"Daca esti cu Dumnezeu, iti duci crucea cu bucurie"

Nu stiu cine este autoarea acestui interviu, dar l-am preluat de pe net fiindca am gasit multe invataturi de folos :






"Există anumite calităţi care o fac atrăgătoare pe femeie în toate timpurile – dragostea, blândeţea, sinceritatea. Femeia creştină este fermecătoare la toate etapele vârstei. De aceasta ne-am convins, discutând cu preoteasa Lidia, soţia părintelui Anatol Moraru de la Biserica “Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Chişinău. La 47 de ani este foarte tânără, are un farmec deosebit, întrunind inocenţa copilărească cu feminitatea, graţia şi demnitatea. Pentru cei din jur preoteasa Lidia constituie un exemplu de femeie mironosiţă a timpurilor noastre. Anume la iniţiativa ei la biserică a fost deschis un atelier de croitorie, unde se fac veşminte preoţeşti, se coace pâine pentru şcoli-internat. De fapt parohia bisericii “Constantin şi Elena” seamănă a fi o mică mănăstire, unde vezi trebăluind mulţi tineri cu nişte feţe luminoase. Chipurile lor îţi dau de înţeles că aici există o atmosferă duhovnicească. Cunoscându-l pe părintele Anatolie Moraru şi preoteasa Lidia, îţi dai seama că anume ei sunt cei care reuşesc să o creeze. De fapt, din discuţii aflu că acesta ar fi un gând care-i frământă pe ambii - să creeze o mică mănăstire în inima Chişinăului. Fiind de naţionalitate ciuvaşă, matuşca Lidia, cum o numesc cu afecţiune cei de la biserică, a învăţat în scurt timp limba româna, astfel că am putut discuta fără dificultate. Desigur, am ţinut să aflăm ce înseamnă p-u D-ei a fi preoteasă, dar ne-au interesat şi alte detalii, pe care le veţi afla din interviul ce urmează…

Cor. Matuşcă Lidia, v-aţi dorit din fragedă tinereţe să deveniţi preoteasă?

P.L. De fapt din copilărie am avut in inimă dorinţa sa devin călugăriţă. Dar duhovnicul meu, părintele cu binecuvântarea căruia trăiesc, nu m-a binecuvântat la mănăstire.

Cor. Cum aţi făcut cunoştinţă cu părintele Anatolie?

P.L. Eu trăiam în oraşul Serghiev-Posad, fostul Zagorsk şi învăţam la şcoala de medicină. Veneam la mănăstire, acolo unde învăţa el, la rugăciune. Ne-am întâlnit întâmplător pe teritoriul mănăstirii. De fapt nimic nu e întâmplător, aşa a fost voia Domnului. Dar în tinereţe ştiţi cum e – desigur că au fost şi gânduri diferite. Eu deodată m-am dus la duhovnicul meu şi l-am întrebat: părinte, se poate să mă întâlnesc cu un băiat din Academie? Părintele meu a stat, s-a gândit mult timp, probabil se ruga, apoi mi-a răspuns: “Da, te binecuvântez, numai că în post nu se poate. Dar să ştii, Lidia, acesta va fi soţul tău”. Nici n-am crezut. Ei, ziceam, părintele glumeşte. Dar peste doi ani noi ne-am cununat şi într-adevăr a fost părintele meu văzător cu duhul şi Dumnezeu i-a descoperit lui că Anatolie va fi soţul meu.

Cor. Este important să faci ceva cu binecuvântarea duhovnicului?

P.L. Da, e foarte important când avem de rezolvat probleme importante în viaţă: când vrei să te căsătoreşti, sau vrei să-ţi găseşti de lucru după dorinţa ta, e bine să te sfătui cu un duhovnic experimentat. Când vine creştinul cu o asemenea întrebare şi crede că Dumnezeu va lămuri prin preot această problemă – aşa o să fie. În viaţă este uşor să trăieşti aşa, cu îndrumarea unui duhovnic. Şi îţi duci crucea cu bucurie.

Cor. Care sunt ocupaţiile Dvs. de zi cu zi?

P.L. Acum în parohia noastră “Sf. împăraţi Constantin şi Elena” mă ocup cu croitoria. Avem pe lângă biserică un mic atelier de croitorie, deschis de 5 ani de zile. Dintre fetele care lucrează aici, unele au învăţat la Zagorsk. Coasem caftane, reiese, mitre, veşminte pentru preoţi şi călugări.

Cor. Mai există în Chişinău asemenea ateliere?

P.L. N-am auzit să fie.

