miercuri, august 15, 2012

Yarn Along

Daca e miercuri, e Yarn Along. In fiecare miercuri iubitoarele de tricotat/crosetat si lectura sunt invitate sa posteze pe blogul lor, sau pe grupul de pe  flickr, o fotografie cu ce au pe andrele/croseta, si cu cartea pe care o citesc, si sa lase linkul pe blogul lui Ginny .


Azi e mare sarbatoare, asa ca nu se lucreaza, in schimb avem ocazia sa ne vedem de suflet :). Saptamana asta am scos de la naftalina un sal crosetat, pe care l-am inceput anul trecut, ca sa mai lucrez la el.Nuntele de albastru  ma duc cu gandul la superbele culori ale plajelor tropicale... Am luat modelul de pe  Ravelry, se numeste South Bay Shawlette,
si are o dificultate scazuta.


Salul e foarte potrivit pentru o seara racoroasa pe malul marii...



Pe noptiera am o carticica draguta, srisa pentru copii : Prima spovedanie de V. Maleaghin, dar poate fi citita si de adulti. Adevarurile de credinta sunt prezentate sub forma unei povesti interesante si atractive, a carui erou principal este un baietel de 8 ani, Aliosa.O recomand cu drag  si celor mici, si celor mari :).
Voi ce mai lucrati, ce mai cititi?

Irina


luni, august 13, 2012

Un verset pe saptamana - 33 din 52

 
amanunte aici
..........................
Buna dimineata si bine v-am regasit la inceput de saptamana!
Versetul biblic pe care doresc sa-l memorez saptamana aceasta este din Intaia epistola soborniceasca a Sf. Apostol Petru :
 
 Nu răsplătiţi răul cu rău sau ocara cu ocară, ci, dimpotrivă, binecuvântaţi, căci spre aceasta aţi fost chemaţi, ca să moşteniţi binecuvântarea
 

Va doresc o saptamana binecuvantata!daca participati la aceasta provocare, va rog lasati la comentarii versetul pe care doriti sa-l memorati, sau link catre blogul vostru, daca ati scris o postare pe aceasta tema.! daca doriti sa postati imagini, o puteti face pe pagina de facebook.

Irina

vineri, august 10, 2012

V-a muscat vreodata o capusa?

 De cateva zile ne luptam cu o viroza, care se manifesta prin varsaturi, febra si dureri musculare. Prima afectata a fost Otilia, am urmat eu, apoi Ilinca si in final Teodora. Din fericire ne-a tinut pe fiecare doar doua zile. Teodora a inceput asera cu febra mare si varsaturi. Dimineata, pe cand incercam s-o consolez si o mangaiam prin par, am simtit ceva ca un ghemotoc la ceafa. Cand m-am uitat mai bine am observat ca era o capusa grasa de sange, infipta sub parul copilului.. Am fost in uichend la munte, dar nici prin gand nu mi-a trecut ca la intoarcere sa scotocesc prin parul copiilor in cautare de ganganii.E prima oara cand vad o capusa, si nu mi-am imaginat vreodata ca o sa vad una. Credeam ca se intampla rar sa te intersectezi cu asa ceva, ca e un fel de legenda, si de aceea nici nu mi-am pus problema sa iau vreo masura de precautie in acest sens.Silly me!
 In ultima vreme pericolul muscaturii de capusa a fost destul de mediatizat, asa ca m-am speriat groaznic si am plecat la medicul de familie, care ne-a indrumat spre spitalul de infectioase Babes. Din pacate ei nu scot capuse, dau doar tratamentul. Asa ca ne-au trimis la  Budimex, la urgente. Prima vizita a fost la chirurgie, unde am primit un pansament cu spirt ca sa-l punem pe insecta. N-a mai fost nevoie de extractie, a cazut singura, fara ca sa-si lase, sper, nimic sun pielea Teodorei. De la chirurgie am mers la pediatrie, fiindca saracuta avea febra mare. Cu diagnosticul de viroza si muscatura de capusa ne-am intors la spitalul de infectioase Babes. Acolo iar consult, si tratament cu antibiotic 14 zile.
Am ajuns acasa terminati dupa atata alergatura. Sper sa nu fi fost o capusa infectioasa (am inteles ca doar 1 din 20  poarta agentul patogen al boreliozei), si tratamentul cu antibiotic sa fie suficient pentru a preveni boala.
Am povestit toate astea ca sa avertizez mamicile nestiutoare ca si mine. Se pare ca in ultima vreme e invazie de astfel de ganganii, si e bine sa va luati masuri de precautie daca umblati prin paduri, sau prin locuri cu iarba mare, copaci sau tufisuri.
In caz ca aveti ghinionul sa va muste una, e bine sa mergeti de urgenta la medic, ca s-o extraga si sa va dea antibiotic.

Irina

miercuri, august 08, 2012

Yarn Along


Daca e miercuri, e Yarn Along. In fiecare miercuri iubitoarele de tricotat/crosetat si lectura sunt invitate sa posteze pe blogul lor, sau pe grupul de pe  flickr, o fotografie cu ce au pe andrele/croseta, si cu cartea pe care o citesc, si sa lase linkul pe blogul lui Ginny .


N-am participat la Yarn Along de cateva luni fiindca, spre deosebire de anul trecut, anul asta am lucrat foarte putin :((. Deocamdata nu vreau sa incep nimic nou, desi ma mananca degetele :)), fiindca vreau sa mai termin din proiectele deja incepute.
Desi mi-am propus sa lucrez macar un hexagon pe zi la paturica mea roz, nu am reusit sa fac asta pana acum - o sa incerc in lunile urmatoare, poate reusesc s-o termin.


La capitolul lectura sunt prinsa de cartile parintelui S. Kraiopoulos. Citesc acum "Taina mantuirii"- omilii la epistola catre Romani.

Voi ce mai lucrati, ce mai cititi?

Irina

marți, august 07, 2012

Cuvioasa de la Sihla

Veniti toti cei iubitori de Hristos cu credinta si cu evlavie la pomenirea Cuvioasei Maicii noastre Teodora, care in pustia Sihlei in mari nevointe a petrecut si lumina sihastrilor s-a facut. Cu laude sa slavim pe Dumnezeu si sa cinstim pe cuviosii Lui, zicand: Bucura-te, Cuvioasa Teodora, a Moldovei duhovniceasca floare!

(condacul 1)


 

Astazi o praznuim pe cuvioasa Teodora de la Sihla, ocrotitoarea mijlociei noastre, Teodora. Imi amintesc cu drag de vizita pe care am facut-o la Sihla in august 2009, impreuna cu Ilinca si cu Teodora. Si cu Otilia, care era in burtica pe vremea aceea :). Sper sa ne reintoarcem odata acolo, daca va ingadui Dumnezeu.
Puteti citi aici viata sfintei.




