joi, decembrie 02, 2021

Jurnal de Advent , ziua 2


 Data : 2 dec. 2021, joi

Particip si eu la aceasta provocare draguta lansata de Mniko, cu rubricile putin adaptate.Si in anii trecuti am tinut cate un jurnal saptamanal de post, pe care o sa il adaptez  pentru formatul zilnic, care a inceput sa-mi placa :)

Simboluri din Calendarul de Advent

 Acadeaua de Craciun  arata ca batul cu care pastorii isi aduc oile inapoi in turma. Iisus este Pastorul cel Bun care ne aduce inapoi la Dumnezeu.Dungile albe ne amintesc de  curatia lui Iisus, iar cele rosii- de sangele pe care l-a varsat pentru noi.
 Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune sufletul pentru oile sale.
Ioan 10: 11

 

Imagine similară 

Meniu de post

Micul dejun : zacusca, ceai

Pranz :supa crema de legume, conopida cu sos

Cina : cereale cu lapte de soia

             

Sfantul Zilei

Azi se praznuieste unul din Sfintii indragiti de mine, Sf. Porfirie Kafsokalivit

Un gand frumos de la Sf. Porfirie :

,, Când ne îmbolnăvim, ca să nu greșim, trebuie să urmăm povețele medicinii și ale rațiunii. Mai presus de toate, însă, trebuie să urmăm voia lui Dumnezeu și să ne încredem în iubirea Lui
 
 
Crafturi

 Particip la Calendarul de Hartie, initiat de Mniko. Tema de azi : Fulgi de nea

 

Pe lista ,,de facut"
  • de impachetat puloverasele de Craciun
  • de spalat rufe
  • de facut mancare
  • curatenie in dormitorul nostru si in baie 
  • de completat acordurile pentru testare 
  • de facut craftul impreuna cu fetele

 Ganduri de azi

Anul acesta am bifat o achizitie pe care o aveam in minte de multa vreme : masina de spalat cu uscator. Cu atatia oameni in casa, spalatul si uscatul afara toamna, iarna si primavara, m-au terminat psihic  :)).Am cochetat cu gandul sa imi cumpar uscator separat, dar spatiul nu imi permite, iar investitia era destul de mare (fiindca trebuia sa schimb masina de spalat veche), asa ca am luat pana la urma doi in unu :).Pana acum n-am pus uscatorul in functiune, fiindca a fost vreme buna afara, dar azi am folosit programul de o ora - spala si usuca 1 kg de rufe in 60 de minute.Ma declar cucerita total :)), presimt ca va urma o indelunga folosire :)).

Citesc, ascult, ma uit

Recomand aceasta conferinta extraordinara a parintelui Sorin Mihalache, pentru care am un deosebit respect si consideratie, fiindca e un exemplu viu ca nu e nevoie sa iti amputezi ratiunea si bunul simt daca esti credincios, si ca e important sa te cultivi intelectual, ca sa poti intelege lumea din jur.Mi-a placut ca a vorbit despre motivele pentru care oamenii inteligenti cred teoriile conspiratiei.Eu am presupus ca e un mecanism psihologic de aparare - asa este, dar parintele detaliaza foarte complex, luand in calcul factori de personalitate (de ex., persoanele cu atasament anxios sau narcisistii sunt mai predispusi sa acorde credit conspirationismului).Conferinta e ff interesanta, si se recomanda multe carti pe care le-am trecut pe lista.


 

Din aparatul foto

Anul acesta m-am pregatit din timp cu Calendarul de Advent cu ceaiuri :). Ceaiul de azi a fost de zmeura si merisoare.


Puloverasele pentru Barbie, pregatite de plecare :)


Va multumesc pentru vizita si va doresc o seara frumoasa!


 


miercuri, decembrie 01, 2021

Bine ai venit,decembrie!Organizare si intentii

pinterest.com

Am ajuns si in decembrie, ultima luna a anului, multumim lui Dumnezeu!

De 1 Decembrie va urez La multi ani!cu dorinta si speranta ca vom fi mai buni unii cu altii, si ca va fi bine si pentru tara noastra.

Am inceput luna cu o foarte utila mini-vacanta :), in care am mai ajuns la zi cu ce aveam de facut, dar ne-am si odihnit.De maine iar la program :)) .

