Cum va spuneam, aseara ne-am intors de la Bran. Toata "aventura" a inceput joi (1 mai). Nu ne planificasem nici o plecare, ba chiar stabilisem ca sambata sa ii serbam Ilincai ziua, fiindca anul asta ziua a picat in Sambata Mare si nu puteam sa intindem mese si petreceri atunci.
Asa ca pe 1 mai eram la un gratarel cu niste prieteni, ca tot romanul de ziua muncii
. Prietenii nostri inchiriasera o cabana la munte pentru un grup mai mare si tocmai primisera un telefon ca cineva nu mai putea veni, deci ramasese o camera libera ce trebuia ocupata. Si ne-am gandit sa mergem noi, ca tot nu am mai fost de mult pe undeva.
Zis si facut. Vineri dimineata la 7 (si ceva) eram "pe cai" gata de plecare. Drumul a fost foarte frumos, desi cam aglomerat in zona Sinaia. Am oprit la un moment dat sa ne mai dezmortim, si Ilinca a cules flori (click pe imagini daca doriti sa le vedeti mai mari).
In jurul pranzului am ajuns la
cabana. Am lasat masina undeva mai jos, fiindca drumul nu permite accesul decat cu masini de teren, si am urcat prin padure (nu foarte mult). Cabana este asezata intr-un loc absolut superb- munti, padure, liniste- n-as mai fi plecat de acolo.
Am stat intr-o camaruta la mansarda (imi plac grozav mansardele) - in fata ferestrei aveam un pom inflorit, in zare se vedeau muntii, si casute cu acoperisuri rosii printre palcuri de brazi.
Proprietarii, niste oameni deosebiti, au un baietel de varsta Ilincai- deci din punctul asta de vedere am fost fericita, n-am mai avut grija ei, s-au jucat intr-una
.
Din cauza aerului tare Teodora a dormit pe rupte, asa ca in sfarsit(dupa cat timp ?) am putut sta in liniste, savurand o cana de supa fierbinte, alaturi de o carte, langa o fereastra pe care vedeam altceva decat blocuri cenusii. Era ca-n rai
.
Din pacate nu ne-am putut plimba prin padure, fiindca a plouat destul de mult si era umezeala, si noroi, dar totusi am urcat un pic .
In curtea cabanei era si casuta proprietarilor, care mi-a placut teribil de mult, m-a cucerit prin simplitate si bun gust, mai ales ca am vazut prin zona niste orori arhitectonice care stricau bunatate de peisaj
Duminica dimineata vremea era insorita. Ne-am trezit destul de devreme. Am deschis fereastra- afara se auzea ciripitul pasarelelor, susurul paraului, iar undeva departe bateau clopotele de inceput de slujba. Ma simteam ca Heidi, fetita muntilor
Insa pe la 12 a trebuit sa plecam, spre marele meu regret
.
Prima oprire a fost la Bran, unde am aruncat un ochi prin targ. Pe langa kitchurile de rigoare am vazut niste ii superbe, si niste fete de masa brodate, extraordinar de frumoase. Din pacate nu mi-a trecut prin cap sa fac poze.
Urmatoarea oprire a fost la Rasnov. Cand
am fost acolo in ianuarie nu am avut timp sa vizitam cetatea, asa ca am recuperat de data asta. Dupa un urcus destul de abrupt prin padure am ajuns la poarta cetatii medievale. E ca un orasel miniatural in varf de deal, inconjurat de ziduri solide.
In mare parte este reconstruit, si pe stradutele intortocheate am vazut magazine cu suveniruri, un muzeu, si un atelier de pictura.
Pe o cladire, presupun ca era o fosta capela, troneaza un crucifix imens din lemn. Impresionant Hristosul rastingnit dominand ruinele cetatii.
Orasul si muntii se vad superb de sus - cred ca era foarte placut sa locuiesti acolo.
Desi am fi vrut sa mai stam a inceput sa ploua, asa ca am coborat sa mancam si apoi am pornit spre Bucuresti, pe drumul care trece prin Targoviste. Din fericire am plecat pe lumina, iar ploaia se oprise, asa ca am putut admira din nou niste peisaje nemaipomenite.
Cam asta a fost mini vacanta noastra. Imi pare rau ca talentul meu de povestitor nu e prea grozav, asa ca nu am putut sa redau mare lucru din aceasta calatorie, dar sper ca fotografiile sa vorbeasca mai bine decat mine.
Acum va las, ca am o gramada de treaba, deja rutina mea zilnica e data peste cap. In casa e dezastru (bagajele trebuie desfacute, rufele uscate trebuie stranse, trebuie sa "primenesc" un pic casa
conform planificarii, etc., etc.).
Va doresc o zi buna!
Irina
