Duminica - ziua Domnului...

credit foto

„ La vremea deşteptării prin har din întunericul păcatului te-ai văzut în primejdie de a pieri.
Erai în mare strâmtoare şi în cumplită nevoie caută să redobândeşti şi acum sentimentul
acela de iminentă primejdie, pentru că într-adevăr aşa este. Întreţine starea aceasta de
spaimă şi îngrozire, şi să nu îngădui nici măcar o clipă să se strecoare în minte gândul că
primejdia a fost îndepărtată. (...)

Atunci te-ai ridicat duhovniceşte şi, cu credinţa în Domnul şi nădejdea în ajutorul Său, ai
făgăduit să umbli în căile Lui pentru tot restul vieţii, chiar de-ar fi să înduri pentru aceasta
cele mai cumplite chinuri. Acum strigă din toată inima:

„Sunt vrednic de toată osânda şi munca, dar cunoscând nemărginita iubire de oameni, precum şi setea arzătoare a lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră, pentru care n-a fost cruţat nici chiar Fiul Lui Cel Unul Născut, nu-mi pierd nădejdea mântuirii mele. Nu ştiu cum, nu ştiu când, dar cred că
voi fi mântuit. Numai să-mi dai putere Tu, Doamne, să mă ostenesc în toată viaţa mea,
căutându-mi mântuirea şi pe Tine, cu nădejdea că nu-Ţi vei întoarce faţa Ta de la sluga
Ta, pentru milostivirea Ta şi pentru rugăciunile celor ce din veac Ţi-au bineplăcut Ţie. 
Tu, Cel ce cunoşti inimile şi rărunchii oamenilor, mântuieşte-mă!”

Sf. Teofan Zavoratul- Calea spre mantuire

In Vinerea Mare

Fiecare credincios trebuie sa-L recunoasca si sa-L aiba (pe Hristos) ca Mantuitor si Rascumparator al sau; sa creada ca il va mantui pe el si pe ceilalti oameni de blestemul Legii; ca S-a predat pe Sine rastignirii atat pentru el, cat si pentru toti ceilalti; ca atat pentru el, cat si pentru ceilalti a suferit si a murit; si sa nu accepte nici un alt mijlocitor al vietii vesnice, decat numai pe El, sa-si puna inceputul si sfarsitul mantuirii numai in El, Unicul.

Fiecare credincios trebuie sa-si insuseasca dragostea Sa si faptele Sale bune, pe care le-a aratat intregii lumi, in sensul ca si eu, si tu, cand credem din inima in El, trebuie sa spunem din tot sufletul : Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Rascumparatorul meu, Mantuitorul meu, Ajutorul meu, Ocrotitorul meu, viata mea...Care pentru mine ai venit in lume sa suferi si sa mori, si cu moartea Ta sa ma izbavesti de moarte.- sa simtim acestea in inima noastra, iar nu doar sa o spunem din buze.Acesta este izvorul credintei adevarate, vii, nascute din inima - sa-L numim pe Dumnezeu, din tot sufletul, Dumnezeul nostru.

....

Prin credinta in Hristos fiecare se intelepteste, se indreapta, se lumineaza si se izbaveste.Orice intelept lipsit de Hristos este nebun, orice drept fara Hristos este pacatos, fiecare om curat, fara Hristos necurat este si oricine ramane in afara Lui moare.

Sf. Tihon  din Zadonsk - Scrisori din chilie

Cum imi pot mantui sufletul?

Ce graieste cineva unei persoane care intreaba: „Cum imi pot mantui sufletul?”

Aceasta: Pocaieste-te, si fii intarit de puterea harului din Sfintele Taine, paseste pe calea poruncilor dumnezeiesti, sub indrumarea pe care Sfanta Biserica ti-o da prin preotia ei dumnezeiasca. Toate acestea trebuie facute in duhul credintei sincere, fara nici o indoiala.

Atunci ce este credinta?

