Micuțele doamne

 Așteptam de mult, în limba română, apariția cunoscutei cărți a Louisei May Allcot  „Little Women”. Și recent, având drum prin zona Unirea, am găsit-o.

Am văzut filmul  de vreo trei ori, dar prefer să citesc cartea, dacă se poate. În plus îmi doream foarte mult să le-o citesc fetelor. Autoarea ne introduce în atmosfera calda a unei familii cu patru surori, care trăiește în America secolului XIX. Surorile Jo, Meg, Beth și Amy se straduie să devină doamne adevărate, povestea lor putând fi o reală  inspirație pentru fetițele din ziua de azi, a căror univers duce o lipsă acută de modele reale.

Educația Montessori

Cineva mi-a recomandat să citesc „Descoperirea copilului” de Maria Montessori, și sunt absolut fermecată de această carte. E prima carte de pedagogie pe care o citesc cu plăcere :)). Mi-a răsturnat toate ideile pe care le aveam în prvința educației, și mi-a confirmat intuițiile referitoare la abordarea greșită a copilului în învățământul tradițional „de masă”. 

Cunosc în mare câteva din metodele pedagogiei Montessori, fiindcă urmăresc  bloguri de mămici care folosesc această abordare în homeschooling, dar nu știam care e filozofia din spatele acestui sistem.Din păcate educația montessori  este aproape necunoscută în România, deși rezultatele acestor metode sunt deosebite.O să revin cu impresii, deocamdată am ajuns la pagina 122 :).

Irina


 

Rugăciunea gospodinei

...de la o prietenă dragă :))

O, Doamne al tigăilor și-al oalelor
Tu știi prea bine
Că n-am timp să veghez târziu
Cum sfinților li se cuvine
Ori să visez în zori de zi,
Până la ceruri să răzbesc
Ci fă-mă sfânt când spăl tigăi
și feluri de mâncări gătesc
Deși ca Marta mă trudesc
Ale Mariei am în gând
Atunci când cizme lustruiesc
Îmi pare că Te văd umblând
Îți văd sandalele pe drum,
și spăl pe jos frecând de zor
Primește cugetarea mea
Mai mult nu pot, n-am timp, n-a, spor
Căldură fă-mi cu dorul Tău,
mă lumineze pacea Ta
Îmi iartă grijile și-mi fă
Cârtelile a înceta!
Tu cel ce oamenii hrăneai
În casă sau pe țărm mereu
Primește toată truda mea
O fac numai de dragul Tău!

(autor necunoscut)

Irina

Ce au făcut sfinții în vreme de foamete

Din viața Sfintei Iuliana din Lazarevo

În acele vremuri a venit o mare foamete peste tot pământul Rusiei, încât mulţi dintre oameni ajungeau să mănânce carne stricată sau chiar carne de om şi mulţimi de oameni au pierit de foame. În casa fericitei Iuliana erau o mare lipsă de mâncare şi de cele necesare, căci grâul pe care-l semănase nici măcar nu ieşise din pământ, iar vitele şi caii ei muriseră. S-a rugat de copiii şi slujitorii ei să nu se atingă de nimic din cele ce aparţineau altora sau erau furate. Iar ea, având câteva vite, haine şi vase le-a vândut pe toate ca să cumpere mâncare, i-a hrănit pe slujitori şi a dat şi milostenie din belşug celor care cereau, căci în sărăcia ei ea nu a renunţat la obişnuita milostenie şi nici măcar un singur cerşetor nu pleca de la casa ei cu mâna goală. Când a ajuns la sărăcie lucie, încât nu mai avea nici măcar un bob de grâu în toată casa, ea nu s-a îngrijorat, ci şi-a pus toată nădejdea în Dumnezeu.
În acea vreme s-a mutat într-un alt sat, Vocinevo, din regiunea Nijni-Novgorod, unde cea mai apropiată biserică era la două verste depărtare. Slăbită din cauza vârstei şi a sărăciei, nu mai mergea la biserică, ci se ruga Domnului acasă, dar era foarte îndurerată din această cauză. Dar aducându-şi aminte de Sfântul Corneliu , care nu a fost vătămat fiindcă se ruga acasă, de Iov care stătea pe grămada de gunoi şi L-a văzut pe Dumnezeu, de cei trei tineri din cuptor, de Daniel din groapă, de Iona din chit, de Ieremia care se ruga lui Dumnezeu din groapă, din aceste pilde fericita Iuliana a căpătat mângâiere. Dar, când lipsa din casa ei a devenit mult mai mare, i-a adunat pe toţi slujitorii şi le-a zis: „Vedeţi şi voi că mai e puţin şi foametea ne va doborî; dacă vreunul dintre voi vrea să rabde cu mine, foarte bine, dar dacă cineva nu vrea, poate pleca liber, ca să nu moară de foame pentru mine”. Cei mai ataşaţi au făgăduit să rabde cu ea, dar alţii au plecat. Le-a dat drumul să plece binecuvântându-i şi rugându-se pentru ei, fără să arate nici cea mai mică urmă de mânie. Apoi le-a spus celor rămaşi să adune o plantă numită talpa-gâştii şi coaja unui anume fel de plop; din acestea le-a spus să facă pâini din care ea, copiii şi slujitorii s-au hrănit. Prin rugăciunile ei, pâinea era dulce şi nimeni din casa ei nu s-a îmbolnăvit din cauza foamei.
Cu această pâine ea hrănea săracii şi nu lăsa pe nici un cerşetor să plece din casa ei fără să-l hrănească, căci în acea vreme erau nenumăraţi cerşetori. Vecinii îi întrebau: „De ce vă duceţi la casa Iulianei, căci ea însăşi moare de foame?”, dar cerşetorii le spuneau că au mers prin multe sate unde au primit pâine bună, dar nicăieri n-au mâncat o pâine atât de dulce ca a acestei văduve – căci mulţi nu ştiau cine era ea. Vecinii ei, care oricum aveau destulă pâine, au trimis la casa ei să ceară nişte pâine, pe care după ce au gustat-o au mărturisit şi ei că este foarte dulce. Uimiţi fiind, ziceau între ei: „Slujitorii ei sunt foarte pricepuţi la coacerea pâinii”, căci nu înţeleseseră că pâinea ei era dulce datorită rugăciunii. Ar fi putut să-L roage pe Dumnezeu să nu-i lase casa să sărăcească, dar nu s-a opus voii lui Dumnezeu, ci a îndurat cu răbdare şi mulţumire, căci ştia că prin răbdare aflăm Împărăţia cerurilor. A răbdat astfel în sărăcie vreme de doi ani fără să se mâhnească sau să se tulbure; nici nu s-a văitat, nici a păcătuit cu cuvântul şi nici n-a luat numele Domnului în deşert. Dar nici nu a cedat sărăciei, ci era mai veselă decât în anii din urmă.

