marți, mai 08, 2012

Curcubeu din inimioare

Laura ne-a invitat sa participam la  Săptămâna curcubeului. la De azi si pana vineri vom face in fiecare zi cate o activitate care va avea ca subiect curcubeul. In plus vom memora o poezioara despre curcubeu, si vom citi povesti care au si cate un curcubeu printre pagini :).
Pentru azi am realizat un Curcubeu din inimioare sau Curcubeul bunatatii. I-am spus curcubeul bunatatii fiindca la inceput fiecare am zis cate un lucru prin care ne putem arata bunatatea si dragostea fata de cei din familie, si l-am notat pe fasioarele de hartie colorata pregatite.
Pentru a realiza inimioarele avem nevoie de
hartie glase, colorata in culorile curcubeului
foarfeca
capsator
carioca (pentru scris)



Intai am taiat hartia glase in fasiute de 3 cm latime (am avut coli tip caiet, si am taiat pe partea mai scurta). Am scris pe fiecare ce va spuneam mai sus, apoi le-am unit astfel : doua fasii se suprapun cu partile colorate una peste alta, astfel incat partile albe raman la exterior, si se capseaza la un capat. Apoi fasiile se intorc, astfel incat partile albe sa fie inauntru, si se capseaza la celalalt capat. Aceasta e prima inimioara. Apoi se formeaza urmatoarele inimioare, prinse de capatul de jos al celei dinainte.




Dupa ce am terminat, am citit impreuna despre aventurile lui Annie si ale catelusului Bozo, din cartea Curcubeul magic de S. Barber.
Teodora si Ilinca au imbracat rochitele- curcubeu, si au invatat culorile curcubeului : ROGVAIV.

Pentru zilele urmatoare m-am gandit la urmatoarele activitati:

  Norul Curcubeu, si vom citi povestirea despre Noe si potop


Briose -curcubeu, si vom citi Bucatareasa Zanelor de S. Barber


 Sper sa ne vizitati si maine, ca sa va povestim cum a iesit urmatoarea activitate!

Irina

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

♥ ♥ ♥ Lasa un gand frumos! ♥ ♥ ♥
Comentariile anonime sau facute in scop publicitar vor fi sterse.