miercuri, mai 04, 2011

Nevoia de frumos


Fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, s-a apropiat de El o femeie, având un vas de alabastru cu mir de mare preţ, şi l-a turnat pe capul Lui, pe când şedea la masă.
Şi văzând ucenicii, s-au mâniat şi au zis: De ce risipa aceasta?Căci mirul acesta se putea vinde scump, iar banii să se dea săracilor.
Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: Pentru ce faceţi supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea faţă de Mine.
Matei 26:6-10

 
In viata mea de credinta am avut o perioada in care nu am inteles exact care trebuie sa fie relatia intre viata duhovniceasca si celelalte aspecte ale vietii unei persoane care traieste in lume. Deoarece cartile pe care le-am citit erau in special destinate monahilor, confuzia mea a sporit si mai mult, intelegand ca trebuie ca viata mea sa se dedice exclusiv lucrurilor duhovnicesti ”inalte”, eliminand atractiile asa zis ”lumesti”, neglijand lucrurile care nu erau ”spirituale”.



Din confuzia aceasta m-a scos parintele Serafim Rose. In  cartea ”Viata si lucrarile parintelui Serafim Rose”
( o recomand cu mare caldura tuturor, merita si banii, si timpul destinat lecturii) capitolul 96 trateaza exact acest lucru. Pornind de la explicatiile Sf. Teofan Zavoratul asupra firii omenesti, el  concluzioneaza :

”Una dintre erorile  comune cautatorilor duhovnicesti de astazi : ei cauta sa-si satisfaca anumite nevoi religioase, fara a fi ajuns la pace cu unele din celelalte nevoi ale lor (in special cele psihologice si emotionale) sau mai rau - se folosesc de religie in chip nelegitim, pentru a-si implini aceste nevoi psihologice. La astfel de oameni, religia este un lucru artificial, care nu a atins partea cea mai adanca din ei si, adeseori, un eveniment neplacut din viata lorsau chiar atractia fireasca fata de lume sunt de ajuns pentru a le spulbera universul de plastic si a-i indeparta de religie.
In zilele noastre principalul ingredient care lipseste din aceasta armonie ideala a vietii omenesti este ceea ce s-ar putea numi dezvoltarea emotionala a sufletului. Este un lucru nu direct duhovnicesc, dar care adeseori impiedica dezvoltarea duhovniceasca. Este starea omului care, crezand ca inseteaza dupa nevointe si dupa o inalta viata de rugaciune, abia daca este in stare sa raspunda la dragostea si prietenia omeneasca normala.
Asa stand lucrurile, este nevoie adeseori sa ne smerim impulsurile si nevointele noastre duhovnicesti pentru a le testa prin disponibilitatea noastra umana si emotionala pentru ele. Asa se face ca uneori un duhovnic poate sa-si opreasca ucenicul de la citirea unor carti duhovnicesti si sa-i dea un roman de Dostoievski sau de Dickens, ori sa-l indemne sa se familiarizeze cu anumite genuri de muzica clasica- si aceasta fara vreun scop estetic (caci poti fi expert in aceste domenii si chiar bine dezvoltat emotional fara a avea cel mai mic interes pentru nevointa duhovniceasca, ceea ce este tot o stare de dezechilibru), ci numai pentru a-i subtia si forma sufletul,, facandu-l sa fie mai pregatit pentru intelegerea adevaratelor scrieri duhovnicesti.”