Decembrie e o luna foarte aglomerata, oricat ai vrea, nu prea reusesti sa o petreci in liniste si fara multa treaba.Sfarsit de an, Sarbatori, o tona de lucruri de facut ca sa iasa bine totul. La capitolul curatenie stau linistita, dar sunt celelalte : aprovizionare, decoratiuni, cadouri, gatit, mese intinse, iesiri, vizite.Dar, o sa incerc, pe cat posibil, sa fac toate cu pace si cu liniste, si sa ma pregatesc din timp.

INTENTIILE LUNII

pace si bucurie, in loc de stres si agitatie

curatenie in casa si in suflet

organizare

  familie

pinterest.com  

 

PLANURILE LUNII

 ♥ curatenie, aprovizionare, meniu,  gatit

 ♥ sa  fac bilantul anului 2021 si planuri pentru 2022

♥ sa imi aleg cuvantul anului 2022
 
♥ sa ne bucuram de Sarbatori si de concediul
 
/vacanta(foarte scurte :((  )
 
♥ sa imi pregatesc noul bullet journal
 
 
CULORILE LUNII

♥ culori de Craciun
 



SARBATORILE LUNII
  • 2   Sf. Cuvios Porfirie Kafsokalivitul6 Sf. Nicolae
  • 12   Sf. Spiridon
  • 13     Sf. Otilia 
  • 25      Nasterea Domnului
  •     27 Sf. Stefan

pinterest.com


DUMINICILE LUNII

5 Tamaduirea femeii garbove

12 Pilda celor poftiti la cina

19 Duminica dinaintea Nasterii Mantuitorului

26 Duminica dupa Nasterea Mantuitorului - fuga in Egipt 
 
 
 CUVANTUL LUNII
 
bucurie:
Sentiment de mulțumire vie, de satisfacție sufletească
 
 
 
 
MOTIVATIA/CITATUL LUNII
 
 
 
 LISTA CU ACTIVITATI DE DECEMBRIE :)
 
 

  • sarbatorim Ziua Nationala
  • citim carti de Craciun
  • facem fursecuri de Sf. Nicolae si de Craciun
  • admiram luminitele de Craciun
  • facem Crafturi de Craciun
  • facem poze de familie
  • decoram casa
  • ne uitam la filme de Craciun
  • scriem scrisori pentru Mos Craciun
  • sarbatorim solstitiul de iarna (21 decembrie)
  • ascultam colinde
  • sarbatorim Anul Nou
 
Voi ce planuri aveti pentru decembrie? :)
 
 
 
 
 

marți, noiembrie 30, 2021

Blogonoiembrie 2021, ziua 30

pinterest.com

 

Am ajuns si in ultima zi de toamna, de maine incepe decembrie , incepe iarna :)

Azi e Sf. Andrei, ocrotitorul Romaniei, asa ca urez ,,La multi ani!" tuturor celor care poarta acest frumos nume.

S-a terminat si provocarea de noiembrie, cu mici sincope am reusit sa postez in fiecare zi, ceea ce ma bucura.Imi pare bine ca am revenit in blogosfera, intre oameni frumosi, intre cuvinte calde, intre vieti obisnuite.

Multumesc celor care m-au insotit pe acest drum : Corina, Mniko si Alexandra

Fiindca mi-a placut aceasta reintoarcere pe blog vreau sa particip, in continuare, la Jurnalul de Advent  

si la  Adventul de Hartie lansate de Mniko. Cred ca fetele mele mai mici se vor bucura mult sa facem activitati impreuna.Daca doriti sa participati, scrieti un comentariu la postarea lui Mniko si veti primi un cod de classroom , cu care veti putea intra folosin classroomul de pe adresa voastra de mail.

De cand a inceput scoala fizic programul nostru e asa de incarcat, ele sunt plecate aproape toata ziua, sau sunt ocupate cu lectiile, asa ca petrecem mai putin timp in familie.Cred ca ar trebui sa imi propun sa creez momente speciale impreuna, fiindca timpul trece si ele cresc asa de repede.Cum spunea cineva, cand ai copii mici zilele trec greu, dar anii trec repede.Si am realizat asta azi, uitandu-ma pe niste fotografii, de cand erau micute.Parca a fost ieri si uite ca in cateva luni, Ilinca implineste 18 ani, si va porni pe propriul ei drum in viata. Motiv de bucurie, dar si de putina tristete.Ei cresc si noi imbatranim.Hai ca am cazut in butoiul cu melancolie :)).

Va urez o seara frumoasa si, cu voia lui Dumnezeu, ne vedem maine!

Cu drag,