Cele pământeşti părăsind şi jugul pustniciei luând, te-ai făcut mireasă lui Hristos, fericită; cu postul, cu privegherea, cereştile daruri luând şi cu rugăciunea pe îngeri ajungând, firea omenească ai biruit şi la cele cereşti te-ai mutat, lăsându-ne spre mângâiere peştera şi sfintele tale moaşte. Pentru aceasta, Sfântă Preacuvioasă Maică Teodora, roagă pe Hristos Dumnezeu să mântuiască sufletele noastre.

Troparul Sfintei Cuvioase Teodora


Va doresc o zi frumoasa, cu rugaciunile cuvioasei de la Sihla!

Irina

luni, august 06, 2012

Un verset pe saptamana - 32 din 52



amanunte aici
..........................
Buna dimineata si bine v-am regasit la inceput de saptamana!
Versetul biblic pe care doresc sa-l memorez saptamana aceasta este din Intaia epistola soborniceasca a Sf. Apostol Petru :

Care (Hristos), ocărât fiind, nu răspundea cu ocară; suferind, nu ameninţa, ci Se lăsa în ştirea Celui ce judecă cu dreptate. 

Va doresc o saptamana binecuvantata!daca participati la aceasta provocare, va rog lasati la comentarii versetul pe care doriti sa-l memorati, sau link catre blogul vostru, daca ati scris o postare pe aceasta tema.! daca doriti sa postati imagini, o puteti face pe pagina de facebook.

Irina

sâmbătă, iulie 28, 2012

Cautarea drumului linistit in viata

www.dulcecasa.blogspot.com

~Marea greseala din partea noastra este ca nu vrem sa ne supunem voii Atotbunului Dumnezeu care ne arata dupa imprejurari drumul folositor pentru suflet.Toti cautam un drum linistit, care exista numai in visele noastre , iar nu in realitate pe pamant. Nu tuturor, ci doar catorva le e dat sa se linisteasca atunci cand se canta: Cu sfintii odihneste!
Vietuirea omului pe pamant inseamna mahnire, munca, boli, nevointe, tristete, nedumerire, stramtorare, pierderea cuiva sau a altuia, necazuri, tulburari, revolta patimilor, lupta cu ele, epuizare sau biruinta, deznadejde si altele asemanatoare cu acestea.Nu degeaba a spus proorocul David : Nu exista pace in oasele mele de la fata pacatelor mele. Iar dreptul Iov cerea ajutor : Sa nu fie ispita omului viata aceasta.

www.dulcecasa.blogspot.com

Noi toti gandim asa : nu se poate oare sa se aseze totul in liniste si pe liniste?Si deseori gandim : daca n-ar exista asemenea neajunsuri, si daca n-ar fi omul potrivnic, atunci poate ca ar fi si pentru mine mai comod si mai linistit traiul.
Insa uitam ca aceste neajunsuri deseori provin dinlauntrul nostru, ca si gandurile rele. De unde locuiesc patimile(de acolo) provin toate neajunsurile noastre, neintelegerile, neplacerile si haosul. Insa daca toate acestea ii mantuiesc pe cei pacatosi la Parousie, atunci sa ne ridicam, sa ne pocaim, sa ne smerim si sa fim supusi.~

Patericul de la Optina
ed. Bunavestire 2002

marți, iulie 24, 2012

De ce nu scriu pe blog

Va multumesc tuturor pentru comentariile de la postarea cu Basescu, nu m-am asteptat la atatea reactii :). Sper ca fiecare va merge la referendum si va vota dupa cum ii va dicta constiinta. Celor dezamagiti de opiniile mele politice, si care nu doresc sa-mi mai citeasca blogul, le pot spune doar ca e alegerea lor libera. Niciodata nu am cautat sa fac trafic pe blog, daca scriu o fac pur si simplu din placere, si pentru mine personal in primul rand. Daca se folosesc si altii, si  doresc sa mai revina, eu ma bucur. 
Daca nu va mai intra nimeni pe aici, asta e, eu voi scrie ca si pana acum.
Deocamdata ne aflam in deplasare la bunici, si nu am o conexiune foarte buna la net, de aceea postarile vor fi mai rare, si va dura un pic sa moderez comentariile. Inca nu ne trage ata spre canicula din Bucuresti, cand aici ne bucuram de racorica si de ploicele :). Si de curte cu iarba verde, de zmeura de padure, de afine, si de alte bunatati :).
 Va doresc tuturor o vara frumoasa, si concedii cat mai placute, si va multumesc pentru vizite si comentarii!

Irina

miercuri, iulie 11, 2012

Ce putem face cu cutii de carton

 Cred ca in fiecare casa se gasesc cateva ambalaje de carton, care de obicei se arunca.Am gasit pe net cateva idei foarte dragute si simple pentru a refolosi cartonul :

jucarie de carton cu forme geometrice









ferma de carton, cu animale



mobila papusi

masuta de toaleta


casuta papusilor

 Sper sa revenim cat de curand si cu creatiile noastre!

Irina

Sa-l trimitem acolo unde ii este locul...

...in negura istoriei....



Desi nu obisnuiesc sa discut politica, voi face o exceptie de data asta :). Voi sustine cum si cat pot demiterea lui Basescu, si va rog dati mai departe acest banner, daca sunteti de acord.

