joi, august 16, 2007

La Prohodul Maicii Domnului

Iata ca au trecut cele doua saptamani de post ale lui august si a venit si ziua marelui praznic al Adormirii Maicii Domnului.
 
In ajunul sarbatorii am participat la Prohodul Maicii Domnului . La M-rea Radu Voda . Cantarile , rugaciunile, credinciosii cu lumanari aprinse in maini, procesiunea din jurul bisericii in dangat de clopot si batai de toaca, parfumul serii de vara si al tamaii au transformat manastirea intr-un mic colt de rai . Nici nu mi-am dat seama cand au trecut patru ore. Pe buna dreptate Sfintii Parinti spun ca in timpul slujbelor cerul coboara pe pamant.

In ziua de Adormire am fost cu I. la Sf. Liturghie. Deocamdata  nu reuseste sa stea atenta in biserica doua ore, dar pentru 15-20 de min. urmareste cu interes miscarile si rugaciunile preotilor, si asculta cantarile. Cand vad ca isi pierde rabdarea iesim un pic afara, apoi intram iar. Sf. Teofan Zavoratul ne spune sa-i lasam pe copii sa intre in biserica, fiindca acolo ei se afla in sfera lor autentica. Prin participarea la rugaciunea bisericii viata duhovniceasca a copilului "se zamisleste si se maturizeaza pe cai de taina,mai adanc decat putem noi percepe".


Irina