luni, aprilie 12, 2010

La „Ferma animalelor”


Am auzit anul trecut de „Ferma animalelor” , dar abia ieri după-amiază am reușit să o vizităm împreună cu copiii.

„Ferma animalelor” e un fel de parc sub formă de fermă, amenajat special pentru copiii între 2 și 8 ani, dar foarte instructiv și pentru cei cu vârste mai mari. Proprietarii au avut o idee excelentă organizând așa ceva, și sunt sigură că vor avea mare succes. Mie mi-a plăcut foarte mult, nu mă mai dădeam dusă :)).

Ferma se găsește în Pantelimon și e înconjurată de un imens câmp verde - sursa de hrană pentru animale.
Intrarea costă 5 ron pentru copiii peste 2 ani, și pentru adulți.

Au foarte multe animale : oi, capre, ponei, iepurași, un vițel, porci, dar și păsări - găini, porumbei, rațe, păuni, bibilici. Toți poneii au pui, sunt foarte drăgălași. Ne-am plimbat pe lângă toate țarcurile, am hrănit animalele cu iarbă sau cu fân și le-am mângâiat pe cele care nu mușcă :)). Cel mai mult mi-au plăcut găinile de rasă, unele arătau de-a dreptul impunător. Aș vrea să am în curte un cocoș din ăsta pintenat și frumos colorat, să cânte cucurigu pe gard la 5 dimineața :)).

Apoi Ilinca a călărit un ponei, cred că asta a fost partea care i-a plăcut cel mai mult și mai mult :), iar în timpul ăsta Teodora hrănea oile. Era foarte amuzantă, stătea la gard cu iarba în mână și striga „oaieee” :)).


După ce ne-am plimbat printre țarcuri până am obosit copiii s-au jucat la nisip și noi am lenevit pe o bancă, admirând floricelele și sălciile înverzite de pe marginea lacului.


A fost timp petrecut foarte frumos și util, sper să repetăm experiența cât de curând.

Irina

sâmbătă, aprilie 10, 2010

Cadoul făcut de mine


Cadoul pentru jocul de primăvară a ajuns la Anita. Lucrușoarele făcute de mine sunt:

un tocător decorativ pentru bucătărie




o cutiuță pentru bijuterii


Pe lângă ele am mai pus o față de masă brodată, un suport pentru lumânare cu motive primăvăratice și bănuți de ciocolată .
Dragă Anita, mă bucur că ți-a plăcut darul meu, și îți doresc o primăvară fericită!


Irina

joi, aprilie 08, 2010

Papanași fierți, cu pesmet



Ne-am întors, vacanța s-a terminat, ne-am reîncărcat bateriile, așa că azi am intrat plină de avânt gospodinesc în bucătărie. Mi s-a defectat cuptorul de la aragaz, așa că mi-a rămas brânza pentru pască nefolosită. Ce să fac, ce să fac... gata, știu, papanași.Eu nu sunt deloc o fană a papanașilor, mai ales ca nu mi-au reușit niciodată :)), dar am mâncat la munte niște papanași absolut demențiali, cu dulceață și cu smântână, așa că nu se poate, trebuia să mai încerc odată.

Papanașii cu pricina erau prăjiți, dar n-am avut chef să afum toată casa, așa că i-am făcut fierți. Ca să nu zic că fiert e mai sănătos decât prăjit :)).

Ingredientele pentru papanași :

  • 800 g brânză dulce de vaci (din aceea untoasă, nu plină de zer)
  • 250 g gris
  • 150 g făină
  • 4 ouă
  • 100 g zahăr
  • 2 fiole vanilie


Ingredientele pentru „tăvălit” :
  • 200 g pesmet
  • 100 g unt

Din brânză și din restul ingredientelor se frământă un aluat din care se formează biluțe (cu mâna un pic umezită). Se pune la fiert o oală mare cu apă (diametrul oalei să fie mai mare). Între timp topim untul într-o tigaie, adăugăm pesmetul și lăsăm să se rumenească, apoi dăm deoparte.
Când apa clocotește dăm focul la mic și punem papanașii astfel încât fundul oalei să fie acoperit. Lăsăm să fiarbă la foc mic, până când papanașii se ridică la suprafață, atunci înseamnă că sunt fierți. Îi scoatem cu o sită și îi punem în tigaia cu pesmet. Scuturăm ușor tigaia, astfel încât papanașii să se acopere cu o crustă crocantă.
Îi servim cu dulceață, cu smântână, sau cu sos de vanilie. Eu am avut dulceață de cireșe amare.
Se pot face și fără crusta de pesmet, se toarnă deasupra un topit sau smântână, și se presară zahăr.


Irina