duminică, decembrie 09, 2012

Duminica- ziua Domnului...



"De fiecare dată când vorbea, Părintele ne pu­nea pe gânduri şi ne orienta spre o cunoaştere de sine, astfel încât să cerem numai mila şi dragostea lui Dumnezeu. Se amăra mult când auzea de jude­carea celorlalţi cu un ifos neînduplecat, de jude­cător. Cred că nimic nu-l supăra mai mult decât asta, pentru că acest comportament era în afara vieţii lui Hristos.
Odată, pe când aveam astfel de gânduri fără să le exteriorizez, m-a îndreptat într-un mod neobiş­nuit. Mi-a spus întreaga istorie a desfrânatei din Evanghelie. Mi-a povestit-o, nu s-a referit în mod simplu la ea.
- Priveşte, - îmi spuse. Stând Hristos în mijlo­cul mulţimii, nu vorbea. Oarecum mirat, întreabă: ce se întâmplă? (deşi cunoştea toate). Se strânse­seră toţi cei buni, ca să condamne o păcătoasă înaintea Dreptului Judecător, iar Domnul Se purta ca şi cum n-ar fi ştiut nimic. Gloata nebună urla şi înjura, provocându-l astfel pe Hristos să o con­damne pe păcătoasă. N-au înţeles nimic din tă­cerea Lui, ci numai îi strigau să o pedepsească. Ce amărăciune va fi avut în clipele acelea Domnul, pentru atâta nesimţire, atâta neîndurare şi îngâmfare câtă arătau ei! Nu a spus nimic, nu a judecat pe nimeni. Deşi avea dreptul. înfrunta o mulţime nebună, care nu mai era sensibilă la cuvinte, la durere. S-a aplecat jos şi scria, pentru a nu-i ofen­sa în faţă. Pentru că Domnul era cu totul numai delicateţe şi adâncul îndurărilor. Mila pe care pă­cătoasa o cerea în clipa aceea de la Domnul, i-a frânt inima. Şi atunci Domnul, în timp ce scria jos, a zis: "Cel fără de păcat dintre voi, să arunce cel dintâi piatra asupra ei". Atâta putere are cuvântul cel adevărat! Cu toţii s-au dus în cele patru vân­turi, s-a golit locul şi a rămas numai păcătoasa, care ştia cât de păcătoasă este. Atunci, Domnul, cu dragoste a întrebat-o pe femeie:
Unde oare s-au dus cei ce te osândesc?
Au plecat, Doamne.
Nici eu nu te osândesc, - i-a zis, - mergi, dar fii cu grijă, ca de acum să nu mai păcătuieşti.
Până în sfârşit, păcătoasa a devenit sfântă.
Părintele nu voia să se pronunţe asupra oame­nilor cu o atitudine de judecător şi acuzator. Nici­odată nu l-am văzut să osândească oameni ale căror fapte arătau în mod vizibil că ceea ce spun sau fac este condamnabil.
De multe ori voiam să-i cunosc părerea şi îl întrebam dacă oamenii care se comportă necu­viincios, cu viclenie şi minciună, sunt ticăloşi, etc. îmi răspundea astfel: "Este întristător să-i vezi pe oameni comportându-se atât de necuviincios, şi mai ales pe creştini; şi încă mai jalnic este să-i vezi pe monahi comportându-se mai rău decât oricare altul. Este sfâşietor. Cu toate astea, nu poţi să-i judeci în conştiinţa ta, din moment ce există pocăinţă. Există pocăinţă, nu şti ce va fi".
Astfel smerea el sufletul şi îl umplea de iubire pentru aproapele. De fiecare dată când Părintele vorbea astfel îţi deschidea inima ca să înţelegi tainele lui Dumnezeu."
DIMITRIA DAVITI - AMINTIRI DESPRE STARETUL 
SOFRONIE DE LA ESSEX

joi, decembrie 06, 2012

Darul de blog merge la...


....autoarea comentariului cu numarul 68 :


Anonim spunea...
Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a descoperit ca, daca am rabdare, pot vedea la finalul unei situatii dificile, greu de dus, un liman fericit!
Iti multumesc tie, Irina, ca prin acest blog ma ajuti sa imi ridic ochii spre lucruri importante si imi dai curaj!
Cristina P
3 decembrie 2012, 20:31

Draga Cristina, astept adresa ta pe dulcecasa_ortodox@yahoo.com.

