duminică, noiembrie 12, 2023

Jurnalul saptamanii {s. 45 /52} si blog 365 #316

 

Bine v-am regasit la acest aproape mijloc de noiembrie, in sfarsit toamna cu ploi, bruma si temperaturi ceva mai reci!am lipsit mult de pe blog, nici pe insta nu prea am postat, de fb nu mai spun, ca pe colo oricum intru  foarte rar.

Cred ca e primul an din ultimii in care n-am si eu o lumanare frumoasa aprinsa in casa, si in care n-am postat Provocarea de Octombrie. Sper sa fie si ultimul.Trec printr-o perioada cam proasta din punct de vedere psihic si fizic.Nu e nimic de nerezolvat, nimic grav, dar deja simt ca sunt secatuita de orice energie.Ultimii 20 de ani au fost pentru mine efectiv o cursa cu obstacole si un carusel care se invarte mereu. Imi dau seama ca am obosit, ca nu mai am rabdare, ca nu mai am vointa, nu mai am energia de a crede,  si tot ce as vrea sa fac ar fi sa ma duc intr-un varf de munte si sa ma ocup o vreme doar de mine.Dar, cum in viata lucrurile nu merg chiar asa pentru majoritatea muritorilor, cred ca e cazul sa-mi revin, sa ma regrupez si sa merg inainte

Am citit dimineata pe blogul lui Catrinel ceva cu care am rezonat suta la suta :,, Toamna te face sa te uiti in urma si sa te scuturi precum copacii de lucrurile inutile, de gandurile care te saboteaza, de obiceiurile proaste. Iti faci curat in viata, in ganduri, in casa si in mod tihnit poti lua decizii pentru viitor. Pentru mine toamna este perioada perfecta pentru introspectie, restart si renastere."

 Asta simt si eu, ca am nevoie de un restart, de o renastere, de un nou inceput cu mine. 

Un lucru pentru care sunt recunoscatoare este ca am reusit, in doi ani, sa debarasez cam 80% din casa.Mai am de facut cate ceva, dar ramane pe anul viitor. Oricum simt o mare usurare mentala in aceasta directie, parca ma copleseau atatea lucruri iutile, dezorganizate si amanate.

Ce ma multumeste foarte mult e cam reorganizat dormitorul si am scos din el biroul si tot ce tinea de serviciu.Ma odihnesc mult mai bine acum si ma bucur ca am facut aceasta schimbare.Imi doresc sa tin serviciul cat mai departe de timpul pe care il petrec acasa, si sa ma detasez , pe cat posibil, de orice tine de munca atunci cand sunt in timpul meu liber.Inca invat sa pun si sa impun limite.

Ce am invatat in ultimii ani e ca uneori, chiar daca ne propunem ceva, si muncim pentru obiectivul respectiv, lucrurile nu se intampla imediat, ce e nevoie uneori de mai mult timp decat am crezut initial ca trebuie.

 La fel si cresterea noastra interioara, nu se petrece instant, ci ia timp, si uneori trecem prin lucruri dureroase si neplacute, ca sa invatam ceva de acolo.Ce bine ar fi sa ne nastem invatati, dar uite ca nu se poate.Viata e o calatorie cu de toate.Imi dau seama ca, in trecut, am luat decizii pe care eu, cea de acum, sigur le-as hotari altfel, dar cred ca trebuie sa ma impac cu asta si sa merg mai departe.

Se apropie Postul Craciunului, o perioada potrivita pentru calatorie interioara, pentru curatire sufleteasca si trupeasca, pentru deschiderea catre energiile pozitive, creatoare, curatitoare si vindecatoare a lui Dumnezeu.

Nu imi mai propun sa scriu pe blog, dar nadajduiesc sa am cat se poate de des un gand bun, un gand frumos, o constientizare, o realizare, pe care sa o impartasesc aici cu voi. 


Va imbratisez si va multumesc ca ma vizitati.

Cu multumire si recunostina,

Irina

9 comentarii:

Cristina Vasile spunea...

Te imbratisez draga mea,asa ma simt si eu fara putere si parca nu mai am nici un chef de nimeni si nimic.....tare greu trec prin zile ....da ma gandesc ca trebuie sa fiu aici pentru copii ,,,,,,greu tare in zilele noastre .Putere de Sus sa ai si fiti binecuvantati de Dumnezeu!

Oana spunea...

Buna Irina! Stiu ca de multe ori, noi femeile, mamele, ajungem la o epuizare fizica si psihica, dar tot ei, copiii ne scot din stari si ne dau cel mai frumos balsam! Energia mea o readuc inapoi prin rugaciune si activitatile in familie. Imi iubesc familia foarte mult si de acolo reiau ce am nevoie pentru suflet! Multe ne lipsesc, si multe ne dor dar...imp este , pt mine cel putin, ca acest foc al iubirii sa fie pastrat viu in sanul familiei. Sper ca din el sa iti iei energia necesara sa te pui din nou pe picioare si sa speri la mai bine! Noi, cititorii, iti admiram postarile si speram sa iti dedici mai mult timp pentru a scrie. Este si terapie, dar si posibilitatea de a da ceva bun si frumos celorlalti! Te pup cu drag! Oana

Anonim spunea...

