Salata de ton cu ardei copti

Azi e dezlegare la peste, si am incercat o noua reteta de salata cu ton. Pe langa faptul ca se face rapid (cam 35 de minute mi-a luat s-o pregatesc) este si foarte buna.



Ingredientele sunt urmatoarele:

• 4-5 cartofi
• 1 kg ardei
• 2 conserve de ton
• 3-4 catei de usturoi
• 1 legatura patrujel
• otet
• ulei
• sare, piper

• cartofii se curata, se taie rondele si se pun la fiert(eu i-am fiert la aburi)
• ardeii se pun la copt, apoi se curata de coaja si de samburi, si se taie fasii

Intr-un vas de salata se pun ardeii copti, peste care se toarna uleiul, otetul si usturoiul zdrobit. Se adauga cartofii, patrunjelul tocat marunt, bucatile de ton, sare si piper dupa gust, si se amesteca toate ingredientele. Se tine in frigider pana la servire.


Irina

Amprente de manute si de picioruse

Am gasit o idee foarte draguta pentru activitatile noastre manuale : amprente de manute si de picioruse .


Ilincai i-a placut foarte mult, fiindca a avut ocazia sa se picteze pe maini si pe picioare


Pentru a duce la bun sfarsit ceea ce ne-am propus avut nevoie de:

• o coala de carton subtire colorat
• o foaie de desen
• acuarele si pensoane
• lipici
• foarfeca
• un capsator
• o panglica
• si bineinteles copilul

Am pregatit materialele, apoi Ilinca si-a colorat cu pensonul mana stanga si a aplicat-o pe foaia de desen.



Am decupat apoi amprenta rezultata, si am lipit-o pe cartonul colorat.
Am decupat din nou, lasand o margine in jur de un centimetru.

Sus am facut o gaura cu capsatorul, si am prins o panglica pe care am innodat-o sub forma de fundita.

Pe spate am scris numele si data.




Apoi am repetat operatiunea, de data asta pentru picior.


M-am gandit ca plastifiate(desi nu e neaparat) pot fi cadouri excelente pentru bunici. Se pot face chiar tablouase cu mainile sau piciorusele tuturor nepotilor, de exemplu (daca sunt mai multi). Sau se pot face anual, la fiecare aniversare a copilului, pentru a vedea cat a mai crescut, alcatuind un album special .

Irina

Caminul - o mica Biserica

Facand la un moment dat bilantul vietii mele duhovnicesti ma gandeam cu tristete ca, de cand cu copiii, nu mai am linistea de alta data. Mi-am amintit cu melancolie la zilele in care imi faceam rugaciunile fara sa ma intrerupa nimeni, cand citeam o gramada de carti fara sa mi le smulga careva din mana, sau cand participam la Sf. Liturghie de la un capat la altul. Si ma tot intrebam cum as putea sa imi indeplinesc si obligatiile zilnice, dar sa regasesc si acea stare sufleteasca dinainte de a avea familie.

In cautarea unui raspuns am pus mana pe "Vietile Sfintilor casatoriti"- cu atatea obligatii si griji cate avem in lume, te intrebi cum au putut unii, casatoriti fiind, sa ajunga sfinti.

Si am gasit raspunsul chiar de pe primele pagini:

"intradevar, casnicia e o mica Biserica.Deci este cu putinta sa-i intrecem(duhovniceste)pe toti ceilalti, facandu-ne buni soti si sotii"

(Sf. Ioan Gura de Aur)


Nimic mai simplu- nu trebuie decat sa devin o sotie mai buna, ca sa cresc duhovniceste!


Dar cuvantul staretului Macarie de la Optina ("Russian letters of direction") e si mai graitor:

"intrebarea pe care trebuie sa si-o puna crestinii deja casatoriti, si cu copii de crescut nu este : "cum pot sa-mi reduc la minimul necesar obligatiile familiale, astfel incat sa fiu "liber" sa duc o viata "mai duhovniceasca" ? ci mai curand "cum sa-mi cultiv in viata de familie dragostea de Dumnezeu si de aproapele?"

