joi, martie 14, 2019

La inceputul Postului Mare ( martie-aprilie 2019)


Luni am intrat in Postul Mare, o perioada foarte frumoasa in viata Bisericii noastre, care dureaza sapte saptamani, pana la Sarbatoarea Invierii Domnului.
Azi eram la librarie si ma uitam printr-o carte oarecare despre postul alimentar (nu o carte duhovniceasca) si am citit acolo ceva care mi s-a parut extraordinar spus - postul loveste in frica noastra ca nu putem trai fara mancare!Mi s-a parut foarte interesant ca cineva care nu cunoaste poate nimic despre postul crestin, a inteles care este sensul duhovnicesc al postului!

,,nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu“

Postul ne scoate din dependenta noastra de material si, prin infranare si rugaciune, ne muta in lumea duhovniceasca, a trairii prin duh si prin credinta.



Postul nu este un scop in sine - si cei care nu sunt crestini postesc si cunosc beneficiile fizice ale postului, ci un mijloc prin care sa dobandim Duhul Sfant.

,,Rugaciunea, postul, privegherea si toate celelalte practici crestine, nu constituie scopul vietii noastre crestine. Desi este adevarat ca ele slujesc ca mijloace indispensabile in atingerea acestui tel, adevaratul scop al vietii crestine consta in dobandirea Duhului Sfant al lui Dumnezeu. Cat despre rugaciune, post, priveghere, pomeni si toate faptele bune savarsite de dragul lui Hristos, sunt doar mijloace spre a dobandi Duhul Sfant. Tineti minte vorbele mele, numai faptele bune savarsite din dragoste pentru Hristos ne aduc roadele Duhului Sfant. Tot ce nu este savarsit din dragoste pentru Hristos, chiar daca ar fi ceva bun, nu aduce nici rasplata in viata viitoare, nici harul Domnului in viata aceasta. De aceea Domnul nostru Iisus Hristos a zis: "Cel ce nu aduna cu Mine risipeste"(Luca 11:23). Nu ca o fapta buna ar putea fi numita altfel decat agoniseala, caci chiar daca o fapta nu este facuta pentru Hristos, este totusi socotita buna. Scriptura spune: "In orice neam cel care se teme de Dumnezeu si face ce este drept este primit la El"(Fapte 10:35).
....
"Acesta este, iubitorule de Dumnezeu! Dobandirea Duhului Sfant este adevaratul scop al vietii crestine, in vreme ce rugaciunea, postul, pomenile si alte fapte bune facute din dragostea de Hristos, sunt doar mijloace ale dobandirii Duhului Sfant."
"Ce intelegeti prin dobandire?" l-am intrebat pe Sfantul Serafim. "Cumva, nu prea pricep."
"Dobandirea este acelasi lucru cu luarea in posesie", mi-a raspuns el. "Stiti ce inseamna a dobandi bani? Dobandirea Duhului Sfant este asemenea. Stiti foarte bine ce inseamna a dobandi in sensul lumesc, iubitorule de Dumnezeu. Scopul oamenilor obisnuiti este sa adune sau sa faca bani; cat pentru nobilime, se adauga primirea de onoruri, distinctii si alte recompense pentru serviciile aduse stapanirii. Dobandirea Duhului Sfant este de asemenea un capital, dar datator de har si vesnic, si se obtine pe cai foarte asemanatoare, aproape la fel cum sunt cele ale capitalului monetar, social si temporal. Dumnezeu Cuvantul, Dumnezeu-Omul, Domnul nostru Iisus Hristos asemuieste viata noastra cu o piata, iar lucrarea vietii noastre pe pamant, o numeste negot. El spune tuturor: "Negutatoriti pana ce voi veni" ( Luca 19: 13), "rascumparand fiecare ocazie, caci zilele sunt rele." ( Efeseni 5:16). Cu alte cuvinte, cea mai mare parte a timpului tau fa astfel incat sa primesti binecuvantarile ceresti, prin bunuri pamantesti. Bunurile pamantesti sunt fapte bune facute din dragoste pentru Hristos, ce pogoara harul Preasfantului Duh asupra noastra.",,

