duminică, noiembrie 20, 2011

Si darurile merg laaa...

Iertare ca am tras la sorti asa de tarziu, stiu ca toata lumea e nerabdatoare si curioasa. La darul de noiembrie au participat 90 de persoane, si cadoul merge la nr. 55 - Mihaela V. !
 draga Mihaela, te rog sa-mi trimiti pe mail adresa ta!

Am refacut si tragerea pentru septembrie, si darul va merge la nr. 13, adica la Ileana A. !


 draga Ileana, astept si adresa ta! 

deja m-am gandit la surpriza pentru decembrie, asa ca va astept la un nou dar de blog  luna viitoare!

Irina

luni, noiembrie 14, 2011

Ne pregatim de post!

Astazi se lasa sec pentru postul Craciunului, asa ca vom consuma ce mai e de dulce prin frigider, ca sa nu existe ispite in saptamanile care urmeaza :). Postul Craciunului e un post usor din punct de vedere alimentar- sunt multe dezlegari la peste, si e un pic mai scurt decat cel al Pastelui.


Desi noi gospodinele ne concentram acum mai mult pe ce punem in farfurie, ar trebui sa fie exact pe dos - postul sa fie acea perioada in care simplificam meniurile, si le „usuram”, astefel incat sa avem mai mult timp pentru adancirea vietii duhovnicesti prin rugaciune, participare la slujbe si la Sf. Taine, lecturi duhovnicesti, milostenie si alte fapte bune dupa putere. Dar, dupa cum spun parintii induhovniciti, omul contemporan e tare slab si nu mai e in stare sa se nevoiasca ca cei din vechime, asa ca ramane sa ne smerim si sa facem cat putem, cu ajutorul lui Dumnezeu.
Pentru aceasta saptamana  am incercat sa pregatesc un meniu de post cu ce avem prin camara, astfel incat sa mergem la cumparaturi cat mai putin spre deloc :). Intentionez sa pastrez totul cat mai simplu, cu produse pe cat posibil autohtone si  integrale.
Desigur, meniul e alcatuit in functie de gusturile noastre, deci pentru altii poate fi doar orientativ.
Gasiti alte variante de meniu pe blogul meu aici, si retete de post- aici.

Mic dejun
Marti -budinca de orez (integral) cu mere si cu scortisoara
Miercuri- ceai de fructe, paine (integrala, de casa) prajita, zacusca
Joi- musli cu fructe, lapte vegetal de cocos
Vineri - paste fainoase cu lapte de cocos
Sambata- budinca de orez cu mere si cu scortisoara
Duminica- ceai de fructe, paine (integrala, de casa) prajita, zacusca sau fasole batuta


Pranz
Marti - musaca de cartofi cu soia, muraturi
Miercuri - varza cu paste, salata de sfecla rosie
Joi- salata de cartofi cu masline, salata cruditati
Vineri - pilaf sarbesc, salata de cruditati
Sambata- mancarica de fasole, salata de cruditati
Duminica- ca si sambata, plus pizza de post

Cina
supa crema de legume/linte cu crutoane de paine integrala
sau ca si dimineata - dupa preferinte

Desert
 bomboane de arpacas
fructe (mere)
susan si nuci cu miere
castane coapte

Bauturi intre mese
suc de catina si de macese, apa

In salatele de cruditati adaug seminte crude de dovleac si/sau  floarea soarelui, si ulei de masline.

Pentru acest meniu mai am de cumparat :
nuci de cocos - 6 bucati 
seminte crude de dovleac, floarea soarelui
orez integral - 1 kg
arpacas-1kg
tofu -2 cutii
masline
nuca- 1kg
zahar brun din trestie zahar- 500g

Vreau sa spun ca unul din secretele reusitei de a tine post este sa ai intotdeauna  la indemana mancare de post, nu de dulce. De aceea e bine sa va faceti o mica aprovizionare, astfel incat, in caz de foame, sa aveti pe ce pune mana :). Eu am in congelator fasole si naut prefierte, astfel incat pot sa fac urgent fasole batuta sau hummus. Sau cateva pungute de pop-corn, care se pot transforma la urgenta in „floricele”. Ori ceva dulceata, care, unsa pe paine devine un desert ultra-rapid :)).
In rest- ajutor de la Domnul, care a facut cerul si pamantul!
Va doresc post cu folos!

