marți, august 07, 2007

Caseta de comori pentru Maica Domnului



Iata ca suntem in plin post al Adormirii Maicii Domnului.Fiecare dintre noi incercam sa ne pregatim sufleteste cat mai bine pentru marea sarbatoare care urmeaza.
Pe blogul "Life in the Onion Dom" , Katherine ( mamica a 5 copii) ne da o sugestie care sa ne ajute sa intram impreuna cu copiii nostri in aceasta atmosfera a postului, si in acelasi timp sa invatam mai multe despre Maica lui Dumnezeu. Ea descrie un proiect foarte interesant, pe care l-a pregatit impreuna cu cei mici pentru cele 14 zile care se vor scurge pana la sarbatoarea Adormirii. Este vorba de o "caseta de comori pentru Maica Domnului".
Caseta contine 14 cutiute, in fiecare gasindu-se o hartie cu versetul sau povestirea din Scriptura in care exista un simbol referitor la Maica Domnului(simboluri regasite in imnologia si Traditia Bisericii), precum si simbolul respectiv lucrat de copii in plastilina. In fiecare dimineata copiii deschid cate o cutiuta si discuta despre cele citite. Aici gasiti ce au facut pana acum. Eu astept cu interes continuarea .

Irina

Cuvioasa Teodora de la Sihla




Astazi Biserica noastra o praznuieste pe Cuvioasa Teodora de la Sihla, care s-a nevoit in M-tii Neamtului

Veniti toti cei iubitori de Hristos cu credinta si cu evlavie la pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Teodora, care in pustia Sihlei in mari nevointe a petrecut si lumina sihastrilor s-a facut. Cu laude sa slavim pe Dumnezeu si sa cinstim pe cuviosii Lui, zicand: Bucura-te, Cuvioasa Teodora, a Moldovei duhovniceasca floare!

(condacul 1)


Irina

duminică, august 05, 2007

Duminica a 10-a dupa Rusalii





- Vindecarea lunaticului -

Ev. Matei 17, 14-23

Si mergand ei spre multime, s-a apropiat de El un om, cazandu-I in genunchi, si zicand: Doamne, miluieste pe fiul meu ca este lunatic si patimeste rau, caci adesea cade in foc si adesea in apa. Si l-am dus la ucenicii Tai si n-au putut sa-l vindece. Iar Iisus, raspunzand, a zis: O, neam necredincios si indaratnic, pana cand voi fi cu voi? Pana cand va voi suferi pe voi? Aduceti-l aici la Mine. Si Iisus l-a certat si demonul a iesit din el si copilul s-a vindecat din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis de o parte: De ce noi n-am putut sa-l scoatem? Iar Iisus le-a răspuns: Pentru putina voastra credinta. Caci adevarat graiesc voua: Daca veti avea credinta in voi cat un graunte de mustar, veti zice muntelui acestuia: Muta-te de aici dincolo, si se va muta; si nimic nu va fi voua cu neputinta. Dar acest neam de demoni nu iese decat numai cu rugaciune si cu post. Pe cand strabateau Galileea, Iisus le-a spus: Fiul Omului va sa fie dat in mainile oamenilor. Si-L vor omori, dar a treia zi va invia. Si ei s-au Intristat foarte!


Irina

Citeste Biblia intr-un an!