Mi-am dat seama ca regretam prosteste bucuriile duhovnicesti din trecut, in loc sa ma bucur deplin de clipa prezenta si sa-i multumesc lui Dumnezeu ca mi-a daruit o familie asa de frumoasa in mijlocul careia ma pot mantui, doar iubind si facand din casa noastra un camin, in care Dumnezeu sa fie prezent. Desigur, acum nu mai am timp si cateodata nici dispozitie sa citesc foarte mult din Scriptura- dar pot citi cate un fragment scurt impreuna cu Ilinca. Poate n-o sa ma rog in liniste timp de un ceas-doua, dar cand spal vase, sau dau cu mopul, sau calc rufe pot spune "Doamne, miluieste-ma..." sau alte rugaciuni scurte. Poate n-o sa stau la toata Sfanta Liturghie, dar macar 20 de minute daca stau impreuna cu copiii in Biserica, si daca-i impartasesc saptamanal am facut ceva mai valoros decat sa ma bucur eu in mod egoist de liniste. Apoi viata de familie imi ofera un mediu excelent pentru a lupta cu patimile- mania, lacomia, lenea, etc. - toate virtutile opuse acestora pot fi exersate zilnic in timp ce incerc sa educ copiii, sa fiu o sotie mai buna, sau sa organizez casa. In concluzie, n-o sa ma mai plang niciodata ca n-am timp sa cresc duhovniceste, si o sa ma stradui sa traiesc cu folos realitatea de zi cu zi, si n-o sa mai regret ca viata nu e asa cum mi-am imaginat-o eu.

Irina

Despre binecuvantare

Astazi la M-rea Radu Voda a fost liturghie arhiereasca, adica a slujit preasfintitul Varsanufie, episcopul- vicar al Bucurestiului, si fost staret al manastirii ( a fost primul staret de la reinfintarea acesteia, in 1999 ).

La sfarsitul slujbei lumea s-a asezat sa ia binecuvantare de la preasfintitul.


( staretul manastirii, parintele Nectarie)


(P.S. Varsanufie)

Prin binecuvantare asupra noastra se revarsa harurile si darurile dumnezeiesti. Mantuitorul a transmis puterea de a binecuvanta Sfintilor Apostoli, iar acestia- preotilor. Atunci cand un preot binecuvanteaza pe cineva, facand semnul crucii, asupra credinciosului se revarsa harul Duhului Sfant. De aceea crestinii ortodocsi cer binecuvantarea duhovnicului sau preotului inainte de a face ceva- pentru a primi ajutorul lui Dumnezeu in tot ce fac, si a invinge ispitele si greutatile.


Deasemenea, este bine ca cei credinciosi sa se binecuvinteze unii pe altii.

In cartea "Cum sa ne crestem copiii" de N.E. Pestov (ed. Sophia) autorul ne sugereaza cum am putea proceda cu copiii nostri :

"Copiii vor fi invatati ca inainte de a pleca la scoala sau de a iesi din casa sa ceara ca parintii sa-i binecuvanteze si sa-i insemneze cu semnul crucii. Parintii vor rosti urmatoarea rugaciune:
...Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, binecuvinteaza, sfinteste si pazeste cu puterea crucii Tale dadatoare de viata... ".

Cred ca e o idee foarte buna, pe care vreau sa o pun in practica in familia noastra. Parintele Visarion Iugulescu povesteste :

"mare este darul binecuvântărilor pe care-l au părinţii pentru copiii lor. Mai înainte, copiii cereau binecuvântarea părinţilor chiar de mici. După ce-şi făceau rugăciunile de seară, ziceau: "binecuvintează-mă, mamă şi tată!"
Sărutau mâna părinţilor şi mergeau la somn. Dimineaţa la fel făceau înainte de a pleca la şcoală sau la treabă. La venire cereau iarăşi binecuvântare şi, mai ales, cereau binecuvântarea părinţilor înainte de a se căsători, ca să le fie bine în viaţă şi să trăiască fericiţi pe pământ cum a zis Dumnezeu. "(de aici)

