duminică, decembrie 19, 2010

Duminica - ziua Domnului...

Cinstiţi zilele Mele de odihnă, ca să fie semn între Mine şi voi, ca să ştiţi că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.

(Iezechiel 20:20 )
pinterest.com

Noi nu suntem conştienţi de viaţa noastră. Orice lucrare aici pe pământ, este şi lucrare şi în universul lui Dumnezeu. Iar noi întotdeauna lucrăm într-un chip rezervat, adică nesincer, dar nu numai lui Dumnezeu, ci nimănui nu-i place asta. Ştim că universul este a lui Dumnezeu, (că pământul) este planeta lui Dumnezeu, toate sunt ale lui, indiferent cine ne-a dat să facem lucrarea.

Dacă persoana aceea este rea sau bună, evlavioasă sau nu, conştiincioasă sau nu în munca sa, ea va răspunde pentru asta. Noi nu trebuie să acordăm atenţie cui ne porunceşte, cine ne dă să lucrăm, noi trebuie să ştim că fiecare lucrare, aici pe pământ, este lucrare şi în universul lui Dumnezeu şi trebuie să lucrăm din inimă, fără rezerve. Când lucrăm astfel, suntem sloboziţi de împotrivirea lăuntrică. Fiecare faptă a noastră este un ajutor dat tuturor oamenilor, ieşire din cercul patimilor, în care ne aflăm întotdeauna. Aşadar, întotdeauna trebuie să fim sinceri. Atunci vor izvorî din noi: pacea, liniştea şi dragostea, atunci vom fi iubiţi. Prin gândurile noastre, noi suntem cei care-i atragem şi-i îndepărtăm pe duşmani şi pe prieteni, pe rude şi semeni. Oamenii acordă puţină atenţie acestor lucruri şi de aceea suferă mult.

starețul Tadei de la Vitovnița



miercuri, decembrie 01, 2010

Tragerea la sorți

Concursul de pe Breslo s-a încheiat ieri. Din păcate nu am câștigat, au intervenit niște schimbări spectaculoase pe ultima sută de metri :)). Dar nu sunt supărată- mă bucur că am putut participa, iar câștigul meu cel mai mare a fost să văd atâția oameni care m-au susținut cu drag. Vă mulțumesc tuturor celor care ați fost alături de mine în această competiție.
Mai jos este lista tuturor celor care au comentat la postare sau în cbox. Sper că nu am uitat pe nimeni :)).
  1. Aurelia
  2. Fluturas
  3. Anonim
  4. Bogdana
  5. Beatrice
  6. Mihaela
  7. Diana
  8. Mihaela Maria
  9. Flo Irina
  10. Liliana
  11. Camelia
  12. Ana Maria
  13. Mariana
  14. AdrianaB
  15. Adriana
  16. Adelina
  17. Alexut
  18. Doralina
  19. Darry Anna
  20. Corina
  21. Delia Carmen
  22. Ladybird
  23. ionsigina
  24. Liliana
  25. Roxanne
  26. Marilena
  27. Alina T
  28. Ioana
  29. Irina C
  30. Janet
  31. MariaM
  32. Arween
  33.  Carmen Dana
  34. Anonim
  35. Amalia
  36. Ana Pinescu
  37. Adriana Truscan
  38. Emi
  39. Alinagrosan
  40. Daniela
  41. Lena
  42. Allesia
  43. Ana
  44. Ruxandra
  45. Adriana Calin
  46. Terezia Sicoe
  47. Cristina
  48. Narcisa
  49. Adriana
  50. Ada Rusu Milea
  51. Alina Mihaela
  52. Cristinuta
  53. Mihaela
  54. Ionela
  55. Cristina
  56. Dana
  57. Anonim
  58. Mimi
  59. Magdala
  60. Silvia
  61. Iulia
  62. Un copil
  63. Ena si Alexandra
  64. Elena
  65. Anca
  66. Marianagr
  67. magdalena dascalescu
  68. Luminitaa
  69. Crisprofaa 
Am făcut tragerea la sorți cu Random.org :



Persoana cu numărul 3 este câștigătoare. Te rog să te identifici trimițându-mi un mail.
Încă o dată vă mulțumesc tuturor, și vă doresc o seară plăcută!

Irina