duminică, martie 02, 2008

Duminica Infricosatei judecati- lasata secului de carne


Astazi Biserica praznuieste Duminica Infricosatei Judecati, ultima dintre duminicile pregatitoare pentru Postul Mare. Aceasta duminica se mai numeste si a "lasatului sec de carne", fiindca incepand de maine nu se mai consuma carne, ci doar lactate, oua si peste (de aceea saptamana care urmeaza este supranumita "saptamana alba" sau "a branzei").

Apostol: I Corinteni 8, 8-13; 9, 1-2;

Evanghelie : Matei 25, 31-46

"Când va veni Fiul Omului întru slava Sa, şi toţi sfinţii îngeri cu El, atunci va şedea pe tronul slavei Sale. Şi se vor aduna înaintea Lui toate neamurile şi-i va despărţi pe unii de alţii, precum desparte păstorul oile de capre. Şi va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stânga. Atunci va zice împăratul celor de-a dreapta Lui:

Veniţi, binecuvântaţii tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.

Atunci drepţii Îi vor răspunde, zicând:

Doamne, când Te-am văzut flămând şi Te-am hrănit? Sau însetat şi Ţi-am dat să bei? Sau când Te-am văzut străin şi Te-am primit, sau goi Te-am îmbrăcat? Sau când Te-am văzut bolnav sau în temniţă şi am venit la Tine?

Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei:

Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintre-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.

Atunci va zice şi celor de-a stânga:

Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui. Căci flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mînânc; însetat am fost şi nu Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi nu M-aţi primit; gol şi nu M-aţi îmbrăcat; bolnav şi în temniţă, şi nu M-aţi cercetat.

Atunci vor răspunde şi ei, zicând: Doamne, când Te-am văzut flămând, sau însetat, sau străin, sau gol, sau bolnav, sau în temniţă şi nu Ţi-am slujit?

El însă le va răspunde zicând: Adevărat zic vouă: Întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceşti prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut. Şi vor merge aceştia la osândă veşnică, iar drepţii la viaţă veşnică."

Parintele A. Schmemann ne vorbeste despre intelesul acestei duminici in cartea sa "Postul cel Mare"(ed. Doris, 1998) :

" Dragostea constituie tema evangheliei din duminica lasatului sec de carne. Pericopa evanghelica pentru aceasta zi ne prezinta parabola lui Hristos despre Infricosatoarea Judcata ( Matei 25 : 31-46).Cand Hristos va veni sa judece, care va fi criteriul judecatii Lui? Parabola ne raspunde: iubirea- nu numai o simpla preocupare umanitara pentru o justitie abstracta si pentru "saracii" anonimi, ci iubirea concreta si personala pentru cei de langa mine, oricine ar fi, pe care Dumnezeu a facut sa-l intalnesc in viata mea. Aceasta precizare este importanta, pentru ca astazi crestinii tind sa identifice iubirea crestina cu grijile politice, economice si sociale; cu alte cuvinte ei muta centrul de greutate de la persoana si evolutia ei unica la entitati sociale precum "clasa sociala", "rasa", etc..(...) iubirea crestina este ceva diferit si aceasta diferenta poate fi inteleasa si mentinuta daca Biserica isi va pastra misiunea sa unica si nu va deveni o simpla "agentie sociala", fiind limpede ca Biserica nu poate fi considerata astfel. "

Aici puteti citi despre semnificatia elementelor din icoana sarbatorii( in engleza).


Irina

Photobucket


sâmbătă, martie 01, 2008



Martie

  • 7 Deuteronom 1-3 ; Marcu 10: 32-52
  • 8 Deuteronom 4-6 ; Marcu 11:1-8
  • 9 Deuteronom 7-9 ; Marcu 11: 19-33
  • 10 Deuteronom 10-12 ; Marcu 12: 1-27
  • 11 Deuteronom 13-15 ; Marcu 12:28-44
  • 12 Deuteronom 16-18 ; Marcu 13:1-20
  • 13 Deuteronom 19-21 ; Marcu 13:21-37
  • 14 Deuteronom 22-24 ; Marcu 14:1-26
  • 15 Deuteronom 25-27 ; Marcu 14: 27-53
  • 16 Deuteronom 28-29 ; Marcu 14:54-72
  • 17 Deuteronom 30-31 ; Marcu 15: 1-25
  • 18 Deuteronom 32-34 ; Marcu 15:26-47
  • 19 Iosua 1-3 ; Marcu 16
  • 20 Iosua 4-6 ; Luca 1:1-20
  • 21 Iosua 7-9 ; Luca 1:21-38
  • 22 Iosua 10-12 ; Luca 1:39-56
  • 23 Iosua 13-15 ; Luca 1:57-80
  • 24 Iosua 16-18 ; Luca 2 : 1-24
  • 25 Iosua 19-21 ; Luca 2: 25-52
  • 26 Iosua 22-24 ; Luca 3
  • 27 Judecatori 1-3 ; Luca 4:1-30
  • 28 Judecatori 4-6 ; Luca 4:31-44
  • 29 Judecatori 7-8 ; Luca 5 :1-16
  • 30 Judecatori 9-10 ; Luca 5: 17-39
  • 31 Judecatori 11-12 ; Luca 6:1-26
Irina

