marți, noiembrie 25, 2008

Calendarul postului- ziua 11

Calendarul ortodox de post (advent) nu are neaparat legatura cu sarbatoarea zilei din calendarul oficial (desi uneori coincide), ci ne aduce in vedere cate un simbol sau un personaj legat de Nasterea Mantuitorului, si un pasaj scripturistic in concordanta cu acestea.

Pentru zilele anterioare click aici


Ziua 11- 25 noiembrie
Sfanta Ecaterina




A fost fiica buna si inteleapta a unui rege. Dupa ce s-a crestinat a intors pe multi la Hristos. A avut sfarsit mucenicesc.





Irina

luni, noiembrie 24, 2008

Pangasius in crusta de malai

Ati mancat vreodata file de pangasius?Eu am cumparat la recomandarea unei prietene si de atunci am mai mereu vreo doua-trei bucati in congelator. In primul rand imi place ca n-are deloc oase, apoi ca la prajit nu degaja mirosul acela puternic de peste. In plus este foarte bun la gust si il pot pregati foarte rapid.



Se gaseste si congelat, si proaspat.

Pentru a-l face in crusta de malai il dezghet, il spal cu apa rece, presar fileul cu sare, apoi il tavalesc bine prin malai si ii dau drumul in ulei incins. Il las sa se rumeneasca bine pe ambele parti, si il scot pe hartie absorbanta.

Se serveste cu mamaliguta si cu mujdei de usturoi.

Irina


sâmbătă, noiembrie 22, 2008

Macrou marinat cu stafide

Daca va place gustul dulce- acrisor va recomand aceasta reteta, care e una din preferatele mele.


Pentru o portie e nevoie de :

  • 1 kg macrou curatat si taiat bucatati
  • 1-2 cepe mari
  • 1 mana de stafide (de preferat aurii)
  • 1 parte de otet la 3 parti apa, cat sa acopere pestele
  • sare si zahar dupa gust
  • foi de dafin, boabe de piper


Intr-o cratita se pun bucatile de peste, deasupra - ceapa taiata pestisori, stafidele, apoi restul ingredientelor. Se lasa pe aragaz sa dea cateva clocote, apoi se da la cuptor, la foc potrivit, pana mai scade marinata (in jur de o ora jumatate- doua).

Se pastreaza in borcane, la frigider.



Macroul este un peste foarte bogat in acizi grasi omega 3, esentiali pentru mentinerea sanatatii. Acestia se obtin doar din alimentatie sau din suplimente nutritive. Expertii in nutritie sustin ca acizii grasi Omega-3 sunt vitali pentru sistemul imunitar, crescand rezistenta la infectii, reprezinta un suport pentru o buna circulatie a sangelui, precum si pentru o vedere mai buna. Cercetarile ultimilor decenii au descoperit ca acizii grasi Omega-3 ajuta la reducerea concentratiei inalte de trigliceride din sange, scazand astfel pericolul infarctului miocardic.Deasemenea grasimile din peste mentin mintea agera pana la varste inaintate, prevenind bolile neurovegetative.

Nutritionistii recomanda cel putin 3 portii de hrana marina saptamanal (macrou, somon, hering, sardine, ton) pentru a ne asigura necesarul de acizi alfa- omega 3.

Irina