Hristos s-a înălțat!

Hristos s-a înălțat!

Doamne, lisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, pogorându-Te din înălţimile cereşti pentru a noastră mântuire şi hrănindu-ne cu bucurie duhovnicească în sfintele şi prealuminoasele zile ale învierii Tale, şi iarăşi, după săvârşirea slujirii Tale pământeşti, Te-ai înălţat cu slavă de la noi la ceruri şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu şi Tatălui! 

În această senină şi atotluminoasă zi a Dumnezeieştii Tale Înălţări la ceruri, pământul prăznuieşte şi saltă, cerul se bucură astăzi de Înălţarea Ziditorului făpturii, oamenii slavoslovesc neîncetat văzând firea noastră cea rătăcită şi căzută, pe umerii Tăi, acum, Mântuitorule, luată şi înălţată la ceruri.

Îngerii se veselesc zicând: Cine este acesta, care a venit cu slavă puternic în lupte şi tare în războaie? Acesta este cu adevărat Împăratul Slavei?

Învredniceşte-ne şi pe noi, neputincioşii, care gândim încă la cele pământesti şi săvârşim neîncetat cele plăcute trupului, să cugetăm la înfricoşătoarea Ta înălţare la cer, grijile cele trupeşti şi cele lumeşti să le lepădăm şi împreună cu Apostolii Tăi să privim acum la cer şi, cu toată inima şi cu tot cugetul nostru, să ne amintim că acolo sus, în ceruri, este sălaşul nostru, iar aici pe pământ suntem doar străini şi călători, plecaţi din casa Părintească în ţara îndepărtată a păcatului. 

Pentru aceasta Te rugăm cu osârdie Doamne, ca prin preaslăvită înălţarea Ta, să însufleţeşti conştiinţa noastră, să ne scoţi din robia acestui trup şi a acestei lumi păcătoase şi să ne învredniceşti să cugetăm la cele înalte, nu la cele pământeşti; că nu se cuvine să ne fie nouă pe plac, ci Ţie, Domnului şi Dumnezeului nostru, să-Ţi slujim şi să lucrăm, până când dezlegându-ne de legăturile trupului şi trecând vămile văzduhului, să dobândim cereştile Tale locaşuri, unde stând de-a dreapta Slavei Tale, împreună cu Arhanghelii şi Îngerii şi cu toţi Sfinţii, vom proslăvi Preasfânt Numele Tău, împreună cu Părintele Tău Cel fără de început şi cu Preasfântul şi Bunul şi de Viaţa Făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

(din Acatistul Înălțării Domnului)

Vă doresc o zi frumoasă, 
Irina

Să ne îngrijorăm?

Priviţi la păsările cerului, că nu seamănă, nici nu seceră, nici nu adună în jitniţe, şi Tatăl vostru Cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai presus decât ele? 

(Matei 6:26) 

Zilele astea m-au pus păcatele să citesc știrile și prima reacție a fost să mă înfurii pe nenorociții ăștia care ne conduc și care au tupeul să vorbească de solidaritate, pe urmă am început să mă îngrijorez- ce vom face, cum ne vom descurca și așa mai departe. Apoi mi-am dat seama cât de lumește  am reacționat.

 Căutând un cuvânt de încurajare am găsit o predică a  iubitului nostru părinte Teofil Pârâian, Dumnezeu să-l odihnească cu Sfinții Săi!

Credinţa noastră - am spus de multe ori - este o credinţă despovărătoare. Ce înseamnă asta?

Înseamnă că cineva care are credinţă în Domnul Hristos are linişte sufletească, are bucurie, are mângâiere, are din credinţă curaj, are îndrăzneală în faţa necazurilor; cineva care are credinţă în Hristos n-are niciodată pricină să se teamă, ci are întotdeauna pricină să fie încredinţat că Domnul nostru Iisus Hristos îi stă întru ajutor.

Noi nu ştim care e planul Mântuitorului cu fiecare dintre noi, dar ştim că credinţa noastră ne lipeşte de Domnul Hristos şi că nu mai suntem singuri în lumea aceasta. Teama e semn de necredinţă, frica e semn de necredinţă, îngrijorarea e semn de necredinţă, neliniştea sufletească de orice fel ar fi, e semn că nu avem credinţă.

Ştim că o dată, pe când ucenicii călătoreau pe mare împreună cu Domnul Hristos, s-a stârnit o furtună şi ucenicii au intrat şi ei în nelinişte, în groază. Domnul Hristos dormea şi L-au trezit şi I-au zis: „Doamne, mântuieşte-ne, că pierim” (Mc. 8, 25). Atunci Domnul Hristos a zis către ucenici: „De ce vă este frică, puţin-credincioşilor? ” (Mt. 8, 26), iar apoi a certat vântul şi marea şi s-a făcut linişte.

Când Domnul Hristos le-a spus ucenicilor „ Unde vă este credinţa? ” (Lc. 8, 25) a avut în vedere o împrejurare grea, nu o împrejurare uşoară, aşa că Domnul Hristos vrea să avem credinţă şi în împrejurări grele. E uşor să zici că ai credinţă când nu te întâmpină nimic rău, când toate merg uşor, când şi cu credinţă şi fără credinţă tot aşa ar fi, dar să ai credinţă în împrejurări grele, în împrejurări de margine; să ai credinţă în împrejurări în care alţii se tem şi tu să nu te temi, aceasta este un dar de la Dumnezeu.

În ceea ce priveşte credinţa, noi foarte des avem putinţa să ne cercetăm pe noi înşine dacă suntem în credinţă, după cuvântul Sfanţului Apostol Pavel din Epistola a II-a către Corinteni, anume: “Cercetaţi-vă pe voi înşivă dacă sunteţi în credinţă ” - se înţelege, dacă sunteţi cu credinţă în Dumnezeu, dacă credeţi în Mântuitorul nostru Iisus Hristos. „Cred Doamne!, ajută necredinţei mele!” (Mc. 9,24) a spus un om chinuit de situaţia grea a fiului său când Domnul Hristos a spus: „ Dacă tu poţi crede, toate-i sunt cu putinţă celui ce crede ” (Mc. 9,23), şi omul acela a zis cu lacrimi „ Cred, Doamne!, ajută necredinţei mele!”

Din “Credinţa lucratoare prin iubire – Predici la duminicile de peste an”, Arhim. Teofil Pârâian

Vă doresc o zi frumoasă, 
Irina