joi, februarie 28, 2008

Biblia intr-un an


Am initiat acest set de articole din dorinta mea de a a-mi organiza mai bine viata duhovniceasca. Unul din lucrurile de capatai pe care trebuie sa le faca un crestin ortodox este sa citeasca zilnic Sfanta Scriptura, fiindca in ea gasim cuvintele vietii vesnice. Asa ne indeamna si ne invata Sfanta Biserica, Sfintii Parinti si marii duhovnici.Dar sa nu ne oprim la o simpla lectura, ci sa punem in practica cele citite, cu ajutorul lui Dumnezeu.
La fiecare postare pe aceasta tema am pus si un citat din Sfintii Parinti sau din marii duhovnici, care vorbeste despre importanta Sfintei Scripturi in viata ortodoxa, si despre cum trebuie sa ne raportam noi, ca si crestini ortodocsi la ea.
Pentru lectura zilnica a Scripturii puteti folosi planificarea din aceasta serie de postari( clic pe imaginea de la inceput), sau cea randuita de Biserica,


"Pe cei ce nu citesc Sfanta Scriptura i-as intreba astfel: sunteti neintinati, sfinti, desavarsiti fara sa cititi Scripturile?Nu aveti nevoie sa priviti in oglinda aceasta?Sau va este sufletul atat de schimonosit incat va este frica sa va vedeti propria uratenie?"

Sfantul Ioan de Kronstadt


Februarie
27 Numerii 15-16, Marcu 6:1-29

28 Numerii 17- 19 , Marcu6:30-56

29 Numerii 20-22, Marcu 7: 1-13


Martie
1 Numerii 23-25, Marcu 7:14-37

2 Numerii 26-8, Marcu 8

3 Numerii 29-31, Marcu 9:1-29

4 Numerii 32-34, Marcu 9:30-50

5 Numerii 35-36,Marcu 10:1-31

6 Deuteronom 1-3, , Marcu10:32-52




Irina

miercuri, februarie 27, 2008

Omul fara minte


Omul fara minte sau nebunul este descris adesea in Sfanta Scriptura. In cartea despre care va vorbeam intr-o postare anterioara (" Anger" de Lou Priolo), autorul listeaza 25 de caracteristici ale nebunului, asa cum apar ele in Pildele lui Solomon. Citind aceasta lista, recunoasteti pe cineva apropiat?sau mai rau, va descrie pe voi, sau pe unul din copiii vostri? Daca da , nu e niciodata prea tarziu sa cerem ajutorul lui Dumnezeu, si sa ne corectam pe noi insine sau pe copiii nostri.

Nebunul:
  • dispretuieste intelepciunea si stapanirea de sine (Pilde 1:7)
  • uraste cunoasterea (Pilde 1:22)
  • este supararea maicii lui (Pilde 10: 1)
  • se bucura cand savarseste fapte rusinoase ( Pilde 10: 23)
  • i se pare ca merge pe calea cea dreapta ( Pilde 12: 15)
  • este iute la manie (Pilde 12: 16)
  • nu-i place sa se indeparteze de rau (Pilde 13: 19)
  • este necinstit (Pilde 14:8)
  • isi iese din fire si nu vede ceva rau in asta (Pilde 14: 16)
  • nu ia in seama invatatura ( sfaturile, indreptarea) tatalui sau (Pilde 15:5)
  • isi dispretuieste mama (Pilde 15: 20)
  • este dificil de disciplinat (Pilde 17:10)
  • nu pricepe intelepciunea (Pilde 17: 16)
  • are un sistem de valori bazat pe cele trecatoare ( Pilde 17:24)
  • este un necaz pentru tatal lui ( Pilde 17: 25)
  • este amaraciune pentru maica sa (Pilde 17:25)
  • nu-i place intelepciunea (Pilde 18: 2)
  • provoaca pe altii la cearta si ocari prin ceea ce vorbeste (Pilde 18: 6)
  • ceea ce spune ii provoaca necazuri (Pilde 18: 7)
  • in loc sa se stapaneasca de la cearta, se intarata (Pilde 20: 3)
  • este risipitor (Pilde 21: 20)
  • staruie in nebunie (Pilde 26:11)
  • isi pune nedejdea in sine insusi ( Pilde 28:26)
  • nu poate rezolva conflictele(Pilde 29:9)
  • nu-si controleaza pornirile patimase( Pilde 29:11)

Irina

duminică, februarie 24, 2008

Increderea in parinti




"Ceea ce este bruma pentru flori este si incalcarea vointei parintilor de catre copii; ei nu va vor putea privi in ochi, si nici nu vor dori bunatatea voastra, ci vor dori doar sa fuga din fata voastra si sa fie singuri(...) Bun lucru este acela de a-i predispune pe copii spre cainta astfel incat, fara teama, cu incredere si lacrimi,sa vina la voi si sa va spuna : "Am facut ceva rau". "

Sfantul Teofan