miercuri, iunie 09, 2010

Ce au făcut sfinții în vreme de foamete



Din viața Sfintei Iuliana din Lazarevo

În acele vremuri a venit o mare foamete peste tot pământul Rusiei, încât mulţi dintre oameni ajungeau să mănânce carne stricată sau chiar carne de om şi mulţimi de oameni au pierit de foame. În casa fericitei Iuliana erau o mare lipsă de mâncare şi de cele necesare, căci grâul pe care-l semănase nici măcar nu ieşise din pământ, iar vitele şi caii ei muriseră. S-a rugat de copiii şi slujitorii ei să nu se atingă de nimic din cele ce aparţineau altora sau erau furate. Iar ea, având câteva vite, haine şi vase le-a vândut pe toate ca să cumpere mâncare, i-a hrănit pe slujitori şi a dat şi milostenie din belşug celor care cereau, căci în sărăcia ei ea nu a renunţat la obişnuita milostenie şi nici măcar un singur cerşetor nu pleca de la casa ei cu mâna goală. Când a ajuns la sărăcie lucie, încât nu mai avea nici măcar un bob de grâu în toată casa, ea nu s-a îngrijorat, ci şi-a pus toată nădejdea în Dumnezeu.
În acea vreme s-a mutat într-un alt sat, Vocinevo, din regiunea Nijni-Novgorod, unde cea mai apropiată biserică era la două verste depărtare. Slăbită din cauza vârstei şi a sărăciei, nu mai mergea la biserică, ci se ruga Domnului acasă, dar era foarte îndurerată din această cauză. Dar aducându-şi aminte de Sfântul Corneliu , care nu a fost vătămat fiindcă se ruga acasă, de Iov care stătea pe grămada de gunoi şi L-a văzut pe Dumnezeu, de cei trei tineri din cuptor, de Daniel din groapă, de Iona din chit, de Ieremia care se ruga lui Dumnezeu din groapă, din aceste pilde fericita Iuliana a căpătat mângâiere. Dar, când lipsa din casa ei a devenit mult mai mare, i-a adunat pe toţi slujitorii şi le-a zis: „Vedeţi şi voi că mai e puţin şi foametea ne va doborî; dacă vreunul dintre voi vrea să rabde cu mine, foarte bine, dar dacă cineva nu vrea, poate pleca liber, ca să nu moară de foame pentru mine”. Cei mai ataşaţi au făgăduit să rabde cu ea, dar alţii au plecat. Le-a dat drumul să plece binecuvântându-i şi rugându-se pentru ei, fără să arate nici cea mai mică urmă de mânie. Apoi le-a spus celor rămaşi să adune o plantă numită talpa-gâştii şi coaja unui anume fel de plop; din acestea le-a spus să facă pâini din care ea, copiii şi slujitorii s-au hrănit. Prin rugăciunile ei, pâinea era dulce şi nimeni din casa ei nu s-a îmbolnăvit din cauza foamei.
Cu această pâine ea hrănea săracii şi nu lăsa pe nici un cerşetor să plece din casa ei fără să-l hrănească, căci în acea vreme erau nenumăraţi cerşetori. Vecinii îi întrebau: „De ce vă duceţi la casa Iulianei, căci ea însăşi moare de foame?”, dar cerşetorii le spuneau că au mers prin multe sate unde au primit pâine bună, dar nicăieri n-au mâncat o pâine atât de dulce ca a acestei văduve – căci mulţi nu ştiau cine era ea. Vecinii ei, care oricum aveau destulă pâine, au trimis la casa ei să ceară nişte pâine, pe care după ce au gustat-o au mărturisit şi ei că este foarte dulce. Uimiţi fiind, ziceau între ei: „Slujitorii ei sunt foarte pricepuţi la coacerea pâinii”, căci nu înţeleseseră că pâinea ei era dulce datorită rugăciunii. Ar fi putut să-L roage pe Dumnezeu să nu-i lase casa să sărăcească, dar nu s-a opus voii lui Dumnezeu, ci a îndurat cu răbdare şi mulţumire, căci ştia că prin răbdare aflăm Împărăţia cerurilor. A răbdat astfel în sărăcie vreme de doi ani fără să se mâhnească sau să se tulbure; nici nu s-a văitat, nici a păcătuit cu cuvântul şi nici n-a luat numele Domnului în deşert. Dar nici nu a cedat sărăciei, ci era mai veselă decât în anii din urmă.


luni, mai 31, 2010

„Ronțăiți” între mese?