Irina

sâmbătă, iulie 07, 2012

Invatarea cititului

Am auzit multi dintre parinti spunand ca nu-i vor invata pe copii sa citeasca devreme, deoarece se vor plictisi la scoala. Ca mamica a unei scolarite care a terminat clasa intai, si care stia sa citeasca dinainte, pot spune ca lucrul acesta nu e deloc adevarat. Ritmul extrem de alert in care se merge cu materia, si cantitatea destul de mare de informatii care se parcurge, face ca un copil ce stie deja sa citeasca (si sa scrie) sa treaca mai usor si mai relaxat prin intaiul an de scoala.
      Pentru a putea invata un copil cititul de la 4-5 ani (uneori chiar si de la 3), este nevoie sa acordam o atentie speciala perioadei preabecedare , adica primilor ani de viata, in care se pun bazele invatarii si dezvoltarii limbajului.
      Primul pas pe care l-am facut eu a fost sa acord o atentie deosebita dezvoltarii limbajului. Cu Ilinca si cu Otilia nu am avut probleme- amandoua au vorbit extrem de repede si de corect.Spre deosebire de ele, Teodora a avut o dezvoltare mai lenta. A vorbit mai tarziu, nu il pronunta pe r, inlocuia sunetele intre ele, vorbea stalcit, a formulat mai greu propozitii, vocabularul era destul de sarac. De aceea la ea a trebuit sa acord mai multa atentie corectarii si dezvoltarii limbajului in primii ani, fata de celelalte doua. Acum nu mai are probleme, sunt multumita de felul in care a evoluat.
Pana la 4-5 ani orice copil trebuie sa vorbeasca clar, corect, altfel este necesara interventia unui logoped.
Cateva reguli pe care noi le-am urmat (si le urmam inca  ) :
- am vorbit intotdeauna corect copilului, pronuntand clar cuvintele si sunetele
-am corectat imediat orice greseala de pronuntie, de acord sau de folosire gresita a cuvintelor
-am insistat pe pronuntia corecta, ajutandu-ne de tot felul de joculete de vocabular
- le-am citit de cand erau foarte mici
-am vorbit (si vorbesc) foarte mult cu ele
-le-am pus la indemana multe carti, adecvate varstei
-am limitat sau exclus total televizionarea, jocurile pe calculator
-am jucat tot felul de jocuri cu cuvinte (de dezvoltarea vorbirii)
       Am inceput inca de mici familiarizarea cu alfabetul. De exemplu, am pus in bucatarie pe perete un set de litere de lemn (asemanatoare cu cele din imagine), si in timp ce pregatesc mancarea sau mai fac cate ceva pe la bucatarie, le arat literele, le spun cum se cheama, apoi le pun si pe ele sa le numeasca. 


Mai folosim jocul cu litere magnetice si jetoane cu litere. Pentru a face invatarea mai atractiva, avem si un set de forme- litere pentru biscuiti :). In timp ce le mancam mai invatam cate ceva :).


       Cu Ilinca am inceput invatarea cititului in mod sistematic in jur de 5 ani. Am folosit Invatam sa citim de Marcela Penes, dar si Abecedarul obisnuit. Nu am fortat-o, incercand sa exersez cu ea 10-15 minute pe zi. Prima oara am observat ca nu merge, mi s-a parut ca este greu pentru ea, si am reluat procesul peste vreo doua luni. Desi eu am fost o cititoare inraita de pe la 4-5 ani, Ilinca nu ma mosteneste deloc in aceasta privinta. Desi citeste binisor, nu este inca o activitate care sa-i faca placere in mod deosebit. Daca ii citeste altcineva e incantata sa asculte, dar cu greu citeste din proprie initiativa. Nici eu nu am insistat prea mult, avand in vedere ca s-a descurcat foarte bine la scoala, dar totusi mi-as dori ca lectura sa-i placa. Am gasit o idee  care s-o ajute in acest sens, pe vreau doresc s-o pun in practica atunci cand se va intoarce de la bunici - dar despre asta o sa va povestesc in  alta zi.
           Ce experiente aveti referitor la invatarea cititului?Copiilor vostri le place sa citeasca?

Irina

sâmbătă, iunie 30, 2012

O carte mare de teste pentru cei mici

 Cautand ceva de lucru pentru Teodora, am gasit aceasta serie de carti, pe care v-o recomand cu mare drag. O carte mare de teste pentru cei mici are 3 volume - pentru 3-4 ani, pentru 4-5 ani, si pentru 5-6 ani.


Cartea urmareste dezvoltarea in urmatoarele arii :atentie, gandire, memorie, motricitate fina, cunostinte matematice, dezvoltarea vorbirii si cunoasterea mediului.
Dupa fiecare baterie de teste avem o fisa care precizeaza cam ce ar trebui sa stie si sa faca un copil de varsta respectiva . Cu ajutorul acesteia, si in functie de rezultatul la teste, ne putem da seama unde se situeaza copilul ca dezvoltare si cunostinte, si unde mai trebuie sa lucram cu el.


La noi cartile au un real succes. Fiind mai multi copii, eu am cumparat un set de carti, din care trag la xerox fisele, si le pun in cate un dosar pentru fiecare.O baterie de teste se lucreaza lejer in 10-15 minute, fara a forta si obosi copilul.
  
Irina

vineri, iunie 29, 2012

Ras asfour- vita cu sos de rodii





          ( gasiti  aici indexul cu toate retetele mele )

 Bucataria libaneza este printre preferatele noastre, foarte multe retete reprezentand adevarate delicii in post. Acum vreo doua luni, la restaurantul libanez unde mai mancam din cand in cand, am incercat ras asfour - o mancarica din carne de vita cu sos de rodii. La rugamintea sotului meu am incercat s-o fac acasa, si trebuie sa spun ca a iesit nemaipomenit. Am pregatit-o inainte de post, dar cum de maine se poate manca de dulce m-am gandit sa va prezint aceasta reteta, ca idee pentru uichend. Pe langa faptul ca e gustoasa si satioasa, are calitatea mea preferata -  putine ingrediente, si se pregateste destul de rapid. E din seria gusturilor dulce-acrisor, deci s-ar putea sa nu placa oricui.
 Avem nevoie de :
 - 7-800 g carne de vita frageda (muschi, antricot)
- 3 cepe mari
- 100 ml sirop de rodii
-3 linguri ulei (daca aveti, de masline, dar merge si floarea soarelui)
-1 cana de apa
-sare, piper dupa gust

Siropul de rodii l-am cumparat de la Carrefour, se gaseste si la Mega Image, si probabil la orice hipermarket. Sticla costa in jur de 13-15 lei, nu-mi amintesc exact. Scrie pe ea `concentrat de rodii` si e produs de firma Darinne.
Ca sa pregatesc mancarica am folosit oala minune, dar se poate folosi o cratita obisnuita, cu mentiunea ca se fierbe mai mult.

Ce avem de facut :
- se curata ceapa, si se taie pestisori
-carnea se taie cubulete
- incingem uleiul in cratita, si o rumenim la foc iute 5-6 minute
-cand carnea incepe sa-si schimbe culoarea adaugam ceapa, si o o rumenim in continuare la foc mare, mestecand mereu sa nu se prinda
-se stinge cu apa amestecata cu siropul de rodii
-se fierbe la foc iute pana scade, si carnea e facuta
- se adauga sare si piper dupa gust
Daca preferati sosul mai ingrosat, adaugati la fierbere o lingurita-doua de amidon alimentar amestecat cu apa.
Eu am servit-o cu cartofi piure si salata de rosii cu patrunjel, dar cred ca merge mai bine cu orez si tabouleh. Ramane pe data viitoare :).Trebuie sa va spun ca eu nu suportam carnea de vita, nu am mai gatit vita de 9  ani. Dar in aceasta reteta iese foarte frageda si gustoasa, asa ca o voi pregati destul de des de-acum incolo.
Va urez spor la gatit si pofta buna!