Cat mă bucur că ai revenit,îmi pare râu că treci prin niste momente grele!
Și eu am fost in situația ta ,sincer blogul tau mă motivează,îmi place să mă uit și la postările din ani trecuți ,îmi dă un boost pentru a începe ziua cu multa pozitivitate și încredere i mine!

Loredana spunea...

Cat de bine te inteleg, Irina! Ceva asemanator traiesc si eu de vreun an incoace. Am dat totul in stanga si in dreapta, si m-am trezit la un moment dat secatuita. Mi-am dat seama ca nu mai am energie, nici psihica nici fizica. Si, culmea, am realizat ca nici macar atunci cand familia sau prietenii incercau sa imi ofere inapoi, eu nu mai stiam si nu mai puteam sa primesc. Am realizat ca am devenit si foarte pesimista si ca incep sa mi se intample lucruri negative in situatii stupide. A fost momentul in care am luat decizia sa fac eu ceva ca sa imi schimb starea din interior catre exterior. Am zis: "Doamne, eu de aici incolo nu mai stiu pe unde sa o apuc. Arata-mi Tu, pentru ca eu nu m-am blocat de tot."
Atunci mi-a venit ideea sa caut zilnic, in mod constient, ceva bun de care sa ma bucur. Iar in zilele in care nu gasesc, sa imi fac singura ceva: cum ar fi sa tricotez la paturica fiica-mii cand ma apuca descurajarea, sa imi fac o cafea si sa o savurez cand simt ca nu am energie, sa imi pun o melodie de jazz pe youtube cu un backround de sezon cand nu mai am chef de nimic. Si am inceput sa fac asta fara presiune, fara incrancenare, fara temerea ca nu mai reusesc eu sa controlez totul cum ajunsesem sa imi doresc si sa imi pretind.
Deja am aproape o luna de cand fac asta. In continuare mi se intampla lucruri stupide. Dar am inceput sa ma trezesc dimineata cu o stare mai buna si sa pot privi partile bune din situatiile negative.
De exemplu, saptamana trecuta, in miez de noapte ni s-a spart o teava de la instalatia de incalzire. In 5 minute aveam 2 camere si baia sub un strat de apa. Dupa ce a trecut socul initial si sperietura si dupa ce am reusit sa oprim apa, am simtit o stare de recunostinta venind din interior, fara sa fac vreun efort constient pt asta. In timp ce strangeam apa din casa multumeam in gand pentru faptul ca erau socrii la noi si ne-au ajutat sa strangem totul mai repede. Multumeam pentru ca am reusit sa oprim apa destul de repede si nu s-a inundat toata casa. Multumeam pentru ca am oprit prizele la timp si nu am avut vreun accident fatal. Iar dupa trei ore intense, am multumit pentru ca reusisem sa strangem totul si sa uscam podeaua si pusesem mobila la loc, astfel ca puteam sa ne culcam linistiti.
A fost o lectie foarte importanta pentru mine. Mi-am reamintit ca atunci cand nu mai poti, trebuie sa te uiti in sus si sa ceri ajutor. Si foarte repede vei sti ce ti se potriveste starii tale si iti vei da seama si ce anume ai de facut.
Te imbratisez! ❤️

Carmen spunea...

Oh! Si eu am avut ceva asemanator dar cu scurgerea de la masina de spalat. O intreaga corvoada si minute intregi de insecuritate mentala. Multumesc ca sa terminat saptamana cu bine, resimt o oboseala acuta insa linistita ca am rezolvat aceste mici probleme administrative. Starea de spirit de schimba cu anotimpul sau cu ce avem de facut. Sper din suflet sa avem putere si forta sa ne bucuram si de magia sarbatorilor ce urmeaza. Sa fii bine si sa zambesti!

@irina_sweet_home spunea...

Cristina, multumesc si eu, te imbratisez!

@irina_sweet_home spunea...

Oana, iti multumesc pentru gandurile bune si frumoase. Asa e, rugaciunea ne scoate din starile sufletesti rele, apropierea de Dumnezeu, bucuriile din familie.Cred ca imi lipseste blogul, de multe ori, in trecut, am trecut peste greutati doar scriind si provocandu-ma sa fac lucruri bune.Nadajduiesc ca in acest post sa pun inceput bun :)

@irina_sweet_home spunea...

sa stii ca si eu ma uit in urma si incerc sa ma regasesc pe mine, cea de atunci .Felul in care gandesti conteaza foarte mult!

@irina_sweet_home spunea...

Loredana, da, exact asa ma simt, foarte pesimista, si parca nu mai stiu cum sa ma bucur, parca mi-e frica sa ma bucur de ceva si iau totul in tragic, desi lucrurile stau mai bine decat gandesc eu.La interior trebuie sa lucrez si eu, clar.