Cor. Ideea înfiinţării atelierului a fost a Dumneavoastră sau părintele v-a sugerat-o?

P.L. Ideea a fost a mea. Eu aşa mă gândeam - Maica Domnului a cusut în viaţa ei haine pentru apostoli, pentru Fiul său iubit. Eu m-am gândit: oare eu n-am să pot aşa să aduc un folos bisericii? Nu aveam idee de croitorie, dar m-am rugat Maicii Domnului şi ea mi-a ajutat, astfel că am găsit oamenii care să mă înveţe. Şi ne-am dus cu părintele Anatolie la Vlădica, el ne-a binecuvântat şi lucrul merge, slava Domnului. Avem o fată Natalia care brodează foarte frumos cu fir, cu pietre scumpe. Probabil nu este altcineva în Moldova, care să-i facă concurenţă. Frumoase lucruri face. Dacă cineva ar vrea să vină la noi să înveţe, noi o să-i primim cu plăcere.

Cor. Am auzit că aveţi şi o brutărie, unde coaceţi pâine pentru copiii de la internate, bătrânii de la aziluri. De multe ori faceţi asemenea acţiuni de caritate?

P.L. Cu ajutorul Domnului, îndată cum am deschis atelierul de croitorie, noi ne-am gândit să facem binefacere. Atunci şi Domnul ne va ajuta pe noi. Ştiţi, când facem mai întâi pomană şi Dumnezeu ne ajută mai mult. De aceea am cusut gratis caftane pentru maici de la unele mănăstiri. Când vin studenţi de la teologie, călugări, noi le reducem din preţ.

Cor. Sunt cazuri când creştinii preferă să se adreseze mai degrabă la Dumneavoastră cu problemele ce-i frământă?

P.L. Uneori se întâmplă că femeile vin să se sfătuie mai întâi cu mine. Eu le spun ce ştiu, sau vin şi-l întreb pe părinte.

Cor. Matuşcă Lidia, cum ar trebui să fie o femeie creştină? Care este chipul ei ideal?

P.L. Cred că idealul femeilor creştine sunt femeile mironosiţe. Ele s-au proslăvit pentru dragoste şi credinţă faţă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Şi noi le putem urma exemplul, fiind un izvor de dragoste în familie, în Biserică. Când vom avea credinţă şi dragoste, atunci va fi pace în familie şi familia aceasta va fi binecuvântată de la Dumnezeu. Deşi femeile se numesc partea cea slabă, ele au mai multă răbdare. Să ne amintim că anume femeile, pentru credinţa lor, s-au învrednicit să-l vadă pe Mântuitor după înviere. Ucenicii au fugit, iar femeile au rămas până la urmă. Şi cu răbdarea putem depăşi toate durerile noastre, necazurile, nevoile. Nu este chiar uşor să dai o educaţie creştină copiilor, în zilele de azi. Dar cu ajutorul lui Dumnezeu, prin credinţa şi dragoste femeia creştină lucrează pentru mântuirea copiilor săi. Dacă ea va avea credinţă, Dumnezeu văzând jertfa ei o va răsplăti prin binecuvântarea copiilor şi a familiei.

Cor. Ce calităţi apreciaţi Dvs. la părintele Anatolie?

P.L. (Zâmbeşte) Părintele meu,… eu pe dânsul îl iubesc şi îl stimez mult pentru credinţa lui. Pe care el a luat-o de la părinţii lui probabil. Iubeşte slujbele şi este foarte milostiv.

Cor. Nu-l cicăliţi câteodată pentru aceasta?

P.L. Da, ştiţi, câteodată chiar aşa şi se întâmplă – prea mult dă. Dă şi dă. Nici un creştin, nici un om care se adresează nu rămâne fără un mic ajutor de la părintele Anatolie. Eu îi zic: părinte, chiar atâta nu se poate … Iar el îmi răspunde – eu sunt păcătos şi când fac milostenie, Dumnezeu îmi iartă păcatele…

Cor. Cum trebuie educaţi copiii într-o familie de preot?

P.L. În primul rând, în dragoste faţă de Dumnezeu. Pe noi cu părintele Dumnezeu nu ne-a binecuvântat să avem copii. Noi am vrut, mai ales când eram tineri. Dar cred că aşa a fost voia lui Dumnezeu, în schimb avem mulţi fii duhovniceşti. La biserica noastră avem foarte multe fete şi băieţi, care ne sunt ca nişte copii. Împreună lucrăm, împreună suntem la slujbă, discutăm. De acum dacă nu avem copii, trăim pentru oameni, pentru creştinii care vin la noi la biserică.

Cor. Cum credeţi, care este secretul înţelegerii între soţi, în familie?

