duminică, iunie 16, 2024

Jurnalul saptamanii {24/52} 2024

https://i.pinimg.com/474x/fb/17/0a/fb170a15a4d3615ed4b590541f660ab6.jpg
pinterest.com

 

 

 PENTRU SAPTAMANA... 

10-  16  iunie 2024 
 

♥ VREMEA...
 

 

A fost foarte, foarte calduroasa.A fost asa de cald, ca am aruncat un ochi peste ofertele de aparate de aer conditionat. Din fericire spre sfarsitul saptamanii s-a mai racorit, asa ca am renuntat la idee.

♥ MA GANDESC ...

...o  saptamana incarcata, ultima  pentru clasa a 8 a. Ultimul clopotel, pregatiri pentru banchet, a treia absolvire de gimnaziu in familia noastra. O. a fost frumoasa, ca toti colegii ei, caci asa e tineretea - frumoasa si lipsita de prea multe griji. Din pacate lipsa experientei in dansatul pe tocuri a dus la o entorsa de toata frumusetea, asa ca ne-am petrecut dimineata la ortopedie urgente. O sectie  pe care imi doresc de fiecare data cand se intampla ceva sa fie ultima oara cand o vizitez. Tipetele bietilor copilasi cu diverse fracturi sunt absolut terifiante. Din fericire O. are doar o entorsa destul de usoara, nu s-a rupt nimic, va trece cu repaos si tratament aniinflamator.

T. a plecat in Grecia pentru doua saptamani, cu un program Erasmus de la liceu. Totul e foarte bine, cazarea, mancarea, programul.Ma bucur ca are aceasta ocazie, sa vada litoralul grecesc, dar m-a sunat si mi-a spus ca la noi la mare e mai frumos :)). Stiu ca multi romani nu ar fi de acord cu aceasta afirmatie, eu nu pot sa fiu nici pro, nici contra, fiindca nu am fost la mare in alta parte decat in Romania. Sunt foarte multumita cu ceea ce ofera litoralul romanesc, pentru cat imi trebuie mie e de ajuns.

 

♥ CE MAI GATESC... 

  nici nu mai stiu ce am mancat, mai mult oua, legume si salate de rosii, fiindca a fost mult prea cald pentru mancaruri grele.

  CE MAI MESTERESC/CREEZ..

am mai crosetat cateva randuri bune la paturica ,,granny stripes" si mi-am dat seama ca totusi e prea mare pentru gustul meu, plus ca in ritmul asta o sa fie doar alt proiect neterminat pe lista mea de ,,work in progress", asa ca m-am hotarat sa o desfac si sa incep alta, jumatate ca dimensiune.Imi doresc sa fac foarte multe lucruri, dar am putin timp, din pacate.


♥ DIN BUCURIILE SAPTAMANII... 

mi-am pus lentile de contact😁. Ma gandesc de mai mult timp la asta, fiindca am o miopie destul de mare, dar abia acum am facut pasul :)). Nu mi-a venit sa cred ce mare este diferenta dintre vederea cu ochelari si cea practic normala. Inca mai exersez cu scosul lentilelor, asta mi se pare partea mai grea, deja mi s-a intamplat sa pierd una prin ochi si senzatia nu a fost prea placuta :)), , dar sunt foarte multumita. Daca aveti miopie nu ezitati sa apelati la lentilele de contact, merita sa incercati macar.


  PLANURI PENTRU SAPTAMANA VIITOARE ... 
 
  sa termin tot ce am de facut pentru incheierea anului scolar. Ma despart de un colectiv cu care am lucrat cativa ani de zile. Cu siguranta vor fi cateva persoane care imi vor lipsi, colege cu care m-am imprietenit si imi sunt foarte dragi. Dar de munca pe care am facut-o ma despart cu mare bucurie, nu ii voi duce dorul absolut deloc.

sa merg la petrecerea de final a celei mici. Imi pare rau ca nu m-am putut ocupa mai mult de ea anul acesta, sper ca anul viitor situatia sa fie altfel

♥ FILME/SERIALE...    
 