Irina

joi, iunie 28, 2012

Concluzii la sfarsit de clasa intai

Da, in sfarsit s-a terminat anul scolar (pentru elevi, ca profesorii mai au de lucru pana pe 1 iulie) si vin cu impresiile dupa finalul clasei intai, pe care Ilinca a terminat-o cu bine, multumesc lui Dumnezeu.
Din punctul meu de vedere a fost un an greu pentru toata familia, fiindca, odata cu intrarea ei la scoala am reinceput si eu serviciul, ceea ce a dus la necesitatea unei organizari destul de riguroase a tuturor, ca sa tinem pasul cu programul. In acest an am renuntat la activitatile suplimentare (balet).M-am gandit ca e suficient ca Ilinca  trebuie sa urmeze un program fix dimineata si sa-si faca temele, nu mai e nevoie si de alergatul cu autobuzul de doua ori pe saptamana, fie ploaie, fie vant. A fost o alegere buna, fiindca a avut foarte mult de lucru zilnic, abia ii mai ramanea ceva timp de joaca, si cred ca i-ar fi daunat oboseala adunata in plus.
Prima problema pe care am intampinat-o la inceputul clasei a fost cea a scrisului cu stiloul. Ca o mamica naiva ce ma gaseam :)), am crezut ca e suficient ca la inceputul clasei intai sa stie sa citeasca, sa numere si sa faca ceva socoteli simple. Ei, mare greseala. Ar fi fost bine sa-i pun in mana stiloul cu cel putin jumatate de an inainte, si sa lucram zilnic bastonase, cerculete, samd. macar jumatate de pagina.Sau mai  bine s-o fi invatat deja sa scrie. As fi scutit copilul (si pe mine) de un mare efort initial, de plansete (ale copilului- ca nu mai vrea sa scrie), de nervi (ai mei- ca-mi venea sa arunc stiloul pe geam, cu caiet cu tot). Ma rog, a trecut si asta, treptat si-a deprins mana cu stiloul si cu scrisul,  dar nu as putea spune ca exceleaza la caligrafie.Pot spune ca a salvat-o faptul ca scrie corect, si sper sa continue asa. Dar e clar ca avem de lucrat la motricitatea fina, daca vreau sa-si imbunatateasca aspectul scrisului.
A doua problema, din punctul meu de vedere, a fost multimea de manuale si caiete suplimentare. La matematica- manual, culegere, caiet suplimentar, caiet obisnuit. Abecedar- manual, caiet suplimentar, caiet obisnuit, caiet de dictari. Tema pe fiecare, la diverse pagini, de am zapacit. Manualele, in special la matematica, mi s-au parut super-incarcate de tot felul de zorzoane inutile, si zeci de exercitii care trebuiau lucrate zilnic. .
Va spun drept ca mi-a lipsit simplitatea manualelor noastre. Sa aiba un manual, un caiet de teme in clasa si unul de teme acasa. Sa faca trei exercitii, dar pe alea sa le scrie cu manuta lor de pe tabla (sau din manual) pe caiet, nu sa socoteasca zeci de coloane si sa treaca doar rezultatul. Sa scrie o problema, cu plan si rezolvare, ca lumea, nu sa rezolve doua- trei pagini de probleme direct pe carte. Sa treaca mai lent prin materie, ca sa aiba timp sa aprofundeze, nu sa faca multe si sa nu ramana cu nimic. Ma gandesc- mie ca parinte imi era greu sa corectez seara atata amar de pagini, pai cum reuseste doamna sa verifice 30 de teme?
Din fericire Ilinca a facut fata foarte bine, cu foarte putin ajutor din partea mea, dar a fost obositor, si pentru mine, si pentru ea. Ma gandesc la alti copii, ai caror parinti poate n-au timpul sau chef sa-i ajute- cum vor evolua ?clar ca la un moment dat vor ramane in urma , vor acumula goluri din ce in ce mai mari, si asa mai departe. Oricum, din observatiile mele asupra elevilor (cu care am lucrat eu), de-a lungul anului scolar, pot spune ca nivelul acestora este tot mai scazut- la clasa a patra multi nu cunosc lucruri elementare in materie de scris, citit si socotit, ca sa nu mai spun ca lectura e ceva de poveste :)). Aspectul caietelor obisnuite, alea putine pe care le au, e dezordonat, fiindca lucrand mai mult pe fise si caiete pretiparite nu s-au invatat sa incadreze frumos in pagina.
Dar mergem inainte, ca doar zece clase sunt obligatorii :) (adica nu conteaza ca esti semi-analfabet, 8-10 clase, ba chiar 12, tot treci). Nu ma mira ca atatia elevi nu au luat bacalaureatul, le lipsesc cunostinte elementare.
           Revin la clasa intai. Trecand peste cele de mai sus, am ajuns la problema concursurilor scolare. Cam multe, si cu nu stiu cate etape fiecare. Evident, platite din buzunarul propriu. Aici trebuie sa spun ca doamna e chiar o doamna, adica a specificat clar ca nu e obligatoriu sa participe copilul la ele. Dar daca toti copiii merg ce sa faci, vrea si al tau sa se duca. Si asa am sarit o etapa la Eurojunior, si mi-a reprosat Ilinca ca uite, de asta n-a luat si ea medalie la sfarsit , ca nu i-am dat voie sa participe. Dar zau ca mi s-au parut bani aruncati, si timp irosit, cand am vazut in ce consta faimosul concurs.Asa ca a trebuit sa-i  promit ca anul viitor o sa am grija sa nu lipseasca de la vreunul.
          In concluzie, daca vrei sa stai linistit ca parinte in clasa intai, trebuie sa inveti copilul tot ceea ce, in conditii normale, el ar fi invatat pe incetul de-a lungul primului an scolar. Si sa te inarmezi cu mult calm, rabdare si mai ales timp.
           Una peste alta, ma bucur ca s-a terminat. Din fericire, mai sunt doi ani pana cand o vom lua de la capat cu clasa intai, si acum stiu la ce sa ma astept.
            Va doresc o vacanta placuta alaturi de scolarei! :)

Irina

marți, iunie 05, 2012

Femeia din Pilde 31- intelepciune si inspiratie pentru fiecare zi (6)



Ea se scoala dis-de-dimineata si imparte hrana in casa ei si da porunci slujnicelor. 