M-am deprins să fiu îndestulat cu ceea ce am.
Ştiu să fiu şi smerit, ştiu să am şi de prisos; în orice şi în toate m-am învăţat să fiu şi sătul şi flămând, şi în belşug şi în lipsă.
    Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte. 
 
Filipeni 4 : 11-13




Luați „gustărele” între mese, sau căutați mereu ceva de ronțăit?Iată un obicei cât se poate de daunător pentru trup  și  suflet.  Eu sufăr de „boala ” asta, dar niciodata n-am luat-o în serios, până nu am citit cartea „ Despre educație” de Sf. Vladimir, mitr. Kievului (excelentă carte, nu doar pentru educația copiilor, ci și a noastră ).

Iată ce spune el :
 „ Pentru mâncat trebuie să fie o vreme bine stabilită. Nu le îngădui copiilor să mănânce în afara meselor, fiindcă prin asta se dezvoltă în ei prea mult senzualitatea și patima îmbuibării. Dacă copiii primesc, afară de prânz și  cină un mic dejun frugal și încă  o gustare este cu totul de ajuns.
Dă-ți toată silința să îi ferești de delicatese.Totodată nu le îngădui să fie prea mofturoși la mâncare.Ei trebuie să mănânce orice mâncare sănătoasă și simplă.Belșugul de mâncare cu carne este vătămător pentru copil - cu cât mai mic este copilul, cu atât mai puțină carne trebuie să i se dea.
Mâncărurile prea condimentate, picante, și băuturile tari, cum ar fi cafeaua neagră, ceaiul tare și cu atât mai mult vinul sunt cu totul nepotrivite pentru copii.
Părinții trebuie să aibă grijă să nu vorbească prea mult în fața copiilor de mâncăruri și băuturi rafinate, fiindcă altminteri copiii vor ajunge foarte ușor la ideea că mâncarea și băutura sunt principalul, dezvoltând în ei patima desfătării pântecelui.
Învață-i pe copii ca uneori să-și refuze plăcerea mâncării și să se scoale de la masă înaimte de a se sătura, mai ales când sunt servite mâncărurile lor preferate.
În fine, deprinde-i să iubească măsura și să nutrească dezgust din temeiuri religioase față de lipsa de măsură și îmbuibare. Arată-le mereu că măsura și înfrânarea sunt virtute plăcută lui Dumnezeu, iar lipsa de măsură și neînfrânarea sunt un viciu urât de El și unul din cele șapte păcate de căpetenie, ce nasc mulțime de alte păcate și vicii.

Acest pasaj sintetizează atât de bine atitudinea pe care și noi, ca adulți, trebuie s-o avem față de mâncare, că nu știu ce ar mai putea fi de adăugat. Astăzi suntem „atacați” mai mult sau mai puțin subtil prin această patimă a gustului, ajungând să ne distrugem singuri sănătatea trupească și sufletească, nu doar a noastră, dar și pe a copiilor noștri.
De câte ori nu ronțăim câte ceva între mese?sau nu mâncăm la ore potrivite?sau căutăm să ne satisfacem papilele gustative cu tot felul de mâncăruri și băuturi rafinate și sofisticate?sau mâncăm (chiar și de post ) până pocnim?Iată că aceste lucruri aparent nevinovate sunt păcate mari de care vom da răspuns înaintea lui Dumnezeu- pentru noi și pentru copiii noștri. 
Acest post al Sfinților Apostoli e cel mai bun moment să ne conștientizăm obiceiurile alimentare greșite și păcătoase, să le mărturisim și să facem ordine în ele, cu ajutorul lui Dumnezeu.



Irina

Lapte de susan și primul meu smoothie :)



Azi a început postul Sfinților Apostoli, un bun prilej pentru îmbunătățiri în viața duhovnicească, dar și în alimentație.
Am profitat de perioada postului pentru a lua câteva decizii în ceea ce privește alimentația noastră:
  • renunțăm la zahar (inclusiv la cel brun), și la produsele care conțin zahăr. Am înlocuit zahărul cu miere,  fructoză și fructe dulci
  • renunțăm la carne, cu excepția peștelui
  • vom mânca cel puțin 50% crudități
  • nu mai mâncăm după ora 7/8 seara
M-am gândit în mare și la un meniu pentru post, o să-l scriu și aici imediat ce e gata.



