”Concret vorbind, la învăţătura propriu-zisă mai trebuie adăugat doar acest lucru:
instruirea să fie orânduită astfel încât să se vadă limpede ce contează mai întâi şi ce vine
după aceea. Deosebirea aceasta e lesne de făcut printr-o împărţire pe măsură a materiilor
de studiu şi a timpului acordat lor. Studierea credinţei să fie socotită lucrul de căpetenie.
Cele mai bune perioade să fie rezervate faptelor de evlavie, iar când se întâmplă vreo
nepotrivire, acestea să primeze asupra învăţăturii, încuviinţare să dobândească nu numai
reuşita la învăţătură, ci şi credinţa şi buna purtare, în general, mintea şcolarilor trebuie
formată în aşa fel încât să nu piardă încredinţarea că cea mai de seamă lucrare a noastră
este a plăcea lui Dumnezeu şi că învăţătura vine în urmă, ca ceva secundar, bun numai
pentru viaţa aceasta. Iată de ce nu ar trebui ţinută la o atât de mare evlavie, încât să
înghită toată luarea aminte şi să capteze întregul interes.
instruirea să fie orânduită astfel încât să se vadă limpede ce contează mai întâi şi ce vine
după aceea. Deosebirea aceasta e lesne de făcut printr-o împărţire pe măsură a materiilor
de studiu şi a timpului acordat lor. Studierea credinţei să fie socotită lucrul de căpetenie.
Cele mai bune perioade să fie rezervate faptelor de evlavie, iar când se întâmplă vreo
nepotrivire, acestea să primeze asupra învăţăturii, încuviinţare să dobândească nu numai
reuşita la învăţătură, ci şi credinţa şi buna purtare, în general, mintea şcolarilor trebuie
formată în aşa fel încât să nu piardă încredinţarea că cea mai de seamă lucrare a noastră
este a plăcea lui Dumnezeu şi că învăţătura vine în urmă, ca ceva secundar, bun numai
pentru viaţa aceasta. Iată de ce nu ar trebui ţinută la o atât de mare evlavie, încât să
înghită toată luarea aminte şi să capteze întregul interes.
Nimic nu e mai veninos sau nimicitor pentru duhul vieţii creştine decât o astfel de
învăţătură şi grija exagerată pentru ea. Căci ea îl aruncă pe om direct în nepăsare şi apoi îl
poate ţine pentru totdeauna acolo, iar uneori mai adaugă şi o viaţă stricată, dacă sunt înjur
prilejuri prielnice pentru ea.
Al doilea lucru care ar trebui luat în seamă este duhul în care se predă învăţătura sau al
atitudinii faţă de materiile de studiu. Este nevoie să se aşeze în chip de lege neclintită ca
orice fel de studiu s-ar preda unui creştin, acesta să fie pătruns de învăţăturile creştineşti
şi, mai precis, de cele ortodoxe. Orice ramură a învăţăturii poate fi abordată astfel şi va fi
o adevărată ştiinţă abia când va împlini şi această normă. Principiile creştine sunt
adevărate mai presus de orice îndoială. Aşadar, fără a ne mai îndoi în nici un fel, să facem
din ele etalonul adevărului. E o greşeală deosebit de primejdioasă aceea care se face la
noi, că materiile de studiu se predau fară nici o atenţie faţă de credinţă cea adevărată; ci
se îngăduie libera cugetare şi chiar ideea că învăţătura şi credinţa sunt două domenii
diferite.
Dimpotrivă, noi nu avem decât un singur duh. Acesta primeşte învăţătura şi cuprinde
cunoştinţele ei tot aşa cum primeşte şi credinţa şi este pătruns de ea. Cum să fie atunci cu
putinţă ca aceste două domenii să nu se întâlnească aici. fie in chip armonios, fie de-a
valma? In acelaşi timp, sfera adevărului e una. Prin urmare, la ce bun să mai bagi în cap
ceea ce nu ţine de ea?
Dacă educaţia s-ar împlini în acest mod, astfel încât credinţa şi viaţa dusă în duhul
credinţei să poată stăpâni atenţia şcolarilor, atât în felul de a învăţa, cât şi în duhul în care
învaţă, atunci numai încape îndoială că deprinderile însuşite din copilărie nu numai că se
vor păstra, ci chiar vor spori, se vor întări şi vor ajunge la o desăvârşire pe măsură. Şi ce
urmări bune va avea lucrul acesta!”
Sf. Teofan Zăvorâtul - Calea spre mântuire
