Se afișează postările cu eticheta bucurii de ianuarie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta bucurii de ianuarie. Afișați toate postările

luni, ianuarie 31, 2022

Bucurii de ianuarie 2022 - saptamana 4

 

 

Bine v-am gasit in ultima saptamana a provocarii Bucurii de Ianuarie! 

Nu imi vine sa cred ca a trecut ianuarie si nu ne-am bucurat si noi de o paturica de zapada, pe gerurile care au fost.

In schimb ne-am bucurat de stat acasa, vrand - nevrand :)), ca raceala  s-a dovedit a fi covid, din fericire cred ca a fost omicron, ca toata lumea a trecut cu bine.

 Coltisorul meu confortabil

nu il schimb, tot la birou ramane, aici sunt inconjurata de fire, de carti, de jurnale, de markere, pixuri si culori :).

Un proiect creativ

Am tricotat sosete in miniatura :)


Tratatia saptamanii

a fost o supa gustoasa de linte, unul din felurile noastre preferate, si clasicele snitele cu cartofi piure si salata, pe care tot romanul le indrageste :)).Si am baut ceai :).

Plante/flori

Am avut niste minunati trandafiri aurii si un ghiveci cu zambile mov- albastrui.

 


Lumini si luminite

Am observat ca ziua incepe sa creasca, dar tot nu m-am despartit de luminite :)


Grija de sine

Saptamana aceasta n-am prea citit, in schimb m-am rasfatat cu cateva filme :). Pe hbo a inceput un serial foarte frumos, de epoca ,  ,,The Gilded Age", care poate fi urmarit in confortabilul ritm de un episod pe saptamana. Costumele sunt superbe, atmosfera e placuta, povestea e foarte interesanta.

The Gilded Age Cast & Character Guide: Who's Who in New York's Aristocracy

Rugaciune/Recunostinta/Meditatie/Jurnal

Recunostinta pentru dimineti frumoase cu Dumnezeu, si pentru zile cu cer senin.


Sper ca ati avut un ianuarie minunat, in ciuda valurilor vietii :). Inchei luna cu acest gand al Sf. Paisie Aghioritul :

,,După cum am înţeles eu, în om nu există otravă, căci dacă omul atinge otrava de Hristos, aceasta se va preface în sirop dulce. Dacă cineva are înlăuntrul lui otravă înseamnă că nu-şi reazemă problemele de Hristos. Bucuria este de la Hristos, tristeţea este de la diavol.,,

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. V Patimi și virtuți, Editura Evanghelismos, București, 2007, pp. 135-136)

duminică, ianuarie 23, 2022

Bucurii de ianuarie 2022 - saptamana 3


 

Bine v-am gasit in a treia saptamana a provocarii Bucurii de Ianuarie! 

Am ratat cu succes saptamana a doua  fiindca am avut multe de facut, mai mult am stat pe drumuri, cu diverse treburi, si n-am avut deloc timp sa ma linistesc si/sau sa fac poze.

Saptamana aceasta a fost mai calma, fiindca am avut niste probleme de sanatate (nimic grav) asa ca a trebuit sa stau mai mult pe acasa, fara sa fac efort.Spre mijlocul saptamanii una din fete a inceput sa se simta rau, si cum prietena ei cea mai buna tocmai aflase ca e pozitiva covid, am chemat salvarea s-o testeze si pe ea,.Din fericire testul a fost negativ, probabil ca e doar o viroza banala si destul de usoara,.Oricum, deja are trei colegi bolnavi, asa ca au intrat in online.Va vine sa credeti ca inca vorbim despre covid, dupa atata timp?oare mai scapam vreodata de el?Dar sa revenim la ...

 Coltisorul meu confortabil

tot la birou, aici ma simt de obicei cel mai bine, fiindca am la indemana tot ce imi trebuie pentru lucru de mana, bujo, pentru citit sau pentru ascultat carti, pentru baut cafeluta, pentru stat la trancaneala cu prietenele :)).

