marți, februarie 22, 2011

Zi de iarnă


De la șase dimineata ninge. Întâi cu fulgi mari, pufoși, ca niște pene, apoi mărunt și viscolit. Îmi place iarna, fiindcă e un anotimp de interior - momente plăcute la gura sobei (cine are :)) ), cu o carte sau ceva de tricotat, cusut sau croșetat;cu o ceașcă de ceai fierbinte, sau ciocolată caldă cu frișcă- alături de familie și/sau de prieteni.
În tradiția noastră populară iarna era anotimpul șezătorilor - fetele și femeile din sat se întâlneau ca să toarcă lâna sau cânepa împreună. Sau fiecare cosea, broda, țesea ori împletea la ea acasă.
Nu știu cum o mai fi în ziua de azi pe la țară, dacă se mai păstrează obiceiurile sau nu. Iar la oraș șezătorile s-au mutat pe internet :)). În orice caz, ideea principală rămâne - iarna e un anotimp extraordinar pentru îndeletnicirile manuale, cel puțin pe mine mă provoacă întotdeauna. Lucrez un șal în culorile iernii de afară -alb, negru, turcoaz și fir argintiu.




Modelul se numește ”half granny square shawl” - găsiți instrucțiuni detaliate aici. Zilele astea o să vă arăt și fața de pernă, este aproape gata, mai trebuie doar să îi cos spatele.

Vreau să termin șalul până la 1 martie, când încep păturica. Am făcut o probă, și am lucrat două hexagoane. Nu e deloc greu, abia aștept să mă apuc serios de lucru. Am nevoie de 196 de hexagoane:)), fiindcă sunt destul de mici, firul fiind subțire.


Închei cu un cuvânt al Sf. Teofan Zăvorâtul:

Începeți totul cu rugăciunea, continuați cu nădejdea și încheiați cu mulțumirea. Fiecare lucru va fi acoperit cu un văl dumnezeiesc...Agitația o provoacă nu treburile, ci modul săvârșirii lor.Când se face un lucru, iar altele se îngrămădesc cu sutele în minte, trebuie să le alungăm pe acelea toate, și să facem un singur lucru, și în același timp să-l facem cu mâinile, iar cu mintea să fim la locul nostru.

Vă doresc o zi frumoasă în continuare,
Irina

sâmbătă, februarie 19, 2011

Hexagoane crosetate


Nu știu cum e la voi, dar în București e o vreme umedă, cenușie și friguroasă, numai bună de stat la gura sobei. Sau a caloriferului, mă rog, fiecare după posibilități :)).
Sâmbăta de azi nu e chiar roz, ci mai degrabă multicoloră :)). Pe   Pilde31  Dana a lansat o provocare - să lucrăm o păturică de primăvară, evident croșetată. Avem la dispoziție toată luna martie.
Întâi am scotocit pe net în căutarea unui model, și l-am găsit pe flickr - mai bine zis m-am îndrăgostit la prima vedere :)).



www.flickr.com/photos/miainspiration/4315896244/

Pentru realizarea hexagoanelor instrucțiunile sunt  aici. A fost dificil să găsesc fire în nuanțe așa de vii, dar am reușit până la urmă .
Vă invit în grădina de vis :))



Vă mulțumesc pentru vizită, și pentru frumoasele voastre comentarii!Să aveți o sâmbătă plăcută în continuare!

Irina

vineri, februarie 18, 2011

Despre treburile zilnice


Bine v-am găsit, sper că ați avut până acum o zi cu spor în toate! Eu nu am reușit să fac foarte multe, m-am cam împrăștiat. Afară e o atmosferă mohorâtă, dar m-am bine dispus privind materialele primite de la Csilla, pregătite pentru cusut. Toate îmi plac, dar poplinul japonez, în culori vii, e preferatul meu ! :)




Am făcut o mică pauză de cafeluță, în care să vi le arăt, și să vă împărtășesc un cuvânt de folos al Sf. Teofan Zăvorâtul, care sper că vă va încuraja pentru ce aveți de făcut mai departe!



Dați-mi voie să am convingerea că tot ceea ce faceți prin casă și în afara casei privitor la treburile vieții zilnice este lucru dumnezeiesc și plăcut lui Dumnezeu. Căci pentru toate cele implicate aici există diferite porunci. Iar împlinirea poruncilor cum să nu fie plăcută lui Dumnezeu....De ce nu vă merge totul bine?Cred că nu vă merge bine deoarece voiți să-l pomeniți pe Domnul uitând de treburile vieții de zi cu zi. Însă treburile zilnice zac în conștiință și înlătură pomenirea Domnului. Și trebuie dimpotrivă, să vă îngrijiți de treburile zilnice, dar ca și cum vă sunt încredințate de Domnul, și ca și cum le săvârșiți înainte Domnului. Altfel nu vă va ieși nici una, nici alta, dar în acest caz vor fi duse la capăt și una și alta.



Dacă vi se pare că ați utiliza timpul mai cu folos altfel, decât să-l cheltuiți în gospodărie, iată ce ne învață Sf. Teofan :

Așa sunt treburile gospodărești!Nimic nu ne mai rămâne aici decât să răbdăm și să înțelegem că spre aceasta este menită viața de pe pământ, ca omul să muncească în sudoarea frunții, iar nu să filozofeze. Acesta este canonul nostru obștesc.sti

Vă doresc o zi frumoasă în continuare, și nu uitați că mâine e sâmbătă, deci ne vedem la Sâmbăta Roz!Cu vremea mohorâtă de afară ceva roz e binevenit :))


Irina

joi, februarie 17, 2011

Spumă de ciocolată albă, cu ananas

Spuma de ciocolată e un desert delicios, rapid, și destul de ieftin. Până acum am făcut-o doar cu ciocolată amăruie sau cu lapte, și am vrut să văd cum iese cu ciocolată albă. Fiindcă spuma e destul de dulce, i-am adăugat fructe pentru o notă răcoroasă și plăcută.



Ingrediente:
  • 4 ouă
  • 1 lingură de zahăr
  • 200 ml smântână pentru frișcă
  • 1 plic întăritor de frișcă
  • 2 ciocolate albe 
  • ananas bucăți




 Ciocolata se rupe bucăți și se topește la bain- marie, sau la microunde.

Se separă ouăle. Gălbenușurile se freacă cu zaharul. Se încorporează ciocolata topită, apoi albușul batut spumă, și frișca bătută. Se toarnă în cupe sau pahare. Se adaugă ananasul bucăți (sau alte fructe). La servire i se pune un moț de frișcă :). Eu am presărat și câteva afine.

Poftă bună!

Vă doresc o zi frumoasă ,
Irina

luni, februarie 14, 2011

Și darul merge laaaa...






Astăzi e 14 februarie, ziua în care am spus că voi face tragerea la sorți pentru darul de blog. Întâi aș vrea să vă mulțumesc pentru toate gândurile frumoase pe care le-ați lăsat la comentarii. Mă bucur că pot împărtăși, după slabele mele puteri, un pic de bucurie și de frumusețe cu voi, mai ales în lumea asta care numai roooz nu e :)). 
Regret din toată inima că nu am 82 de cadouri, ca să trimit la fiecare câte unul :((.
Dar poate va veni și ziua aceea :).
Până atunci pachețelul va pleca laaa...



...autoarea comentariului cu numărul 34 !adică la Adriana! Dragă Adriana, aștept pe mail adresa ta.
Vă mulțumesc încă odată tuturor, și vă aștept la următorul dar de blog, pe care mă voi strădui să-l organizez cât mai curând.


Vă doresc o săptămână frumoasă ,
Irina