Va multumesc tuturor pentru participare, pentru comentariile frumoase, si pentru gandurile bune!
Irina


Ştergere

miercuri, decembrie 05, 2012

Drumul catre o viata mai simpla

   A inceput sa se vorbeasca si la noi mai mult despre simplificarea vietii- majoritatea  visam la un trai mai linistit, fara atata alergatura si stres. 
In general asociem aceasta idee cu traiul la tara, ceea ce e adeseori o piedica mentala spre simplificare- fiindca, evident, nu e simplu (si adeseori nici ieftin) sa te muti de la oras si sa-ti schimbi intregul stil de viata.Desigur, exista cativa curajosi care au facut acest pas- de obicei ne multumim sa le citim blogurile :), si sa ne gandim cat de imposibil e pentru noi sa facem asta.
Eu cred ca o viata simpla nu inseamna neaparat sa iti schimbi locatia din urban in rural, ci sa faci o suma de alegeri constiente pentru a duce o viata mai putin materialista si mai independenta fata de sistemul social. Nu e doar incercarea de a te restrange financiar pentru a duce aceeasi viata, cheltuind mai putin, ci e vorba de o schimbare completa a modului de gandire si a valorilor personale.
Oamenii vor sa-si simplifice viata din diverse motive- s-au saturat de stres, de consumerism, de presiunea de a fi mereu competitivi sau simt ca traiesc dupa asteptarile altora, nu ale lor. Alteori o boala sau o criza in familie ii determina sa se opreasca din aceasta goana nebuna a secolului nostru si sa-si reevalueze viata si prioritatile.
De obicei primul pas catre o viata mai simpla este sa  gasim  o  metoda pentru a castiga mai mult timp liber lucrand mai putine ore. Asta poate insemna schimbarea serviciului, ori poate doar renuntarea la orele peste program, sau lucrul cu jumatate de norma. Nu exista o solutie generala- fiecare trebuie sa gaseasca o cale in mijlocul circumstantelor in care se afla.


Al doilea pas este sa consumam mai putin, si implicit sa cheltuim mai putin. Odata ce reusim sa  facem diferenta dintre nevoi si dorinte vom constata ca multe din lucrurile pe care obisnuiam sa cheltuim banii nu sunt asa de importante si de necesare precum aveam impresia.
Mai jos sunt cateva idei pentru a ne simplifica viata acolo unde suntem :
  • redu numarul de servicii pe care le cumperi. In loc sa platesti pe cineva sa faca un lucru, invata sa-l faci singur, asa vei scuti o gramada de cheltuieli (varuit, reparatii simple la instalatia sanitara sau la cea electrica, croitorie simpla  - tras un tiv, cusut perdele, scurtat pantaloni sau maneci de haine-, mici reparatii la masina, etc.)
  • nu mai cumpara la nimereala, impulsiv. Invata sa urmaresti reducerile si sa faci un stoc de alimente si de lucruri de baza. Nu mai fa cumparaturi zilnic, ci odata pe saptamana sau pe luna, in functie de meniul saptamanal planificat dinainte.
  • schimba-ti modul de a te alimenta. Consuma mancaruri simple, din putine ingrediente, pe cat posibil integrale, preferabil gatite in casa.Introdu in meniu cat mai multe cruditati. Renunta la dulciurile din comert in favoarea fructelor. Renunta la zaharul alb si inlocuieste-l cu cel brun sau cu miere. Pastreaza meniurile complicate si rafinate pentru mesele festive, daca iti este greu sa renunti in totalitate la ele. Redu consumul de carne si renunta la semipreparatele din comert. Punand in practica aceste sugestii nu doar ca   vei face o mare economie la bugetul de mancare, dar iti vei imbunatati si sanatatea
  • cauta sa traiesti "ecologic". Redu, pe cat posibil, consumul de electricitate, benzina si apa. Recicleaza, composteaza, redu risipa.Atunci cand cumperi ceva gandeste-te cate resurse se consuma pentru a produce obiectul respectiv, si ce se va intampla cu el cand iti va fi inutil- si incearca sa nu mai contribui cu bugetul tau la poluarea planetei.
Cred ca si pentru noi, romanii, care traim de mai putini ani intr-o societate consumerista, va veni vremea cand, privind la familiile noastre destramate, la sanatatea distrusa, la lipsa acuta de timp si de bucurie, ne vom intreba ce inseamna cu adevarat succesul, si daca nu cumva a venit momentul sa facem o schimbare in modul nostru de gandire si de viata.
 Sa trecem de la "a avea " la "a fi" :).