"Ce graieste cineva unei persoane care intreaba: „Cum imi pot mantui sufletul?” 
Aceasta: Pocaieste-te, si fii intarit de puterea harului din Sfintele Taine, paseste pe calea poruncilor dumnezeiesti, sub indrumarea pe care Sfanta Biserica ti-o da prin preotia ei dumnezeiasca. Toate acestea trebuie facute in duhul credintei sincere, fara nici o indoiala. 
Atunci ce este credinta? Credinta este marturisirea sincera ca Dumnezeu, Caruia ne inchinam, Treimea, Cel care este ziditorul si datatorul a toate, ne mantuieste pe noi cei cazuti, prin puterea mortii pe Cruce a Fiului lui Dumnezeu cel intrupat, cu harul Prea Sfantului Duh in Sfanta Sa Biserica. Inceputurile reinnoirii, care sunt puse in viata aceasta, vor aparea in intreaga lor slava in veacul ce va veni, intr-un fel pe care mintea nu il poate intelege, nici limba glasui. O, Dumnezeul nostru, cat de marete sunt fagaduintele tale! 
Cum poate atunci cineva sa paseasca pe calea poruncilor fara sa se abata din drum? Nu se poate raspunde la aceasta cu un singur cuvant, caci viata este un subiect lipsit de simplitate. Iata ceea ce este trebuincios: 
a) Pocaieste-te si intoarce-te catre Domnul, recunoaste-ti pacatele, plangi pentru ele, cu strangere de inima, si marturiseste-le in fata parintelui duhovnicesc. Jura-te cu vorba si cu inima inaintea fetei Domnului sa nu il mai superi de acum inainte cu pacatele tale.
 b) Apoi, statornicind cu Dumnezeu in minte si in inima, nazuieste sa implinesti in trup indatoririle si treburile pe care sederea in aceasta viata ti le impune.
 c) In aceasta nevointa mai ales sa iti pazesti inima de cugetele si simtirile cele rele – mandria, slava desarta, mania, judecarea celorlalti, ura, invidia, dispretul, deznadejdea, atasamentul fata de lucruri si de oameni, ganduri imprastiate, neliniste, toate placerile simturilor si tot ceea ce desparte mintea si inima de Dumnezeu. 
d) Pentru a rezista in nevointa aceasta, hotaraste inainte de toate sa nu te retragi din ceea ce recunosti ca este trebuincios, chiar de ar insemna moartea. Pentru a dobandi aceasta, cand te-ai hotarat sa faci astfel, daruieste-ti viata lui Dumnezeu pentru a nu mai trai de dragul tau, ci doar pentru Dumnezeu.
 e) Sustinerea unei vieti dusa astfel este o jertfa smerita a sinelui catre vointa lui Dumnezeu, si a nebizuirii pe sine; arena duhovniceasca in care aceasta viata se savarseste este rabdarea sau sederea neabatuta in randul vietii rascumparate, cu indurarea plina de bucurie a tuturor nevointelor si neplacerilor care sunt legate de aceasta. 
f) O temelie pentru rabdare este credinta, sau convingerea ca, nevoindu-te in acest fel pentru Dumnezeu, esti sluga Sa si El este Stapanul tau, Care iti vede stradaniile, se bucura de ele si le pretuieste; nadejdea ca ajutorul lui Dumnezeu care te ocroteste pururea, este mereu pregatit si asteptandu-te, si se va pogori asupra ta la vreme de trebuinta, ca Dumnezeu nu te va parasi la sfarsitul vietii tale, si pastrandu-te ca unul credincios poruncilor Sale aici, printre toate ispitele, te va calauzi prin moarte la vesnica Sa Imparatie; dragostea, care cugeta zi si noapte asupra Domnului iubit, in toate felurile straduindu-se sa faca numai ceea ce este placut Lui, si sa evite tot ceea ce L-ar putea supara cu gandul, cu vorba sau cu fapta. 
g) Armele unei astfel de vieti sunt: rugaciunile in biserica si acasa, mai ales rugaciunea mintii, postirea pe masura puterii fiecaruia si a randuielilor Bisericii, trezvia, singuratatea, muncile fizice, marturisirea deasa a pacatelor, Sfanta Impartasanie, citirea Cuvantului lui Dumnezeu si a scrierilor Sfintilor Parinti, discutii cu oameni tematori de Dumnezeu, cercetarea deasa a parintelui duhovnicesc asupra tuturor intamplarilor vietii launtrice si exterioare. Temelia tuturor acestor nevointe in masura, vreme si loc este intelepciunea, cu povata celor experimentati.
 h) Pazeste-te cu teama. Pentru aceasta adu-ti aminte de sfarsit – moartea, judecata, iadul, Imparatia cerurilor. Mai ales, fii cu bagare de seama la tine: pastreaza-ti mintea treaza si inima netulburata. 
i) Aseaza-ti ca tel din urma aprinderea focului duhului, ca focul duhovnicesc sa arda intru inima ta si, strangandu-ti toate puterile laolalta, sa inceapa a-ti zidi omul launtric si, in cele din urma, sa arda neghina pacatelor si patimilor tale. Randuieste-ti viata in acest chip si, cu harul lui Dumnezeu, te vei mantui. "
Sf. Teofan Zavoratul




August


1 Psalmi 57-59 ; Romani 4


2 Psalmi 60-62; Romani 5


3 Psalmi 63-65; Romani 6


4 Psalmi 66-67; Romani 7


5 Psalmi 68-69; Romani 8:1-21


6 Psalmi 70-71; Romani 8:22-39


7 Psalmi 72-73; Romani 9:1-15


8 Psalmi 74-76; Romani 9:16-33


9 Psalmi 77-78; Romani 10


10 Psalmi 79-80; Romani 11:1-18


11 Psalmi 81-83; Romani 11:19-36


12 Psalmi 84-86; Romani 12


13 Psalmi 87-88; Romani 13


14 Psalmi 89-90; Romani 14


Ai citit din Biblie astazi?


Irina

marți, iulie 31, 2007

In vizita la manastirea Namaiesti



Zilele trecute am primit sugestia de a vizita Manastirea Cetatuia Negru Voda, aflata pe drumul Targoviste- Campulung.Fiindca mi-au placut foarte mult imaginile de pe sit-ul manastirii, ne-am hotarat sa mergem pana acolo, si apoi la Manastirea Namaiesti, unde se afla o icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului.

Am plecat din Bucuresti ieri dimineata, in jur de ora 10.30. Drumul este foarte frumos si nu este lung, am facut cam o ora jumatate pana in localitatea Cetateni, unde este situata Manastirea( schit pana in 1992). Din pacate a trebuit sa o admiram de la distanta, fiindca drumul pana la Sfantul locas este foarte abrupt, si nu as fi fost in stare sa urc, fiind in ultima luna de sarcina. Pe buna dreptate manastirea este supranumita si "meteora Romaniei", sper sa putem reveni cat de curand aici pentru a urca .


 ...sus de tot, printre stanci, se vad acoperisurile manastirii

Fiindca ni se facuse foame , am oprit foarte aproape, la pensiunea Vadul Lin, de pe terasa careia se vede spre Negru Voda.
...pensiunea Vadu Lin...




Am pornit mai departe spre Campulung, unde am vizitat Mausoleul Eroilor de la ValeaMare (Mateias).







Am ajuns la Namaiesti aproape de Vecernie. Manastirea e mica si foarte frumoasa, cu multe flori peste tot.Era liniste , doar cateva maicute citeau Psaltirea, in timp ce putinii pelerini se inchinau. Biserica e pe jumatate sapata in stanca, iar in partea stanga se afla icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, despre care se crede ca este una dintre cele 12 icoane pictate de Sf. Apostol şi Evanghelist Luca.






Pe drumul de intoarcere ne-am oprit un pic pe malul Dambovitei. Parca nu e aceeasi apa care trece prin Bucuresti, nu?





Irina