Mergand mai departe el explica cum se aplica acest lucru in cresterea si educarea copiilor, si face o referire specifica la dezvoltarea simtului artistic. El isi aminteste de profesorul sau de germana din liceu care, prezentandu-le deosebirile dintre o cladire moderna, si una victoriana spunea :” care este deosebirea dintre aceste doua cladiri?Priviti cu atentie: una are caramizi, are linii; cealalta este din beton, este plata.Una este calda, cealalta rece; una are in ea un simtamant omenesc, cealalta nu are nimic, este abstracta; prima este potrivita spre a fi locuita de oameni...”
Pr. Serafim spune :”De aici am invatat o lectie importanta, si anume ca pana si un lucru mic, cum ar fi prezenta unor linii sau a unor mici ornamente la arhitectura victoriana, care nu au nici o utilitate - da o oarecare calitate. Astazi, ideea de a face ceva mai mult decat strictul necesar s-a pierdut.Utilitarismul, obsesia de a face lucruri practice, este ucigatoare. Desigur, este mult mai ieftin sa faci lucrurile pur utilitarist, dar am pierdut foarte mult. Daca parintii sunt macar capabili sa arate unui copil ca ”aceasta cladire este buna; cealalta nu este buna, este mai curand moarta”- o astfel de educatie de temelie il va ajuta sa nu mai creada ca tot ce este modern, tot ce este recent este mai bun. (...) Educatia contemporana din scoli accentueaza asprimea, raceala si incapacitatea de a judeca ce e mai bun si ce e mai rau- relativitatea totala, care il zapaceste pe om si-l ajuta sa se acomodeze cu lumea apostaziei.”


Cuvintele pr. Serafim m-au facut sa constientizez si sa inteleg ca nevoia de frumos, care este prezenta din plin in sufletul femeii, si in sufletul meu implicit :)), a fost pusa acolo de Dumnezeu, ca s-o folosesc pentru crearea unui camin placut, confortabil si cald pentru cei dragi mie. Facand acest lucru eu imi manifest dragostea fata de ei, si le satisfac anumite nevoi emotionale si psihologice, asa cum Dumnezeu si-a manifestat dragostea fata de mine cand mi-a daruit un camin minunat- Pamantul- bogat in tot felul de frumuseti, parfumuri si culori.
As putea sa trantesc o mancare fara forma  intr-o gamela de plastic, pe o scandura de lemn - pana la urma scopul- adica acela de a ne hrani- se atinge, indiferent in ce mod e servita mancarea - ca sa nu pierd mult timp si sa fug dupa aia sa ma rog :). Dar aleg sa o servesc intr-o farfurie frumoasa, intr-un mod aspectuos, pe o masa aranjata cu servetele si cu flori tocmai pentru a hrani si acea latura a sufletului care are nevoie de frumusete si caldura (si sa ma rog in timp ce fac lucrurile astea).

google.com

Sau ma pot inveli si cu o patura oarecare- dar eu aleg sa crosetez una care sa fie si placuta ochiului.
Desigur, in toate aceste lucruri stiu ca trebuie tinut un echilibru.Trebuie sa ne folosim de lucrurile frumoase pentru anume scopuri- dar nu trebuie sa ne lipim inima de ele si sa traim doar pentru ele. Sau sa ne dezechilibram bugetul familiei in alergarea dupa lucruri, ajungand sa dam in patima. Putem face foarte multe lucruri frumoase pentru casa noastra avand un buget mic, dar punand indemanare, perseverenta si dragoste.
La fel cu ordinea si curatenia - acestea trebuie sa creeze pana la urma o atmosfera in care cei ai casei sa se simta bine, confortabil- si nu sa fie o obsesie, de frica careia sa nu miste nimeni ”in front”, ca nu cumva sa deranjeze vreun lucrusor.

google.com

Atunci cand imi dezvolt si imi cultiv laturile creative ale persoanei mele, si le folosesc spre binele celorlati, multumind lui Dumnezeu pentru darurile pe care mi le-a dat, contribui la cresterea mea duhovniceasca. De aceea consider ca este extrem de important ca  o fata sa nu se preocupe doar de cele legate de scoala (care sunt foarte importante, de altfel), cum adesea se intampla azi, ci si de tot ce este legat nu doar de gospodarie, ci si de infrumusetarea caminului.


Din fericire aici descoperirile moderne ne ajuta foarte mult :)). Daca nu avem o bunica sau o mama de la care sa invatam „artele” casnice si gospodaresti, gasim o multime de carti, situri, bloguri, filmulete care ne indruma in amanunt, astfel ca nu putem spune ca n-avem de unde invata :)). 
Daca nu avem o „inima de gospodina” , daca ne place mai mult sa petrecem timp in afara casei  decat sa lucram pentru confortul si frumusetea caminului nostru, sa-l rugam astazi pe Dumnezeu sa schimbe acest lucru in noi, si sigur vom primi tot ajutorul de care avem nevoie.