J. Kruskamp


Femeia din Pilde 31 este o persoana foarte organizata. Ziua ei incepe dimineata devreme, cand pregateste masa pentru cei din casa, si imparte tuturor sarcini pentru ziua care tocmai a inceput. Desi are slujnice care s-o ajute, si sa faca treburile in locul ei, nu leneveste, ci e in picioare inaintea tuturor. Se vede ca nu lasa nimic la voia intamplarii, ci are totul sub control.
Astazi poate nu mai avem slujnice ca alta data, dar avem atata aparatura casnica ce ne este de folos. Unele dintre noi poate au si cate un ajutor- o bona la copii, o tanti la curatenie, sau poate o mama sau alta ruda care pune umarul la treburile casei sau ingrijirea copiilor. Faptul ca viata ne este mult usurata prin aceste mijloace nu trebuie sa fie o scuza pentru noi ca sa lasam sarcinile care ne apartin in seama altora. Stapana casei trebuie sa stie tot ce se intampla in camin- chiar daca altii o ajuta, ea trebuie sa fie maestrul care dirijeaza totul. Trezitul dis de dimineata trebuie sa fie un prilej nu doar pentru a incepe cu harnicie ziua, ci pentru a o incepe cu Dumnezeu. Poate nu avem timp pentru prea multa rugaciune, meditatie sau lectura, dar pentru a trece cu bine prin ziua ce ne sta inainte avem nevoie macar de cateva minute linistite, in care sa cerem lui Dumnezeu binecuvantare, putere si intelepciune.


J. Kruskamp

Dimineata vei auzi glasul meu; dimineata voi sta înaintea Ta si ma vei vedea.
Ps. 5:3 

Desigur, sunt unele perioade ale vietii cand trezitul dis de dimineata e dificil, daca nu imposibil. Este greu pentru o mamica ce nu a dormit toata noaptea din cauza unui copilas mic, sau din cauza unuia sau mai multi copii bolnavi, sa se trezeasca in zori de zi. Acestea sunt situatii in care trebuie sa cautam solutii pentru a ne organiza altfel, fara sa ne facem procese de constiinta. 
Dar daca dorim sa ne asemanam femeii din cartea Pildelor, Cine se scoala de dimineata departe ajunge nu trebuie sa ramana pentru noi doar o vorba de duh :).

Irina 



luni, iunie 04, 2012

Un verset pe saptamana - 23 din 52


amanunte aici
..........................
Buna dimineata si bine v-am regasit la inceput de saptamana!
Versetul biblic pe care doresc sa-l memorez saptamana aceasta este din Epistola Sf. Apostol Iacov :
 Supuneti-va deci lui Dumnezeu. Stati impotriva diavolului si el va fugi de la voi. Apropiati-va de Dumnezeu si Se va apropia si El de voi. Curatiti-va mainile, pacatosilor, si sfintiti-vă inimile, voi cei indoielnici.

Va doresc o saptamana binecuvantata!daca participati la aceasta provocare, va rog lasati la comentarii versetul pe care doriti sa-l memorati, sau link catre blogul vostru, daca ati scris o postare pe aceasta tema.! daca doriti sa postati imagini, o puteti face pe pagina de facebook.

Irina

sâmbătă, mai 19, 2012

Carti pentru copii de la Potamitis

 Zilele trecute am reusit sa ajung pana la libraria Sophia, si am descoperit acolo, cu mare bucurie, carticelele pentru copii de la editura Potamitis. Oftasem mai de mult , cand le-am vazut in greceste, chiar ma gandeam ca ar fi fain sa se gaseasca si in romana - iata ca mi-am vazut visul cu ochii :)).


Textul e accesibil, iar ilustratiile sunt foarte dragute, potrivite pentru o lectura scurta de seara.

Irina

sâmbătă, mai 12, 2012

Masina de spalat vase - merita banii?



Intr-o postare Iulia a trimis catre un articol care motiva utilitatea masinii de spalat vase. Din experienta proprie trebuie sa spun si eu ca masina de spalat vase isi merita intradevar banii, in special daca familia e mai mare de doi-trei membrii, sau daca obisnuiti sa dati adesea mese, si aveti multi musafiri.
Eu o am de vreo trei ani, si o folosesc in special iarna, cand economisesc  apa calda folosind-o. Vara, apa rece de la robinet e calda de-a binelea, asa ca pot spala vasele cu ea,asa ca nu prea le pun la masina. O mai utilizez si dupa cate o zi grea, cand s-au adunat multe vase si sunt prea obosita ca sa ma mai ocup de ele, sau cand avem musafiri la masa.
Consumabilele sunt putin mai scumpe ca investitie initiala, dar tin  mult timp, fiindca se folosesc cantitati mici. Dar exista retete pentru prepararea acasa a unor detergenti mai ieftini- ca cea din filmuletul de mai jos.


In  loc de solutie pentru clatit vase se poate pune otet alb, care ajuta foarte mult si la intretinerea masinii in stare buna de functionare.
Ca sa nu consum mult curent, folosesc un truc pe care l-am aflat de pe internet - atunci cand masina ajunge la programul de uscare, o opresc, o scot din priza si o deschid.Vasele, fiind fierbinti, se usuca imediat.
Pentru a obtine rezultate maxime din spalarea vaselor  la masina trebuie sa le incarcam in mod corect. Din filmuletul de mai jos putem invata cum sa folosim tot spatiul :


In principiu, spalatul la masina de vase e mai scump (financiar) decat spalatul la mana- daca spalati la mana folosind chiuveta plina cu apa calda, si nu lasand incontinuu robinetul sa curga- dar ne economiseste de multe ori timpul si oboseala. Ramane ca fiecare sa decida ce e mai pretios pentru el :).

Irina

vineri, mai 11, 2012

Cantitate sau calitate?



 Astazi e vehiculata foarte mult ideea ca nu e nevoie sa petreci mult timp impreuna cu copilul- e suficient sa petreci putin, dar sa fie de calitate.
Va spun drept ca fac alergie cand aud chestia asta.
Pentru constiinta chinuita a parintilor de azi, care petrec foarte multe ore la servici, departe de copiii lor, noile teorii psihologice vin ca o mana cereasca :nu mai e nevoie sa investesti timp in relatia cu copiii tai, mai bine putin , dar de calitate. Ma intreb, daca psihologii cu pricina ar investi doar o ora-doua pe zi in meseria lor, ar fi suficient?ar obtine ceva rezultate?doar nu conteaza cantitatea, conteaza calitatea.
Este interesant ca nu aplicam acest concept, calitate versus cantitate in nici un alt domeniu al vietii noastre. Suntem constienti ca pentru a obtine rezultate bune in orice trebuie sa investim timp, atat cantitativ, cat si calitativ.
Daca la cofetarie, in loc de felia de tort comandata, am primi o firmitura, dar am fi consolati ca firmitura aceea e de cea mai buna calitate, ne-am satura cu ea?evident ca nu. La fel si copiii , au nevoie de o felie mare din timpul parintilor pentru a-si satura nevoia de afectiune, de comunicare, de relationare cu ei .
O firmitura nu e niciodata de-ajuns, chiar daca e de calitatea intai.

