duminică, martie 15, 2015

Jurnalul unei femei simple

 

Jurnalul a fost adus  in blogosfera romaneasca de Corcodusa.
  
PENTRU ASTAZI...  
duminica, 15 martie  2015, ora 8.00
♥  Afara...
e umezeala si inca destul de rece. Nici un pic de soare, doar un cer plumburiu.Inca nu miroase a primavara desi, incet-incet, natura prinde iar viata.

Ma gandesc ...
la pufila noastra dugata. Saracuta, a fost foarte bolnava si a trebuit sa-i dam antibiotice. Azi am vazut ca  incepe  sa-si revina.


Sunt recunoscatoare...
pentru ca exista Dumnezeu.


Din bucatarie...
...vine miros de cafea si se aud glasurile fetelor.


Ce mai mesteresc/creez...
un sal. Am lasat putin deoparte sosetele, fiindca imi era dor tare sa fac un sal.Firul si modelul sunt ca in fotografia de mai jos.

sursa

Intentionez sa ...
ma uit un pic prin cartile si revistele de gradinarit si sa fac ceva planuri pentru curte.Anul asta vreau multe, multe flori. Ma gandesc si la un chiosc pentru gradina, dar sa vedem daca bugetul ne va permite :).

Citesc...
doar bloguri.


Sper...
 sa fac cat mai multe lucruri frumoase anul acesta.


Abia astept sa...
vad daca trandafirii mei au scapat cu bine din iarna. Pe cei cataratori nu i-am taiat, nici nu i-am protejat, si unele tulpini sunt negre, presupun ca au degerat.


Am invatat ...
sa gasesc timp si pentru mine.


Prin casa...
mi-ar place sa dam un var. Asa, ca inainte de Pasti :).


Un citat preferat pentru azi...

:)) 


Unul din lucrurile mele preferate...
mirosul de pamant reavan, de primavara


 O fotografie de astazi...


 

duminică, martie 08, 2015

♥ Fericire in 53 de saptamani ♥ - 10/ 53

Revin cu fericirea in 53 de saptamani, cu speranta ca voi reusi sa fiu constanta.
Desi zilele par banale si parca mereu la fel, sunt multe mici momente de fericire pe care trebuie doar sa deschid ochii ca sa le vad si sa ma bucur de ele.
Din saptamana ce a trecut :

1.O cana cu sucul meu preferat (nu, nu e natural, hihi, va las sa ghiciti ) si sosetele mele verzi


2. Un sal crosetat in ,,patratelele bunicutei" redescoperit intr-un fund de dulap. Cumparat in anii 90 de la un magazin de second.


3. Cer albastru printre nori.


4. O plimbare in cautare de crengi pentru ,,pomisorul de Paste". Motanila, zis Portocala s-a plimbat cu mine exact ca un catel.


Si un cuvant de tinut minte pentru saptamana care vine:

,,In orice petrecere a ta straduieste-te sa petreci asa cum place lui Dumnezeu, adica cu duh pasnic si smerit; nu osandi pe nimeni si nu necaji pe nimeni, straduindu-te, dupa porunca apostoleasca, ca cuvantul tau sa fie dres cu sarea duhovniceasca.
Nu fi ca o musca suparatoare, care uneori zboara de colo-colo fara nici o noima, iar uneori inteapa, sacaindu-i pe toti, ci fii ca o albina inteleapta, care primavara si-a inceput cu osardie lucrul sau si spre toamna a termi­nat fagurii de miere.,,

( Sfântul Ambrozie de la Optina, Învăţături duhovniceşti, Editura Sophia, 2010)

Va urez o saptamana cu multe momente fericite! 
 

Sosetele lunii februarie

Sunt curioasa daca voi reusi sa fac macar cate o pereche de sosete pe luna, astfel incat sa am macar 12 perechi lucrate la finalul lui 2015 :). O noua provocare - anul in sosete :)).
Pana acum am reusit sa fac macar o pereche pe luna. Proiectul lui februarie au fost ,, Groovy socks" de pe Ravelry. O delicata imbinare de jeteuri- primele mele sosete dantelate.
Modelul e foarte simplu si se poate descarca gratuit de aici (trebuie sa aveti cont).


Am folosit fir Garnstudio Drops Fabel, special pentru sosete si andrele nr. 2.75.


La perechea asta am incercat un nou tip de calcai, ''heel flap" in engleza. Nu a fost greu si iese frumos, dar e dificil de lucrat la doua sosete simultan, asa ca nu stiu daca il voi mai face din nou prea curand.


Cu fiecare pereche de sosete tricotata descopar noi trucuri si modele. Desi la prima vedere pare banal, subiectul ''sosete tricotate" e practic inepuizabil :).