Va doresc o zi frumoasa, si o inima pentru caminul vostru!

Irina

duminică, mai 01, 2011

Inceput de mai


Bun venit lunii mai!
se pare ca anul asta am avut parte e o primavara tarzie, vad ca frigul si norii nu vor inca sa ne paraseasca. Dar acest lucru are avantajele lui- putem savura pentru mai mult timp pomii infloriti, si verdele crud al ierbii.



Am inceput luna cu o plimbare pana la manastirea Comana - in apropiere de Bucuresti. Capitala are niste vecinatati foarte frumoase, din pacate accesul la ele este extrem de dificil, din cauza drumurilor facute praf.



Am schimbat cu placere, chiar daca pentru scurt timp,  peisajul sufocant al blocurilor cenusii pe micul colt de rai de pe malul Neajlovului.


Pentru copii atractia principala a fost curtea de pasari, unde am putut admira pauni, fazani si tot felul de gaini si porumbei de rasa.


A fost o zi foarte placuta, fara mici, fara manele, fara imbulzeala si aglomeratie, cum  e de obicei de 1 mai in jurul Bucurestiului.


Sper ca ati petrecut o zi frumoasa la acest  inceput de mai, si va doresc o luna binecuvantata, cu spor si ajutor de la Dumnezeu in toate!


Irina

duminică, aprilie 24, 2011

Hristos a inviat!

 Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut! 


Hristos a inviat!
Va doresc un Paste fericit alaturi de cei dragi, cu bucuria Invierii in suflet!


                                             

Irina

vineri, aprilie 22, 2011

In Vinerea Mare



Fiecare credincios trebuie sa-L recunoasca si sa-L aiba (pe Hristos) ca Mantuitor si Rascumparator al sau; sa creada ca il va mantui pe el si pe ceilalti oameni de blestemul Legii; ca S-a predat pe Sine rastignirii atat pentru el, cat si pentru toti ceilalti; ca atat pentru el, cat si pentru ceilalti a suferit si a murit; si sa nu accepte nici un alt mijlocitor al vietii vesnice, decat numai pe El, sa-si puna inceputul si sfarsitul mantuirii numai in El, Unicul.
Fiecare credincios trebuie sa-si insuseasca dragostea Sa si faptele Sale bune, pe care le-a aratat intregii lumi, in sensul ca si eu, si tu, cand credem din inima in El, trebuie sa spunem din tot sufletul : Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Rascumparatorul meu, Mantuitorul meu, Ajutorul meu, Ocrotitorul meu, viata mea...Care pentru mine ai venit in lume sa suferi si sa mori, si cu moartea Ta sa ma izbavesti de moarte.- sa simtim acestea in inima noastra, iar nu doar sa o spunem din buze.Acesta este izvorul credintei adevarate, vii, nascute din inima - sa-L numim pe Dumnezeu, din tot sufletul, Dumnezeul nostru.
....
Prin credinta in Hristos fiecare se intelepteste, se indreapta, se lumineaza si se izbaveste.Orice intelept lipsit de Hristos este nebun, orice drept fara Hristos este pacatos, fiecare om curat, fara Hristos necurat este si oricine ramane in afara Lui moare.

Sf. Tihon  din Zadonsk - Scrisori din chilie

joi, aprilie 21, 2011

Cum imi pot mantui sufletul?

Ce graieste cineva unei persoane care intreaba: „Cum imi pot mantui sufletul?

Aceasta: Pocaieste-te, si fii intarit de puterea harului din Sfintele Taine, paseste pe calea poruncilor dumnezeiesti, sub indrumarea pe care Sfanta Biserica ti-o da prin preotia ei dumnezeiasca. Toate acestea trebuie facute in duhul credintei sincere, fara nici o indoiala.

Atunci ce este credinta?

Credinta este marturisirea sincera ca Dumnezeu, Caruia ne inchinam, Treimea, Cel care este ziditorul si datatorul a toate, ne mantuieste pe noi cei cazuti, prin puterea mortii pe Cruce a Fiului lui Dumnezeu cel intrupat, cu harul Prea Sfantului Duh in Sfanta Sa Biserica. Inceputurile reinnoirii, care sunt puse in viata aceasta, vor aparea in intreaga lor slava in veacul ce va veni, intr-un fel pe care mintea nu il poate intelege, nici limba glasui.

