joi, aprilie 15, 2010

Ceașca mea cu trandafiri

Sigur, se poate bea cafea sau ceai în orice fel de ceașcă, nu contest, dar parca alta e aroma când ceșcuța are personalitatea ei :)). Alt parfum are o dimineață de primăvară când cafeaua aburește dintr-o ceașcă delicată de porțelan, cu un desen care îți bucură ochii, decat atunci când o bei pe grabă dintr-un pahar de plastic.


Când ne-am întors de la Bran am oprit în Brașov să vizităm Biserica Neagră, și acolo, ascuns pe o străduță, l-am găsit. Un magazin miiic, din a cărui vitrină mi-au făcut cu ochiul niște ceșcuțe miniaturale, pictate manual. N-am rezistat să nu intru, și din mulțimea de frumuseți am ales-o. Ceșcuța mea de porțelan fin, imprimată cu trandafiri roz. Are și o linguriță asortată, cu care amestec caimacul (îmi place cafeaua cu caimac de lapte). Soțul i-a dat, cu generozitate, vreo 6 luni de viață înainte să o spargă careva :)).
Eu sper totuși s-o las la nepoți :)).


Irina