credit foto |
Erai în mare strâmtoare şi în cumplită nevoie caută să redobândeşti şi acum sentimentul
acela de iminentă primejdie, pentru că într-adevăr aşa este. Întreţine starea aceasta de
spaimă şi îngrozire, şi să nu îngădui nici măcar o clipă să se strecoare în minte gândul că
primejdia a fost îndepărtată. (...)
Atunci te-ai ridicat duhovniceşte şi, cu credinţa în Domnul şi nădejdea în ajutorul Său, ai
făgăduit să umbli în căile Lui pentru tot restul vieţii, chiar de-ar fi să înduri pentru aceasta
cele mai cumplite chinuri. Acum strigă din toată inima:
făgăduit să umbli în căile Lui pentru tot restul vieţii, chiar de-ar fi să înduri pentru aceasta
cele mai cumplite chinuri. Acum strigă din toată inima:
„Sunt vrednic de toată osânda şi munca, dar cunoscând nemărginita iubire de oameni, precum şi setea arzătoare a lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră, pentru care n-a fost cruţat nici chiar Fiul Lui Cel Unul Născut, nu-mi pierd nădejdea mântuirii mele. Nu ştiu cum, nu ştiu când, dar cred că
voi fi mântuit. Numai să-mi dai putere Tu, Doamne, să mă ostenesc în toată viaţa mea,
căutându-mi mântuirea şi pe Tine, cu nădejdea că nu-Ţi vei întoarce faţa Ta de la sluga
Ta, pentru milostivirea Ta şi pentru rugăciunile celor ce din veac Ţi-au bineplăcut Ţie.
Tu, Cel ce cunoşti inimile şi rărunchii oamenilor, mântuieşte-mă!”
voi fi mântuit. Numai să-mi dai putere Tu, Doamne, să mă ostenesc în toată viaţa mea,
căutându-mi mântuirea şi pe Tine, cu nădejdea că nu-Ţi vei întoarce faţa Ta de la sluga
Ta, pentru milostivirea Ta şi pentru rugăciunile celor ce din veac Ţi-au bineplăcut Ţie.
Tu, Cel ce cunoşti inimile şi rărunchii oamenilor, mântuieşte-mă!”
Sf. Teofan Zavoratul- Calea spre mantuire