Credinta este marturisirea sincera ca Dumnezeu, Caruia ne inchinam, Treimea, Cel care este ziditorul si datatorul a toate, ne mantuieste pe noi cei cazuti, prin puterea mortii pe Cruce a Fiului lui Dumnezeu cel intrupat, cu harul Prea Sfantului Duh in Sfanta Sa Biserica. Inceputurile reinnoirii, care sunt puse in viata aceasta, vor aparea in intreaga lor slava in veacul ce va veni, intr-un fel pe care mintea nu il poate intelege, nici limba glasui.

O, Dumnezeul nostru, cat de marete sunt fagaduintele tale!

Cum poate atunci cineva sa paseasca pe calea poruncilor fara sa se abata din drum?

Nu se poate raspunde la aceasta cu un singur cuvant, caci viata este un subiect lipsit de simplitate. Iata ceea ce este trebuincios:

a) Pocaieste-te si intoarce-te catre Domnul, recunoaste-ti pacatele, plangi pentru ele, cu strangere de inima, si marturiseste-le in fata parintelui duhovnicesc. Jura-te cu vorba si cu inima inaintea fetei Domnului sa nu il mai superi de acum inainte cu pacatele tale.

b) Apoi, statornicind cu Dumnezeu in minte si in inima, nazuieste sa implinesti in trup indatoririle si treburile pe care sederea in aceasta viata ti le impune.

c) In aceasta nevointa mai ales sa iti pazesti inima de cugetele si simtirile cele rele – mandria, slava desarta, mania, judecarea celorlalti, ura, invidia, dispretul, deznadejdea, atasamentul fata de lucruri si de oameni, ganduri imprastiate, neliniste, toate placerile simturilor si tot ceea ce desparte mintea si inima de Dumnezeu.

d) Pentru a rezista in nevointa aceasta, hotaraste inainte de toate sa nu te retragi din ceea ce recunosti ca este trebuincios, chiar de ar insemna moartea. Pentru a dobandi aceasta, cand te-ai hotarat sa faci astfel, daruieste-ti viata lui Dumnezeu pentru a nu mai trai de dragul tau, ci doar pentru Dumnezeu.

e) Sustinerea unei vieti dusa astfel este o jertfa smerita a sinelui catre vointa lui Dumnezeu, si a nebizuirii pe sine; arena duhovniceasca in care aceasta viata se savarseste este rabdarea sau sederea neabatuta in randul vietii rascumparate, cu indurarea plina de bucurie a tuturor nevointelor si neplacerilor care sunt legate de aceasta.

f) O temelie pentru rabdare este credinta, sau convingerea ca, nevoindu-te in acest fel pentru Dumnezeu, esti sluga Sa si El este Stapanul tau, Care iti vede stradaniile, se bucura de ele si le pretuieste; nadejdea ca ajutorul lui Dumnezeu care te ocroteste pururea, este mereu pregatit si asteptandu-te, si se va pogori asupra ta la vreme de trebuinta, ca Dumnezeu nu te va parasi la sfarsitul vietii tale, si pastrandu-te ca unul credincios poruncilor Sale aici, printre toate ispitele, te va calauzi prin moarte la vesnica Sa Imparatie; dragostea, care cugeta zi si noapte asupra Domnului iubit, in toate felurile straduindu-se sa faca numai ceea ce este placut Lui, si sa evite tot ceea ce L-ar putea supara cu gandul, cu vorba sau cu fapta.

g) Armele unei astfel de vieti sunt: rugaciunile in biserica si acasa, mai ales rugaciunea mintii, postirea pe masura puterii fiecaruia si a randuielilor Bisericii, trezvia, singuratatea, munca fizica, marturisirea deasa a pacatelor, Sfanta Impartasanie, citirea Cuvantului lui Dumnezeu si a scrierilor Sfintilor Parinti, discutii cu oameni tematori de Dumnezeu, cercetarea deasa a parintelui duhovnicesc asupra tuturor intamplarilor vietii launtrice si exterioare. Temelia tuturor acestor nevointe in masura, vreme si loc este intelepciunea, cu povata celor experimentati.

h) Pazeste-te cu teama. Pentru aceasta adu-ti aminte de sfarsit – moartea, judecata, iadul, Imparatia cerurilor. Mai ales, fii cu bagare de seama la tine: pastreaza-ti mintea treaza si inima netulburata.

i) Aseaza-ti ca tel din urma aprinderea focului duhului, ca focul duhovnicesc sa arda intru inima ta si, strangandu-ti toate puterile laolalta, sa inceapa a-ti zidi omul launtric si, in cele din urma, sa arda neghina pacatelor si patimilor tale.

