Anul acesta am vrut să fac ceva deosebit de Rusalii și mi-au plăcut ideea, găsită
aici, de a face un tort cu simbolistică specială.
Tortul meu a fost un diplomat de căpșuni, cu blat de pișcoturi ( crema tortului e cea de la rețeta de
aici).
Simboluri :
- lumânarea mare din mijloc Îl reprezintă pe Hristos, Lumina lumii
- cele 12 lumânări mai mici aprinse îi reprezintă pe cei 12 Apostoli și limbile ca de foc
1. Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc.
2. Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei.
3. Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei.
Fapte 2
- cele 7 felii de căpșuni reprezintă cele 7 Sfinte Taine ale Bisericii - Botezul, Mirungerea, Spovedania, Împărtășania, Hirotonia, Cununia, Maslul
- căpșunele intregi reprezintă darurile, roadele și harismele Duhului Sfânt
Care sunt harismele, darurile si roadele Duhului?
Unele dintre daruri sunt cu totul deosebite si neobisnuite, dandu-se in cazuri cu totul rare. De aceea le numim azi cu un cuvant aparte: harisme, desi cu acest cuvant se numesc in limba greaca a Sfintelor Scripturi si darurile mai obisnuite. Astfel de harisme. ea aceea a proorociei, a vindecarilor si altele, erau dese mai ales la inceputul Bisericii, caci prin ele Dumnezeu ajuta la raspandirea crestinismului. Cu deosebire, despre aceste harisme vorbeste Sf. Apostol Pavel in 1 Corinteni, cap. 12.
Dintre darurile mai obisnuite, sunt pomenite mai ales sapte, dupa Isaia 11, 2: duhul intelepciunii, duhul intelegerii, duhul sfatului, duhul puterii, duhul cunostintei, duhul temerii de Dumnezeu si duhul bunei credinte.
Iar ca „roade ale Duhului" pomeneste Sf. Apostol Pavel urmatoarele: „dragostea, bucuria, pacea, indelunga-rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea, infranarea poftelor" (Gal, 5, 22).
Afara de acestea, mai sunt si alte daruri si roade ale Duhului Sfant?
Da. Darurile si roadele Sfantului Duh sunt asa de multe, ca nu se pot numara, pentru ca bogatia Duhului e nesfarsita, iar trebuintele oamenilor, insusirile lor naturale si masura in care pot primi pe Duhul Sfant se deosebesc de la ins la ins. De aceea, unul si acelasi Duh Sfant sau har are nesfarsite lucrari. «Eu sunt cuprins de spaima, zice Sf. Grigorie Teologul, cand ma gandesc la bogatia numirilor: Duhul lui Dumnezeu, Duhul lui Hristos. Duhul infierii. El ne reface in Botez si in inviere. El sufla unde vrea, El e izvorul luminii si al vietii. El face din mine o biserica. El ma indumnezeieste, El ma desavarseste. El premerge Botezul si El este cerut dupa Botez. Tot ce face Dumnezeu, El face. El Se impartaseste in limbi de foc si inmulteste darurile. El face predicatori, pastori, dascali»205 (Cuvantul 31, (Teolog. 5), 29, Migne, P.G„ XXXVI, col. 159; vezi si Sf. Grigorie de Nazianz, Cele cinci cuvantari despre Dumnezeu, trad. din greceste de Pr. Gh. Tilea si Nicolae I. Barbu, Bucuresti, 1947, p. 85 si 86).
Iar Sf. Vasile zice: «El e total prezent in fiecare si peste tot. Impartasin-du-Se, El nu sufera impartire. Cand ne impartasim din El, El nu inceteaza a ramane intreg. Ca o raza de soare, care produce bucurie tuturor in asa fel incat fiecare crede ca el singur profita de ea, in vreme ce aceasta raza lumineaza pamantul si marea si strabate cerul, tot asa Duhul Se afla in fiecare din aceia care-L primesc, ca si cand nu S-ar impartasi decat aceluia singur, si cu toate acestea El revarsa peste toti harul intreg, de care se bucura toti si se impartasesc dupa masura si capacitatile lor, caci pentru posibilitatile Duhului nu e masura»206 (Cartea despre Duhul Sfant, IX, 22, Migne, P. G., XXXII, col. 108).
Ca darurile sunt nenumarate, dar toate sunt din acelasi har, o spune insa mai ales Sf. Apostol Pavel. El zice ca: „Darurile sunt de multe feluri", dar toate „dupa harul care ne este dat noua" si insira o seama dintre ele, punand intai darul deosebit (harisma) al proorociei, apoi multe daruri din cele mai obisnuite, numite de el tot harisme: „Dar avem felurite daruri, dupa harul ce ni s-a dat. Daca avem proorocie, sa proorocim dupa masura credintei; daca avem slujba, sa staruim in slujba; daca unul invata, sa se sarguiasca in invatatura; daca indeamna, sa fie la indemnare; daca imparte altora, sa imparta cu fireasca nevinovatie; daca sta in frunte, sa fie cu tragere de inima; daca miluieste, sa miluiasca cu voie buna" (Rom. 12, 6-9).
Iar despre roadele Duhului, tot Sf. Apostol Pavel spune: „Roada Duhului este intru orice bunatate, dreptate si adevar" (Efes. 5, 9).
(din Catehismul Ortodox )
Deoarece culoarea rusaliilor este verde ar fi fost frumos ca lumânările să fie verzi, sau să presar ornamente verzi peste frișcă. Dar asta e, rămâne pentru anul viitor :). Înainte să stingem lumânările am cântat „La mulți ani!” Bisericii ( căci e ziua ei de naștere :) ), și apoi am savurat câte o felie răcoroasă de tort. Anul viitor o să mă pregătesc mai din vreme și vom face și alte activități interesante.
Irina