Sa ne punem nadejdea in Dumnezeu

 Uneori incercarile si greutatile ce ni se intampla ne pun in situatia unui calator ce se gaseste dintr-o data la marginea unei prapastii din fata careia ii este cu neputinta sa se intoarca inapoi. Prapastia e intunericul necunostintei si spaima la gandul de a fi inrobiti mortii. Numai energia unei disperari sfinte ne va putea face sa trecem peste acest abis. Sustinuti de o putere tainica, ne aruncam in necunoscut chemand numele Domnului. Si ce se intampla? In loc de a ne zdrobi capetele de stanci, simtim o mana nevazuta purtandu-ne cu blandete si nu simtim nici un rau. Aruncarea noastra in necunoscut inseamna sa avem incredere in Dumnezeu, parasirea nadejdii in mai marii pamantului si hotararea de a pleca in cautarea unei vieti noi in care locul cel dintai sa ii fie dat lui Hristos.

(Arhimandritul Sofronie, Rugaciunea – experienta Vietii Vesnice, Ed. Deisis, Sibiu)

Atmosfera căminului

„Am convingerea fermă că această teamă modernă a dispariției căminului poate fi anihilată numai dacă cei care doresc ca locuința lor să rămână un cămin iau măsuri practice în această direcție și îl privesc ca atare, și nu ca pe o expoziție de mobilă aflată sub un acoperiș oarecare pentru a fi protejată de ploaie și de furtună.
Bineînțeles, relațiile interumane sunt cele care transformă o casă într-un cămin - fie raporturile între membrii familiei, fie înțelegerea  și căldura cu care sunt întâmpinați oaspeții.Iar relațiile interumane se bazează pe comunicare și depind de ea. Pentru ca această comunicare să existe este însă nevoie de timp. Ea este prilejuită de atmosferă, iar aceasta, la rându-i, de toate lucrurile aranjate cu dragoste și creativitate într-o formă vizibilă.”

( Evadarea din rutină, de E. Schaeffer,

din capitolul „Aranjamente florale” )