Irina





marți, mai 08, 2012

Curcubeu din inimioare

Laura ne-a invitat sa participam la  Săptămâna curcubeului. la De azi si pana vineri vom face in fiecare zi cate o activitate care va avea ca subiect curcubeul. In plus vom memora o poezioara despre curcubeu, si vom citi povesti care au si cate un curcubeu printre pagini :).
Pentru azi am realizat un Curcubeu din inimioare sau Curcubeul bunatatii. I-am spus curcubeul bunatatii fiindca la inceput fiecare am zis cate un lucru prin care ne putem arata bunatatea si dragostea fata de cei din familie, si l-am notat pe fasioarele de hartie colorata pregatite.
Pentru a realiza inimioarele avem nevoie de
hartie glase, colorata in culorile curcubeului
foarfeca
capsator
carioca (pentru scris)



Intai am taiat hartia glase in fasiute de 3 cm latime (am avut coli tip caiet, si am taiat pe partea mai scurta). Am scris pe fiecare ce va spuneam mai sus, apoi le-am unit astfel : doua fasii se suprapun cu partile colorate una peste alta, astfel incat partile albe raman la exterior, si se capseaza la un capat. Apoi fasiile se intorc, astfel incat partile albe sa fie inauntru, si se capseaza la celalalt capat. Aceasta e prima inimioara. Apoi se formeaza urmatoarele inimioare, prinse de capatul de jos al celei dinainte.




Dupa ce am terminat, am citit impreuna despre aventurile lui Annie si ale catelusului Bozo, din cartea Curcubeul magic de S. Barber.
Teodora si Ilinca au imbracat rochitele- curcubeu, si au invatat culorile curcubeului : ROGVAIV.

Pentru zilele urmatoare m-am gandit la urmatoarele activitati:

  Norul Curcubeu, si vom citi povestirea despre Noe si potop


Briose -curcubeu, si vom citi Bucatareasa Zanelor de S. Barber


 Sper sa ne vizitati si maine, ca sa va povestim cum a iesit urmatoarea activitate!

Irina

marți, aprilie 24, 2012

Carti gratuite pentru copii pe Amazon



Una dintre zilele mele fericite a fost cand a aparut e-book readerul Kindle si posibilitatea de a accesa aproape orice carte de pe Amazon in cateva secunde. Adeseori, inainte,  am oftat in fata unor carti greu si scump de procurat, din cauza distantei si a taxelor postale.
  Daca nu aveti o tableta Kindle (sau orice alt e-book reader), puteti descarca in calculator, laptop sau pe ipod, ipad, iphone software-ul   Kindle si veti primi cartile dorite direct in calculator. Amzonul pune la dispozitia cititorilor si multe carti gratuite, inclusiv carti pentru copii
  Am gasit chiar si o carticica ortodoxa : „Colierul virtutilor” (in traducere personala :))  ) - viata sfintei Audrey din Ely (Anglia, 636-680 d.H. ). I-am citit-o Teodorei, care e pasionata de tot felul de zdranganele pentru pus la gat :), si i-a placut foarte mult.


  

Va doresc lectura placuta! :)

Irina

luni, aprilie 23, 2012

Un verset pe saptamana - 17 din 52



amanunte aici
..........................
Buna dimineata si bine v-am regasit la inceput de saptamana!
Versetul biblic pe care doresc sa-l memorez saptamana aceasta este din  cartea Psalmilor: 
 Aproape este Domnul de toţi cei ce-L cheamă pe El, de toţi cei ce-L cheamă pe El întru adevăr.
Voia celor ce se tem de El o va face şi rugăciunea lor o va auzi şi-i va mântui pe dânşii.


Va doresc o saptamana binecuvantata!daca participati la aceasta provocare, va rog lasati la comentarii versetul pe care doriti sa-l memorati, sau link catre blogul vostru, daca ati scris o postare pe aceasta tema.! daca doriti sa postati imagini, o puteti face pe pagina de facebook.

Irina

joi, aprilie 19, 2012

Porc cu ananas

  
Va povesteam ca felul doi in meniul nostru de Pasti a fost o reteta chinezeasca - porc cu ananas, si garnitura de orez. E o  mancare pentru cei care apreciaza combinatia dulce- acrisor. Din pacate n-am o fotografie, o sa completez postarea  data viitoare cand pregatesc reteta :).

Prepararea este foarte simpla. Avem nevoie de :

500 - 700 g carne de porc slaba  
Marinata:
vin
sos de soia
sare, zahar, piper dupa gust 
2-3 linguri amidon
Sos:
2 cutii conserva de ananas bucati
2 linguri sos de soia
2 linguri bulion
3-4 linguri otet
3-4 linguri de zahar 
1 ardei gras taiat felii
1 ceapa potrivita taiata marunt
1 lingura seminte susan (optional) 
(Cantitatile din reteta se pot ajusta dupa gust.)

Scoatem carnea din marinata si o prajim in ulei incins bine, la foc iute, pana se rumeneste. Cand e gata o scoatem cu o spumiera , si o punem deoparte. 
In uleiul ramas calim ceapa si ardeiul, apoi adaugam zeama de la compotul de ananas, amestecata cu restul ingredientelor (fara bucatile de ananas). Fierbem pana se leaga sosul, si adaugam carnea si ananasul bucatele.
Se seveste alaturi de orez fiert.

Puteti consulta indexul meu cu retete AICI.

Va doresc o zi frumoasa!
Irina

marți, aprilie 17, 2012

Femeia din Pilde 31- intelepciune si inspiratie pentru fiecare zi (5)

Ea se aseamănă cu corabia unui neguţător care de departe aduce hrana ei.
Pilde 31: 14 

D.Ridgway : Hailing the Ferryman

Mi s-a parut interesant ca femeia  virtuoasa, de caracter, este comparata cu corabia unui negustor, a unui comerciant. In vremurile de demult corabiile negustorilor strabateau marile de la un capat la altul, mereu incarcate, ducand si aducand cele necesare dintr-o parte in alta, in cantitati imense. Adeseori, in drumurile lor, corabiile se confruntau cu mari pericole.
 Ca si corabia unui negutator, femeia din Pilde 31 depunea mari eforturi pentru a asigura celor din casa cele necesare hranei, fiindca mancarea variata nu se gasea pe toate drumurile.
 Astazi nu mai e nevoie sa alergam pana la capatul pamantului ca sa facem rost de vreo mirodenie, sau alt ingredient necesar gatitului. E destul sa coboram la „market” cu fonduri suficiente in buzunar :). Ceea ce nu e lipsit de primejdii, avand in vedere ca putem cheltui tot bugetul familiei acolo, si cu toate astea cei ai casei sa ramana flamanzi :).

