De la bunica mea, Dumnezeu s-o ierte! am mostenit o icoana cu o reprezentare a Maicii Domnului mai putin intalnita: Maica Domnului ,,Cea care alapteaza" (Galaktotrophousa). Cautand sa aflu mai multe am descoperit ca prima reprezentare de acest gen dateaza din sec. al II lea si se gaseste in frescele din "Catacomba Priscillei" , aflata in imprejurimile Romei. Un alt exemplar din sec.VI se gaseste intr-o fresca din Saqqara, Egipt.
La M-rea Hilandar, din Muntele Athos este o astfel de icoana, adusa de la Ierusalim de catre Sf. Sava al Sarbilor.
Din cate am inteles icoana este foarte venerata in Serbia si Rusia,dar din pacate n-am gasit nici un acatist al Maicii Domnului Galaktotrophousa (se serbeaza pe 12/25 ianuarie).
Rugăciune la alăptare, către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, înaintea icoanei sale „Cea care alăptează"
Primeşte, Doamnă de Dumnezeu Născătoare,
rugăciunile cele cu lacrimi ale robilor tăi ce aleargă la tine. Te vedem
în sfânta icoană cum Îl ţii în braţe şi-L alăptezi pe Fiul tău şi
Dumnezeul nostru, pe Domnul Iisus Hristos. De L-ai şi născut fără de
durere, totuşi cunoşti durerile mamelor, şi neputinţele fiilor şi
fiicelor omeneşti le vezi.
Pentru aceasta, cu căldură căzând la icoana ta tămăduitoare şi sărutând-o cu umilinţă, te rugăm, Preamilostivă Stăpână: îndură-te de noi, păcătoasele, cele osândite să naştem în dureri şi să creştem în întristări pruncii noştri, şi cu împreună-pătimire acoperă-ne, iar pe pruncii şi soţii noştri izbăveşte-i de bolile cele grele şi de necazurile amare. Dăruieşte-le sănătate şi putere, ca cei hrăniţi să crească din putere în putere, iar cele ce îi hrănesc să se umple de bucurie şi mângâiere, ca şi acum, cu mijlocirea ta, Domnul să săvârşească lauda Sa din gura pruncilor şi a celor ce sug.
O, Maică a Fiului lui Dumnezeu! Milostiveşte-te de maicile fiilor omeneşti şi de norodul tău cel neputincios: bolile noastre grabnic tămăduieşte-le, necazurile şi întristările noastre alină-le, şi nu trece cu vederea lacrimile şi suspinările robilor tăi. Auzi-ne în ziua necazului pe noi, cei ce cădem la icoana ta, şi în ziua bucuriei şi izbăvirii primeşte laudele inimilor noastre cele mulţumitoare.
Înalţă rugăciunile noastre la Tronul Fiului tău şi Dumnezeului nostru, ca să fie milostiv către păcatele şi neputinţele noastre şi să adauge mila Sa celor care cunosc numele Lui, ca şi noi, şi pruncii noştri să te proslăvim pe tine, Milostiva noastră Apărătoare şi Nădejdea neamului nostru cea neclintită, în vecii vecilor. Amin
IrinaPentru aceasta, cu căldură căzând la icoana ta tămăduitoare şi sărutând-o cu umilinţă, te rugăm, Preamilostivă Stăpână: îndură-te de noi, păcătoasele, cele osândite să naştem în dureri şi să creştem în întristări pruncii noştri, şi cu împreună-pătimire acoperă-ne, iar pe pruncii şi soţii noştri izbăveşte-i de bolile cele grele şi de necazurile amare. Dăruieşte-le sănătate şi putere, ca cei hrăniţi să crească din putere în putere, iar cele ce îi hrănesc să se umple de bucurie şi mângâiere, ca şi acum, cu mijlocirea ta, Domnul să săvârşească lauda Sa din gura pruncilor şi a celor ce sug.