Sf. Serafim de Sarov


In vremurile noastre postul e cu atat mai important deoarece vedem peste tot efectele negative ale lacomiei si ale imbuibarii - nu doar pe cele asupra corpului, dar si pe cele asupra naturii, prin cresterea intensiva a animalelor  si prin agricultura industrializata.Daca fiecare ne-am tempera consumul macar in cele patru posturi din an, cu siguranta viata noastra, dar si cea a planetei, ar arata altfel.
Ca sa nu mai zic ca si oamenii ar fi mai buni :), deci lumea ar fi mult mai frumoasa :).
Va doresc un post binecuvantat si cu folos!

Irina


sâmbătă, martie 09, 2019

Bogatia, un pacat?


pinterest

Fiindca ultimele articole referitoare la mentalitatea de om sarac au starnit mult interes si ceva controverse :)),
 m-am gandit sa scriu mai detaliat despre legatura dintre prosperitate si crestinism, asa cum o vad eu.
Intrebarea care s-a conturat la comentarii este : e voia lui Dumnezeu ca un crestin sa fie bogat, prosper? sau e mai placul Lui ca un crestin (care nu e calugar) sa renunte la  toate bunurile materiale si sa fie sarac, sau sa se complaca in saracie, daca asa s-a nascut?
Aceste intrebari nu sunt ceva nou, ci oamenii au avut dintotdeauna aceasta dilema. Am citit undeva ca in Biblie sunt in jur de 2300 de versete care se refera la problema banilor, a averii, deci se pare ca este o chestiune destul de importanta :).
In societatea noastra, afectata de niste ani (multi) de comunism, mentalitatea cea mai comuna e cea de saracie, adica: banii si posesiunile materiale sunt ceva rau, necurat, ,,ochiul dracului,,; ca a fi bogat este echivalent cu a fi lacom si pacatos, ca in ochii lui Dumnezeu saracia e o virtute . In caz ca ai ceva stare si cheag, trebuie sa te simti prost, sa te simti vinovat ca tu ai si altul nu si, in general, mai bine nici nu pomenesti ca o duci bine, ci sa te plangi si faci pe saracul, ca sa nu fii invidiat.

ilustratie susan wheeler
pinterest

Dar ce spune Sf. Scriptura referitor la asta?In Pilde 30:7-9 ni se explica pericolul gandirii extremiste :

Două lucruri cer de la Tine, nu mă respinge înainte de a muri:
Prefăcătoria şi cuvântul mincinos îndepărtează-le de la mine; sărăcie şi bogăţie nu-mi da, ci dă-mi pâinea care-mi este de trebuinţă,
Ca nu cumva, săturându-mă, să mă lepăd de Tine şi să zic: "Cine este Domnul?" Ca nu cumva, sărăcind, să mă apuc de furat şi să defaim numele Dumnezeului meu.

Dupa cum vedem,situatiile extreme prezinta riscuri - daca esti foarte bogat poti ajunge sa ai impresia ca banii rezolva totul si chiar sa iti pierzi credinta, considerand ca n-ai nevoie de Dumnezeu, ca te descurci.
Daca esti sarac, lipsurile si disperarea  te pot impinge la fapte rele si distructive - furt, prostitutie, sau chiar crima.  Ambele situatii implica riscul indepartarii de Dumnezeu, fiindca bogatia, banii in sine nu reprezinta nimic, ci atitudinea inimii  noastre fata de ele.

