luni, octombrie 29, 2007

Noi argumente in favoarea homeschoolingului



O prietena mi-a atras atentia asupra a doua articole foarte interesante din EVZ , care vin pe fondul unor discutii despre homeschooling pe care le-am urmarit zilele acestea.



Toti copiii sunt inteligenti. Cum ii prostim?

28 Octombrie 2007

Emilian Isaila




Ceea ce banuiam de multa vreme a confirmat profesorul Florin Colceag: 70% dintre copiii de pana la trei ani au potentialul de a-si dezvolta o inteligenta peste medie.


Exagerand putin, a spune ca toti copiii sunt inteligenti e un adevar. Responsabilitatea pentru pierderea acestei importante resurse apartine parintilor si celor care administreaza sistemul de educatie.





Cred ca scoala romaneasca distruge inteligenta si talentul copiilor. E sufocata de un determinism invechit, iar invatatorii si profesorii ii trateaza pe toti la fel si, in continuare, daca nu esti bun la aritmetica, n-ai nici o sansa.

Sistemul eronat prin care se face admiterea la liceu, luand in calcul mediile din clasele 5-8, nu face decat sa incurajeze mediocritatea si spaga profesorilor.

E ceva fundamental gresit in educatia din Romania. Ganditi-va cinci minute la cat de nefericit e un copil obligat sa ia calificative maxime la toate materiile. Chiar ati vrea sa fiti parintii unui pusti care-si petrece intreaga zi intre patru pereti? Cum puteti sa fiti mandru de un copil care invata cel putin zece ore sau mai mult pe zi - sase la scoala, doua la meditatii si doua, lectii pentru a doua zi? Mi se pare nesanatos si ca in programa scolara sunt doar doua ore de sport pe saptamana, una de desen, una de muzica si niciuna de dans, de film sau teatru. Mi se pare nesanatos ca un copil sa-si petreaca ziua in casa, iar seara, istovit dupa zece ore de invatat, sa esueze in fata televizorului sau a calculatorului. E o nebunie. Acel copil e condamnat la nefericire.

Acest sistem de gandire a educatiei, profund gresit si adanc ancorat in societate, nu face decat sa distruga pe banda rulanta viitorul unor oameni.

La limita, in Romania de azi, un copil care nu stie sa scrie sau sa citeasca, dar a facut sport, sa zicem fotbal, vreme de 16 ani, are mai multe sanse de reusita in viata decat unul care a invatat de-a rupt aceeasi perioada de timp. Ca sa nu luam in calcul si faptul ca primul mai are si o sanatate de fier. Nu e normal. Nu asta inseamna o educatie armonioasa.


Cred ca parintii ar trebui sa protesteze si sa respinga acest sistem, sa renunte la meditatii, sa faca presiuni asupra inspectorilor scolari ca sa relaxeze programul elevilor. Numai astfel acestia din urma vor avea o sansa in viitor, numai astfel vor putea sa descopere ce le place cu adevarat sa faca, numai astfel vor putea evolua si vor deveni oameni liberi, stapani pe destinul lor. E mult, e putin?"




Scoala romaneasca compromite viitorul copiilor
28 Octombrie 2007
Mihaela Dima

La varste mici, multi copii au potentialul de a deveni foarte inteligenti. Care sunt greselile sistemului de educatie si ce se poate face pentru a avea mai multi adulti creativi si capabili sa raspunda provocarilor societatii?



Pentru ca nu sunt incurajati sa-si descopere abilitatile si sa le dezvolte, talentul lor se pierde.


Abilitatile copiilor sunt cel mai adesea descoperite de parintii sau de profesorii lor la varste destul de mici. De atunci ar trebui sa inceapa si programul de cultivare a acestora. Dar cum sistemul educational romanesc nu incurajeaza o dezvoltare care sa puna accent pe pasiunile lor, parintii trebuie sa-i indrume pe micuti catre programe educationale speciale.

Multi copii cu potential

Florin Colceag, presedintele IRSCA Gifted Education, organizatie non-profit care se ocupa de descoperirea si dezvoltarea potentialului copiilor si tinerilor printr-o educatie de excelenta, spune ca „prin „gifted education” se respecta natura divina a omului si nu omul-marfa, omul de consum. Noi promovam omul creator, cel capabil sa-si dezvolte potentialul”.

Desi in Romania nu exista o statistica a numarului copiilor cu inteligenta peste medie, presedintele IRSCA Gifted Education spune ca exista foarte multi copii care au potential.