D.Ridgway :On the Way to Market

De aceea, as zice ca urmatoarea calitate a femeii intelepte este chibzuinta in ceea ce priveste cumparaturile. Pentru a nu ne da peste cap bugetul (de multe ori restrans) e nevoie de planificare : a meniurilor zilnice, a listei de cumparaturi, a fondurilor pe care le putem aloca pentru acestea.
Femeia inteleapta cauta sa alcatuiasca meniuri hranitoare si sanatoase, echilibrate din punct de vedere nutritional,  fara sa depaseasca bugetul stabilit. Pentru asta urmareste reducerile, cauta in mai multe locuri inainte sa cumpere ceva si face stocuri in camara sau frigider de cate ori se ivesc ocazii avantajoase.
 Ea cauta metode pentru a face economii, si este cumpatata cand vine vorba de veniturile familiei.
Deci umatoarea calitate pe care trebuie sa ne straduim s-o dobandim este chibzuinta la cumparaturi.
Daca nu avem in mod nativ aceasta calitate, si nici n-am deprins-o in familie nu trebuie sa disperam. Astazi exista foarte multe resurse pentru educatia financiara.Una dintre ele ar fi blogul Iuliei, plin de sugestii practice de care eu ma folosesc foarte mult!Mai stiti si alte resurse de ajutor?

Irina

luni, aprilie 16, 2012

Masa si meniul nostru de Pasti

Ca de obicei, si anul acesta de Pasti am avut o masa restransa, in familie. Ma bucur ca mi-am propus ceva simplu ca si meniu, fiindca in Sambata Mare am fost ocupati sa vizitam sectia de urgenta a spitalului de copii (nimic grav - Otilia a facut o infectie urinara- dar de unde sa iei medic de familie in sambata Pastelui?). Asa ca, din cauza de copil bolnav, timpul pentru pregatiri s-a redus simtitor.
Chiar si asa, am avut mancare suficienta :
 -un platou de antreuri (sunculita de casa, cascaval, chiftelute de pui)
- oua rosii
-bors de perisoare (pui), cu leustean si smantana
- porc cu ananas si garnitura de orez (reteta chinezeasca)
-salata de cruditati
-cremsnit(cremes)
-cozonac (cadou de la mama soacra)
-de baut - limonada (de casa) si vin
Am facut o cantitate care a ajuns exact doua zile, si nu a ramas nimic de aruncat.
Hi, stiu ca o reteta chinezeasca nu e ceva obisnuit pentru o masa traditionala romaneasca de sarbatori, dar cum friptura deja s-a banalizat, iar miel nu mancam, m-am gandit sa incerc ceva nou. Salata de cruditati nu se potriveste prea bine la mancarea chinezeasca, dar am vrut sa avem si ceva „verde” pe masa :).
Pentru ouale rosii am calculat cate 2 bucati de persoana, si trei de rezerva.
Am gatit totul sambata, cu exceptia mancarii chinezesti, pentru care doar am pregatit ingredientele si am „finisat-o”  duminica la pranz.
Cam asta a fost meniul nostru. Sper ca si voi ati avut o duminica frumoasa alaturi de cei dragi, si ca n-a trebuit sa va omorati cu zile ca sa pregatiti totul :)!

Va doresc o zi frumoasa in continuare!

Irina

Un verset pe saptamana - 16 din 52


amanunte aici
..........................
Buna dimineata si bine v-am regasit la inceput de saptamana!
Versetul biblic pe care doresc sa-l memorez saptamana aceasta este din Epistola catre Galateni a Sf. Apostol Pavel :

Să nu încetăm de a face binele, căci vom secera la timpul său, dacă nu ne vom lenevi. 
 Deci, dar, până când avem vreme, să facem binele către toţi, dar mai ales către cei de o credinţă cu noi.
Galateni 6:9,10 

Ati avut vreodata momente cand , dupa indelungi osteneli si lupte in facerea binelui, parca n-ati ajuns la nici un rezultat? Sau poate ati facut un bine si v-a fost rasplatit cu rau, cineva profitand de voi?Poate ati trait acel moment in care ati simtit pur si simplu ca ati obosit sa faceti bine, sa va purtati corect, sa incercati sa traiti dupa poruncile lui Hristos.Versetul de mai sus reprezinta o mare incurajare pentru astfel de momente de cadere sufleteasca!Cand simtim oboseala, sa ne gandim ca Domnul va rasplati efortul si bunavointa noastra, si merita sa ne continuam truda cu harul lui.

Va doresc o saptamana binecuvantata!daca participati la aceasta provocare, va rog lasati la comentarii versetul pe care doriti sa-l memorati, sau link catre blogul vostru, daca ati scris o postare pe aceasta tema.! daca doriti sa postati imagini, o puteti face pe pagina de facebook.

Irina

duminică, aprilie 15, 2012

Hristos a inviat!



De este cineva credincios si iubitor de Dumnezeu, sa se bucure de acest Praznic frumos si luminat!
De este cineva sluga inteleapta, sa intre, bucurandu-se, intru bucuria Domnului sau!
De s-a ostenit cineva postind, sa-si ia acum rasplata!
De a lucrat cineva din ceasul cel dintai, sa-si primeasca astazi plata cea dreapta!
De a venit cineva dupa ceasul al treilea, multumind sa praznuiasca!
De a ajuns cineva dupa ceasul al saselea, sa nu se indoiasca nicidecum, caci cu nimic nu va fi pagubit!
De a intarziat cineva pana in ceasul al noualea, sa se apropie, nicidecum indoindu-se!
De-a ajuns cineva abia in ceasul al unsprezecelea, sa nu se teama din pricina intarzierii, caci darnic fiind Stapanul, primeste pe cel din urma ca si pe cel dintai, odihneste pe cel din al unsprezecelea ceas ca si pe cel ce a lucrat din ceasul dintai; si pe cel din urma miluieste si pe cel dintai mangaie; si acelui plateste, si acestuia daruieste; si faptele le primeste; si gandul il tine in seama, si lucrul il pretuieste, si vointa o lauda!
Pentru aceasta, intrati toti intru bucuria Domnului nostru: si cei dintai si cei de-al doilea luati plata!
Bogatii si saracii, impreuna bucurati-va!
Cei ce v-ati infranat si cei lenesi, cinstiti ziua!
Cei ce ati postit si cei ce n-ati postit, veseliti-va astazi!
Masa este plina, ospatati-va toti. Vitelul este mult, nimeni sa nu iasa flamand!
Gustati toti din ospatul credintei: impartasiti-va toti din bogatia bunatatii!
Inviat-a Hristos si nici un mort nu este in groapa; ca Hristos sculandu-Se din morti, incepatura celor adormiti   S-a facut! Lui se cuvine slava si stapanire in vecii vecilor! 
(Sf. Ioan Gura de Aur)


Va doresc Sarbatori fericite alaturi de cei dragi!
Hristos a inviat!