Sf. Scriptura, istoria Bisericii, vietile sfintilor sunt pline de oameni care au avut stari sociale diferite, de la cel mai sarac pana cel mai bogat.Calitatea lor nu a fost marimea contului din banca, ci credinta pe care au avut-o in Dumnezeu, indiferent de starea materiala in care se aflau.

ilustratie susan wheeler
pinterest

Cand vine vorba de bogatie, Dumnezeu nu o condamna, dar ne avertizeaza ca scopul principal al  vietii noastre nu trebuie sa fie obtinerea banilor cu orice pret. In 1 Timotei 6:9,10 ni se spune ca cei care doresc sa se imbogateasca cu orice pret si fac orice pentru bani (mint, fura, inseala, pagubesc si asupresc pe altul, etc.)  risca sa-si piarda sufletul, dar si sa sufere pe pamant consecinta orientarii lor gresite (inchisoare, dusmanii, violente din partea altora, boli) :

Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită şi în cursă şi în multe pofte nebuneşti şi vătămătoare, ca unele care cufundă pe oameni în ruină şi în pierzare
iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor şi cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credinţă, şi s-au străpuns cu multe dureri.

Cu toate acestea, crestinul nu are voie sa se complaca in saracie si intr-o viata de lipsuri, traind pe spinarea altora sau din furturi si inselatorii, sub pretextul ca e spiritual si Dumnezeu ii trimite ce are nevoie, el nefacand nimic( din pacate vedem atatea cazuri de oameni care nu vor sa lucreze nimica si care traiesc iresponsabil, folosindu-se de copiii lor sau de alte situatii pentru a obtine bani).
Sf. Scriptura e foarte clara in acest sens. In 2 Timotei :3 Sf. Apostol Pavel ii indeamna pe crestini sa se indeparteze de cei care umbla ,,fara randuiala,, , adica fara sa munceasca, dandu-se exemplu pe sine :

,,n-am mâncat de la cineva pâine în dar, ci, cu muncă şi cu trudă, am lucrat noaptea şi ziua, ca să nu împovărăm pe nimeni dintre voi.,,

concluzionand categoric :

,,dacă cineva NU VREA  să lucreze, acela nici să nu mănânce.,,

ilustratie
pinterest
Nu Dumnezeu ne face saraci, ci saracia e de obicei o consecinta a pacatelor - ori a celor personale (lene, vicii, decizii gresite), ori ale pacatelor celorlalti (lacomia altora, furtul in toate formele lui - muncesti din greu, dar angajatorul nu-ti rasplateste munca la valoarea ei; inselatorii; dobanzi mari la imprumuturi; specula; mita; neintoarcerea banilor pe care i-ai dat cu imprumut; lipsa ajutorului financiar atunci cand esti bolnav, restrictionarea accesului la educatie de calitate, invinuiri nedrepte, etc.).

In acelasi capitol, Sf. Apostol Pavel indeamna ca bogatii sa nu-si lipeasca inima de ceea ce au, ci sa-si puna nadejdea in Dumnezeu, care este SURSA reala a prosperitatii :
....
Celor bogaţi în veacul de acum porunceşte-le să nu se semeţească, nici să-şi pună nădejdea în bogăţia cea nestatornică, ci în Dumnezeul cel viu, Care ne dă cu belşug toate, spre îndulcirea noastră,

Deci nu-i indeamna pe bogati sa renunte la averile lor, sau sa nu mai faca avere, ci ii indeamna sa capete perspectiva corecta asupra a ceea ce au, si sa fie generosi si drepti cu cei din jurul lor, folosindu-se de ceea ce au ca sa faca lumea un loc mai bun.
Tot de aici aflam ca Dumnezeu ne da cu belsug (deci nu cu taraita, nu cu zgarcenie) de toate, noua, tuturor, nu doar unor privilegiati. Dumnezeu nu face deosebire intre oameni, ci da de toate oricui cere

cu credinta 
De aceea vă zic vouă: Toate câte cereţi, rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea
Marcu 11;24

cu un scop bun
Cereţi şi nu primiţi, pentru că cereţi rău, ca voi să risipiţi în plăceri.
Iacov 4:3


ilustratie

Ca si crestini, trebuie sa avem o perspectiva corecta asupra lumii - desi suntem fiinte spirituale, traim aici o experienta materiala, deci avem nevoie de diverse lucruri pentru a duce o viata implinita, frumoasa, luminoasa, astfel incat sa fim de folos celorlalti si nu o povara pentru ei. De aceea trebuie sa muncim si sa ducem o existenta cu rost.
 Pe de alta parte trebuie sa constientizam  identitatea noastra adevarata  si puterea noastra nu ne sunt date de bani, de avere, ci de legatura noastra cu Dumnezeu, ca Sursa a toate.