O, Dumnezeul nostru, cat de marete sunt fagaduintele tale!

Cum poate atunci cineva sa paseasca pe calea poruncilor fara sa se abata din drum?

Nu se poate raspunde la aceasta cu un singur cuvant, caci viata este un subiect lipsit de simplitate. Iata ceea ce este trebuincios:

a) Pocaieste-te si intoarce-te catre Domnul, recunoaste-ti pacatele, plangi pentru ele, cu strangere de inima, si marturiseste-le in fata parintelui duhovnicesc. Jura-te cu vorba si cu inima inaintea fetei Domnului sa nu il mai superi de acum inainte cu pacatele tale.

b) Apoi, statornicind cu Dumnezeu in minte si in inima, nazuieste sa implinesti in trup indatoririle si treburile pe care sederea in aceasta viata ti le impune.

c) In aceasta nevointa mai ales sa iti pazesti inima de cugetele si simtirile cele rele – mandria, slava desarta, mania, judecarea celorlalti, ura, invidia, dispretul, deznadejdea, atasamentul fata de lucruri si de oameni, ganduri imprastiate, neliniste, toate placerile simturilor si tot ceea ce desparte mintea si inima de Dumnezeu.

d) Pentru a rezista in nevointa aceasta, hotaraste inainte de toate sa nu te retragi din ceea ce recunosti ca este trebuincios, chiar de ar insemna moartea. Pentru a dobandi aceasta, cand te-ai hotarat sa faci astfel, daruieste-ti viata lui Dumnezeu pentru a nu mai trai de dragul tau, ci doar pentru Dumnezeu.

e) Sustinerea unei vieti dusa astfel este o jertfa smerita a sinelui catre vointa lui Dumnezeu, si a nebizuirii pe sine; arena duhovniceasca in care aceasta viata se savarseste este rabdarea sau sederea neabatuta in randul vietii rascumparate, cu indurarea plina de bucurie a tuturor nevointelor si neplacerilor care sunt legate de aceasta.

f) O temelie pentru rabdare este credinta, sau convingerea ca, nevoindu-te in acest fel pentru Dumnezeu, esti sluga Sa si El este Stapanul tau, Care iti vede stradaniile, se bucura de ele si le pretuieste; nadejdea ca ajutorul lui Dumnezeu care te ocroteste pururea, este mereu pregatit si asteptandu-te, si se va pogori asupra ta la vreme de trebuinta, ca Dumnezeu nu te va parasi la sfarsitul vietii tale, si pastrandu-te ca unul credincios poruncilor Sale aici, printre toate ispitele, te va calauzi prin moarte la vesnica Sa Imparatie; dragostea, care cugeta zi si noapte asupra Domnului iubit, in toate felurile straduindu-se sa faca numai ceea ce este placut Lui, si sa evite tot ceea ce L-ar putea supara cu gandul, cu vorba sau cu fapta.

g) Armele unei astfel de vieti sunt: rugaciunile in biserica si acasa, mai ales rugaciunea mintii, postirea pe masura puterii fiecaruia si a randuielilor Bisericii, trezvia, singuratatea, munca fizica, marturisirea deasa a pacatelor, Sfanta Impartasanie, citirea Cuvantului lui Dumnezeu si a scrierilor Sfintilor Parinti, discutii cu oameni tematori de Dumnezeu, cercetarea deasa a parintelui duhovnicesc asupra tuturor intamplarilor vietii launtrice si exterioare. Temelia tuturor acestor nevointe in masura, vreme si loc este intelepciunea, cu povata celor experimentati.

h) Pazeste-te cu teama. Pentru aceasta adu-ti aminte de sfarsit – moartea, judecata, iadul, Imparatia cerurilor. Mai ales, fii cu bagare de seama la tine: pastreaza-ti mintea treaza si inima netulburata.

i) Aseaza-ti ca tel din urma aprinderea focului duhului, ca focul duhovnicesc sa arda intru inima ta si, strangandu-ti toate puterile laolalta, sa inceapa a-ti zidi omul launtric si, in cele din urma, sa arda neghina pacatelor si patimilor tale.