Irina

marți, aprilie 10, 2012

Femeia din Pilde 31- intelepciune si inspiratie pentru fiecare zi (4)

Ea caută lână şi cânepă, şi lucrează voios cu mâna sa.

D.R. Knight : Young Woman Knitting


Am aflat pana acum ca, pentru a fi ca sotia inteleapta din Scriptura trebuie sa cautam a implini voia lui Dumnezeu, sa fim persoane de incredere, si sa ii facem intotdeauna numai bine sotului nostru.
Urmatoarea calitate pe care trebuie s-o dezvoltam in viata noastra, conform acestui model, e sa lucram cu voiosie, din toata inima si de buna voie. 
Ma gandesc ce usor ne este acum!mergem la magazin si cumparam ce avem nevoie, pe cand femeile de altadata trebuiau sa produca in gospodarie, sau sa caute de cumparat pe la altii materie prima cu care sa teasa panza pentru haine, stergare sau asternuturi. O munca destul de grea, pe care femeia din Pilde o face cu bucurie, fara sa se vaite, fara sa se planga!De cate ori nu ne plangem ca trebuie sa mergem la piata, sau in alta parte la cumparaturi?sau ca trebuie sa facem curatenie, mancare, ori sa spalam rufe?stiu sigur ca eu fac asta destul de des, de multe ori chiar fara sa-mi dau seama!

D. R. Knight :Women Washing Clothes

Versetul de mai sus ne invata in ce mod trebuie sa ne schimbam atitudinea cand vine vorba de munca fizica din gospodarie : sa lucram cu voiosie, cu drag, ca pentru Dumnezeu, nu ca pentru oameni. Fara sa ne plangem, fara sa ne vaicarim, fara sa ne victimizam, stiind ca  Domnului Hristos slujim ( Coloseni 3 : 24).
Cum va faceti treaba, cu voiosie sau cu lehamite? :)

Irina

luni, aprilie 09, 2012

Un verset pe saptamana - 15 din 52

amanunte aici
..........................
Buna dimineata si bine v-am regasit la inceput de saptamana!
Versetul biblic pe care doresc sa-l memorez saptamana aceasta este din  cartea proorocului Isaia :

 Dar El a luat asupră-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat. Şi noi Îl socoteam pedepsit, bătut şi chinuit de Dumnezeu,
 Dar El fusese străpuns pentru păcatele noastre şi zdrobit pentru fărădelegile noastre. El a fost pedepsit pentru mântuirea noastră şi prin rănile Lui noi toţi ne-am vindecat..

Va doresc o saptamana binecuvantata!daca participati la aceasta provocare, va rog lasati la comentarii versetul pe care doriti sa-l memorati, sau link catre blogul vostru, daca ati scris o postare pe aceasta tema.! daca doriti sa postati imagini, o puteti face pe pagina de facebook.

Irina

duminică, aprilie 08, 2012

Decoratiune pentru masa de Pasti- gradina Invierii

   Ideea de a face ca decoratiune pentru masa de Pasti o „ gradina a Invierii” am gasit-o pe net, si mi-a placut foarte mult. In locul decoratiunilor cu iepurasi, care n-au nici o legatura cu intelesul religios al Sarbatorii,
 putem realiza impreuna cu copiii aceasta micuta gradina, a carei piesa centrala e mormantul gol a lui Hristos. 

https://wearethatfamily.com/2012/03/diy-mini-resurrection-garden/




https://thefrugalhomemaker.com/2012/04/06/friday-fun-frugal-finds-an-easter-garden-tutorial/
  Maine am de gand sa caut materialele necesare pentru gradinuta de Pasti, si sa speram ca va creste iarba intr-o saptamana :).
Ce spuneti, va tenteaza ideea?
 
                                                                              Irina

Duminica, ziua Domnului...

Cinstiti zilele Mele de odihna, ca sa fie semn între Mine si voi, ca sa stiţi ca Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru.
                                                               (Iezechiel 20:20 )

sursa :google

 O, oare când ne vom îndepărta duhurile de lucrăturile înfumurate dar neputincioase ale lumii acesteia şi le vom întoarce către Muntele cel ceresc, către Împăratul Hristos? O, când ne vom pune toată nădejdea noastră în El? 
 Sufletul nostru Îl caută pe Izbăvitorul păcatului şi al morţii, pe care lumea întreagă nu-l poate întrece prin propriile osteneli. Hristos este acest Izbăvitor. Sufletele noastre sunt flămânde şi însetate de Împăratul smerit dar întru putere mare: smerit întru puterea Sa, dar puteric întru smerenia Sa, sufletele noastre Îl caută pe Împăratul care este prietenul fiecăruia dintre noi, pe Împăratul a cărui împărăţie nu are margini şi a cărui dragoste pentru oameni nu se poate măsura. Acesta este Împăratul, Domnul nostru Iisus Hristos. De aceea, noi toţi strigăm către El:
 “Osana! Osana!” Lui să-I aducem slavă şi laudă, dimpreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt – Treimea cea deofiinţă şi nedespărţită, acum şi pururea şi-n vecii vecilor. Amin.

Sf. Nicolae Velimirovici - Predica la Florii

Va doresc o duminica placuta!
Irina

miercuri, aprilie 04, 2012

Yarn Along


Daca e miercuri, e Yarn Along. In fiecare miercuri iubitoarele de tricotat/crosetat si lectura sunt invitate sa posteze pe blogul lor, sau pe grupul de pe  flickr, o fotografie cu ce au pe andrele/croseta, si cu cartea pe care o citesc, si sa lase linkul pe blogul lui Ginny .


O cititoare a blogului meu mi-a reamintit de una din cartile pe care le-am citit cu mare drag inainte de a ma casatori : „ Partenera creatoare” de Linda Dillow. 
E o carte buna, care ofera multe sugestii practice cu substrat biblic, referitoare la viata de casatorie.
Am rascolit prin biblioteca dupa ea ca s-o recitesc cand mai fac cate o pauza de crosetat. Lucrez acum la niste fete de perna- am terminat deja una, si am trecut la a doua. 


 Voi ce mai cititi, ce mai lucrati?

Irina