Dati multumire pentru toate, caci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi.
1Tes. 5:18
...menta, cimbru, rosmarin, busuioc, oregano, patrunjel, marar, leustean, telina, maghiran, tarhon, piper, scortisoara, nucsoara...
Toata lumea a folosit, macar o data in viata, plante aromatice
Gatesti friptura? pune si rozmarin. Iti place mancarica de fasole? o crenguta de cimbru ii da o savoare aparte. Iar daca intr-o salata de rosii pui un pic de branza si cateva frunze de busuioc vei transforma banalul in special. Ce sa mai spun de orezul cu lapte, presarat cu praf de scortisoara - un deliciu.
Dupa revolutie "vegeta", pe care inainte o gaseai cu greu, a umplut magazinele, si toata lumea o folosea in mod intensiv, inclusiv eu. Nici nu ma gandisem vreodata sa citesc eticheta - dadea gust bun mancarii si doar asta conta. Apoi au aparut diverse cuburi "magice" care dau mancarii arome deosebite. Aveam stoc. Pana intr-o zi cand am auzit de e-uri, coloranti, potentiatori de gust, etc, etc.. Si m-am hotarat. Gata, renunt, nu mai folosesc mizeriile astea. Dar ce sa pun in loc? Si rand pe rand am descoperit bogatia plantelor aromatice. Imi amintesc si acum prima oara cand am mancat spaghete cu busuioc , n-aveam curajul sa gust, in capul meu busuioc= agheazma .
A fost foarte greu sa gatesc fara "vegeta". Aveam impresia ca mancarea n-are nici un gust (cred ca de la intensificatorii de aroma mi se tragea). In plus a trebuit sa invat plantele si pe unde se potriveste fiecare. Acum piata e invadata de produse si de informatii, e chiar pacat sa nu le folosim.
Astazi as vrea sa-i multumesc lui Dumnezeu pentru plantele aromatice. Ce ar fi un bors fara leustean, sau puiul cu smantana fara marar? Va puteti imagina o lume fara aromatice? Eu nu.
"M-ai adus in viata aceasta ca intr-un rai preasfant. ... m-am infruptat din roadele bine inmiresmate si dulci, ca si din mierea cea parfumata. Ce bine e la Tine pe pamant si cata bucurie sa fii oaspetele Tau!
Slava Tie, pentru felurimea cea desfatata a roadelor si a semintelor!"
(din Acatistul de multumire )
Irina