Randuieste-ti viata in acest chip si, cu harul lui Dumnezeu, te vei mantui.

Sfantul Teofan Zavoratul

Cum lucram virtutea?

O, cât de jalnici sunt cei ce capătă mii de răni, însă nu vin aici, unde pot sa invete că și de ar avea răni, este cu putință să se scape de ele și să se facă sănătoși. Când se vor mai îngriji și aceștia de sufletul lor? Căci [numai] cei care de drag vin neîncetat la Biserica și au parte de învățătura cea duhovnicească și arată multă grija [pentru mântuirea lor] pot să-și biruie și să-și înfrâneze poftele cele rele și să priceapă în adâncime cum să lucreze virtutea.”


Sf. Ioan Gură de Aur

Vă doresc o duminică frumoasă, 
Irina

O, frate, mult mai ai de mers

Din viata parintelui Serafim Rose:


„Nu voi uita niciodată cum m-am dus să mă spovedesc la Părintele Serafim. Pe vremea aceea eram proaspăt convertit la Ortodoxie şi eram foarte plin de mine însumi. Socoteam că am sporit enorm în viaţa mea duhovnicească. Când Părintele Serafim m-a întrebat ce am de mărturisit, am menţionat câteva păcate despre care eu credeam că sunt «minore», iar apoi am încercat să mă îndreptăţese chiar şi pentru acelea, arătând câteva din «virtuţile» mele care ar contrabalansa păcatele. Atitudinea mea nerostită era următoarea: Desigur, sunt păcătos, la fel ca toată lumea, dar, în definitiv, nu sunt băiat chiar aşa de rău-de fapt sunt chiar mai bun decât mulţi alţii.

Când mi-am terminat «mărturisirea», Părintele Serafim m-a întrebat «Asta-i tot?» «Da», am răspuns eu. «O, frate», a suspinat el. La care eu m-am gândit: «Ia uite, sunt într-adevăr bun – zice că sunt fratele lui!» Dar el a continuat: «Mult mai ai de mers».

Cuvintele acestea m-au lovit drept în inimă, cu mai multă putere decât orice predică sau mustrare aspră. În anii ce au urmat, prin toate căderile mele, aveam să dau o dureroasă mărturie despre adevărul cuvintelor lui. Chiar şi acum, ori de câte ori încep să gândesc lucruri înalte despre mine, când vreau să stau deoparte şi «să mă bucur de viaţa duhovnicească», îmi amintesc aproape involuntar spusele lui: «O, frate, mult mai ai de mers». A fost o neuitată lecţie de smerenie şi totodată o îmbărbătare de a-mi continua nevoinţa”.

Irina

Despre decaderea societatii actuale

Un cuvant pentru cei care sufera vazand in ce societate traim:

"Deznadajduit de morala si de decaderea duhovniceasca a societatii (grecesti - n.n.) asa cum o zugravea un oarecare predicator, un tanar a cerut parerea Staretului.
- Asculta, fiule, i-a spus Staretul. Multi incep de pe o temelie gresita (zicand): "Cum sa se intample acestea, daca traim intr-un stat crestin?"
Ci trebuie sa consideram ca noi, crestinii de azi, traim intr-un stat idolatru, ateu, masonic, etc., si sa fim multumiti ca inca nu ne-au lovit cu pietre si nu ne-au rastignit. Acesta este adevarul amar."

(Crampeie de viata, Din invatatura Parintelui Epifanie I. Teodoropulos, Schitul Lacu, Sfantul Munte Athos, 2000, p. 221).

Il iubesti pe Dumnezeu?

" Putem pune trei întrebări: „Crezi în Dumnezeu?” Aceasta nu înseamnă prea mult, deoarece

şi „dracii cred şi se înfioară”.




A doua este: „Îl cunoşti pe Dumnezeu?” Noi îi cunoaştem pe cei

cu care avem de-a face.