P.L. Eu socot aşa: o familie unită va fi acolo unde atât soţul cât şi soţia îndeplinesc poruncile lui Hristos. Dacă amândoi vor îndeplini poruncile, dar Dumnezeu ne îndeamnă să ne iubim şi să ne jertfim unul pentru altul, atunci noi vom trăi ca un trup. Pentru aceea şi ne-am cununat, ca să fim un trup, aşa cum spune şi apostolul Pavel. Cred, principalul e dragostea şi încrederea unul faţă de altul.

Cor. Aţi avut pe cineva care să vă fie un exemplu în viaţă?

P.L. Eu mă rog într-una pentru nana mea. Ea reprezintă pentru mine un exemplu al femeii-mironosiţe. Anume de ea a fost inspirată dorinţa mea din copilărie de a fi călugăriţă. Socot că asemenea femei ca ea sunt puţine.

Cor. Matuşcă Lidia, ce răsplată o aşteaptă pe o femeie creştină pentru răbdarea şi jertfele pe care le aduce?

P.L. Răsplată mare Dumnezeu ne-a dat. “Bucuraţi-vă şi vă veseliţi că plata voastră multă este în ceruri”. Noi nu ştim care este plata. Dar fiecare om, când trăieşte pe pământ, dacă face bine, de acum simte bucurie. Atunci când moare, cu aceeaşi bucurie trece acolo, în rai. Bucuria aceasta nu poate fi spusă cu limba. Sufletul o simte şi se bucură în Domnul. Răsplata e pricinuită de faptele noastre. Facem bine - o să ajungem bine, facem rău, o să ajungem rău.

Cor. Căror femei sfinte vă rugaţi mai mult Dumneavoastră?

P.L. Ele toate sunt un exemplu pentru noi şi nişte mijlocitoare faţă de Dumnezeu. Totuşi mai des poate mă rog sfintei Maria Magdalena, care prima s-a învrednicit să spună Împăratului Tiberiu din Italia: “Hristos a înviat”. Deoarece ea prima s-a învrednicit să vadă Învierea Domnului. Ea propovăduia şi Îi slujea Lui cu averea sa, alături de alte femei – Maria lui Cleopa, Susana, Marta şi Maria. Dar pentru mine, ştiţi, este un exemplu viaţa sfintei Anastasia (uzoreşiteliniţa). Ea a vieţuit în timpul când creştinii erau prigoniţi şi umbla prin temniţe, îngrijea de bolnavi, îi hrănea. Mă impresionează acest exemplu de râvnă pentru Dumnezeu.

Cor. Nu vă este greu să duceţi un mod de viaţă plin de interdicţii, care pentru o femeie obişnuită pare de nesuportat – să nu vă fardaţi, să nu dansaţi etc. (Apropo, ca să fac o remarcă, preoteasa Lidia nici n-ar avea nevoie de fard ca să-şi accentueze frumuseţea naturală).

P.L. De multe ori mi se punea această întrebare – cum puteţi aşa, matuşca? Îmbrăcată în haine lungi, capul acoperit mereu. Într-adevăr, ca să fii preoteasă - numai după preot la biserică trebuie să mergi. La biserică rugăciune, acasă rugăciune. În ospeţie dacă te duci, totul trebuie să fie cuviincios, fără muzică. Nunţile de asemenea. Şi noi am făcut nunta fără muzică. Dar eu le răspund – de atâta pot, că sunt chemată de la Dumnezeu. Pentru mine aşa e uşor. Eu mă bucur. Ştiu că Maica Domnului n-a fost vopsită, purta îmbrăcăminte modestă. De aceea vreau să-i urmez exemplul. Şi nu o fac din frică sau fiind impusă de cineva, ci din dragoste.

Cor. Matuşcă Lidia, sunteţi ciuvaşă de naţionalitate, nu duceţi dorul baştinei?

P.L. Sigur că mi-i dor de rude, dar noi cu părintele ne ducem o dată în an, îmi văd părinţii, fraţii. Dar în Moldova îmi place foarte mult. Şi limba română am învăţat-o în doi ani, în biserică citesc româneşte. Chiar aş vrea să mor aici (zâmbeşte).

Cor. Vă mulţumesc pentru interviu!

P.L. Vă mulţumesc de asemenea şi mă iertaţi pentru greşeli. Să fiţi sănătoasă!