Până atunci vă prezint  laptele de susan :)).  Semințele de susan sunt extrem de bogate în calciu (două lingurițe de semințe conțin 126 mg calciu), dar și în alte elemente benefice sănătății - fier, magneziu, potasiu, fosfor, zinc, vitaminele B (o listă completă aici )

Pentru lapte e nevoie de  160 g semințe crude de susan , care se lasă câteva ore la înmuiat într-un castron cu apă (cel mai bine de cu seară). Semințele se scurg și se pun în blender cu  1 l de apă. Se mixează foarte bine, apoi se strecoară printr-un tifon (sau printr-o sită) și se scurg bine. Consistența este cremoasă, iar gustul poate fi un pic amărui, și se poate îmbunătăți cu miere.


 Fiindcă nu prea ne-a plăcut să-l bem gol, am făcut  smoothie de căpșuni - 3 pahare de lapte, un castronel de căpșuni, miere după gust - se blenduiesc bine, până devin cremă. S-a consumat rapid, cu maaare plăcere, dovadă mustățile Teodorei  :)).

Irina

miercuri, mai 26, 2010

Tortul de Rusalii

Anul acesta am vrut să fac ceva deosebit de Rusalii și mi-au plăcut  ideea, găsită aici, de a face un tort cu simbolistică specială.

Tortul meu a fost un diplomat de căpșuni, cu blat de pișcoturi ( crema tortului e cea de la rețeta de aici).



Simboluri :

  • lumânarea mare din mijloc Îl reprezintă pe Hristos, Lumina lumii
  • cele 12 lumânări mai mici  aprinse îi reprezintă pe cei 12 Apostoli și limbile ca de foc
1.       Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în acelaşi loc.
2.     Şi din cer, fără de veste, s-a făcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toată casa unde şedeau ei.
3.     Şi li s-au arătat, împărţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei.
 Fapte 2
  • cele 7 felii de căpșuni reprezintă cele 7 Sfinte Taine ale Bisericii - Botezul, Mirungerea, Spovedania, Împărtășania, Hirotonia, Cununia, Maslul
  •  căpșunele  intregi reprezintă darurile, roadele și harismele Duhului Sfânt
Care sunt harismele, darurile si roadele Duhului? 
Unele dintre daruri sunt cu totul deosebite si neobisnuite, dandu-se in cazuri cu totul rare. De aceea le numim azi cu un cuvant aparte: harisme, desi cu acest cuvant se numesc in limba greaca a Sfintelor Scripturi si darurile mai obisnuite. Astfel de harisme. ea aceea a proorociei, a vindecarilor si altele, erau dese mai ales la inceputul Bisericii, caci prin ele Dumnezeu ajuta la raspandirea crestinismului. Cu deosebire, despre aceste harisme vorbeste Sf. Apostol Pavel in 1 Corinteni, cap. 12.
Dintre darurile mai obisnuite, sunt pomenite mai ales sapte, dupa Isaia 11, 2: duhul intelepciunii, duhul intelegerii, duhul sfatului, duhul puterii, duhul cunostintei, duhul temerii de Dumnezeu si duhul bunei credinte.
Iar ca „roade ale Duhului" pomeneste Sf. Apostol Pavel urmatoarele: „dragostea, bucuria, pacea, indelunga-rabdare, bunatatea, facerea de bine, credinta, blandetea, infranarea poftelor" (Gal, 5, 22).