Bogati sau saraci (momentan), cu totii avem aceeasi responsabilitati :
  •  sa ne pastram prioritatile in ordinea corecta - intai Imparatia lui Dumnezeu
  • sa dedicam munca noastra si talentele pe care le avem lui Dumnezeu, astfel incat sa ne dea spor si ajutor in toate;
  •  sa nu ne risipim vietile pentru lucruri care in lumina vesniciei nu reprezinta nimic;
  • sa fim administrator buni si intelepti a tot ceea ce ne incredinteaza Dumnezeu - talente, abilitati, inteligenta si posesiuni materiale.


Irina



sâmbătă, martie 02, 2019

Martie, bine ai venit!Organizare si intentii



SARBATORILE LUNII

9 S Sf. 40 de mucenici

17 D Sf. Ierarh Patrick, Luminatorul Irlandei

25 L Bunavestire


DUMINICILE LUNII

3 D Duminica Lasatului sec de carne - a Infricosatoarei Judecati

10 D Duminca Lasatului sec de branza - a Izgonirii lui Adam din Rai

17 D Duminica 1 din post - a Ortodoxiei

24 D Duminca a II a din post - a Sf. Grigorie Palama

 31 D Duminica a III a din post a Sf. Cruci


 EVENIMENTELE LUNII

8 martie Ziua Femeii

21 martie Echinoctiul de Primavara


 CULOAREA LUNII

verde

"Verdele este culoarea dintâi a lumii, cea din care iese la iveală frumuseţea." 
Pedro Calderon de la Barca

,, Culoarea verde are capacitatea de a stimula glanda pituitară. În consecinţă, muşchii ţi se relaxează, nivelul histaminei din sânge creşte, determinând reducerea simptomelor alergice şi dilatarea vaselor sanguine, ajutând la o contracţie musculară mai uşoară. În acest fel, verdele calmează, te eliberează de stres şi, niţel paradoxal, te învigorează. Totodată, are darul de a stimula creativitatea, debarasarea de depresii, de stări de nervozitate şi anxietate.

Din perspectivă psihologică, această culoare sprijină instaurarea unui echilibru emoţional, a unuia dintre minte şi inimă. Verdele ne infuzează capacitatea de a ne iubi şi a ne îngriji de noi înşine, ne inspiră pace, bună înţelegere cu semenii noştri. El ne revitalizează atunci când suntem secătuiţi nu numai din punct de vedere mental şi emoţional, ci şi fizic.,,


CUVANTUL LUNII

improspatare, nou inceput


INTENTIILE LUNII

Curatenie de primavara - in suflet, in relatii , in casa

Invat lucruri noi

Sunt creativa
 
Traiesc cu intentie, traiesc constient, traiesc autentic

Ma accept si ma iubesc asa cum sunt
 
 
PROVOCARILE LUNII
 
 am mereu flori proaspete sau crengute verzi in vaze

imi cumpar o bratara verde, de jad sau de agate.Sau de amandoua :)
 
crosetez o mandala verde ♥ tricotez la paturica mea verde
 
mananc ceva verde zilnic
 
fac ,,mucenici,, moldovenesti
 
tin post 

zambesc


MOTIVATIA/CITATUL LUNII
 
Nu cauta in afara ta, raiul este inauntru
 
Mary Lou Cook


Va doresc un martie cu bucurie! 
Irina


joi, februarie 28, 2019

Mozaicul lunii { februarie 2019 }


Revin cu rubrica ,,mozaicul lunii,,!
Sa povestim cum a fost luna februarie pentru 
 noi, in cateva imagini si cuvinte...
  