Un proiect creativ

Lucrez la puloverase pentru Barbie si Ken .Printre picaturi am terminat   un sal, lucrat cu Drops Delight.Imi place la nebunie firul asta, e foarte potrivit pentru saluri, caciuli, manusi, fiindca e moale, calduros, nu inteapa deloc.Din pacate nu am mai vazut de  cumparat, nu il mai aduce nimeni. Dar eu mai am cate ceva in stoc :)).



Tratatia saptamanii

a fost niste gratar de pui, cu usturoi, primit de la o vecina de sufletul mortilor.Cred ca l-a facut cu multa dragoste si dor, de a fost asa de gustos,

 

Plante/flori

Au inflorit zambilele, intai cele roz, apoi cele albe.Sunt minunate, tare imi sunt dragi.Pastrez bulbii si primavara ii pun in gradina, infloresc anul urmator.

Si floarea asta imi place foarte mult, e la fete in camera :)


Lumini si luminite

Afara e un ger ingrozitor si nici un fulg, in schimb, in jumatate de tara ninge de rupe.Aici: nimica nimicuta.Asa ca am scos ,, la purtat" :)) instalatia cu luminite si fulgisori, macar atata iarna sa vad si eu :)).


Grija de sine

Fiindca am avut probleme cu o tendonita si nu am putut sa fac nimic prin casa , m-am odihnit mai mult, am citit, am tricotat si am crosetat.

Am citit o carte foarte buna , ,,Inconstientul spiritual,, de Jean Claude Larchet.As recomanda-o in special celor pasionati de psihologie si de psihoterapie, fiindca evidentiaza foarte bine acele aspecte in care acestea vin in coliziune cu viziunea ortodoxa asupra omului si a lumii, dar si aspectele comune sau folositoare.Un lucru care mi-a ramas in minte, printre altele, este ca psihoterapiile ajuta omul sa se cunoasca, si sa isi acceseze  laturile negative ale personalitatii, indemnand la acceptarea si integrarea lor, pe cand crestinismul ne ajuta sa le cunoastem pentru a lupta cu ele si a le schimba in opusul lor pozitiv.

INCONSTIENTUL SPIRITUAL - ADANCUL NESTITUT AL INIMII de JEAN - CLAUDE  LARCHET , 2009

Rugaciune/Recunostinta/Meditatie/Jurnal

Recunostinta pentru un  pisoi portocaliu si pentru seri geroase de iarna:)


 
Sper ca v-a facut placere sa fiti alaturi de mine si in aceasta  saptamana a provocarii.Daca ati scris un articol pe blog puteti lasa linkul in comentarii, sau ne puteti impartasi gandurile si fotografiile voastre pe instagram sau pe facebook, folosind hastagul #bucuriideianuarie .


duminică, ianuarie 09, 2022

Bucurii de ianuarie 2022 - saptamana 1

 

Bine v-am gasit in prima saptamana a provocarii Bucurii de Ianuarie! 

A trecut deja o saptamana din noul an, sper ca ati avut zile linistite, mai ales ca au fost si doua sarbatori mari intre timp - Boboteaza si Sf. Ioan. 

Scoala a inceput imediat dupa sarbatori , luni, 3 ianuarie, asa ca ne-am reintrat repede in ritmul obisnuit.Sa vedem ce va urma, avand in vedere ca mutatia omicron incepe sa ia avant si cazurile cresc iar.In orice caz, macar au fost niste sarbatori linistite :). Pana una alta, haideti sa vorbim despre...

 Coltisorul meu confortabil 

care este la birou, dupa cum spuneam si anul trecut.Deoarece am mutat dormitorul in alta camera si biroul e asezat in alta pozitie, nu mai sunt langa fereastra si nici langa calorifer. Dar e foarte placut si asa, aici imi petrec de obicei momentele mele libere, in care citesc, scriu sau tricotez.

