Sa taca tot trupul omenesc si sa stea cu frica si cu cutremur, si nimic pamantesc intru sine sa nu gandeasca, caci Imparatul imparatilor si Domnul domnilor merge sa se junghie si sa se dea spre mancare credinciosilor.
Heruvicul la Sambata Mare
"La Sfânta Liturghie s-au spus niste cuvinte care se spun numai o datã pe an, în Sâmbãta Mare: „Sã tacã tot trupul omenesc si sã stea cu fricã si cu cutremur si nimic pãmântesc în sine sã nu gândeascã". Este un îndemn al Bisericii noastre, o atragere a luãrii aminte: „Sã tacã tot trupul omenesc". De ce sã tacã? Pentru cã dacã ar vorbi, n-ar putea sã spunã ceea ce ar trebui. Mai bine sã stea cu fricã si cu cutremur, în tãcere, pentru cã viata nu se manifestã numai în cuvânt, ci si în gând. Toate aspectele vietii îsi au temelia în gând. Dupã versetul „Sã tacã tot trupul omenesc, sã stea cu fricã si cu cutremur" se adaugã: „si nimic pãmântesc în sine sã nu gândeascã". Cu alte cuvinte, dacã putem avea gânduri ceresti, sã gândim cu gânduri ceresti si nimic pãmântesc sã nu gândim. Rãstignirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Moartea Lui pe Cruce, Înmormântarea Lui, Asezarea în Mormânt, faptul cã a petrecut în mormânt timp de trei zile, sunt lucruri mai presus de gândul omului si nu le putem întelege cu mintea omeneascã"
(parintele Teofil Paraian)
sâmbătă, aprilie 26, 2008
Sambata Mare
luni, aprilie 21, 2008
Cantari si slujbe din Saptamana Mare
- Ascultati pe Ortodox Radio ( in coloana din dreapta a blogului) deniile de la Manastirea Putna in direct:
Saptamana Patimilor
20 aprilie - 25 aprilie
Duminica, 20 aprilie - ora 19,00* - Denie
Luni, 21 aprilie - ora 19,00* - Denie
Marti, 22 aprilie - ora 19,00* - Denie
Miercuri, 23 aprilie - ora 19,00* - Denie
Joi, 24 aprilie - ora 19,00* - Denia celor 12 Evanghelii
Vineri, 25 aprilie - ora 19,00* - Denia Prohodului Domnului
* ora Romaniei
- Ascultati pe "Razboi intru cuvant" diverse interpretari ale stihirilor de la Utrenie : "CamaraTa, Mantuitorule" si "Iata Mirele"
Irina
Fiindca in aceasta saptamana se posteste mai aspru nu am facut un meniu.
Despre semnificatia zilelor din aceasta saptamana puteti citi accesand linkurile de mai jos:
Saptamana Patimilor - pe Orthodoxwiki
Urcus spre inviere - pe blogul Nataliei
Irina
duminică, aprilie 20, 2008
O viata linistita
Astazi toata lumea se plange de stres. Suntem stresati de problemele de la servici, de dificultati financiare, de boli, ingrijorari, necazuri, aglomeratie, poluare, etc., etc.. De multe ori simtim ca avem in spate mai mult decat putem duce. Din pacate nu putem face nimic pentru a reduce stresul creat de altii, dar macar putem micsora stresul provocat de propriile actiuni si alegeri. Iata cateva trucuri care sper sa va fie de folos, asa cum mi-au fost si mie:
Intretine ordinea in casa- o casa dezordonata induce anxietate si sentimentul lipsei de control. Daca in casa lucrurile sunt imprastiate si e nevoie de curatenie, singurul mod de a rezolva problema e sa te pui pe treaba. In caz ca iti lipseste motivatia, viziteaza cateva case "puse la punct" pentru a te inspira. Cand casa mea e "intoarsa cu fundul in sus" imi aduc mereu aminte de casa uneia din prietenele mele, intotdeauna curata ca un pahar si foarte bine organizata. Desi are doi copii mici, servici si alte responsabilitati casa ei arata intotdeauna foarte bine .
Pentru a preveni haosul obisnuieste-te sa pui intotdeauna lucrurile la loc imediat dupa ce le-ai folosit, si invata-i si pe cei din familie sa procedeze la fel. Nu aduna in casa obiecte inutile, debaraseaza-te de orice nu e necesar.
Daca seara totul e strans si pus la loc vei incepe o noua zi fara stres.
Redu activitatile din afara casei- prea multe obligatii si activitati in afara casei ne pot deturna atentia de la ce e mai important: cminul si familia noastra. Invata sa spui nu celor care te preseaza sa te implici in ceva. Pe cat posibil rezolva de acasa platile, cumparaturile, etc. . Fa din casa ta un loc cald, primitor, unde sa te simti bine si sa te poti relaxa - asta va reduce considerabil stresul.
Infrumuseteaza-ti viata- scapa de hainele si de lucrurile care te deprima. Inconjoara-te de obiecte si culori linistitoare. Bea-ti cafeaua sau ceaiul dintr-o ceasca frumos pictata, pune cateva flori intr-o glastra, aseaza pe masa un servet brodat - sunt multe detalii care pot creea o atmosfera placuta in casa.
Elimina zgomotul inutil si lecturile nelinistitoare - nu numai televizorul, radioul sau stirile pe internet creeaza stres, ci fluxul continuu de informatii pe care il primim zilnic. Nu este necesar sa stim orice se intampla (rau) in lume. Auzind in mod repetat stiri neplacute ne umplem de stres si de sentimente de depresie. A ne umple mintea cu povesti despre fapte reprobabile, violenta, frica de viitor, esecuri personale nu ne va ajuta sa fim stabili emotionali si cu o buna sanatate mentala.
