Se afișează postările cu eticheta ortodoxie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ortodoxie. Afișați toate postările

miercuri, ianuarie 16, 2008

Credinta, intre declaratie si traire





Mi-a placut foarte mult acest articol din ziarul "Apostolat in tara Fagarasului", fiindca indeamna la reflectie si shimbarea vietii, asa ca il postez aici spre lectura, cu ingaduinta autorului:






"Observăm de cele mai multe ori în vieţile creştinilor noştri că nu există o acoperire practică a credinţei. Adică, deşi se numesc creştini, în comportamentul, viaţa, atitudinea şi modul lor de gândire există o ruptură faţă de modul în care ar trebui să se comporte, să trăiască, să gândească un adevărat creştin. De ce? Uneori lipseşte informaţia, alteori nu este interesat pur şi simplu din varii motive…


„Tradiţiile“ – credinţa noastră


A fi creştin nu înseamnă numai a face act de prezenţă la slujbele care se ţin la biserică (care de cele mai multe ori sunt neînţelese, tot din cauza dezinteresului), ci înseamnă ca TOATĂ viaţa noastră „lui Hristos Dumnezeu să o dăm”, cum mărturisim la Sfânta Liturghie.


S-ar putea întreba cineva: cum adică nu trăiesc cu adevărat creştineşte? Uite, eu merg la biserică, mă rog cât de cât… Ce-mi lipseşte? Am să iau cu un exemplu: la o înmormântare, după ce s-a ieşit afară pentru a continua slujba, una dintre femei, (pe care o ştiam că merge la biserică), a fugit repede şi a luat o cană spărgând-o în cameră după ce a fost scos afară mortul iar oamenii au ieşit în curte. Am întrebat-o de ce a făcut gestul acesta, pentru a vedea ce explicaţie dă. Răspunsul a fost acesta: „Aşa-i tradiţia.“


Nu de puţine ori mi-a fost dat să aud acest răspuns în multe alte contexte, indiciu al faptului că mulţi dintre ai noştri creştini fac ceea ce fac nu fac conştient şi convinşi de ceea ce fac, ci multe lucruri le împlinesc în virtutea unei aşa zise „tradiţii”. Mai cunoaştem şi alte multe „tradiţii“: spoveditul la repezeală în ultima săptamână înainte de Paşti, parastasele „udate” din belşug cu băutură, pe la sate intratul la crâşmă „la una mică” după slujbă, bârfele şi uitatul prin biserica pentru a vedea cine cu ce e îmbrăcat şi multe altele..., care în nici un caz nu aparţin unei vieţi creştine.


Faptul că există un număr statistic majoritar de creştini ortodocşi (90%) nu înseamnă că toţi aceştia sunt şi creştini în adevăratul sens al cuvântului. Ba chiar mulţi nici nu au habar ce înseamnă creştinism. Şi aceasta reprezintă un semnal de alarmă, pentru că atâta timp cât nu este înţeles creştinismul în profunzime şi corect, atât timp cât nu este aplicat în viaţa de zi cu zi, nu putem spune că avem o relaţie autentică cu Dumnezeu şi, deci, că suntem creştini. Toate aceste „tradiţii“, superstiţii şi erori de înţelegere trebuie înlăturate şi corectate, deoarece prin ele nu numai că nu ne trăim credinţa, dar nu-i lăsăm nici pe alţii să o trăiască. Cum se întâmplă asta? Pentru că cei care ar vrea să se apropie de Biserică şi dau de tot felul de oameni care sunt preocupaţi mai degrabă cu respectarea a tot felul de „tradiţii“, care nu au nimic de a face cu o credinţă sinceră, dau bir cu fugiţii.


Cum aflăm voia lui Dumnezeu?


Ce este însă de făcut? Primul lucru care trebuie înţeles fundamental de către credincioşi este că Biserica lui Hristos o formăm cu toţii, laici şi clerici. Numai împreună putem vorbi despre o adevărată Biserică a lui Hristos, iar despre noi ca despre nişte mădulare active, nu moarte, ale acestui corp al Bisericii. Pentru că fiind fiecare mădular al Bisericii lui Hristos, fiecare avem funcţia noastră REALĂ, nu închipuită, nu înţeleasă metaforic, ci pur şi simplu noi suntem o particică activă a trupului lui Hristos, adică al Bisericii, şi fiecare avem un loc şi un plan binecunoscut lui Dumnezeu. Cum îl putem cunoaşte şi noi ? Cu ajutorul DUHOVNICULUI. Este primul lucru din abecedarul credinţei pe care trebuie să-l înţelegem şi de fapt cel mai important. Cu aceasta ar trebuie nepărat să începem.