 

Luna februarie a trecut foarte repede, parca nici n-am simtit-o.Poate ca a fost vremea- ba frig, ba caldut, poate a fost astenia de primavara, nu stiu, dar nivelul meu de energie fizica a fost foarte jos.In afara de serviciu n-am prea avut chef de iesit din casa, in schimb am avut chef de lucru de mana si de citit.Am citit mult luna asta, mi-am cumparat si carti noi - ceva ce n-am facut de muuulta vreme.
Nu am realizat unele lucruri pe care mi-am propus sa le fac la inceputul lunii, in schimb am facut altele, care au aparut in mod neprevazut pe parcurs :)).
A fost o luna plina, dar oarecum monotona.
Cum a fost fost februarie pentru voi?






miercuri, februarie 27, 2019

Ce fel de viata iti doresti?


Astazi las in urma trecutul de care nu am nevoie si creez viitorul pe care mi-l doresc!


SARACIA E O ALEGERE
Sa fii sarac e o alegere ...din fericire :)
Poate ca o persoana sau o familie n-au ales sa se nasca si sa traiasca in saracie, dar cu siguranta au posibilitatea sa ia decizia de a ramane in continuare saraci.Poate ca nu isi dau seama de lucrul acesta la nivel constient, dar toate deciziile pe care le iau arata ca nu doresc sa-si schimbe modul de viata.
Cum am spus si  anterior, saracia e in primul rand o boala a mintii si a sufletului. Nu trebuie sa ne complacem in saracie si lipsuri, ci sa avem incredere ca Dumnezeu ne poate ajuta sa iesim din situatia aceasta de viata, daca ne dorim  asta cu adevarat.
Sunt milioane de exemple de oameni care au decis ca s-au saturat de saracie si s-au hotarat sa iasa din ea..si chiar au reusit.
Atunci cand ne-am nascut, am primit in mod automat un nume, o nationalitate, o familie, o religie.Noi nu ai ales nici unul din aceste lucruri, dar putem sa le schimbam pe oricare atunci cand suntem la maturitate.
In acelasi fel, daca standardul nostru de viata nu ne multumeste, putem sa-l schimbam. Daca omul e suficient de hotarat si munceste din greu, cu siguranta vei reusi. Din pacate, nu exista scurtaturi spre succes :), el e intotdeauna o combinatie de har, mod de a gandi si munca multa :).
Atunci cand te nasti in saracie nu e usor sa te ridici, dar nici imposibil. Milioane de oameni de pe planeta au facut-o deja inaintea ta.
Multi oameni fac singuri alegerile care ii tin in saracie.Aleg sa nu-si continue educatia.Aleg sa piarda timpul cu lucruri de nimic.Aleg sa aiba o viata intima dezordonata, ajungand la boli si la nasterea de copii pe care nu isi permit sa-i creasca, asa ca-i tin si pe ei in mizerie..Omul alege sa doarma pana la pranz si apoi sa mearga la carciuma.Singur isi cheltuie banii pe vicii, in loc sa investeasca in ceva care l-ar ajuta sa se ridice.Aleg sa traiasca pe banii parintilor, in loc sa-si caute ceva de munca si sa porneasca pe drumul lor.Omul singur incalca legea si isi distruge viata, ajungand la puscarie.
Desigur, sunt si alte situatii tragice care pot duce la saracie - o boala grava.Un divort in care ramai fara nici un sprijin, dar cu responsabilitatea copiilor.Sau poate alte situatii care nu-mi vin in minte.
Dar chiar si in aceste situatii, omul care vrea sa isi depaseasca conditia va reusi, fiindca Dumnezeu ii va trimite cu siguranta ajutorul de care are nevoie, doar sa nu se dea batut.
Dar de unde putem incepe, cand vrem sa ne schimbam viata?