Irina

marți, decembrie 04, 2012

Pregatiri pentru Sf. Nicolae

 Mai e foarte putin pana la sarbatoarea Sf. Nicolae- maine seara trebuie sa ne lustruim ghetutele, si ramane sa asteptam cu nerabdare darurile :). Obisnuiam sa facem bradul de Sf. Nicolae, dar nu si anul asta, fiindca m-am saturat sa tot salvez bradul din manutele Otiliei. De doi ani la rand distruge podoabele in mod sistematic, asa ca nu vreau sa-i ofer prea mult timp ca sa faca asta :)).
Dar am pregatit carticelele despre viata si minunile Sf. Nicolae, ca sa le citim seara


o sa facem cateva figurine cu Sf. Nicolae








si poate un puzzle- doua




Si n-am uitat de cantecelul dedicat Sfantului :)
Voi ce aveti in plan?

Irina

luni, decembrie 03, 2012

Postul Craciunului - saptamana 4 (3-9 dec. 2012)







"Spre a fi traita, dragostea trebuie invatata si, pentru a o invata, facem exercitiul postirii, in care atentia noastra e antrenata continuu inspre dragostea lui Dumnezeu ca mod de viata umana.

Uite cum se leaga lucrurile, Duminica de Duminica, si atunci vom intelege cat de simplisti suntem, cand ne potrivim, poate, parerii unei femei care a intrebat azi: "Se poate posti, in posturile mari, doar miercurea si vinerea?". O intrebare semnificativa, intr-adevar, cine posteste, oare, tot postul, cu rigoarea prevazuta? Noi ne tocmim mereu: "oare n-am putea si asa, mai superficial?" Si se duce viata noastra, traind-o in compromisul acesta, in neatentie si ignoranta.
Oamenii minimalizeaza si dramuiesc postirea. "Oare chiar trebuie sa postesc, de vreme ce Mantuitorul a zis clar ca nu ceea ce intra in gura il spurca pe om?" Ei storc, risipesc intelesul si le ramane necunoscut duhul postului
. Repet raspunsul pe care i l-am dat femeii cand m-a intrebat daca e de ajuns sa posteasca numai miercurea si vinerea: "Cata dragoste de Dumnezeu ai invatat tu sa ai, atata postesti". Iubiti-Ma pe Mine, fiindca atunci Tatal Meu va va iubi si va avea grija de voi. Daca va vede iubindu-Ma pe Mine asa cum El Ma iubeste, e gata sa va dea tot ce doriti pentru a trai: Cereti-i orice, fiindca Mie Tatal Meu imi spune sa va fac tot ce cereti. Dar pentru aceasta - spune Mantuitorul - sa Ma iubiti asa cum Tatal doreste sa iubiti, pentru ca tot asa sa va iubiti unii pe altii.
In post invatam sa iubim ca Dumnezeu. Din pacate, noi ne targuim cu postul, ceea ce arata ca n-am inteles nimic, desi suntem Ortodocsi. Credem in adevarul adevarat al dragostei, dar il punem in discutie cand e vorba sa-l traim, socotind ca se poate si fara a tine seama de deplinatatea lui."
 sursa crestinortodox.r

Sarbatori:
Sf. Nicolae (6 dec.)

Meniul saptamanii

Luni -Dezlegare la peste
salata de ton (cu paste, masline si porumb)

Marti- Dezlegare la peste
ciuperci la cuptor, cu mamaliguta


Miercuri
cartofi copti, cu usturoi

Joi - Dezlegare la peste
peste cu legume la cuptor



Sambata -Dezlegare la peste
bors de cartofi cu sfecla rosie
chiftelute de peste cu piure de cartofi si salata

Duminica -Dezlegare la peste
bors(de sambata)
peste la gratar cu garnitura de legume, salata de varza


 Dimineata si seara- ceai de plante, zacusca, unt de arahide, miere sau dulceata, lapte vegetal cu musli, pasta de peste afumat
Desert - fructe de sezon, nuci, alune,placinta cu dovleac, ochelari cu caramel, strudel cu mere/fructe de padure
 
gasiti retete de post AICI