sâmbătă, martie 09, 2019

Bogatia, un pacat?


pinterest

Fiindca ultimele articole referitoare la mentalitatea de om sarac au starnit mult interes si ceva controverse :)),
 m-am gandit sa scriu mai detaliat despre legatura dintre prosperitate si crestinism, asa cum o vad eu.
Intrebarea care s-a conturat la comentarii este : e voia lui Dumnezeu ca un crestin sa fie bogat, prosper? sau e mai placul Lui ca un crestin (care nu e calugar) sa renunte la  toate bunurile materiale si sa fie sarac, sau sa se complaca in saracie, daca asa s-a nascut?
Aceste intrebari nu sunt ceva nou, ci oamenii au avut dintotdeauna aceasta dilema. Am citit undeva ca in Biblie sunt in jur de 2300 de versete care se refera la problema banilor, a averii, deci se pare ca este o chestiune destul de importanta :).
In societatea noastra, afectata de niste ani (multi) de comunism, mentalitatea cea mai comuna e cea de saracie, adica: banii si posesiunile materiale sunt ceva rau, necurat, ,,ochiul dracului,,; ca a fi bogat este echivalent cu a fi lacom si pacatos, ca in ochii lui Dumnezeu saracia e o virtute . In caz ca ai ceva stare si cheag, trebuie sa te simti prost, sa te simti vinovat ca tu ai si altul nu si, in general, mai bine nici nu pomenesti ca o duci bine, ci sa te plangi si faci pe saracul, ca sa nu fii invidiat.

ilustratie susan wheeler
pinterest

Dar ce spune Sf. Scriptura referitor la asta?In Pilde 30:7-9 ni se explica pericolul gandirii extremiste :

Două lucruri cer de la Tine, nu mă respinge înainte de a muri:
Prefăcătoria şi cuvântul mincinos îndepărtează-le de la mine; sărăcie şi bogăţie nu-mi da, ci dă-mi pâinea care-mi este de trebuinţă,
Ca nu cumva, săturându-mă, să mă lepăd de Tine şi să zic: "Cine este Domnul?" Ca nu cumva, sărăcind, să mă apuc de furat şi să defaim numele Dumnezeului meu.

Dupa cum vedem,situatiile extreme prezinta riscuri - daca esti foarte bogat poti ajunge sa ai impresia ca banii rezolva totul si chiar sa iti pierzi credinta, considerand ca n-ai nevoie de Dumnezeu, ca te descurci.
Daca esti sarac, lipsurile si disperarea  te pot impinge la fapte rele si distructive - furt, prostitutie, sau chiar crima.  Ambele situatii implica riscul indepartarii de Dumnezeu, fiindca bogatia, banii in sine nu reprezinta nimic, ci atitudinea inimii  noastre fata de ele.

Sf. Scriptura, istoria Bisericii, vietile sfintilor sunt pline de oameni care au avut stari sociale diferite, de la cel mai sarac pana cel mai bogat.Calitatea lor nu a fost marimea contului din banca, ci credinta pe care au avut-o in Dumnezeu, indiferent de starea materiala in care se aflau.

ilustratie susan wheeler
pinterest

Cand vine vorba de bogatie, Dumnezeu nu o condamna, dar ne avertizeaza ca scopul principal al  vietii noastre nu trebuie sa fie obtinerea banilor cu orice pret. In 1 Timotei 6:9,10 ni se spune ca cei care doresc sa se imbogateasca cu orice pret si fac orice pentru bani (mint, fura, inseala, pagubesc si asupresc pe altul, etc.)  risca sa-si piarda sufletul, dar si sa sufere pe pamant consecinta orientarii lor gresite (inchisoare, dusmanii, violente din partea altora, boli) :

Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită şi în cursă şi în multe pofte nebuneşti şi vătămătoare, ca unele care cufundă pe oameni în ruină şi în pierzare
iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor şi cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credinţă, şi s-au străpuns cu multe dureri.

Cu toate acestea, crestinul nu are voie sa se complaca in saracie si intr-o viata de lipsuri, traind pe spinarea altora sau din furturi si inselatorii, sub pretextul ca e spiritual si Dumnezeu ii trimite ce are nevoie, el nefacand nimic( din pacate vedem atatea cazuri de oameni care nu vor sa lucreze nimica si care traiesc iresponsabil, folosindu-se de copiii lor sau de alte situatii pentru a obtine bani).
Sf. Scriptura e foarte clara in acest sens. In 2 Timotei :3 Sf. Apostol Pavel ii indeamna pe crestini sa se indeparteze de cei care umbla ,,fara randuiala,, , adica fara sa munceasca, dandu-se exemplu pe sine :

,,n-am mâncat de la cineva pâine în dar, ci, cu muncă şi cu trudă, am lucrat noaptea şi ziua, ca să nu împovărăm pe nimeni dintre voi.,,

concluzionand categoric :

,,dacă cineva NU VREA  să lucreze, acela nici să nu mănânce.,,

ilustratie
pinterest
Nu Dumnezeu ne face saraci, ci saracia e de obicei o consecinta a pacatelor - ori a celor personale (lene, vicii, decizii gresite), ori ale pacatelor celorlalti (lacomia altora, furtul in toate formele lui - muncesti din greu, dar angajatorul nu-ti rasplateste munca la valoarea ei; inselatorii; dobanzi mari la imprumuturi; specula; mita; neintoarcerea banilor pe care i-ai dat cu imprumut; lipsa ajutorului financiar atunci cand esti bolnav, restrictionarea accesului la educatie de calitate, invinuiri nedrepte, etc.).

