luni, noiembrie 02, 2009

Carticelele ingerilor

Ilinca:
- mami, stii , Dumnezeu are o carte mare in care scrie tot ce fac oamenii. Si ingerii au cate o carte mica si scriu acolo ce face fiecare copilas, si rele si bune. Scriu acolo cand doarme la pranz, cand merge la topogan, cand nu asculta de parinti...
eu
-si dupa ce le scrie pe toate ce se intampla?
Ilinca
- daca iti ceri iertare pentru cele relele ei le sterg de acolo cu sangele lui Dumnezeu
eu
-da?
Ilinca
-da, dar nu folosesc prea mult
eu
-cum asa?
Ilinca
- nu folosesc prea mult ca se consuma

:))

sâmbătă, octombrie 31, 2009

O provocare interesanta



Am gasit pe blogul Inei „ Retete vegane” o provocare interesanta- alimenteza-te doar cu cruditati (fii raw-vegan ) timp de 4 saptamani.
Daca aveti probleme cu greutatea, ten acneeic, oboseala cronica, balonari sau vreti sa va imbunatatiti conditia fizica si sanatatea cititi acest mesaj.

Va provoc la un test de 4 saptamani pe 100% alimentatie cruda. Va tine sau nu? E sansa voastra sa aratati ce puteti si sa faceti un lucru bun pentru voi. In acest forum gasiti tot ce aveti nevoie sa stiti pt a va alimenta 100% natural si pt un stil de viata cat mai "curatat de chimicale".
Dupa ce incepeti testul scrieti-ne rezultatele (dupa si in timpul testului). Si voi veti fi uimiti de beneficiile dietei.

Nu va uitati la mine (metaforic vorbind ) fiindca in nici un caz nu sunt in stare sa raspund la o astfel de provocare, dar poate printre voi sunt amatori, mai ales daca suferiti de vreo boala, sau vreti sa slabiti.

Apropo de slabit devenind raw-vegan, mai jos puteti vedea marturia unei femei, Angela Stokes, care a slabit de la 136 la 75 kg :





Eu n-o sa devin raw-vegan deoamdata :)), dar ma stradui sa beau mai multa apa zilnic - cel putin doi litri. Si sa fiu vegetariana macar miercuri si vineri .

Revenind la provocarea Inei, ce spuneti, sunteti tentati sa incercati? :)


Irina

vineri, octombrie 30, 2009

Iubesc toamna





El dă ploaie pe pământ şi trimite apă pe câmpii
Iov 5:10


Ploua.



Ceaiul e fierbinte. Tricotez la puloverul meu albastru, pufos. Imi incalzeste mainile. Iubesc toamna.




Va doresc o dupa-amiaza frumoasa. 

Irina



joi, octombrie 29, 2009

Parintele Teofil Paraian a trecut la Domnul


parintele teofil paraian


nu-mi vine sa cred ca acest mare duhovnic a trecut la Domnul! Cartile si predicile sale m-au ajutat foarte mult sa patrund intelesul si frumusetea slujbelor bisericii, mi-au adus multa bucurie si odihna in suflet, m-au motivat sa ma apropii de Dumnezeu...

Dumnezeu sa-l odihneasca cu Sfintii Sai!


Irina

miercuri, octombrie 28, 2009

Vinete la cuptor

In ultima vreme am gatit extrem de frugal, fiindca n-am nici timp si nici dispozitie sa stau prea mult in bucatarie.

Pentru azi, fiind zi de post, m-am gandit sa fac vinete la cuptor. A trebuit sa trag intai o fuga pana la piata, unde am avut surpriza sa nu gasesc decat niste vinete amarate, iar rosii - deloc. In schimb ne-a priit plimbarea prin aerul racoros de toamna, mai ales Otiliei care a dormit bustean.

toamnatoamna
Revenind la vinete, reteta este foarte simpla. Am folosit :
  • doua vinete curatate de coaja si taiate felii
  • rosii decojite - o cutie
  • ulei de masline 5-6 linguri
  • sare
  • cativa catei de usturoi
  • marar tocat
Intr-un vas din sticla termorezistenta se pun feliile de vinete, alternand cu felii de rosii. Ultimul strat trebuie sa fie de rosii. Se presara cu sare, se toarna deasupra uleiul si sucul de rosii, se pune usturoiul taiat felii, si se presara cu marar.

vinete la cuptor
Se lasa la cuptor, la foc potrivit, pana se inmoaie vinetele.

vinete la cuptor
Se pot servi ca atare, sau ca si garnitura la snitele, chiftelute, etc..

Si fiindca mai e inca sezon de struguri, am cumparat cativa ciorchini pentru desert.


imagine pentru struguri
Va doresc o seara placuta si linistita!

Irina