 Afara de acestea, mai sunt si alte daruri si roade ale Duhului Sfant? 
Da. Darurile si roadele Sfantului Duh sunt asa de multe, ca nu se pot numara, pentru ca bogatia Duhului e nesfarsita, iar trebuintele oamenilor, insusirile lor naturale si masura in care pot primi pe Duhul Sfant se deosebesc de la ins la ins. De aceea, unul si acelasi Duh Sfant sau har are nesfarsite lucrari. «Eu sunt cuprins de spaima, zice Sf. Grigorie Teologul, cand ma gandesc la bogatia numirilor: Duhul lui Dumnezeu, Duhul lui Hristos. Duhul infierii. El ne reface in Botez si in inviere. El sufla unde vrea, El e izvorul luminii si al vietii. El face din mine o biserica. El ma indumnezeieste, El ma desavarseste. El premerge Botezul si El este cerut dupa Botez. Tot ce face Dumnezeu, El face. El Se impartaseste in limbi de foc si inmulteste darurile. El face predicatori, pastori, dascali»205 (Cuvantul 31, (Teolog. 5), 29, Migne, P.G„ XXXVI, col. 159; vezi si Sf. Grigorie de Nazianz, Cele cinci cuvantari despre Dumnezeu, trad. din greceste de Pr. Gh. Tilea si Nicolae I. Barbu, Bucuresti, 1947, p. 85 si 86).
Iar Sf. Vasile zice: «El e total prezent in fiecare si peste tot. Impartasin-du-Se, El nu sufera impartire. Cand ne impartasim din El, El nu inceteaza a ramane intreg. Ca o raza de soare, care produce bucurie tuturor in asa fel incat fiecare crede ca el singur profita de ea, in vreme ce aceasta raza lumineaza pamantul si marea si strabate cerul, tot asa Duhul Se afla in fiecare din aceia care-L primesc, ca si cand nu S-ar impartasi decat aceluia singur, si cu toate acestea El revarsa peste toti harul intreg, de care se bucura toti si se impartasesc dupa masura si capacitatile lor, caci pentru posibilitatile Duhului nu e masura»206 (Cartea despre Duhul Sfant, IX, 22, Migne, P. G., XXXII, col. 108).
Ca darurile sunt nenumarate, dar toate sunt din acelasi har, o spune insa mai ales Sf. Apostol Pavel. El zice ca: „Darurile sunt de multe feluri", dar toate „dupa harul care ne este dat noua" si insira o seama dintre ele, punand intai darul deosebit (harisma) al proorociei, apoi multe daruri din cele mai obisnuite, numite de el tot harisme: „Dar avem felurite daruri, dupa harul ce ni s-a dat. Daca avem proorocie, sa proorocim dupa masura credintei; daca avem slujba, sa staruim in slujba; daca unul invata, sa se sarguiasca in invatatura; daca indeamna, sa fie la indemnare; daca imparte altora, sa imparta cu fireasca nevinovatie; daca sta in frunte, sa fie cu tragere de inima; daca miluieste, sa miluiasca cu voie buna" (Rom. 12, 6-9).
Iar despre roadele Duhului, tot Sf. Apostol Pavel spune: „Roada Duhului este intru orice bunatate, dreptate si adevar" (Efes. 5, 9).

(din Catehismul Ortodox )

 Deoarece culoarea rusaliilor este verde ar fi fost frumos ca lumânările să fie verzi, sau să presar ornamente verzi peste frișcă. Dar asta e, rămâne pentru anul viitor :). Înainte să stingem lumânările am cântat „La mulți ani!” Bisericii ( căci e ziua ei de naștere :)   ), și apoi am savurat câte o felie răcoroasă de tort. Anul viitor o să mă pregătesc mai din vreme și vom face și alte activități interesante.


Irina

luni, mai 24, 2010

Film fooooaarte drăguț



Dacă vreți să vedeți  un film odihnitor, plăcut și educativ totodată , potrivit pentru o seară în familie, vă recomand „I remember mama”, realizat în 1948. Scenariul este bazat pe cartea „Mama's Bank Account” de Kathry Forbes.
Filmul surprinde viața simplă a  unei familii de imigranți norvegieni cu 4 copii, care locuiește în San Francisco. Figura centrală este mama, o femeie înțeleaptă și chibzuită, din al cărei tact , creativitate și pricepere avem și noi de învățat. Prin intermediul filmului putem arunca o privire în viața de toate zilele a unei familii din anii 1910, și putem observa ( cu uimire probabil :))   ) cum se trăia doar dintr-un venit (al tatălui), mama fiind „managerul„ familiei, ea ocupându-se de bunul mers al gospodăriei, chibzuind banii și administrând casa. Vedem cum sunt crescuți copiii  pentru a deveni adulți responsabili și bine educați. Vedem cum familia se adună seara la povești în jurul unei căni de ceai, sau a unei cărți bune, în timp ce fetele se îndeletnicesc cu lucrul de mână.Și multe altele, dar vă las plăcerea să le descoperiți singuri :).

Filmul se poate viziona  pe youtube, din păcate n-are subtitrare.
Vizionare plăcută și aștept impresii :).



 Vă doresc o seară frumoasă, 
Irina