Dar iată că noi astăzi nu mai prea vorbim de duhovnic, ci vorbim impersonal de preotul cutare la care m-am spovedit. Şi dacă nu era el, e bun şi altul. Apoi, în Postul Paştilor, buluc la biserică în mod deosebit în ultima săptămână, şi... pe unde om nimeri.


Dragii mei, vă întreb aşa, după mintea şi sufletul dumneavoastră, credeţi ca asta se numeşte duhovnic? Că aşa superficial putem noi cunoaşte voia lui Dumnezeu cu noi? Că aşteptăm miracole de la o spovedanie care durează uneori la fel de scurt ca şi un blitz al aparatului de fotografiat? Această noţiune - DUHOVNIC - creştinii zilelor noastre trebuie să o înţeleagă şi să o asume. Duhovnicul este tatăl nostru duhovnicesc, el este unul singur şi pe acela trebuie să-l păstrăm necontenit. Este cel prin care Dumnezeu călăuzeşte paşii omului. Fără acesta, omul este realmente în derivă. Spovedania adevărată se face cu răgaz, la un duhovnic care te cunoaşte, îţi cunoaşte viaţa şi durerile, se roagă pentru tine, iar în timpul spovedaniei are şi vremea de a cere lui Dumnezeu să îi dea cuvântul de folos pentru tine.


Preţuiţi-vă sufletul!


Apoi mai este o problemă gravă. De duhovnic se leagă automat o altă stare pe care creştinul ar trebui obligatoriu să o deţină: ascultarea. Adică să asculţi de ceea ce spune părintele duhovnicesc, duhovnicul. Aici însă e o altă problemă majoră: „Cum, zice creştinul nostru, să ascult eu de popa? Păi el îmi zice să postesc, să mă înfrânez, să nu mai înjur etc. Fugi, dom’le de aici...“


Da, dragul meu creştin, să asculţi de el, de duhovnic, pentru că degeaba ai duhovnic dacă nu-l asculţi. Şi preţuiţi-vă sufletele, dragii mei, căutaţi duhovnici care să vă crească sufleteşte, să simţiţi că prin ei grăieşte Dumnezeu. Aşa cum atunci când sunteţi bolnavi căutaţi să mergeţi la un doctor bun şi nu vă lăsaţi pe mâna oricui, acordaţi cel puţin aceeaşi atenţie şi sufletului.


Iată două realităţi fundamentale, la care trebuie să luăm aminte. Duhovnicul şi ascultarea de duhovnic. Cu aceasta facem primii paşi adevăraţi în viaţa duhovnicească, primii paşi cu Dumnezeu. Ascultându-l putem apoi împlini şi celelalte lipsuri ale noastre, iar diferenţele dintre ceea ce declarăm că ne este credinţa şi ceea ce facem în realitate se vor diminua simţitor."

Pr. Marius Corlean

sâmbătă, ianuarie 12, 2008

Sfestania (sfintirea) casei



De cand n-ati mai sfintit casa?eu recunosc ca a trecut ceva vreme de cand n-am mai facut o sfestanie , asa ca am profitat de aceste zile de dupa boboteaza ca sa chemam parintele la noi.




Dar ce este sfestania?este denumirea populara a slujbei Aghiasmei mici. Ea se savarseste la biserica, sau in casele credinciosilor, la cererea acestora. In timpul slujbei se sfinteste apa, se fac rugaciuni pentru ocrotirea si binele casei, pentru sanatatea trupeasca si sufleteasca a celor ce o locuiesc, apoi se stropesc toate camerele cu agheasma, iar deasupra fiecarei usi se face o cruciulita cu untedelemn sfintit.

Folosul sfestaniei este foarte mare : alunga duhurile rele, iarta pacatele mici de peste zi (naluciri diavolesti, ganduri rele), curata duhul si mintea, indreptandu-le spre rugaciune.

Este bine ca inainte de sfestanie cei din casa sa posteasca si sa se spovedeasca( de aceea este potrivit sa facem aceasta slujba in timpul posturilor de peste an, daca putem).In casa se face curatenie, iar pentru slujba se pregateste o masuta, orientata spre rasarit, pe care sa avem:
  • un vas cu apa, larg la gura
  • lumanari intr-un suport( eu am facut o paine mai mica pentru asta)
  • un paharel mic cu ulei , si un betisor cu vata
  • tamaie, carbuni, chibrituri
  • un catui in care sa ardem tamaia
  • pomelnic cu cei din casa

Toate usile casei se lasa larg deschise, pentru ca preotul sa poata sfinti.