„Ronțăiți” între mese?

M-am deprins să fiu îndestulat cu ceea ce am.
Ştiu să fiu şi smerit, ştiu să am şi de prisos; în orice şi în toate m-am învăţat să fiu şi sătul şi flămând, şi în belşug şi în lipsă.
    Toate le pot întru Hristos, Cel care mă întăreşte. 

 

Filipeni 4 : 11-13

Luați „gustărele” între mese, sau căutați mereu ceva de ronțăit?Iată un obicei cât se poate de daunător pentru trup  și  suflet.  Eu sufăr de „boala ” asta, dar niciodata n-am luat-o în serios, până nu am citit cartea „ Despre educație” de Sf. Vladimir, mitr. Kievului (excelentă carte, nu doar pentru educația copiilor, ci și a noastră ).

Iată ce spune el :

 „ Pentru mâncat trebuie să fie o vreme bine stabilită. Nu le îngădui copiilor să mănânce în afara meselor, fiindcă prin asta se dezvoltă în ei prea mult senzualitatea și patima îmbuibării. Dacă copiii primesc, afară de prânz și  cină un mic dejun frugal și încă  o gustare este cu totul de ajuns.

Dă-ți toată silința să îi ferești de delicatese.Totodată nu le îngădui să fie prea mofturoși la mâncare.Ei trebuie să mănânce orice mâncare sănătoasă și simplă.Belșugul de mâncare cu carne este vătămător pentru copil - cu cât mai mic este copilul, cu atât mai puțină carne trebuie să i se dea.

Mâncărurile prea condimentate, picante, și băuturile tari, cum ar fi cafeaua neagră, ceaiul tare și cu atât mai mult vinul sunt cu totul nepotrivite pentru copii.

Părinții trebuie să aibă grijă să nu vorbească prea mult în fața copiilor de mâncăruri și băuturi rafinate, fiindcă altminteri copiii vor ajunge foarte ușor la ideea că mâncarea și băutura sunt principalul, dezvoltând în ei patima desfătării pântecelui.

Învață-i pe copii ca uneori să-și refuze plăcerea mâncării și să se scoale de la masă înaimte de a se sătura, mai ales când sunt servite mâncărurile lor preferate.

În fine, deprinde-i să iubească măsura și să nutrească dezgust din temeiuri religioase față de lipsa de măsură și îmbuibare. Arată-le mereu că măsura și înfrânarea sunt virtute plăcută lui Dumnezeu, iar lipsa de măsură și neînfrânarea sunt un viciu urât de El și unul din cele șapte păcate de căpetenie, ce nasc mulțime de alte păcate și vicii.”

Acest pasaj sintetizează atât de bine atitudinea pe care și noi, ca adulți, trebuie s-o avem față de mâncare, că nu știu ce ar mai putea fi de adăugat. Astăzi suntem „atacați” mai mult sau mai puțin subtil prin această patimă a gustului, ajungând să ne distrugem singuri sănătatea trupească și sufletească, nu doar a noastră, dar și pe a copiilor noștri.

De câte ori nu ronțăim câte ceva între mese?sau nu mâncăm la ore potrivite?sau căutăm să ne satisfacem papilele gustative cu tot felul de mâncăruri și băuturi rafinate și sofisticate?sau mâncăm (chiar și de post ) până pocnim?Iată că aceste lucruri aparent nevinovate sunt păcate mari de care vom da răspuns înaintea lui Dumnezeu- pentru noi și pentru copiii noștri. 

Acest post al Sfinților Apostoli e cel mai bun moment să ne conștientizăm obiceiurile alimentare greșite și păcătoase, să le mărturisim și să facem ordine în ele, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Irina