duminică, noiembrie 18, 2007

Placinta cu dovleac







Umplutura

(se face umplutura intai, ca sa aiba timp sa se raceasca)

  • un dovleac pentru placinta
  • zahar dupa gust
  • scortisoara
  • zahar vanilat

Dovleacul se taie felii si se coace in cuptor pana se inmoaie. Se curata de pe coaja, se mixeaza, se amesteca cu zahar si scortisoara dupa gust.

Foile:

  • 450 g faina
  • 250 g untura vegetala (de palmier)
  • 5 linguri zahar
  • 1 lingurita rasa de sare
  • 1/2 plic praf de copt
  • 5 linguri de ulei
  • 5 linguri apa


Se pune faina pe planseta de framantat, sau intr-un castron, se face o scobitura, si se pun acolo restul ingredientelor . Se framanta un aluat ( eu execut "operatiunea" cu robotul de bucatarie) si se imparte in doua.

Se intinde o foaie, se pune in tava unsa cu untura vegetala si pudrata cu faina, sau pe hartie de copt(daca aluatul e prea fraged si nu se intinde cu sucitorul, se aseaza si se intinde in tava cu mana, iar deasupra nu se pune foaie, ci se da aluatul pe razatoare si se imprastie peste umplutura). Se presara deasupra pesmet si se pune umplutura. Se acopera cu a doua foaie (sau cu aluatul ras, cum am spus mai sus), se inteapa cu furculita si se da la cuptor, la 180 grade, pana se rumeneste. Cand e gata se presara cu zahar pudra. Se taie dupa ce s-a racorit.

Irina

marți, noiembrie 13, 2007

Retete de post


Lapte de orez
(se poate face si in casa daca nu doriti sa cumparati)

  • orez fiert ...................................3 linguri
  • mar curatat(sau banana)........1 bucata
  • alune de padure.........................5 bucati
  • miere..........................................1 lingurita
  • apa calduta................................250 ml
  • esenta de vanilie.......................1 lingurita(optional)
Toate ingredientele se dau la blender 2 minute. Se poate servi ca atare, ori cu Inka (in loc de cafea), sau cu musli.


Ciorba de rosii
  • 2 cepe mari
  • 1 punga mix de legume congelate pentru ciorba
  • 2-3 cartofi
  • 1-2 linguri orez
  • 1 cutie suc de rosii (eu folosesc fruttia)
  • verdeata
  • sare
Se caleste ceapa, se adauga legumele si o parte din cantitatea de apa. Se fierbe 10-15 min., apoi se adauga cartofii curatati si taiati cubulete, si orezul. Cand orezul e aproape fiert se adauga 1/2 l suc de rosii, sarea. Se mai dau cateva clocote si se adauga verdeata tocata marunt (patrunjel). In loc de patrunjel se poate pune cimbru.

Musaca de cartofi
  • cam 12 cartofi potriviti ca marime
  • 1 punga soia granule
  • ceapa
  • verdeata(marar, patrunjel)
  • sare, piper,foi de dafin
  • bulion
  • margarina
Se prepara un piure de cartofi, la care adaugam marar tocat marunt(cand piureul e gata).
Soia granule se fierbe in apa cu sare si condimente dupa gust. Dupa ce a fiert se stoarce bine. Separat se caleste ceapa tocata marunt, se adauga granulele de soia, 1-2 linguri de bulion, verdeata tocata, piper. Se mai fierbe un pic si se da deoparte.
Ungem un vas termorezistent cu margarina, punem un strat de cartofi piure, deasupra stratul de soia, apoi din nou cartofi. Deasupra se pun din loc in loc bucatele de margarina, si se da la cuptor pana prinde o crusta aurie. Se taie cand se raceste un pic.


Salata de sfecla rosie
  • 1 kg sfecla rosie (bucati mai mititele)
  • 1 radacina de hrean
  • ulei, otet, sare, zahar
Sfecla se spala si se fierbe in coaja, pana se inmoaie. Se curata si se rade marunt. Se adauga dupa gust hrean ras, ulei, otet, sare, zahar. Se pastreaza intr-un borcan la frigider.



Irina