Am incercat sa aduc aici un pic din culoarea lunii - auriu, dar si un pic din culoarea iernii- alb.Perna pufoasa cu stelute aurii imi place foarte mult, am gasit-o la pepco si mi s-a parut foarte potrivita pentru coltisorul meu :)

Un proiect creativ

Va spun drept ca imi este foarte dor sa lucrez niste sosete :)), dar chiar nu am timp, fiindca miniaturile pentru Barbie imi ocupa mai tot timpul :).Saptamana asta nu am lucrat prea mult, fiindca au fost mai multe zile de sarbatoare , dar o sa recuperez saptamana cealalta :).

Tratatia saptamanii

au fost ardeii umpluti cu orez si ciuperci :).Aveam umplutura pregatita deja in congelator, a trebuit doar sa o dezghet si sa umplu ardeii, au fost deliciosi :) si foarte usori, neavand carne.

Plante/flori

La lidl e sezonul zambilelor, mi-am cumparat albe si mov, abia astept sa le vad inflorite si sa le simt parfumul suav.

 

Lumini si luminite

Seara aprind luminitele de Craciun, felinarul din fereastra si lumanarea pe care o am pe birou.


Grija de sine

Saptamana aceasta am incercat sa ma odihnesc mai mult, sa citesc, sa ma uit la filme dragute si sa ignor orice stire dinafara.Seara ma asez in pat si imi pun pe fata o masca , sau niste crema hidratanta,  castile pe urechi si ascult o carte sau o conferinta buna , sau imi pun Biblia audio.Sunt decisa ca anul acesta sa ma detasez de toate stirile si persoanele toxice din jurul meu, sa limitez foarte mult intruziunea problemelor de la serviciu in spatiul sacru al familiei noastre si al meu personal.


 Rugaciune/Recunostinta/Meditatie/Jurnal

Anul trecut nu am reusit sa ma tin pana la sfarsit de programul de citire al Bibliei pe care mi l-am propus.Dar, nu-i nimic, perseverez :)).Am inceput de la zero cu un program de citire in trei luni - ianuarie, februarie, martie. E mai mult de citit zilnic si trebuie sa fac un efort destul de serios ca sa ma tin de el, dar mi se pare mai eficient asa , fiind un obiectiv pe termen scurt.Ma straduiesc sa imi stabilesc doua-trei obiective lunare de care sa ma tin.

Va las cu imaginea unui minunat rasarit , atat cat se vede de la fereastra mea :)


Sper ca v-a facut placere sa fiti alaturi de mine in aceasta prima saptamana a provocarii.Daca ati scris un articol pe blog puteti lasa linkul in comentarii, sau ne puteti impartasi gandurile si fotografiile voastre pe instagram sau pe facebook, folosind hastagul #bucuriideianuarie .

 


duminică, ianuarie 02, 2022

Bucurii de ianuarie 2022

 

Revin cu provocarea Bucurii de ianuarie, pe care am inceput-o anul trecut :)

Ianuarie e una din cele mai lungi si mai intunecate luni ale anului si are dezavantajul ca urmeaza dupa decembrie :)).Dupa atata buna dispozitie, luminite, cadouri, intalniri, petreceri, bucurii mari si mici, si dupa cheltuiala si oboseala corespunzatoare :)), ianuarie pare o luna deprimanta de-a dreptul, si care nu se mai sfarseste.

Va propun sa transformam ianuarie intr-o luna draguta :)), s-o iubim, s-o apreciem si sa ne bucuram de liniste, de confortul casei si de frumusetea iernii. Sa ne reincarcam bateriile inainte de a plonja in lunile care urmeaza, cand reincepe agitatia cu diverse sarbatori si evenimente. E luna in care ne putem retrage in liniste,  in care sa ne facem planuri de viitor, sa ne savuram ciocolata calda intr-un coltisor calduros si linistit, in care sa avem grija de noi, pentru a putea avea apoi grija de ceilalti. Sa nu renuntam la luminite si la atmosfera placuta de acasa. Sa facem ceva creativ, care sa ne bucure sufletul, sa citim, sa scriem, sa cantam, sa ne plimbam.

