Sosete

De cand am aflat ca se pot impleti sosete cu doua andrele m-au mancat degetele pur si simplu.Cu gandul ca am sa lucrez sosete pentru toata familia (daa, entuziasmul e mare :))  ) am luat mai multa lana, sa am pe ce pune mana :).

Aseara am inceput prima pereche, pentru una din fete.Se fac foarte repede, cred ca pana sambata le dau gata.

Am folosit tutorialul postat de Valentina aici. Se incepe de sus, si se lucreaza dintr-o bucata care se coase la sfarsit pe laterala.

Am lucrat cat se vede mai jos. Imi pare rau ca am inceput doar una, ar fi fost mai bine sa tricotez simultan, ca sa fiu sigura ca ies egal.

Tricotand la ele ma gandeam cat de rau imi pare ca nu am profitat de experienta bunicii mele in domeniu. Ea era foarte priceputa la tricotat si crosetat, lucra extraordinar de repede (nu ca mine) si de frumos. In cateva ore dadea gata o pereche de sosete de adult, pe 4 andrele.

Dar prin anii '90 lucrurile tricotate si crosetate nu mai erau  la mare pret, toata lumea cumpara haine de serie, turcesti, chinezesti sau nemtesti, fiecare dupa cat il tinea buzunarul :). Din fericire lucrul de mana e pretuit din nou. Cred ca oamenii si-au dat seama  ca  ceva tricotat, crosetat sau cusut cu manuta proprie are alta valoare fata de un obiect de serie  - nu doar ca e unicat, dar in fiecare lucrusor se pune o particica din sufletul celui care il creeaza.

Irina

Simplitate in 2014 {saptamana 8} : Incetineste ritmul

Am crescut intr-o perioada si intr-un oras  in care totul se misca mult mai incet.Viitorul era oarecum fara surprize, viata era mult mai linistita...Pe atunci mancarea avea timp sa fiarba cateva ore, cozonacii se pregateau in doua zile, plimbarile erau lungi, conversatiile- tihnite, iar serile se scurgeau in tacanitul andrelelor sau al paginilor de carte intoarsa.

Probabil viata nu era mai usoara sau mai linistita atunci, ci eu eram copil si aveam o alta perceptie asupra lumii si a timpului. Copilul e curat la suflet si nu-si face griji si ganduri. El primeste fiecare zi asa cum vine si o traieste bucurandu-se de fiecare clipa.

 Pe de alta parte pe vremea aceea oamenii nu aveau posibilitatea sa vada, sa isi doreasca sau sa poata dobandi prea multe lucruri materiale, asa ca viata se traia destul de simplu.

Astazi, in schimb, ma simt uneori alergata prin propria mea viata. Din toate partile suntem presati - sa castigam mai mult, sa cumparam mai multe, sa facem multe lucruri, sa fim sotii si parintii perfecti, angajati performanti si asa mai departe. In societatea noastra sa fii activ, sa fii ocupat, sa fii performant sunt practic virtuti, incat incepi sa te simti vinovat, ca sa nu mai spun ca risti oprobiul public :)) daca incerci sa incetinesti ritmul si sa-ti stabilesti prioritati in functie de valorile tale.

Sfantul meu drag, Teofan Zavoratul, a descris tare bine boala societatii noastre:

  

De ce simtim ca nu avem timp, ca suntem fugariti, obositi, stresati?

 "Grija sau multele griji desarte, care chinuie inima si nu ii dau pace, reprezinta boala celui cazut, care s-a apucat sa-si oranduiasca singur soarta si se agita in toate partile.Grijile imprastie mintea si nici macar asupra acelui lucru pentru care ele se framanta nu ii dau voie sa se concentreze....Multele griji desarte sunt pacatoase prin faptul ca vor sa oranduiasca si sa dobandeasca totul singure, fara Dumnezeu; prin faptul ca dupa aceea ne invata sa ne punem nadejdea numai in cele dobandite si in celelalte mijloace ale noastre, nu in pronia lui Dumnezeu.''

Solutia

''Incepeti totul cu rugaciunea, continuati cu nadejdea si incheiati cu multumirea".

Irina

Gandul de duminica

sursa: google.com

,,Totul se dobândeşte prin rugăciune, repeta Stareţul. Voi, acum, vă apropiaţi de prima treaptă, încă nu vă ridicaţi, ci doar vă apropiaţi. Trebuie să treceţi prin uşă şi prin nici un fel de efort nu se poate intra, dacă nu va fi milostivirea lui Dumnezeu. De aceea trebuie să cerem în primul rând: «Uşa milostivirii deschide-mi mie, Doamne».
Când vei fi supărat şi deznădăjduit să spui doar: «Doamne, cruţă-mă, mântuieşte-mă şi miluieşte pe robul Tău!».
  În orice timp vă veţi afla, orice aţi face: şedeţi, mergeţi sau lucraţi, spuneţi din toată inima: «Doamne, miluieşte!»
Când vor fi dureri şi nu le veţi putea duce, atunci îndreptaţi-vă către Domnul, către Născătoarea de Dumnezeu, către Sfântul Ierarh Nicolae, către sfântul al cărui nume îl purtaţi şi durerea se va uşura.”

În diferite nenorociri el sfătuia să spunem: “Doamne, cred că rabd ceea ce trebuie să primesc, ceea ce merit. Dar Tu, Doamne, după mila Ta, iartă-mă şi mă miluieşte, - şi să repeţi acestea până când vei simţi linişte în suflet”.

“Sunt oameni, observa Părintele Nectarie, care niciodată nu se adresează lui Dumnezeu, nu se roagă. Şi deodată se întâmplă să le vină în suflet melancolie, în minte zbucium şi în inimă mâhnire. Şi simte omul că, în această situaţie dezastruoasă, pe el nu îl ajută altul, nici nu îl ascultă şi nenorocirea nu i-o înţelege. Atunci omul se adresează lui Dumnezeu şi, suspinând, îi spune: «Doamne, miluieşte!», şi Domnul  îl ascultă; dar la început omul abia simte harul, iar mai apoi îl simte din ce în ce mai mult şi primeşte uşurare.”

(Stareţul Nectarie de la Optina, Editura Doxologia - Colecţia Cuvioşi stareţi de la Optina,  p. 57)