vineri, mai 01, 2020

Unde iti cauti nadejdea?











NĂDÉJDE, nădejdi, s. f. Încredere sau convingere că ceea ce faci ori dorești se va realiza; speranță, nădăjduire; încredere în sprijinul, în ajutorul cuiva sau a ceva, certitudine că cineva sau ceva va fi favorabil, de ajutor. ◊ Loc. adj. De nădejde = în care poți avea toată încrederea. ◊ Loc. adv. De (sau cu) nădejde = așa cum trebuie, foarte bine; solid, temeinic.(conform DEX)

Alaturi de credinta si dragoste, nadejdea este una din cele trei virtuti teologice.Lumea isi pune nadejdea in bunuri materiale, in alti oameni sau in puterile proprii, dar crestinul stie ca toate acestea sunt lucruri care la un moment dat te vor trada si te vor lasa gol, prada disperarii si anxietatii, de aceea nadejdea lui trebuie sa fie doar in Dumnezeu.


Da, suflete, încrede-te în Dumnezeu, căci de la El îmi vine nădejdea!
 Ps.62:5

 Domnul iubeşte pe cei ce se tem de El, pe cei ce nădăjduiesc în bunătatea Lui.
147: 11

Cand citim cuvintele Scripturii referitoare la nadejde, scrise special ca sa ne incurajeze si sa ne ridice, ele pot fi un adevarat balsam pentru sufletele noastre tulburate si indurerate. Cu toate acestea, de cate ori...

....PRIVIM IN JOS...

De cate ori, in loc sa  ne ridicam ochii spre Cer, privim la cele pamantesti?Lumea nu e un loc tocmai sigur si comod - aici gasim  frica, saracie, boala, ura, crima, moarte..Mai e oare vreo nadejde pentru omenire?
Dumnezeu le-a creat pe toate foarte bune si frumoase, dar lumea a fost distrusa prin pacat si noi suntem afectati de consecintele pacatelor.
Dar, in loc sa privim la relele din lume, sa privim la vestea buna a Evangheliei : Hristos a inviat!Noi, crestinii, nu suntem singuri pe lumea asta, avem un Mantuitor care ne iubeste, care s-a jertfit pentru noi si care este atotputernic!

Cele ce sunt cu neputinţă la oameni sunt cu putinţă la Dumnezeu. 
Luca 18:27


...PRIVIM IN JUR....

De cate ori, in loc sa ne ridicam sufletul spre singura noastra nadejde adevarata, privim in jur, spre circumstantele noastre si ne chinuim sufletul? Daca sunteti ca mine, de multe ori e suficient ca o stire trista, o durere in trup, analize proaste, o lipsa de bani sau alte probleme sa ne mute in lumea realitatii fara Dumnezeu si sa ne consume mental si sufleteste.
In aceasta situatie avem de ales: sa fim ca si Goliat care, increzandu-se in forta lui isi batea joc de israeliti, fiind sigur ca ii va invinge, sau ca David care, increzandu-se in Dumnezeu, a ucis uriasul cu o piatra (1 Regi 17, 52 )

Pentru ce te mâhneşti, suflete, şi gemi înăuntrul meu? Nădăjduieşte în Dumnezeu, căci iarăşi Îl voi lăuda: El este mântuirea mea şi Dumnezeul meu.
 Ps. 43:5

In loc sa privim in jos, la lumea plina de durere si pacat, sau in jur, la circumstantele triste ale vietii, SA PRIVIM IN SUS, catre Dumnezeu.
Sa citim Sf. Scriptura zilnic si sa ne rugam, ca sa ne intarim sufletul in cunoasterea lui Dumnezeu si sa ne bucuram de prezenta Lui.
Sa participam la Sfintele Slujbe si la Tainele Bisericii, fiindca foarte frumos spunea parintele Teofil Paraian :

,,...sfintele slujbe sunt întrupări ale Evangheliei - sunt atâtea izbucniri de bucurie în legătură cu viaţa noastră de credincioşi. 
....
Fiecare sfântă slujbă o sfârşim cu cuvintele pe care le spune preotul: "Mărire Ţie Hristoase Dumnezeul nostru, nădejdea noastră, mărire Ţie", avem nădejde în Mântuitorul, şi cel care răspunde zice "Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor, amin. Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte. Părinte binecuvintează". Prin urmare mărturisim că nu numai Hristos este nădejdea noastră, ci nădejdea noastră este şi Tatăl şi Duhul Sfânt, pentru că zicem "Mărire Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh" ca răspuns şi zicem de trei ori "Doamne miluieşte" adresându-ne şi lui Dumnezeu Tatăl şi lui Dumnezeu Fiul şi lui Dumnezeu Duhul Sfânt.
 Şi în sfârşit, la slujbele de seară în special, la slujba Pavecerniţei, la rugăciunile de seară şi la slujba Miezonopticii zicem: "Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt, Treime Sfântă, mărire Ţie!". Iar adresându-ne Maicii Domnului zicem: "Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, păzeşte-mă sub acoperământul tău".

Dumnezeu să ne ajute să ne întărim în astfel de gânduri şi să pornim cu ele de când putem porni. Puteţi porni cu ele de acum încolo, pentru că eu v-am spus nişte concluzii la care am ajuns cu vremea. Dumnezeu să ne ajute!,,

sursa :,, Prescuri pentru cuminecaturi; Evanghelia ca izvor de bucurie", Arhimandrit Teofil Paraian

 Sa nu primim gandurile de deznadejde, de tristete!Sa punem gandul bun, cum zicea Sf. Paisie Aghioritul.

,,Un gând bun are aceeaşi putere cu o priveghere de multe ceasuri. Are mare putere. De aceea, încercaţi pe cât puteţi, să plantaţi gânduri bune mai înainte de a apuca diavolul să vă planteze el gândurile cele rele, astfel încât inima să vi se facă grădină de flori, iar rugăciunea să vă fie însoţită de mireasma duhovnicească a inimii voastre.,,

Sa privim natura si sa invatam de la ea - cand totul pare pierdut si seceta arde totul, Dumnezeu trimite ploaia de care racoreste si hraneste totul!

,,Precum se coboară ploaia şi zăpada din cer şi nu se mai întoarce până nu adapă pământul şi-l face de răsare şi rodeşte şi dă sămânţă semănătorului şi pâine spre mâncare
Asa va fi cuvântul Meu care iese din gura Mea; el nu se întoarce către Mine fără să dea rod, ci el face voia Mea şi îşi îndeplineşte rostul lui.
 Şi voi cu veselie veţi ieşi şi în pace veţi fi călăuziţi; munţii şi colinele vor izbucni în strigăte de veselie înaintea voastră şi toţi copacii câmpului vor bate din palme!"
Isaia 55:10-12 

Va doresc zile frumoase pe care sa le umpleti de nadejde si de ganduri bune!

Irina