A treia întrebare: „Este Dumnezeu prietenul tău?”, sau „Îl iubeşti pe

Dumnezeu?”A treia întrebare este cu adevărat importantă. Cum se poate ajunge la aşa ceva? La fel cum

se clădeşte orice prietenie. Acţionând împreună. Profunzimea şi adâncimea prieteniei vor

depinde de varietatea şi mulţimea lucrurilor pe care le facem şi de care ne bucurăm împreună.

Va fi prietenia constantă? Aceasta depinde iarăşi de cât de comune ne sunt



interesele şi dacă

cercul lor se lărgeşte în aşa fel ca să nu ne oprim în dezvoltarea prieteniei noastre. Prietenia

adevărată cere creştere. „Trebuie să progreseze aşa cum şi viaţa însăşi progresează.” Prietenii

trebuie să umble împreună; ei nu pot să stea nemişcaţi pentru că ar însemna moartea prieteniei

şi a vieţii lor.




Prietenia cu Dumnezeu înseamnă prietenia dintre copil şi părintele său. Aşa cum un copil

ideal creşte zilnic având cu tatăl său o relaţie tot mai apropiată, tot aşa trebuie şi noi să avem o

dragoste mai mare pentru Dumnezeu acceptându-I dorinţele, având în minte gândurile Lui şi

împărtăşind activitatea Lui.







Crucea, pe care atârnă cea mai iubitoare persoană pe care lumea a cunoscut-o şi care iubeşte

în mijlocul durerilor, este mijlocul prin care Dumnezeu a creat mai multă dragoste decât prin

orice altceva. Pentru o treime din omenire, crucea aceasta a devenit simbolul dragostei, pentru

că ea atinge profunzimea dragostei umane.”




Frank Laubach

Muzica...

"M-a intrebat cineva care e melodia care imi place cel mai mult. Eu nu prea cunosc melodii multe, dar cunosc una singura:bataia clopotelor, care pe latineste inseamna "vivos voco, mortuos plango, fulgura frango" (n. aceste cuvinte sunt scrise adesea pe clopote), adica "cheama viii, plange mortii si imprastie viforele", si la figurat si la propriu.

 Si nu exista o bataie de clopot care sa nu trezeasca in niste oameni care sunt netraitori crestini un sentiment de oarecare revenire, intr-o fractiune de secunda. Ca nu bat acestea decat cu un rost, te cheama la pocainta..."

(dintr-o inregistrare cu parintele Arsenie Papacioc din anul 1997).


Irina

Sa umblam in Duhul..

Lecturand astazi Sfanta Scriptura mi-a atras atentia un pasaj din cap. 5 al Ep. catre Galateni, in care Sf. Apostol Pavel ne indeamna sa umblam in Duhul si sa nu implinim pofta trupului, fiindca altfel nu vom mosteni Imparatia lui Dumnezeu. Mi s-a parut o lectura foarte potrivita acum, inainte de inceperea postului Sfintilor Apostoli, fiindca ni se pune inainte cum suntem, si cum ar trebui sa fim, avand astfel un prilej pentru meditatie, pocainta si intoarcere la Dumnezeu.

"13.	Căci voi, fraţilor, aţi fost chemaţi la libertate; numai să nu folosiţi libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiţi unul altuia prin iubire.
14.	Căci toată Legea se cuprinde într-un singur cuvânt, în acesta: Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi.
15.	Iar dacă vă muşcaţi unul pe altul şi vă mâncaţi, vedeţi să nu vă nimiciţi voi între voi.
16.	Zic dar: În Duhul să umblaţi şi să nu împliniţi pofta trupului.
17.	Căci trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceţi cele ce aţi voi.
18.	Iar de vă purtaţi în Duhul nu sunteţi sub Lege.
19.	Iar faptele trupului sunt cunoscute, şi ele sunt: adulter, desfrânare, necurăţie, destrăbălare,
20.	Închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri,
21.	Pizmuiri, ucideri, beţii, chefuri şi cele asemenea acestora, pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v-am şi spus, că cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.
22.	Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa,
23.	Blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege.
24.	Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele.
25.	Dacă trăim în Duhul, în Duhul să şi umblăm. " Ep. catre Galateni 5:13-25 Irina