Cinstiti zilele Mele de odihna, ca sa fie semn între Mine si voi, ca sa stiţi ca Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
(Iezechiel 20:20 )
Fără cruce nu ajungem în Împărăția Lui, adică în existența fericită!
În duhul credinței ortodoxe, crucea nu înseamnă suferință, ci trecere de la suferință la bucurie, de la moarte la viață! Ea e jertfă de iubire și dar de bucurie. „Prin cruce a venit bucurie la toată lumea”, cântă Biserica noastră! Crucea e ușa Bucuriei pe care nu o mai poate lua nimeni de la noi. Suferința este fața din afară a acestei uși și pragul ei. Dacă ne speriem de această față, sau ne place să rămânem în prag, din varii motive, vom suferi mereu și ne vom lamenta sau chiar ne vom „felicita” că am ajuns la Domnul sau că mai avem „puțin”. Dar asta e o iluzie și e un mare păcat!
Chemarea noastră este să îndrăznim și să ne folosim de darul Domnului care a biruit lumea ce-L ispitea să nu treacă pragul morții către Viață! Suntem chemați să trecem pragul, să trecem, cu El și în El, toate pragurile de durere care sunt tot atâtea noi „nașteri de sus”. Așa, vom trăi, încă de acum și aici, în această vale a plângerii, bucuria izbânzii, bucuria depășirii, bucuria Învierii!
(Maica Siluana)
https://sfintiiarhangheli.ro/intrebari/20110401/tu-doamne-ne-spui-c-f-r-suferin-nu-avem-ce-c-uta-n-fa-ta

Va doresc o duminica placuta!
Irina