Si din cuvantul de folos gasit aici am retinut cateva indemnuri practice:

"(..)vă rog să luaţi această hotărâre: binecuvântaţi-i pe cei care sunt aproape de voi. La început vă poate părea ciudat să o faceţi, dar începeţi cel puţin cu o binecuvântare în inima voastră. Când vă vedeţi copilul - sau oricare altă persoană cu care locuiţi - spuneţi:

“Domnul să te binecuvânteze”.

Încetul cu încetul, puteţi extinde această binecuvântare şi la alţii: la colegii de muncă, la prieteni, la persoanele cu care vă întâlniţi în drumurile voastre zilnice. Binecuvântarea voastră îi va ajuta - şi vă va ajuta şi pe voi. Doresc să închei cu binecuvântarea levitică pe care Moise i-a spus-o lui Aaron:

Să te binecuvânteze Domnul şi să te păzească!

Să caute Domnul asupra ta cu faţă veselă şi să te miluiască!

Să-şi întoarcă Domnul faţa Sa către tine şi să-ţi dăruiască pace!"

Despre puterea binecuvantarii ne invata si maica Siluana, in seminarul duhovnicesc "Sa ne vindecam iertand".


Folositi binecuvantarea in relatia cu ceilalti, in special cu copiii? Daca da, poate imi povestiti si mie cum procedati. Sau poate paintii/ bunicii va binecuvantau in copilaria voastra? Orice sugestie sau amintire e binevenita. Multumesc :).


Irina

Duminica a 7a dupa Rusalii

-->

Duminica a 7-a dupa Rusalii
- Vindecarea a doi orbi si a unui mut din Capernaum -

Ev. Matei 9, 27-35; 9, 1

Plecând Iisus de acolo, doi orbi se ţineau după El strigând şi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David. După ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră, fie vouă! Şi s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeţi, nimeni să nu ştie. Iar ei, ieşind, L-au vestit în tot ţinutul acela. Şi plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon. Şi fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulţimile se minunau zicând: Niciodată nu s-a arătat aşa în Israel. Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni. Şi Iisus străbătea toate cetăţile şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor.

(sursa: credo.ro)

 

-->

Din “Talcuiri din Sfanta Scriptura pentru fiecare zi din an”
Sfantul Teofan Zavoratul
Editura Sophia

A şaptea duminică după Cincizecime
[Rom. 15,1-7; Aft. 9,27-35; In. 17,1-13]. „După credinţa voastră fie vouă!”, le-a spus Domnul celor doi orbi, şi îndată s-au deschis ochii lor. După măsura credinţei omului este şi cercetarea lui de către puterea lui Dumnezeu. Prin credinţă se primeşte, trece şi în ea se sălăşluieşte harul. Aşa cum plămânii unuia sunt mai mari, iar ai altuia sunt mai mici, şi primii primesc mai mult aer decât cei din urmă, tot aşa şi credinţa unuia e mai mare, iar a altuia e mai mică, şi prima primeşte mai multe daruri de la Domnul, iar cealaltă mai puţine. Dumnezeu este pretutindeni, cuprinde şi ţine toate şi Se sălăşluieşte cu plăcere în sufletele omeneşti; dar intră în ele nu cu sila, deşi este Atotputernic, ci chemându-le, căci nu voieşte să strice stăpânirea pe care i-a dat-o omului asupra voinţei sale. Pe cel ce se deschide prin credinţă îl umple Dumnezeu cu daruri peste măsură; în cel care se zăvorăşte prin necredinţă nu intră chiar de ar fi aproape. Doamne! Adaugă-ne credinţa, fiindcă şi credinţa tot darul Tău este. Fiecare din noi însă se cade să mărturisească: „Iar eu sărac sunt şi sărman” (Ps. 69, 6).

Irina