Dupa 11 ani...

Intamplator, sau poate ca nu, am gasit astazi postarea aceasta - am simtit fiecare cuvant...si am tradus-o, ca s-o pot citi mai des :))

”Am fost dezamagita.

Casatorie.Copii. Credeam ca viata e usoara.

Cel putin asa parea, cand ma uitam la filme, sau citeam romane.Ei, ghici ce?

• Cand ma trezesc dimineata nu arat ca si cum as fi gata sa ies pe usa.

• Si nici el.

• Uneori tip la copii

• Nu seman intotdeauna cu femeia din Pilde 31

Nimeni nu mi-a spus vreodata ca dragostea e ceva ce aleg sa fac.

Cand viata devine grea, stresul e maxim, copiii nu asculta si, ca sa fiu sincera, cand casnicia noastra trece prin perioade de raceala, as vrea cateodata  sa abandonez totul pur si simplu.

Dar mi-am dat seama ca acesta dorinta de a capitula este exact ceea ce vrea cel rau sa fac.El vrea ca eu sa renunt- sa nu ma mai stradui cu casatoria mea, cu viata mea, cu mine.

Si nu vorbesc despre a lupta...ci vorbesc despre a cultiva.O MARE DIFERENTA.

Este greu sa alegi sa ramai atunci cand totul in tine striga sa fugi fara sa te mai uiti in urma.

E greu sa depasesti frustrarile cand comunicarea lancezeste, sa te imbarbatezi si sa alegi calea mai dificila.Chiar daca asta inseamna doar sa spui tu prima- imi pare rau.

Dar stii ce?Poti s-o faci.

Toate putem.

Ne putem cultiva relatiile- casatoria, relatiile cu copiii nostri, prieteniile sau relatiile cu colegii. Si o putem face bine.

Fiindca vrem sa fim ca El.

Iar El este cel care cultiva (dezvolta, hraneste) totul.

In fiecare zi El se intoarce spre noi  chiar si atunci  cand nu-L bagam in seama, sau cand Il respingem.

El e intodeauna acolo.

Pentru noi .

Ca noi sa putem. ”

Va urez o zi frumoasa in continuare!

Irina