Provocarea se va desfasura de-a lungul a patru saptamani, incepand de luni, 03 ianuarie 2022. In fiecare saptamana a lui ianuarie vom urmari temele de mai jos. La sfarsitul saptamanii eu voi scrie o postare pe blog, in care o sa va povestesc bucuriile mele de ianuarie :), si sper ca veti face si voi la fel :). 

Puteti participa la aceasta provocare scriind saptamanal o postare pe blogul vostru, si va exista un link-up aici, pentru a va putea vizita; sau postand pe instagram ori facebook, folosind hastagul #bucuriideianuarie :)

Coltisorul meu confortabil

 

nu toata lumea se bucura de locuinte spatioase, dar chiar si intr-o casa mica putem sa ne organizam un locusor confortabil, in care sa ne retragem din cand in cand, de-a lungul zilei sau seara.Un fotoliu incapator langa o soba (cine are :)) sau un colt de canapea pe care sa aruncam un pled calduros si cateva pernute pufoase. Sau poate un birou e locul unde te simti cel mai bine.Sau poate la masa din bucatarie. Organizeaza-ti coltisorul astfel incat, in fiecare saptamana, sa fie atractiv si confortabil pentru tine.

Un proiect creativ

Poate fi orice care implica creativitate - ceva de cusut, de tricotat, de crosetat, de colorat, colaje, scrapbook, puzzle sau altceva ce iti place sa faci.Daca e posibil sa lucrezi la proiectul tau creativ in coltisorul tau confortabil, ar fi ideal :) 
 

Tratatia saptamanii

 

...ceva din seria ,,confort food" :).O supa crema delicioasa,  o seara cu ceai si sandvisuri asortate sau cu biscuiti, o placinta calda sau praitura preferata. Poti sa impartasesti cu ceilalti reteta, daca doresti.

 

Plante/flori

 

Dupa ce bradul de Craciun a luat calea tomberonului sau a cutiei din magazie (pentru cel de plastic) ne putem inveseli casa sau coltisorul nostru linistit cu flori sau cu plante verzi.Acum e vremea zambilelor, narciselor si a altor bulboase la ghiveci, care ne pot bucura privirea si parfuma atmosfera.Sau ne putem bucura de frumoase buchete de flori taiate, sau de plante verzi la ghiveci.

 

Lumini si luminite


Lumanarile de advent s-au terminat, poate am strans instalatiile de Craciun, dar nu inseamna ca nu ne putem bucura in continuare de lumanari parfumate sau de luminite decorative :).Sa aducem ceva lumina in aceste zile intunecoase de ianuarie :).

Grija de sine


 se poate exprima prin mici proiecte de ingrijire personala - poate ceva rasfaturi cosmetice, o dupa-amiaza la coafor, un nou flacon de multivitamine, o rutina usoara de exercitii, hidratare suficienta, etc. sau prin mai multa odihna, planificarea unor activitati in avans- gen meniul saptamanii, lista de cumparaturi sau cea cu treburi gospodaresti, astfel incat sa fii mai linistita si mai putin stresata.Sau poate inchizi stirile si asculti in loc ceva pozitiv, motivational, care sa iti aduca zambetul pe buze si nadejdea in suflet.

 Rugaciune/Recunostinta/Meditatie/Jurnal

E bine ca in rutina noastra zilnica sa avem cateva momente de rugaciune, de meditatie si de recunostina, pe care, eventual, sa le inregistram intr-un jurnal.Anul acesta intentionez ca lunar sa am cateva pagini in bujo dedicate acestor subiecte. Puteti vorbi aici despre practicile voastre spirituale, sau pur si simplu puteti posta rugaciuni, ganduri de recunostinta, sau ceva prin care Dumnezeu v-a vorbit de-a lungul saptamanii.Si, de ce nu, miracole mici sau mari :)

Va astept cu drag in fiecare duminica sa povestim cu bucurie si recunostinta despre saptamana noastra :)

Irina

duminică, ianuarie 31, 2021

Bucurii de ianuarie - saptamana 4



 

  Bine v-am gasit in a patra saptamana a provocarii Bucurii de Ianuarie!