In acelasi capitol, Sf. Apostol Pavel indeamna ca bogatii sa nu-si lipeasca inima de ceea ce au, ci sa-si puna nadejdea in Dumnezeu, care este SURSA reala a prosperitatii :
....
Celor bogaţi în veacul de acum porunceşte-le să nu se semeţească, nici să-şi pună nădejdea în bogăţia cea nestatornică, ci în Dumnezeul cel viu, Care ne dă cu belşug toate, spre îndulcirea noastră,

Deci nu-i indeamna pe bogati sa renunte la averile lor, sau sa nu mai faca avere, ci ii indeamna sa capete perspectiva corecta asupra a ceea ce au, si sa fie generosi si drepti cu cei din jurul lor, folosindu-se de ceea ce au ca sa faca lumea un loc mai bun.
Tot de aici aflam ca Dumnezeu ne da cu belsug (deci nu cu taraita, nu cu zgarcenie) de toate, noua, tuturor, nu doar unor privilegiati. Dumnezeu nu face deosebire intre oameni, ci da de toate oricui cere

cu credinta 
De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea
Marcu 11;24

cu un scop bun
Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca voi să risipiţi în plăceri.
Iacov 4:3


ilustratie

Ca si crestini, trebuie sa avem o perspectiva corecta asupra lumii - desi suntem fiinte spirituale, traim aici o experienta materiala, deci avem nevoie de diverse lucruri pentru a duce o viata implinita, frumoasa, luminoasa, astfel incat sa fim de folos celorlalti si nu o povara pentru ei. De aceea trebuie sa muncim si sa ducem o existenta cu rost.
 Pe de alta parte trebuie sa constientizam  identitatea noastra adevarata  si puterea noastra nu ne sunt date de bani, de avere, ci de legatura noastra cu Dumnezeu, ca Sursa a toate.

Bogati sau saraci (momentan), cu totii avem aceeasi responsabilitati :
  •  sa ne pastram prioritatile in ordinea corecta - intai Imparatia lui Dumnezeu
  • sa dedicam munca noastra si talentele pe care le avem lui Dumnezeu, astfel incat sa ne dea spor si ajutor in toate;
  •  sa nu ne risipim vietile pentru lucruri care in lumina vesniciei nu reprezinta nimic;
  • sa fim administrator buni si intelepti a tot ceea ce ne incredinteaza Dumnezeu - talente, abilitati, inteligenta si posesiuni materiale.


Irina



sâmbătă, martie 02, 2019

Martie, bine ai venit!Organizare si intentii



SARBATORILE LUNII

9 S Sf. 40 de mucenici

17 D Sf. Ierarh Patrick, Luminatorul Irlandei

25 L Bunavestire


DUMINICILE LUNII

3 D Duminica Lasatului sec de carne - a Infricosatoarei Judecati

10 D Duminca Lasatului sec de branza - a Izgonirii lui Adam din Rai

17 D Duminica 1 din post - a Ortodoxiei

24 D Duminca a II a din post - a Sf. Grigorie Palama

 31 D Duminica a III a din post a Sf. Cruci


 EVENIMENTELE LUNII

8 martie Ziua Femeii

21 martie Echinoctiul de Primavara


 CULOAREA LUNII

verde

"Verdele este culoarea dintâi a lumii, cea din care iese la iveală frumuseţea." 
Pedro Calderon de la Barca

,, Culoarea verde are capacitatea de a stimula glanda pituitară. În consecinţă, muşchii ţi se relaxează, nivelul histaminei din sânge creşte, determinând reducerea simptomelor alergice şi dilatarea vaselor sanguine, ajutând la o contracţie musculară mai uşoară. În acest fel, verdele calmează, te eliberează de stres şi, niţel paradoxal, te învigorează. Totodată, are darul de a stimula creativitatea, debarasarea de depresii, de stări de nervozitate şi anxietate.

Din perspectivă psihologică, această culoare sprijină instaurarea unui echilibru emoţional, a unuia dintre minte şi inimă. Verdele ne infuzează capacitatea de a ne iubi şi a ne îngriji de noi înşine, ne inspiră pace, bună înţelegere cu semenii noştri. El ne revitalizează atunci când suntem secătuiţi nu numai din punct de vedere mental şi emoţional, ci şi fizic.,,


CUVANTUL LUNII

improspatare, nou inceput


INTENTIILE LUNII

Curatenie de primavara - in suflet, in relatii , in casa

Invat lucruri noi

Sunt creativa
 
Traiesc cu intentie, traiesc constient, traiesc autentic

Ma accept si ma iubesc asa cum sunt
 
 
PROVOCARILE LUNII
 
 am mereu flori proaspete sau crengute verzi in vaze

imi cumpar o bratara verde, de jad sau de agate.Sau de amandoua :)
 
crosetez o mandala verde ♥ tricotez la paturica mea verde
 
mananc ceva verde zilnic
 
fac ,,mucenici,, moldovenesti
 
tin post 

zambesc


MOTIVATIA/CITATUL LUNII
 
Nu cauta in afara ta, raiul este inauntru
 
Mary Lou Cook


Va doresc un martie cu bucurie! 
Irina