțiunilor pe care le vedem la atâția oameni. Este greșit să acționăm
împotriva autorităților. Să facem ce ne spune guvernul, pentru că nu ni
se cere să ne lepădăm de credința noastră, ci doar să luăm câteva măsuri
pentru binele comun al tuturor, ca să trecem peste încercarea aceasta –
și nu sunt deloc nerezonabile. Unii o iau prea mărturisitor, ridică
stindardul și fac pe mucenicii și mărturisitorii. Noi, să nu ne îndoim:
vom arăta doar supunere față de ordinele guvernului. Este nedrept să
facem neascultare de guvern de vreme ce, când ne vom îmbolnăvi, la
spitalele lor vom alerga și ei vor fi cei care să suporte cheltuielile
și să ne îngrijească. De ce să nu-i ascultăm?
Acesta este cugetul lui Hristos, pe care Dumnezeu l-a arătat în viața
Sa pământească, aceasta este porunca apostolească pe care am primit-o:
„…să se supună stăpânirilor şi dregătorilor, să asculte, să fie gata la
orice lucru bun, să nu defaime pe nimeni, să nu fie sfăditori, ci
îngăduitori, arătând întreaga blândeţe faţă de toţi oamenii”, și:
„Supuneţi-vă, pentru Domnul, oricărei orânduiri omeneşti, fie
împăratului, ca înalt stăpânitor, fie dregătorilor…”. Dacă nu ne supunem
stăpânitorilor noștri, care nu ne cer mult, cum ne vom supune lui
Dumnezeu, Care ne dă o lege dumnezeiască, mult mai înaltă decât orice
lege omenească? Dacă păzim legea lui Dumnezeu, nu suntem mai presus de
legile omenești, spuneau apologeții celui de-a doilea veac, când
Imperiul Roman îi prigonea pe creștini.
De mirare că în țara în care trăim, Marea Britanie, fotbaliștii arată
atâta înțelegere și discernământ încât sunt primii care să-și întrerupă
activitatea, supunându-se indicațiilor guvernului de a lua măsuri
profilactice! Și ar fi trist ca tocmai noi, cei credincioși, să nu ne
ridicăm la măsura fotbaliștilor și să nu arătăm aceeași supunere de
autoritățile pentru care se roagă Biserica noastră.
Dacă ne vor cere să înceteze slujbele Bisericii, să ne supunem pur și
simplu, și să binecuvântăm pronia lui Dumnezeu. Mai mult, acest lucru
ne aduce aminte de o veche predanie a Părinților din Palestina: în
Marele Post, în Duminica Lăsatului-sec de brânză, după iertarea
reciprocă, [monahii] ieșeau în pustie timp de patruzeci de zile, fără
Liturghie, stăruind, pentru a se pregăti, în post și rugăciune, și se
întorceau în Duminica Floriilor ca să prăznuiască după cuviință Patima
și Învierea Domnului. Așa și contextul de astăzi ne silește să trăim
iarăşi ceea ce se păstrase din vechime în sânul Bisericii. Ne vor
obliga, adică, să trăim o viață mai isihastă, cu mai multă rugăciune,
care va compensa cumva lipsa Dumnezeieștii Liturghii și ne va pregăti să
prăznuim cu mai mare dorință și însuflare Patima și Învierea Domnului
Iisus. Astfel vom preschimba epidemia aceasta într-o biruință a
isihasmului. În tot cazul, orice îngăduie Dumnezeu în viața noastră este
din bunătatea Sa și pentru binele omului, căci El niciodată nu dorește
să se vatăme în vreun fel zidirea Sa.
Negreșit, și de vom fi lipsiți mai mult timp de Dumnezeiasca
Liturghie, vom răbda. Ce primim la Liturghie? Ne împărtășim cu Trupul și
Sângele lui Hristos, ce sunt pline de harul Său. Pentru noi, este o
mare cinste și binefacere – dar primim, totodată, harul lui Dumnezeu în
multe alte feluri. Când săvârșim rugăciunea isihastă, sălășluim în
prezența lui Dumnezeu cu mintea în inimă, chemând sfântul Nume al lui
Hristos. Dumnezeiescul Nume ne aduce harul lui Hristos, pentru că este
nedespărțit de Persoana Sa, și ne duce în prezența Sa. Această Prezență a
lui Hristos este curățitoare, ne curățește de fărădelegi și păcate, ne
înnoiește și ne luminează inima, ca să ia formă înlăuntru chipul lui
Dumnezeu, Mântuitorul nostru, Hristos.
De nu vom avea Paștile în biserică, să ne aducem aminte că fiecare
contact cu Hristos este Paști. Primim har în Dumnezeiasca Liturghie
pentru că Domnul Iisus este prezent acolo, El săvârșește taina și El
este Cel ce se împarte credincioșilor. Când însă chemăm Numele Său,
pătrundem în aceeași Prezență a lui Hristos și primim același har. De
aceea, chiar dacă suntem lipsiți de Liturghie, vom avea pururea Numele
Său – nu suntem lipsiți de Domnul. Mai mult, avem și cuvântul Său, și
mai ales Evanghelia Sa. Dacă cuvântul Său sălășluiește neîncetat în
inima noastră, dacă îl cercetăm și ne rugăm cu acesta, dacă devine
limbajul nostru, cu care vorbim lui Dumnezeu tot așa cum ne-a vorbit El –
atunci vom avea iarăși harul Domnului. Pentru că cuvintele Sale sunt
cuvinte ale vieții veșnice, și se săvârșește aceeași taină: primim harul
Său și ne sfințim.
Mai mult, cu fiecare prilej în care arătăm bunătate fraților noștri,
Domnul se bucură, socotind că am făcut-o în Numele Său, și ne
răsplătește. Arătăm bunătate fraților noștri și Domnul ne răsplătește cu
harul Său. Este un alt mod prin care putem trăi în Prezența Domnului.
Putem primi harul Domnului prin post, prin milostenii și prin orice
faptă bună. Așa că, dacă suntem siliți să nu ne adunăm în biserică, ne
putem uni în duh, prin aceste sfinte virtuți pe care le știm, înlăuntrul
Trupului lui Hristos, Sfânta Biserică, care păstrează unitatea
credincioșilor cu Hristos și cu celelalte mădulare ale Trupului Său. Tot
ceea ce facem pentru Dumnezeu este o liturghie, căci slujește mântuirii
noastre. Liturghia este cel mai mare eveniment din viața Bisericii, în
care credincioșii au putința să facă schimb între viețișoara lor și
nemărginita viață a lui Dumnezeu. Impactul acestui eveniment ține însă
de pregătirea pe care o facem, prin tot ce am amintit: prin rugăciune,
fapte bune, post, iubire de aproapele, pocăință.
Pentru aceasta, iubiții mei frați, nu este nevoie să facem
mărturisiri eroice împotriva guvernului pentru măsurile profilactice pe
care le ia spre binele tuturor oamenilor. Nici să nu deznădăjduim, ci să
meșteșugim cu înțelepciune căi prin care să nu pierdem părtășia vie cu
Persoana lui Hristos. Nimic nu ne poate vătăma, trebuie doar să facem
răbdare un răstimp anume – și Dumnezeu va vedea răbdarea noastră, și va
înlătura toată piedica, toată ispita, și vom vedea iarăși zorii zilelor
de bucurie, și vom prăznui împreună nădejdea și dragostea noastră în
Hristos Iisus.
(Traducere de Radu Hagiu)
sursa
https://doxologia.ro/cuvant-de-mangaiere-la-vreme-de-pandemie-al-arhimandritului-zaharia-de-la-essex