Îmi iau rămas bun de la preoteasa Lidia şi părintele Anatolie cu senzaţia că i-aş cunoaşte de mult timp. Despre părintele Anatolie mai auzisem că e de o rară blândeţe şi puritate sufletească. Acum îmi câştigă simpatia mai ales pentru umorul lui inocent. Îmi spune că multe fiice duhovniceşti, care s-au călugărit şi se află la mănăstiri din Rusia se vor întoarce, dacă părintele deschide mănăstire. Mă invitat şi pe mine. Îi zic în glumă că o să mă gândesc. După ce ies pe poarta bisericii “Constantin şi Elena”, am impresia că am părăsit un loc foarte luminos, paşnic. Cu regret, trebuie să mă întorc înapoi în oraş… "




Irina

Mosii de vara

Maine, in ajunul praznicului de Rusalii, in toate bisericile din tara se face pomenirea generala a celor adormiti, pentru ca si ei sa se bucure de darurile Sfantului Duh.

"Biserica nu da uitarii pe cei adormiti nici dupa inmormantarea lor. Purtarea ei de grija se intinde si dincolo de pragul mormantului, pomenind pururea pe cei adormiti, rugandu-se si mijlocind pentru odihna si pentru iertarea pacatelor lor in zilele indatinate din cursul anului bisericesc, cum sunt sambetele mortilor, Mosii de Iarna, Mosii de Vara, cat si in ierurgiile speciale alcatuite de Biserica pentru pomenirea mortilor. Dupa traditia Bisericii se face rugaciune pentru cei morti la urmatoarele termene: ziua a 3-a, ziua a 6-a, ziua a 9-a, ziua a 40-a, la 3 luni, la 6 luni, la 9 luni si la 12 luni, apoi in fiecare an pana la implinirea a 7 ani de la moarte. Biserica Ortodoxa a consacrat pentru pomenirea generala a mortilor o zi liturgica pe saptamana, si anume sambata. De aceea, in slujba Miezonopticii de sambata, din Ceaslov, figureaza cantari si rugaciuni speciale pentru morti". Noi suntem datori sa aparam, sa conservam si sa oferim viata lui Dumnezeu ca dar al Sau. Sufletele crestinilor pecetluite de prima inviere, care inseamna botezul, fac parte din Biserica nevazuta, iar cele trecute dincolo, prin moartea intai, fac parte din Biserica nevazuta, triumfatoare, daca au lucrat cat au fost in trup. Cei vii se pot ruga pentru cei plecati dincolo, adica pentru cei adormiti in Domnul, pentru ca asa ne indeamna Evanghelistul Ioan. Adevaratii crestini simt nevoia legaturii cu fratii lor prin rugaciune, prin pomeniri si prin slujbe speciale, si au obligatia fireasca sa-i pomeneasca pe cei adormiti. Pomenirile si rugaciunile pentru cei adormiti sunt mai ales o dovada a dragostei de aproapele, fiindca toti suntem pecetluiti in Hristos, iar harul face inceputul mantuirii. Grija pentru cei plecati se gaseste la toate popoarele. Orice civilizatie din trecutul omenirii si-a pomenit pe cei trecuti dincolo. Ramanand in spatiul crestin, Sf. Ioan Gura de Aur indeamna pe ascultatorii sai sa se roage pentru cei morti, iar daca cel mort este pacatos sa i se dezlege pacatele, iar daca este un drept sa castige un adaos de plata si rasplata". (arhimandrit Vartolomeu Androni )

Maine se merge la Biserica cu coliva, colacei, vin, lumanari, si se dau de pomana ulcele si vase de lut umplute cu mancare sau dulciuri.

Irina

Dati multumire pentru toate, caci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi.

1Tes. 5:18

...menta, cimbru, rosmarin, busuioc, oregano, patrunjel, marar, leustean, telina, maghiran, tarhon, piper, scortisoara, nucsoara...


Toata lumea a folosit, macar o data in viata, plante aromatice

Gatesti friptura? pune si rozmarin. Iti place mancarica de fasole? o crenguta de cimbru ii da o savoare aparte. Iar daca intr-o salata de rosii pui un pic de branza si cateva frunze de busuioc vei transforma banalul in special. Ce sa mai spun de orezul cu lapte, presarat cu praf de scortisoara - un deliciu.


Dupa revolutie "vegeta", pe care inainte o gaseai cu greu, a umplut magazinele, si toata lumea o folosea in mod intensiv, inclusiv eu. Nici nu ma gandisem vreodata sa citesc eticheta - dadea gust bun mancarii si doar asta conta. Apoi au aparut diverse cuburi "magice" care dau mancarii arome deosebite. Aveam stoc. Pana intr-o zi cand am auzit de e-uri, coloranti, potentiatori de gust, etc, etc.. Si m-am hotarat. Gata, renunt, nu mai folosesc mizeriile astea. Dar ce sa pun in loc? Si rand pe rand am descoperit bogatia plantelor aromatice. Imi amintesc si acum prima oara cand am mancat spaghete cu busuioc , n-aveam curajul sa gust, in capul meu busuioc= agheazma .