Am ajuns la sfarsitul lunii, sper ca v-a placut provocarea mea si ca v-ati bucurat de acest inceput de an, in ciuda problemelor si a supararilor :), daca ati trecut prin asa ceva. Daca nu, cu atat mai bine :).

 Un coltisor confortabil

Saptamana asta mi-am gasit linistea si confortul tot la birouasul meu, unde am citit, am crosetat si mi-am completat agenda bujo pentru luna februarie.


Un proiect creativ

Am terminat fata de perna  , ma duce cu gandul la culorile alese anul trecut pentru luna ianuarie. A ramas sa o montez si imbrac o perna cu ea :). Poate fac si un tutorial pe tema asta :)



Tratatia saptamanii

Wafele de casa au fost senzatia saptamanii :)). Am niste retete de wafe, aici si aici, daca doriti sa va inspirati :). Sunt usor de facut, si compozitia se poate pastra in frigider de seara pana dimineata, daca vreti wafe calde la micul dejun :) 


Plante/flori 

Au inlorit narcisele, ghioceii inca nu. Ma gandesc sa imi fac curaj :)) si sa imi cumpar niste plante adevarate, poate totusi rezista. Am o yucca micuta, i-a mancat pisica frunzele :)).A supravietuit, saraca, dar arata jalnic.Cred ca o sa iau niste cactusi :)).


Lumini si luminite

Inca ma bucur de lumanarea de soia, are un parfum delicat, foarte placut. 


 

Ceva de citit

Stau prost de tot cu lectura, nici gand sa citesc macar doua carti lunar, asa cum mi-am propus. Poate recuperez in februarie :).


Grija de sine
 
Ma hidratez, imi iau zilnic vitaminele si fierul, si ma bucur de ce mi-a daruit Dumnezeu :).


Recunostinta
 
pentru ninsorile de saptamana aceasta. A fost asa de frumooos!iarna fara ninsoare nu e iarna :) 
 
 


pentru sosete tricotate - imi place sa vad ca mai si termin din proiectele incepute :))
 
 
pentru culori de iarna 
 
 

Sper ca v-a facut placere sa fiti alaturi de mine in a patra  saptamana a provocarii.Daca ati scris un articol pe blog puteti lasa linkul la comentarii, sau ne puteti impartasi gandurile si fotografiile voastre pe instagram sau pe facebook, folosind hastagul  #bucuriideianuarie .

Va doresc o saptamana frumoasa, si un inceput de februarie minunat!
 
Cu drag, 
 
 



marți, ianuarie 26, 2021

Bucurii de ianuarie - saptamana 3

 

 Bine v-am gasit in a treia saptamana a provocarii Bucurii de Ianuarie!

Sper ca ati avut o saptamana frumoasa si plina de recunostinata.Fiindca in ciuda tuturor necazurilor, a greutatilor, si a valurilor vietii, ar trebui  sa fim recunoscatori ca ne-am nascut in Romania, deoarece sunt locuri in lume in care se traieste asa de rau, ca aici e rai de-a dreptul.Sunt tari in care e razboi, si saracie pur si simplu lucie, si nimeni nu te ajuta.Oamenii mor impuscati, sau torturati, sau de foame, de sete, sau de boli chiar banale la noi- fiindca n-au medic si medicamente.Fiindca suntem in Europa, aproape de tari in care se traieste cu mult mai bine ca la noi, de multe ori cartim si ne suparam, dar sa multumim lui Dumnezeu ca traim aici, caci se poate cu mult, mult mai rau.Si sa ridicam un gand de rugaciune pentru cei mai incercati ca noi.