„Datele ultime aratau ca in Romania existau aproximativ 4% copii cu inteligenta deosebita, insa plaja celor care au potential si nu si l-au dezvoltat din cauza limitelor impuse de familie, scoala si societate arata de fapt un procent mult mai mare”, mentioneaza acesta. Colceag este de parere ca la varstele mici procentul este cu mult mai mare. „La 2-3 ani, peste 70% dintre copii au potential. Din pacate insa exista mecanisme infailibile de descurajare a acestora.

La sfarsitul clasei I, majoritatea copiilor au rezultate excelente, in scoala generala raman cate trei-patru pe clasa si apoi trei-patru pe liceu”, completeaza el.

Sperante de viitor

O parte din vina apartine sistemului educational romanesc, care nu incurajeaza creativitatea si abilitatile practice ale elevilor, care ofera aceleasi materii pentru toti copiii si care nu le permite acestora sa-si dezvolte pasiunile.

Desi la nivelul ministerului exista Centre regionale pentru tineri capabili de performanta, activitatea acestora este mult prea restransa.
„Sistemul educational romanesc are elementele componente. Avem o traditie in spate care a crescut spontan cu sistemul romanesc, dar care nu a fost pana acum corelata cu studiile de specialitate si modulele de formare profesionala.

Faptul ca avem in acest moment centre de excelenta, scoli de arta, orientate pe pasiune, cum sunt cele de arhitectura ori informatica, concursuri pe discipline, o retea de profesori recunoscuti pentru devotamentul si capacitatea lor profesionala reprezinta punctul forte in dezvoltarea unui program educativ”, explica Florin Colceag.

Ce lipseste atunci? „Lipsesc in acest moment cursurile de pregatire profesionala a cadrelor didactice, pedagogia noastra traditionala fiind invechita si ineficienta, ne lipseste un cadru organizat pentru preluarea in programe de pregatire individuala a copiilor cu abilitati deosebite si capabili de performanta inalta.

Ne lipseste o curricula adecvata dezvoltarii abilitatilor acestor copii, ne lipsesc programele axate pe dezvoltarea acestor abilitati care sa fie prinse intr-un cadru legal si institutional”, adauga presedintele Gifted Education.
(...)"

de meditat

Irina

Noi aparitii

Pe blogul "Taina casatoriei" am gasit o recomandare de carte pe care o preiau:



"Ghid pentru dobandirea armoniei in familiile ortodoxe
Mack, John, pr.
Pret: 30.00 lei

Traducere din limba engleza de Doina Rogoti

Dupa multe veacuri in care viata casniciilor crestine s-a scurs fara schimbare in fagasul unor traditii mai mult nescrise, modernitatea a pus Bise¬rica in fata unor extraordinare presiuni asupra vietii de familie. Cei ce doresc sa ramana credinciosi ortodoxiei se confrunta cu o multime de nedumeriri legate de conflictul dintre valorile crestine traditionale si practicile lumii secularizate in care traiesc. Cartea de fata, scrisa de un preot ortodox american intr-un limbaj accesibil si atragator, ofera o perspectiva completa si coerenta, intemeiata pe marturiile Sfintilor Parinti si altor teologi de seama, asupra semnificatiei casniciei ortodoxe si a problemelor pe care le au de rezolvat in vremea noastra cei ce urmeaza calea mantuirii prin viata de familie."

Deasemenea, a aparut si vol. 3 din seria cartilor lui Virgiliu Gheorghe despre televiziune:


Stiinta si razboiul sfarsitului lumii. Fata nevazuta a tele-viziunii


Gheorghe, Virgiliu


Pret: 12.00 lei

14 x 20 cm

352 p.




Stiinta si razboiul sfarsitului lumii, continuare a volumelor Efectele televiziunii asupra mintii umane si Revrajirea lumii, ne ofera o explicatie lamuritoare a starilor de constiinta prin care trece omul contemporan. Radiografie fidela a principalelor provocari care stau in fata omenirii astazi, carte ne da posibilitatea gasirii acelor solutii personale care ne pot ajuta sa iesim din impas.

Numai cunoscand fata nevazuta, ascunsa in spatele viziunilor seducatoare care ne asalteaa zilnic, vom putea sa ne recapatam adevarata libertate de a gandi si a ne gestiona singuri propria viata altfel decat suntem conditionati sau vor alii sa o facem. "

Irina