Am terminat cu  ,,Micutele mincinoase" (a fost foaaarte lung) , si am inceput un serial nou pe Disney :,,Autopsia  crimei". De obicei nu ma dau in vant dupa seriale cu crime, dar asta chiar imi place, inca nu m-a plictisit :))
 
Vizionează Autopsia crimei | Disney+

 Va imbratisez si va doresc o noua saptamana cu tot ce e mai bun!

Cu drag, 
 




duminică, iunie 02, 2024

Jurnalul saptamanii {22/52} 2024

 

pinterest.com

 PENTRU SAPTAMANA... 

27 mai - 2 iunie 2024 

♥ VREMEA...
 
si-a mai revenit, am trecut brusc de la frig la cald, sambata si duminica au fost peste 30 de grade
 

♥ MA GANDESC ...
 
....ca luna mai mi s-a parut infernal de lunga, nu stiu de ce, oare din cauza frigului?Ori nu mai am rabdare, vreau sa treaca timpul mai repede, ca sa se termine acest an scolar.
Ma bucur ca am reusit sa postez mai des.Am observat ca perfectionismul ma trage in jos si ma face sa aman foarte mult lucrurile, sau sa nu le mai fac deloc, sau sa nu ma bucur de ceea ce fac, pentru ca nu mi se pare suficient de bun. Asa fac cu postarile de blog, le tot aman, le incep, nu le mai termin, pana le trece timpul, si deja e prea tarziu. Ma straduiesc sa nu mai fiu asa de critica cu ceea ce fac, mai ales ca nu-mi da nimeni vreun premiu :), scriu pentru placerea mea, pentru a avea amintiri.
....ca fetele au petrecut foarte frumos de 1 iunie, Ale si Teo au fost in parc, unde primaria a organizat concursuri si tot felul de lucruri dragute pentru copii.La urma Ale a primit un pachet -cadou, cu carti si rechizite foarte frumoase.Otilia a fost in mall cu prietenele ei, noi astia mari,  copii in suflet, am iesit un pic in oras  😁

♥ CE MAI GATESC... 

  saptamana asta am avut fasole cu bob mare, gatita cu afumatura, si cu mamaliguta alaturi, ciorba de gaina, cu smantana, mamaliga cu branza, pui la tigaie si orez basmati, mancarica de ficat cu ceapa, piure de cartofi, salata de ton cu cous cous , fructe la desert, si o portie mare de ghimbirata in loc de suc :)

  CE MAI MESTERESC/CREEZ..

  am lucrat mult la paturica ,,granny stripes", merge repede, daca nu era asa mare cred ca deja era gata :).Dar e lata cat patul nostru dublu din dormitor , adica 160 cm :).



  ♥ DIN BUCURIILE SAPTAMANII...

 gradina mea: primele cirese, primele flori de tei parfumate, primele dalii
 

fire de tricotat vazute in magazine
 

 
 
♥ CITESC/ASCULT...
 
Radio Romantic Unda Vesela si Radio Romantic Teatru Radiofonic. Pe voxa ascult volumul  trei din ,,Pe aripile vantului" de Margaret Mitchell.


♥ FILME/SERIALE...    
 
Tot la ,,Micutele mincinoase" pe HBO , seria veche. Am ajuns la sezonul 6 😁, dar nu stiu daca mai am rabdare sa ma uit in continuare, deja se lungeste cam mult.

ABIA ASTEPT SA ...
 
termin terasa, inca am de lucru la ea.Mai am de lacuit niste portiuni de lemn, de pus niste polite cu flori, poate o mocheta verde tip gazon- la asta ma gandesc, deocamdata, ca nu stiu cum se intretine.
 

  PLANURI PENTRU SAPTAMANA VIITOARE ... 
 
nimic special, cele de toata ziua 


 UN CITAT PREFERAT PENTRU AZI...
 

 Natura nu se grabeste, si totusi toate lucrurile sunt facute la timp


Va doresc o saptamana minunata, si multumesc ca ma vizitati!


Cu drag,