joi, ianuarie 16, 2014

Nu sunt genul auster

Iar am schimbat aspectul blogului, dar ce sa fac, simteam ca nu ma reprezinta, era prea auster pentru gustul meu :). Ma gandeam azi la diferenta dintre austeritate si simplitate - am scris aici o postare referitor la asta.


Imi place simplitatea, cu toate astea nu tind catre minimalism, austeritate sau utilitarism. Imi plac lucrurile in culori vii, interioarele pline de caldura data de lucruri nu neaparat scumpe, nu neaparat multe, ci frumoase, vesele, luminoase. 



Cred ca de aceea iubesc gradinile englezesti, usor salbatice si pline de culori si miresme, si casutele englezesti, in usa carora bati cu un ciocanel inflorat si a caror intrare e luminata de un felinar dragalas.


Imi plac imprimeurile inflorate, si portelanurile delicat pictate din care, atunci cand bei, ceaiul pare mai parfumat si viata mai frumoasa :)


O floare, o inimioara, o boare inmiresmata...un mic amanunt, dar care da culoare si savoare vietii..


Categoric, Anglia veche, rurala, e locul la vederea caruia vibreaza sufletul meu :), fiindca acolo am gasit o simplitate plina de frumos si finete, asa cum mi-as dori sa aduc si in viata mea :)...


Irina