Irina

duminică, noiembrie 13, 2011

Dar de noiembrie, dar de blog

„să vă aduceţi aminte de cuvintele Domnului Iisus, căci El a zis: Mai fericit este a da decât a lua.”
(Faptele Apostolilor 20:35 )

Spuneam in septembrie ca ma voi stradui sa ofer in fiecare luna celor care urmaresc blogul meu cate un mic cadouas :). Incerc sa ma tin de cuvant, asa ca va invit la darul de noiembrie :).
Daca doriti sa participati  lasati un comentariu la aceasta postare, pana pe 19 noiembrie - in care sa precizati adresa voastra de mail, ca sa pot contacta persoana care castiga. Pe 20 noiembrie voi face tragerea la sorti, folosind random.org, ca sa aflam catre cine va merge pachetelul.
Deoarece castigatoarea din septembrie, Petronela, nu m-a contactat pentru a-mi spune adresa ei, voi reface si tragerea la sorti  de data trecuta, daca pana pe 19 noiembrie nu reusim sa luam legatura.


In pachetelul de luna aceasta va fi una din cartile psihiatrului si specialistului in educatie Augusto Cury : „Parinti straluciti, profesori fascinanti”. E o carte extrem de interesanta, si o recomand cu caldura. .

 
Alaturi de carticica aveti ❤ o cescuta pentru cafea ❤ , si  ❤ un scul de fir pentru  tricotat ❤ , sa va exersati creativitatea, in caz ca v-ati plictisit de citit :).

Va astept cu drag, si va multumesc!
Irina

marți, noiembrie 08, 2011

Bruschete cu pasta de morcovi


Am gasit acasta reteta delicioasa pe blogul Cristelei. Cristela are doi copilasi draguti, si intreaga familie e vegetariana, asa ca, daca sunteti in cautare de surse de inspiratie pentru a posti impreuna cu copiii va sugerez sa aruncati o privire(si chiar mai multe :) ) prin casuta ei virtuala.





Reteta este extrem de simpla :
  •  3-4 morcovi 
  • 2-3 catei de usturoi
  • ulei de masline(presat la rece)- (sau alt ulei, daca n-aveti de masline)
  • sare (neiodata)
  • se poate imbunatati cu 1/2 lingurita seminte de canepa ( sau 1.5 linguri de seminte floarea soarelui + dovleac crude) si cu 1 lingura fulgi de drojdie

Morcovii (cruzi) se razuiesc fin, se amesteca bine cu usturoiul zdrobit sau ras (eu l-am zdrobit), si cu restul ingredientelor, pana se transforma in pasta .Se serveste felii subtiri de paine prajita (de preferat integrala). 
La noi au avut mare succes, sunt extrem de potrivite la gustarea de dupa-amiaza. Pe langa faptul ca sunt foarte bune, au si o incredibila culoare de toamna :)).

Pofta buna!

Irina

sâmbătă, noiembrie 05, 2011

Provocarea de vineri- pentru mamici si copii!

Laura a lansat o provocare foarte frumoasa pe blogul ei, si o sa participam si noi!Daca doriti sa luati si voi parte, iata ce aveti de facut : pana vinerea viitoare realizati impreuna cu copilul/copiii o activitate de lucru manual la care sa folositi nuci. Fotografiati ce ati facut, puneti poza pe blog (daca aveti unul) sau pe contul de facebook(daca aveti), si sa precizati ca participati la „Recolta de idei” de pe laurafrunza.com. 
Apoi lasati link spre fotografia voastra pe blogul Laurei, ca toata lumea sa va poata vizita.
Distractie placuta!

Irina