Agheasma ramasa se strecoara de resturile de busuioc si se pastreaza intr-o sticla curata, in coltul cu icoane. Se stropeste cu ea prin casa, sau se ia dimineata pe nemancate, dupa ce luam anafura.

Inainte crestinii faceau sfestanie la inceputul fiecarei luni, si acest obicei se mai pastreaza si astazi in unele zone.Daca nu reusim sa facem atat de des, este bine sa facem aceasta slujba a casei macar o data pe an. Un parinte spunea:

"Un crestin fierbinte in credinta face trei curatenii in fiecare din cele patru posturi mari ale anului:

Curatenie de praf, mizerie in toata casa;
Curatenie de duhuri rele cuibarite in casa, prin sfestanie;
curatenie in suflet prin marturisirea pacatelor pe care le-am mai făcut de la ultima spovedanie incoace."



Irina

miercuri, decembrie 12, 2007

M-rea Sinca Veche

Astazi o prietena mi-a trimis niste poze superbe, facute la M-rea Sinca Veche si nu pot rezista tentatiei de a posta cateva.Multumesc, draga Natalia!




Irina

duminică, noiembrie 04, 2007

Icoana Maicii Domnului ,,Cea care alapteaza"




De la bunica mea, Dumnezeu s-o ierte! am mostenit o icoana cu o reprezentare a Maicii Domnului mai putin intalnita: Maica Domnului ,,Cea care alapteaza" (Galaktotrophousa). Cautand sa aflu mai multe am descoperit ca prima reprezentare de acest gen dateaza din sec. al II lea si se gaseste in frescele din "Catacomba Priscillei" , aflata in imprejurimile Romei. Un alt exemplar din sec.VI se gaseste intr-o fresca din Saqqara, Egipt.

La M-rea Hilandar, din Muntele Athos este o astfel de icoana, adusa de la Ierusalim de catre Sf. Sava al Sarbilor.

Din cate am inteles icoana este foarte venerata in Serbia si Rusia,dar din pacate n-am gasit nici un acatist al Maicii Domnului Galaktotrophousa (se serbeaza pe 12/25 ianuarie).


Rugăciune la alăptare, către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, înaintea icoanei sale „Cea care alăptează"
 
Primeşte, Doamnă de Dumnezeu Născătoare, rugăciunile cele cu lacrimi ale robilor tăi ce aleargă la tine. Te vedem în sfânta icoană cum Îl ţii în braţe şi-L alăptezi pe Fiul tău şi Dumnezeul nostru, pe Domnul Iisus Hristos. De L-ai şi născut fără de durere, totuşi cunoşti durerile mamelor, şi neputinţele fiilor şi fiicelor omeneşti le vezi.
Pentru aceasta, cu căldură căzând la icoana ta tămăduitoare şi sărutând-o cu umilinţă, te rugăm, Preamilostivă Stăpână: îndură-te de noi, păcătoasele, cele osândite să naştem în dureri şi să creştem în întristări pruncii noştri, şi cu împreună-pătimire acoperă-ne, iar pe pruncii şi soţii noştri izbăveşte-i de bolile cele grele şi de necazurile amare. Dăruieşte-le sănătate şi putere, ca cei hrăniţi să crească din putere în putere, iar cele ce îi hrănesc să se umple de bucurie şi mângâiere, ca şi acum, cu mijlocirea ta, Domnul să săvârşească lauda Sa din gura pruncilor şi a celor ce sug.
 O, Maică a Fiului lui Dumnezeu! Milostiveşte-te de maicile fiilor omeneşti şi de norodul tău cel neputincios: bolile noastre grabnic tămăduieşte-le, necazurile şi întristările noastre alină-le, şi nu trece cu vederea lacrimile şi suspinările robilor tăi. Auzi-ne în ziua necazului pe noi, cei ce cădem la icoana ta, şi în ziua bucuriei şi izbăvirii primeşte laudele inimilor noastre cele mulţumitoare.
 Înalţă rugăciunile noastre la Tronul Fiului tău şi Dumnezeului nostru, ca să fie milostiv către păcatele şi neputinţele noastre şi să adauge mila Sa celor care cunosc numele Lui, ca şi noi, şi pruncii noştri să te proslăvim pe tine, Milostiva noastră Apărătoare şi Nădejdea neamului nostru cea neclintită, în vecii vecilor. Amin


