vineri, martie 06, 2009

Tocanita de cartofi cu masline



E o mancare foarte gustoasa si simplu de facut. Avem nevoie de :
  • 3-4 cepe
  • 7-8 cartofi curatati si taiati cuburi
  • o mana de masline
  • o cana suc de rosii
  • sare, piper, frunze de dafin
  • ulei, apa

Ceapa se toaca marunt si se caleste un pic in ulei, apoi se stinge cu apa. Se adauga cartofii taiati cuburi, sarea, si se pune apa cat sa ii acopere. Se lasa la fiert. Cand sunt aproape fierti se adauga sucul de rosii, maslinele si mirodeniiile. Se mai fierbe pana cartofii s-au inmuiat. Se servesc cu muraturi alaturi.

Irina

Pateu de avocado

Pateul (pasta) de avocado este o mancare extrem de hranitoare, si de aceea poate fi adaugata cu succes in meniul de post.

Supranumit si "untul vegetal",
avocado este bogat in potasiu, acid folic ,vitamina B6, dar si in betacaroten, vitaminele C, E, PP, magneziu, cupru, fier, fosfor, zinc, acid pantotenic.

Fructul copt este moale la apasare. Coaja trebuie sa fie verde, fara pete maronii. Daca fructul este tare, poate fi lasat 2-3 zile la intuneric, sa se coaca. De pe un avocado copt coaja se desprinde cu usurinta.

Pentru a pregati pateul taiem fructul in doua si scoatem samburele, apoi curatam jumatatile de coaja. Miezul se mixeaza cu ulei de masline (eu folosesc robotul de bucatarie), pana se obtine o pasta. Se adauga sare, zeama de lamaie si usturoi pisat dupa gust. Se serveste pe paine de preferat integrala, cu felii de rosii alaturi.

Trebuie sa spun ca prima mea incercare de a manca avocado a fost un esec, mi s-a parut ca are gust de iarba tocata ;)), dar a doua oara am nimerit alt soi, si mi-a placut.

Irina

joi, martie 05, 2009

Salata de fructe(2)


Salata de fructe(1)


  • 2 fructe de kivi
  • 4 banane
  • 1 grepfruit rosu
  • 1 jumatate nuca de cocos
  • zahar si scortisora dupa gust

Fructele se curata(grepfruitul se cojeste de pielita alba), se taie bucatele (nuca se taie felioare subtiri), se amesteca cu zaharul si scortisoara, si se lasa o jumatate de ora la rece.

Irina

luni, martie 02, 2009

Lecturi in timpul Postului Mare

In timpul Postului Mare e vremea potrivita sa dedicam mai mult timp lecturilor duhovnicesti, asa ca am alcatuit o lista de carti legate de temtica postului, care pot fi citite in aceasta perioada:

Sfântul Teofan Zavorâtul - "Pregatirea pentru spovedanie si pentru Sfanta Impartasanie. Predici la Triod"


Sfantul Luca al Crimeei - "La portile Postului Mare"



Sfantul Ignatie Briancianinov - "Predici la Triod si Penticostar"-



A. Schmemann - "Postul cel mare",

Sf. Ioan Gura de Aur- "Omilii la Postul Mare"





Irina

duminică, martie 01, 2009

Dar de blog- editia a doua :))-cine primeste darul

Dupa cum am promis, astazi am tras la sorti pe cea care va primi darul de blog. Revista "Le idee di Susanna" va pleca spre Navodari, ca sa ajunga la Gabriela :)



Va multumesc tuturor pentru participare, si va astept in curand la editia a treia :).


Irina

sâmbătă, februarie 28, 2009

In vremea Postului Mare

"Bani!Bani!Putere!Slava!Acestea sunt ispitele carora, din nefericire, multi oameni nu le pot tine piept.
Aceasta este sursa tuturor certurilor, neintelegerilor si dezbinarilor dintre crestini.
Aceasta este radacina uitarii de catre oameni a acelui singur lucru care trebuie, care ne este oferit de adevarata credinta crestina, si care consta in rugaciune, fapte de cainta si milostenie sincera, neprefacuta, fata de semenii nostri. Sfanta Biserica pururi ne cheama la aceasta, dar mai ales acum, in vremea Postului Mare!Ceea ce ni se cere noua, crestinilor, nu e cine stie ce "militantism exaltat", nu sunt fraze sforaitoare si filozofii confuze, ci rugaciunea cea mai smerita a vamesului:" Dumnezeule, milostiv fii mie, pacatosului", fapte de cainta si faceri de bine semenilor nostri, care pornesc dintr-o inima curata.
Si tocmai pentru a exersa toate acestea, Biserica a statornicit Postul Mare!Cat de puternic, cat de viu, de expresiv si de convingator, cu cata inflacarare si inspiratie sunt acestea spuse in dumnezeiestile slujbe ale Postului Mare!
Nimeni nicaieri nu are o astfel de putere de intelegere in aceasta privinta , cum o avem noi, ortodocsii, in neasemuitele noastre slujbe din Post, pe care, spre rusinea lor, majoritatea ortodocsilor din vremea noastra nu le cunosc deloc."

Arhiep. Averchie Tausev (+ 1976)

Despre timpurile venirii Domnului

" Una din surorile noastre spunea: "As vrea sa apuc timpurile cand Il voi putea intalni pe Domnul".
-Sa-ti iasa din minte gandul asta, i-a spus parintele, sa vrei sa traiesti pana la venirea Antihristului este pacat. Va fi atunci o asemenea grozavie, incat, asa cum sta scris, de-abia daca se va putea mantui dreptul. Iar a dori si a cauta suferinte este periculos si este pacat. Aceasta ti se intampla fie din trufie, fie din nechibzuinta, iar atunci cand esti pus la incercare risti sa nu rezisti."

din "Jurnalul ultimului duhovnic de la Optina", ed. Sofia, pag. 308