Luni am intrat in Postul Mare, o perioada foarte frumoasa in viata Bisericii noastre, care dureaza sapte saptamani, pana la Sarbatoarea Invierii Domnului.
Azi eram la librarie si ma uitam printr-o carte oarecare despre postul alimentar (nu o carte duhovniceasca) si am citit acolo ceva care mi s-a parut extraordinar spus - postul loveste in frica noastra ca nu putem trai fara mancare!Mi s-a parut foarte interesant ca cineva care nu cunoaste poate nimic despre postul crestin, a inteles care este sensul duhovnicesc al postului!
,,nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu“
Postul ne scoate din dependenta noastra de material si, prin infranare si rugaciune, ne muta in lumea duhovniceasca, a trairii prin duh si prin credinta.
Postul nu este un scop in sine - si cei care nu sunt crestini postesc si cunosc beneficiile fizice ale postului, ci un mijloc prin care sa dobandim Duhul Sfant.
,,Rugaciunea, postul, privegherea si toate celelalte practici crestine, nu constituie scopul vietii noastre crestine. Desi este adevarat ca ele slujesc ca mijloace indispensabile in atingerea acestui tel, adevaratul scop al vietii crestine consta in dobandirea Duhului Sfant al lui Dumnezeu. Cat despre rugaciune, post, priveghere, pomeni si toate faptele bune savarsite de dragul lui Hristos, sunt doar mijloace spre a dobandi Duhul Sfant. Tineti minte vorbele mele, numai faptele bune savarsite din dragoste pentru Hristos ne aduc roadele Duhului Sfant. Tot ce nu este savarsit din dragoste pentru Hristos, chiar daca ar fi ceva bun, nu aduce nici rasplata in viata viitoare, nici harul Domnului in viata aceasta. De aceea Domnul nostru Iisus Hristos a zis: "Cel ce nu aduna cu Mine risipeste"(Luca 11:23). Nu ca o fapta buna ar putea fi numita altfel decat agoniseala, caci chiar daca o fapta nu este facuta pentru Hristos, este totusi socotita buna. Scriptura spune: "In orice neam cel care se teme de Dumnezeu si face ce este drept este primit la El"(Fapte 10:35).
....
"Acesta este, iubitorule de Dumnezeu! Dobandirea Duhului Sfant este adevaratul scop al vietii crestine, in vreme ce rugaciunea, postul, pomenile si alte fapte bune facute din dragostea de Hristos, sunt doar mijloace ale dobandirii Duhului Sfant."
"Ce intelegeti prin dobandire?" l-am intrebat pe Sfantul Serafim. "Cumva, nu prea pricep."
"Dobandirea este acelasi lucru cu luarea in posesie", mi-a raspuns el. "Stiti ce inseamna a dobandi bani? Dobandirea Duhului Sfant este asemenea. Stiti foarte bine ce inseamna a dobandi in sensul lumesc, iubitorule de Dumnezeu. Scopul oamenilor obisnuiti este sa adune sau sa faca bani; cat pentru nobilime, se adauga primirea de onoruri, distinctii si alte recompense pentru serviciile aduse stapanirii. Dobandirea Duhului Sfant este de asemenea un capital, dar datator de har si vesnic, si se obtine pe cai foarte asemanatoare, aproape la fel cum sunt cele ale capitalului monetar, social si temporal. Dumnezeu Cuvantul, Dumnezeu-Omul, Domnul nostru Iisus Hristos asemuieste viata noastra cu o piata, iar lucrarea vietii noastre pe pamant, o numeste negot. El spune tuturor: "Negutatoriti pana ce voi veni" ( Luca 19: 13), "rascumparand fiecare ocazie, caci zilele sunt rele." ( Efeseni 5:16). Cu alte cuvinte, cea mai mare parte a timpului tau fa astfel incat sa primesti binecuvantarile ceresti, prin bunuri pamantesti. Bunurile pamantesti sunt fapte bune facute din dragoste pentru Hristos, ce pogoara harul Preasfantului Duh asupra noastra.",,
Sf. Serafim de Sarov
In vremurile noastre postul e cu atat mai important deoarece vedem peste tot efectele negative ale lacomiei si ale imbuibarii - nu doar pe cele asupra corpului, dar si pe cele asupra naturii, prin cresterea intensiva a animalelor si prin agricultura industrializata.Daca fiecare ne-am tempera consumul macar in cele patru posturi din an, cu siguranta viata noastra, dar si cea a planetei, ar arata altfel.
Ca sa nu mai zic ca si oamenii ar fi mai buni :), deci lumea ar fi mult mai frumoasa :).
Va doresc un post binecuvantat si cu folos!
Irina