AI CREDINTA!
In primul rand trebuie sa ai credinta ca vei reusi sa faci tot ce ti-ai propus. Cand scopul e unul bun, Dumnezeu e intotdeauna alaturi si te sprijina.El trimite ajutorul in moduri in care nu te-ai fi gandit.


FA CEVA DIFERIT!
Cel mai important lucru, atunci cand doresti sa-ti creezi o altfel de viata, e sa faci lucrurile in mod diferit de cum le-ai facut pana acum.Fiindca, evident, daca vei urma acelasi drum, vei sfarsi in acelasi loc. Dumnezeu are planuri mari pentru tine(dar si pentru oricine altcineva), dar cu siguranta ca tine de tine sa faci schimbarile necesare pentru a le realiza.Nu vei obtine nimic din ce nu vei incerca sa obtii!


INCEPE CU O LISTA
Care sunt convingerile si valorile tale?Ce stii sa faci?Ce studii ai?Ce iti place sa faci?Ce ai vrea cu adevarat sa faci?Unde vrei sa ajungi?Ce alegeri gresite ai facut pana acum si cum le poti evita pe viitor?Ai nevoie de ajutor?Unde ai putea sa-l gasesti?


LASA FRICA DEOPARTE
Multi oameni nu-si ating visele din cauza fricii de esec.Ei se tem asa de mult ca nu vor reusi, ca nici macar nu mai incearca.Nu lasa frica sa stea in calea realizarilor tale!Chiar daca lucrurile nu ies bine din prima, persevereaza si cu siguranta vei reusi.Esecul e un bun invatator, daca stim sa invatam din ce am facut gresit.Nu lasa nici fricile altora sa-ti controleze viitorul. Daca cei din jurul tau nu te sustin, sau chiar te trag inapoi, distanteaza-te de ei si cauta-ti prieteni care sa te ajute, prin atitudinea lor, sa progresezi.


DEZVOLTA-TI O MENTALITATE DE OM PROSPER
Cand ai o gandire de om prosper,vezi in jurul tau doar abundenta si bogatia vietii, a naturii si a tot ceea ce te inconjoara.Aceasta nu este bazata pe ceea ce ai sau pe materialism, pe posesiuni, ci mai degraba e modul in care vedem lumea, indiferent de conditiile noastre economice. Omul cu mentalitate a prosperitatii nu se teme sa fie generos cu el si cu ceilalti, nu se teme de lipsuri sau de probleme, fiindca e linistit, stiind ca totul se va rezolva si ca Universul e plin de miracole :). El isi cunoaste auto-limitarile si le depaseste, si isi urmareste cu curaj si cu pasiune viziunea.
Nu degeaba se spune in Biblie - cautati intai Imparatia lui Dumnezeu, si toate celelalte vi se vor da pe deasupra!Schimbarea incepe intotdeauna de la gandire, de la modul cum privesti lumea. Daca in interior faci schimbarile potrivite, toate celelalte lucruri se vor alinia spre binele tau.
De aceea, constientizeaza-ti ,,programele,, si credintele limitative si gandirea negativa (,,nu pot,,, ,,saracul tot sarac ramane,,  , ,,la omul sarac nici boii nu trag,, , ,,pana la Dumnezeu te mananca sfintii,, , samd.) si incepe sa lucrezi cu tine.Incepe sa practici iertarea, recunostinta si afirmatiile pozitive.Citeste carti care sa te ajute in schimbarea gandirii si in dezvoltarea ta personala, asculta conferinte si predici care sa te ajute, cauta sa stai langa oameni care sa te motiveze si de la care ai ce invata.

ACUM E MOMENTUL!
Poti sa faci ce ti-ai propus, asa ca nu te mai gandi atata si treci la treaba!Incepe de undeva si lucrurile se vor misca in directia dorita!


Irina