A fost foarte greu sa gatesc fara "vegeta". Aveam impresia ca mancarea n-are nici un gust (cred ca de la intensificatorii de aroma mi se tragea). In plus a trebuit sa invat plantele si pe unde se potriveste fiecare. Acum piata e invadata de produse si de informatii, e chiar pacat sa nu le folosim.

Astazi as vrea sa-i multumesc lui Dumnezeu pentru plantele aromatice. Ce ar fi un bors fara leustean, sau puiul cu smantana fara marar? Va puteti imagina o lume fara aromatice? Eu nu.



"M-ai adus in viata aceasta ca intr-un rai preasfant. ... m-am infruptat din roadele bine inmiresmate si dulci, ca si din mierea cea parfumata. Ce bine e la Tine pe pamant si cata bucurie sa fii oaspetele Tau!
Slava Tie, pentru felurimea cea desfatata a roadelor si a semintelor!"


(din Acatistul de multumire )




Irina

Path to freedom (Drumul catre libertate)

Am descoperit situl " Path to freedom" ("Drumul catre libertate") - urbanhomestead.org -cu ceva timp in urma, si am fost uimita de experienta acestei familii.




Pe scurt, despre ce este vorba: o familie din care locuieste in orasul Pasadena, California a decis ca vrea sa fie, pe cat posibil, autonoma si sa-si produca singura cele necesare traiului. Locuind intr-un oras, avand o mica bucata de pamant, s-au hotarat (in anii '80) sa inceapa cu ce aveau pentru a-si schimba stilul de viata. Pe langa faptul ca tot ce cultiva este organic,




cresc albine, animale si pasari (caprite, iepuri, gaini, rate, porumbei),





si nu doar ca produc pentru ei, dar vand si altora alimente, sapun de casa, lumanari, etc.



Nu folosesc energie electrica decat partial, si nici benzina sau motorina. Aici sunt o serie de fotografii foarte frumoase si interesante, o adevarata sursa de inspiratie.

In filmuletul de mai jos sunt prezentate ideea lor, motivatiile, si felul lor de trai. Mi-a placut foarte mult gandul din introducere: "...pot spune ca a-ti produce propria mancare este cea mai periculoasa ocupatie de pe pamant, fiindca esti in pericol de a deveni liber" .



Recunosc ca sunt atrasa de un mod de viata centrat pe gospodarie. Inca din copilaria petrecuta la bloc, fara bunici la tara, imi placea tare mult viata la casa, pe care o "gustam" din cand in cand, destul de rar, mergand pe la bunicii prietenelor sau vizitand o ruda mai indepartata care avea o gradina frumoasa. Sper ca intr-o zi sa ne mutam de la bloc, si sa ne schimbam stilul de viata urban cu unul mai apropiat de natura.

In special azi, cand nu stim ce mancam si ce consecinte au produsele pe care le consumam asupra sanatatii noastre si a copiilor nostri ( ca sa nu mai vorbesc de poluare, galagie, stress, etc.) ma gandesc ca este de-a dreptul intelept sa ne orientam spre o astfel de abordare a vietii. Desigur, sunt cea mai putin in masura sa vorbesc despre asta, pentru ca in afara de cateva ghivece chinuite pe balcon ( balcon aflat in acest oras oras mare si poluat), unde nu "produc" altceva decat niste ierburi aromatice (adica doar rozmarin, cimbru si menta), n-am nici un fel de experienta in gradinarit, ca sa nu mai spun de crescut animale sau pasari. Dar sper ca cei care locuiesc la casa sa se foloseasca de acest site extraordinar, si sa ne impartaseasca si noua din experienta lor. Cel putin eu sunt interesata .


Irina

zdranganea

Printre jucariile Ilincai avem una de care Teodora e foarte atrasa: doua sfere mici de metal, in care sunt bilute, prinse de un clestisor. Ii place fiindca zdrangane foarte tare, dar nu i-o dau, ca nu cumva sa se desprinda o bucata din ea , s-o inghita si sa-i ramana in gat.
Cum- necum Teodora a gasit-o si zdranganea de zor. Ilinca a vazut-o si m-a strigat:
-maaamiii, Teodora se joaca cu bilutele. Vino sa le iei, ca daca le inghite o sa-i zdrangane gatul!