Incearca pentru cateva zile sa nu mai deschizi radioul, televizorul sau siturile ziarelor. Vei vedea ca vei fi mai linistita, si ca viata ta va merge inainte si fara sa auzi toate stirile din media. Desigur, unele stiri sunt necesare, dar poti trai fara marea lor majoritate.
Fa zilnic ceva creativ- impletitul, cusutul, brodatul, lucrul manual, decorarea casei sunt activitati foarte linistitoare si placute, si care te ajuta sa-ti manifesti si sa-ti dezvolti creativitatea.
Evita sa te compari cu altcineva- intotdeauna va exista cineva care va avea mai mult decat tine, sau va face lucrurile mai bine. Dumnezeu randuieste pentru fiecare o cale proprie. Unii au bani mai multi, dar le lipseste timpul liber.Altii au mai putine bunuri, dar se bucura de o familie unita si de mai putine responsabilitati. Invata sa te bucuri de succesul altora, multumind in acelasi timp lui Dumnezeu pentru ceea ce ti-a daruit.
Fii impacat cu toata lumea- certurile si supararile nerezolvate aduc multa tuburare in suflet. Cauta sa fii impacata cu toti si pe cat depinde de tine fii in pace cu toata lumea.
Odihneste-te in fiecare zi- este bine ca in orice familie sa existe un timp de "siesta" ( de obicei dupa masa) cand toata lumea sa se odihneasca si sa petreaca o jumatate de ora, sau chiar o ora in liniste.
Pentru a avea o viata linistita pune-ti ordine in viata, fa-ti curatenie in suflet, pune ganduri frumoase in inima , foloseste-ti creativitatea si intretine-ti sanatatea!
Irina
Duminica a 6 a din Post - a Floriilor
Apostolul : Filip 4:4-9
Evanghelia: Ioan 12: 1-18
Ev. Ioan 12, 1-18
Deci, cu şase zile înainte de Paşti, Iisus a venit în Betania, unde era Lazăr, pe care îl înviase din morţi. Şi I-au făcut acolo cină şi Marta slujea. Iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau cu El la masă. Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis: Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor? Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea. A zis deci Iisus: Las-o, că pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Că pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi totdeauna. Deci mulţime mare de iudei au aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci să vadă şi pe Lazăr pe care-l înviase din morţi. Şi s-au sfătuit arhiereii ca şi pe Lazăr să-l omoare. Căci, din cauza lui mulţi dintre iudei mergeau şi credeau în Iisus. A doua zi, mulţime multă, care venise la sărbătoare, auzind că Iisus vine în Ierusalim, Au luat ramuri de finic şi au ieşit întru întâmpinarea Lui şi strigau: Osana! Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului, Împăratul lui Israel! Şi Iisus, găsind un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris: "Nu te teme, fiica Sionului! Iată Împăratul tău vine, şezând pe mânzul asinei". Acestea nu le-au înţeles ucenicii Lui la început, dar când S-a preaslăvit Iisus, atunci şi-au adus aminte că acestea I le-au făcut Lui. Deci da mărturie mulţimea care era cu El, când l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi. De aceea L-a şi întâmpinat mulţimea, pentru că auzise că El a făcut minunea aceasta.
Predici:
* Sf. Nicolae Velimirovici
* Sf. Ignatie Brianceaninov
* Sf. Ioan Gura de Aur
* Pr. Ilie Cleopa
Resurse:
pentru cantari si alte materiale interesante vizitati "Razboi intru cuvant"
"Iubiti credinciosi,
Astazi este Duminica Floriilor cind Mintuitorul nostru Iisus Hristos intra ca un imparat in Ierusalim, spre a se da de buna voie la chinuri si la moarte pentru noi pacatosii. Ati auzit in Sfinta Evanghelie cu cita bucurie Il insotea multimea si cu cita ura si zavistie Il priveau carturarii si arhiereii iudeilor.
Astazi se incheie Postul Mare si incepe Saptamina Mare a Sfintelor si mintuitoarelor patimi. Cei care ati fost mai silitori cred ca pina acum v-ati spovedit si impartasit cu Trupul si Singele Domnului. Care inca nu v-ati curatit de pacate prin spovedanie si Sfinta Impartasanie, mai aveti numai citeva zile pina la Sfintele Pasti. Nu mai aminati, ci alergati la preot, ca nu putem sa ne bucuram de Invierea Domnului necuratiti si plini de pacate. Nu va lasati pe ultimele zile ca saptamina aceasta preotii sint foarte ocupati.
Fratii mei, din seara aceasta incep deniile, cu patimile lui Hristos. Sint cele mai frumoase si miscatoare slujbe si cintari de peste an. Veniti seara de seara cit mai multi la sfinta biserica. Cum putem noi sa dormim sau sa lipsim de la biserica cind Hristos privegheaza si se roaga pentru toata lumea? Cum putem noi sa ridem si sa bem cind Fiul lui Dumnezeu este dat in miinile hulitorilor si ucigasilor necredinciosi? Cum putem noi sa mincam acum cind Domnul vietii, posteste si suspina pentru noi? Cum sa lipsim de la biserica acum, cind Hristos este tradat de propriul sau ucenic si este vindut iudeilor ca sa fie judecat si rastignit?
Sa mergem saptamina aceasta dupa Iisus Hristos, pe drumul Crucii, care pentru noi este drumul vietii, al iertarii si al mintuirii. Fara acest drum nimeni dintre oameni nu se poate mintui. "
(din predica parintelui Cleopa)
Pentru copii- de colorat icoana praznicului
Va doresc o duminica placuta!
Irina
Abonați-vă la:
Postări (Atom)