joi, iulie 03, 2008

Dati multumire pentru toate, caci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi.
1Tes. 5:18




Rasfoind raspunsurile Maicii Siluana am gasit o rugaciune a Sf. Ioan Gura de Aur,deosebit de frumoasa, trimisa de cineva. Mi-a placut foarte mult, si in aceasta joi a multumirii m-am gandit sa v-o impartasesc:

"Mulţumim Ţie, Doamne, pentru toate binefacerile Tale, care din ziua dintâi şi până în ceasul acesta ai făcut cu noi nevrednicii. Îţi mulţumim pentru cele care le ştim şi care nu le ştim, pentru cele arătate şi cele nearătate, pentru cele cu fapta şi cu cuvântul, pentru cele de voie şi fără de voie, şi pentru toate cele făcute cu noi nevrednicii. Îţi mulţumim pentru necazuri şi pentru linişte, pentru gheena şi pentru pedeapsa de acolo, pentru Împărăţia cerurilor.

Te rugăm, păzeşte sufletul nostru ca să fie sfânt, având cugetul curat şi vrednic de filantropia Ta. Tu, care ne-ai iubit pe noi într-atât, încât ai dat şi pe Fiul Tău Cel Unul Născut pentru noi, învredniceşte-ne a ne face vrednici de iubirea Ta.

Dă-ne înţelepciunea întru cuvântul Tău şi întru frica Ta.

Unule născut, Hristoase, insuflă-ne puterea cea de la Tine.

Tu, Dumnezeule, care ai dat pre Fiul Tău Cel Unul Născut pentru noi, şi ai trimis pe Duhul Tău cel Sfânt, spre iertarea păcatelor noastre, iartă-ne nouă orice am greşit, cu voie, sau fără de voie, şi nu ne socoti păcatele noastre.

Pomeneşte Doamne, pe toţi care cheamă în ajutor numele Tău cel sfânt întru adevăr.

Pomeneşte pre toţi care ne-au făcut nouă bine, sau ne-au voit rele, căci toţi suntem oameni".
sursa

Irina


Program pentru scris cu punct cruciulita

Gasiti aici un program pentru scris texte in punct de cruciulita.

Puteti alege dintre mai multe tipuri de font. Textul poate fi scos la imprimanta.

Irina

Photobucket

Unde se joaca copiii?



Aseara mi-am zis gata, nu mai pot! Desi facusem dimineata ordine, casa era iar cu fundul in sus. Peste tot jucarii imprastiate, carti, culori, bucatele de biscuiti, etc.. Si m-am hotarat. Fetele nu mai au au voie sa se joace decat in camera lor. Cand eram mica locuiam cu parintii in doua camere. Dormitorul era camera mea, iar ei stateau in sufragerie. Nu imi amintesc vreodata sa ma fi jucat in alta parte decat in camera mea. Rareori daca duceam un joc sau vreo carte in sufragerie. De fapt mama, de cate ori a fost la noi, mi-a tot amintit lucrul acesta, dar recunosc ca intr-un fel mi-a fost mai comod asa. Voi cum procedati?




Irina