marți, septembrie 27, 2011

Placinta englezeasca cu carne

Pentru zilele racoroase si ploioase de toamna va recomand o placinta englezeasca cu carne, care va va umple casa de miresme, si va va rasfata papilele gustative :).
Ca sa nu mai spun ca are doar culori tomnatice in ea :).


Si bineinteles se executa simplu si repede :).
Asa ca nu mai stati pe ganduri, si dati o fuga pana la magazin. Aveti nevoie de :
  • o caserola cu pulpe dezosate
  • o cutie rosii in bulion
  • 3 cepe mari
  • un morcov
  • 4-5 cartofi
  • o jumatate pachet unt
  • branza de burduf (sau cascaval)
  • cimbru, foi de dafin , sare
  • ulei
  • pesmet

Ceapa si morcovul se toaca marunt, si  se pun la calit (sau se fierb inabusit- dupa preferinta). Se adauga pulpele tocate, rosiile in bulion bucatele, cimbru, foi de dafin, sare, piper, si se lasa sa fiarba pana scade (se mai pune un pic de apa daca nu e destul lichid la inceput).
Separat se fierb cartofii, si se face un piure cu mult unt.


Ungem cu unt o tava de sticla termorezistenta, tapetam cu pesmet, si punem carnea. Deasupra nivelam piureul de cartofi, si presaram branza de burduf sau cascaval ras. Din loc in loc punem bucatele de unt, si dam la cuptor, la foc potrivit, pana se rumeneste. 



Se poate servi cu muraturi, cu salata de sfecla rosie, sau cu smantana. Pofta buna!

Gasiti  aici   varianta de post a placintei.

Va doresc o zi frumoasa!
Irina