Irina

duminică, octombrie 14, 2007

luni, octombrie 01, 2007

Intronizarea Patriarhului Daniel


___________________________________________________________________

sursa: www.patriarhia.ro

sâmbătă, septembrie 01, 2007

1 septembrie - inceputul anului bisericesc


"Sfanta Biserica serbeaza insa aceasta zi pentru doua pricini: Intai pentru ca luna septembrie este socotita ca inceputul anului. Drept aceea, ea multumeste lui Dumnezeu pentru roadele de peste an si se roaga ca si anul nou sa fie roditor. Cea de a doua pricina a Bisericii este ca ea cinsteste aceasta zi ca ziua in care Domnul a pus inceput propovaduirii Sale in lume. Astazi ea face inceput, astfel, la anul Domnului cel bine primit, deschide impartasirea noastra din cununa bunatatilor dumnezeiesti, a anului nou ce incepe, iar scopul ei este plinirea lui Hristos in noi, adica plinirea noastra dupa chipul si asemanarea lui Hristos. In cinstea acestui inceput al propovaduirii Domnului, Biserica aminteste astazi de intrarea Domnului, in sinagoga din Nazaret, unde, dandu-I-se cartea Proorocului Isaia, a aflat locul in care Mantuitorul si lucrarea Lui in lume sunt zugravite de Prooroc prin aceste cuvinte: "Duhul Domnului este peste Mine, pentru care M-a uns sa binevestesc saracilor. M-a trimis sa vindec pe cei zdrobiti cu inima; sa propovaduiesc robilor dezdrobirea si celor orbi vederea: sa slobozesc pe cei apasati si sa vestesc anul cel placut al Domnului. Si, inchizand cartea si dandu-o slujitorului, a sezut, iar ochii tuturor din sinagoga erau atintiti asupra Lui. Si El a inceput a zice catre ei: Astazi s-a implinit Scriptura aceasta in urechile voastre". (Luca,4,18-21). Praznuim deci, astazi, anul Domnului cel bine primit, dand multumire pentru toate bunatatile pe care le-am luat din mainile Domnului, macar ca, pentru ele, si noi singuri suntem datori sa ne sarguim, ca sa fim bine primiti inaintea Lui. Dar praznuim nu indictionul cel mostenit de la imparatii romani, ci pe cel asezat noua de Imparatul slavei, Hristos, iar Indictionul lui Hristos sunt poruncile lui cele sfinte."

sursa http://www.ortodoxism.ro/Proloage01Sep.html

marți, august 07, 2007

Cuvioasa Teodora de la Sihla




Astazi Biserica noastra o praznuieste pe Cuvioasa Teodora de la Sihla, care s-a nevoit in M-tii Neamtului

Veniti toti cei iubitori de Hristos cu credinta si cu evlavie la pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Teodora, care in pustia Sihlei in mari nevointe a petrecut si lumina sihastrilor s-a facut. Cu laude sa slavim pe Dumnezeu si sa cinstim pe cuviosii Lui, zicand: Bucura-te, Cuvioasa Teodora, a Moldovei duhovniceasca floare!

(condacul 1)


Irina

vineri, aprilie 13, 2007

Hristos a inviat!






A trecut tristetea stralucitoare a Postului Mare si iata-ne in Saptamana luminata!Timpul a trecut foarte repede si impreuna cu intreaga crestinatate am cantat din nou "Hristos a inviat din morti,cu moartea pre moarte calcand,si celor din morminte viata daruindu-le!"



Ziua Invierii, sa ne luminam, popoare,
Pastile Domnului, Pastile!
Ca din moarte la viata si de pe pamânt la cer,
Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi,
Cei ce-I cantam cântare de biruinta.


Hristos a inviat din morti!


Sa ne curatim simtirile
Si sa vedem pe Hristos stralucind,
Cu neapropiata lumina a Invierii.
Si bucurati-va zicând: "luminati sa-L auzim",
Cantandu-I cântare de biruinta.

Hristos a inviat din morti!


Cerurile dupa cuviinta sa se vesealeasca,
Si pamantul sa se bucure.
Si sa praznuiasca toata lumea
Cea vazuta si cea nevazuta
Ca Hristos S-a sculat, veselia cea vesnica.

Canonul Invierii