duminică, iunie 28, 2015

Jurnalul de azi

Jurnalul a fost adus  in blogosfera romaneasca de Corcodusa.
  

 
 
PENTRU ASTAZI...  
duminica, 28 iunie 2015, ora 8.00
 
♥  Afara...
soarele incalzeste in mod placut atmosfera destul de rece dupa ploile din ultimele zile.

Ma gandesc ...
ca vreau sa pregatesc totul din timp pentru inceperea scolii - sa le cumpar fetelor tot ce trebuie si sa pun si ceva bani deoparte pentru caiete speciale si ce va mai fi nevoie atunci.

Sunt recunoscatoare...
pentru muscate si petunii. Sunt niste flori tare vesele.
Din bucatarie...
...miroase doar a cafea.Avem mancare pentru vreo doua zile - caci maine e sarbatoare.

Ce mai mesteresc/creez...
momentan nimic.Saptamana asta vreau sa fac ordine prin fire si prin proiectele incepute, si sa vad ce imi vine sa fac.Parca mi-e dor sa cos ceva, n-am mai facut asta de mult.

Intentionez  ...
sa merg la biserica si apoi sa ies cu fetele le o plimbare pe camp. Si sa citesc ceva.
 
Citesc...
Vreau sa recitesc ,,Viata duhovniceasca si cum o putem dobandi" a Sf. Teofan Zavoratul.

Sper/imi doresc...
 sa avem o vara linistita.

Abia astept ...
sa iau salariul :)).

Am invatat ...
ca timpul nu trebuie pierdut. Si pentru asta e nevoie de organizare :).
 ♥ Prin casa...
  e ordine.Mi-ar trebui niste flori pentru masa din bucatarie.

Un citat preferat pentru azi...
,, Sunteti chinui de teama?Lasati-va in voia lui Dumnezeu.Credinta ca, atat cele mici, cat si cele mari depind de parintele ceresc, va va invata sa primiti orice vi se intampla ca pe ceva bun, chiar daca in aparenta ar putea fi considerat un lucru rau.Iar daca veti socoti ca nimic nu este rau, atunci nu aveti de ce va teme."
Sf. Teofan Zavoratul , ,,Scrisori"


Unul din lucrurile mele preferate...
zmeura
 
O fotografie de astazi...
   
trandafiri cu miros de piper
 

sâmbătă, iunie 27, 2015

Planuri pentru vacanta de vara



Vara e din nou aici. Poate nu avem toata vara concediu de la serviciu, dar pentru cei care sunt parinti urmeaza o binemeritata   pauza de alergatul dus-intors la scoala, de grija temelor zilnice, a testelor si a pachetelui de pus in ghiozdan. Ceea ce pentru mine cel putin e o maaare usurare :)). Asteptam vacanta mai rau decat copiii :)).
In ultimii ani am incercat mereu sa planific timpul de vacanta astfel incat sa profitam de el la maxim. In general ma gandeam la ce am putea face impreuna ca familie si stabileam o lista intreaga de activitati pe care nu intotdeauna am putut sa le duc la indeplinire.
Anul acesta ma gandesc la o lista mult mai simpla. Am in minte cateva obiective generale pe care sper sa le ating. Desigur, mi-as dori sa fac foarte multe lucruri, dar nu ma astept sa am o vara excesiv de productiva :). E vara. E si anotimpul lenevelii la soare, al relaxarii, al detasarii de agitatia obisnuita, asa ca nu vreau sa ma stresez cu o lista prea lunga ,,de facut " :).

Asadar, planul meu pentru vara :
1. Sa imi incep ziua cu un mic  timp de rugaciune si de citire a Noului Testament.
Am in minte aceste doua scurte invataturi ale Sf. Teofan Zavoratul
,, îndată ce vă treziți, meditație dumnezeiască; apoi rugăciuni scurte cu atenție și simțire și toată ziua: Ferește-te de rău și fă binele (Ps 33, 13),,
,, Citiți Evanghelia și epistolele Apostolilor, câte puțin în fiecare zi, meditând și aplicând în viața dumneavoastră ceea ce citiți.,,

2.Sa alcatuiesc un meniu saptamanal 
 Din pacate am abandonat de mult bunul obicei al meniului saptamanal si intentionez sa revin la el, pentru a avea un control mai bun intai asupra a ceea ce mancam, si apoi asupra a ceea ce cumparam.

3.Sa imi planific saptamana si ziua in avans
Din nou, un obicei bun pe care l-am abandonat din cauza programului incarcat la serviciu. Fiind toata ziua plecata de-acasa nu prea am avut ce sa mai planific :)).

4.Sa alcatuiesc un buget si sa ma tin de el
Si aici lucrurile au cam luat-o razna. Cheltuieli neprevazute, lipsa de planificare - nu-mi place deloc ce se intampla cu portofelul familiei noastre :)).

Pe scurt, obiectivul meu general pentru aceasta vara este sa ma (re)organizez in mod eficient, astfel incat noul an scolar sa ne gaseasca linistiti, voiosi si gata de treaba :).
 Voi ce v-ati propus pentru vara aceasta?