Sa multumim lui Dumnezeu ca avem...

Un coltisor confortabil

si as vrea sa spun ca orice coltisor, oricat de confortabil ar fi, in sens material, nu e la fel de confortabil si plin de pace fara prezenta lui Dumnezeu.E asa de bine sa Il avem pe El ca refugiu si ca adapost, cum asa de frumos spune Ps.90.Lucrurile materiale ne pot oferi confort pana la un punct, dar confortul si linistea, si pacea le avem cu adevarat doar in prezenta lui Dumnezeu.

Un proiect creativ

saptamana aceasta mi-a venit firul care imi lipsea si mai am doua patratele de crosetat, apoi urmeaza sa le unesc si sa asamblez fata de perna. 

 
Tratatia saptamanii

Ciocolata calda si cornulete cu nuca


Plante/flori  

 Zambilele s-au trecut si le-am inlocuit cu narcise si ghiocei , dar cred ca vor inflori abia saptamana viitoare.Pana atunci ma bucur de un frumos buchet de trandafiri primit de la sotul meu drag ♥
 


Lumini si luminite

am gasit la pepco lumanari de soia, care nu sunt asa toxice ca cele de parafina si mirosul e mult mai fin si mai placut.La cate borcanele de la lumanari am adunat, cred ca o sa cumpar ce trebuie si ma apuc sa mi le fac singura :))



Ceva de citit

 Saptamana asta am avut mai multe drumri de facut, plus alte treburi, si n-am citit aproape nimic, sunt in urma si cu lectura Bibliei.

Grija de sine

Incerc sa nu mai ascult stiri si, mai ales, cand fac totusi greseala sa le ascult :)), ma straduiesc sa nu mai pun la suflet, sa nu ma umplu de ingrijorare si sa nu ma enervez. E foarte important sa avem grija de mintea noastra.
Staretul Efrem spunea : ,,Gândurile sunt asemenea avioanelor care zboară în văzduh. Nu depinde de noi faptul că aceste avioane zboară continuu în văzduh. Suntem însă datori să nu le lăsăm să aterizeze pe pista sufletului nostru, să nu le îngăduim să pătrundă înlăuntrul nostru. cuib in ea."
 
In scrierile sfintilor sunt multe invataturi despre razboiul cu gandurile, dar am gasit de mare folos acest cuvant scurt al parintelui Sofronie :  
 
 Acum va voi arata doar un mic mijloc practic, cum sa trecem cu mintea la a gandi cele placute lui Dumnezeu. 
Cand ne vine un gand oarecare, ce nu corespunde cu legea evanghelica, vom zice: „Doamne, vindeca-mi mintea”
Cand in inima noastra se iveste manie sau ceva asemanator, vom zice: „Doamne, vindeca-mi inima“. Daca va incepe sa se arate ca un adevarat razboi, noi, in tacere, strigam doar launtric: „Doamne, vindeca-ma intreg… Vino catre mine, cela ce zac pe pamant, si ma ridica din gandurile si patimile mele josnice, din josnicele miscari ale inimii mele!”.
 Asa se petrece cu lupta noastra.

Arhimandritul Sofronie, Cuvantari duhovnicesti, vol. I
 
 Recunostinta
 
  • pentru prietenele mele, se stiu ele care :).Va iubesc si va multumesc ♥♥♥
  • pentru bisericile deschise
  • pentru pacea din tara noastra  

 

 

Sper ca v-a facut placere sa fiti alaturi de mine in a treia saptamana a provocarii.Daca ati scris un articol pe blog puteti lasa linkul mai jos, sau ne puteti impartasi gandurile si fotografiile voastre pe instagram sau pe facebook, folosind hastagul  #bucuriideianuarie .

Va doresc o saptamana frumoasa, cu bucurii si binecuvantari!
 
Cu drag,  




You are invited to the Inlinkz link party!

Click here to enter