Randuieste-ti viata in acest chip si, cu harul lui Dumnezeu, te vei mantui.

Sfantul Teofan Zavoratul

Dupa 11 ani...


Intamplator, sau poate ca nu, am gasit astazi postarea aceasta - am simtit fiecare cuvant...si am tradus-o, ca s-o pot citi mai des :))


”Am fost dezamagita.

Casatorie.Copii. Credeam ca viata e usoara.

Cel putin asa parea, cand ma uitam la filme, sau citeam romane.Ei, ghici ce?

  • Cand ma trezesc dimineata nu arat ca si cum as fi gata sa ies pe usa.
  • Si nici el.
  • Uneori tip la copii
  • Nu seman intotdeauna cu femeia din Pilde 31

Nimeni nu mi-a spus vreodata ca dragostea e ceva ce aleg sa fac.


Cand viata devine grea, stresul e maxim, copiii nu asculta si, ca sa fiu sincera, cand casnicia noastra trece prin perioade de raceala, as vrea cateodata  sa abandonez totul pur si simplu.

Dar mi-am dat seama ca acesta dorinta de a capitula este exact ceea ce vrea cel rau sa fac.El vrea ca eu sa renunt- sa nu ma mai stradui cu casatoria mea, cu viata mea, cu mine.

Si nu vorbesc despre a lupta...ci vorbesc despre a cultiva.O MARE DIFERENTA.

Este greu sa alegi sa ramai atunci cand totul in tine striga sa fugi fara sa te mai uiti in urma.

E greu sa depasesti frustrarile cand comunicarea lancezeste, sa te imbarbatezi si sa alegi calea mai dificila.Chiar daca asta inseamna doar sa spui tu prima- imi pare rau.

Dar stii ce?Poti s-o faci.
Toate putem.
Ne putem cultiva relatiile- casatoria, relatiile cu copiii nostri, prieteniile sau relatiile cu colegii. Si o putem face bine.

Fiindca vrem sa fim ca El.

Iar El este cel care cultiva (dezvolta, hraneste) totul.


In fiecare zi El se intoarce spre noi  chiar si atunci  cand nu-L bagam in seama, sau cand Il respingem.

El e intodeauna acolo.

Pentru noi .
Ca noi sa putem. ”

Va urez o zi frumoasa in continuare!

Irina

luni, aprilie 18, 2011

La inceput de Saptamana Mare


 Am citit aceste cuvinte de folos ale parintelui Porfirie azi dimineata, si m-am gandit sa vi le impartasesc si voua, impreuna cu cateva fotografii pe care le-am facut ieri la manastirea Cernica. Ne sta inainte o saptamana binecuvantata - ne apropiem cu pasi repezi de minunata Inviere a Domnului si Mantuitorului nostru  Iisus Hristos. Daca nu am postit pana acum putem incepe de azi, daca nu ne-am spovedit - sa ne grabim s-o facem, ca sa intampinam Pastele cu inimile curate si cu pace.

Va doresc o zi frumoasa, cu spor in toate!


Omul lui Hristos trebuie sa-L iubeasca pe Hristos, si cand Il iubeste
pe Hristos, scapa de diavol, iad si moarte.

Astazi oamenii cauta sa fie iubiti si de aceea esueaza. Corect e sa
te intereseze nu daca ei te iubesc, ci daca tu Il iubesti pe Hristos
si pe oameni. Doar astfel sufletul iti este implinit.




Zadarnicie e tot ce iei din egoism. Vesnicie este tot ce dai din
iubire. Iar cea mai generoasa vesnicie este sa primesti cu iubire,
pentru a darui bucuria reciprocitatii aceluia ce ti se ofera cu
iubire

Sa nu te necajesti, mai, niciodata. Hristos a inviat ca sa ne dea
multa iubire si bucurie, inca de pe acum. Asadar, de acum sa incepem
sa participam tot mai intens la ziua luminata a Imparatiei iubirii lui
Hristos, unde nu se insereaza niciodata.



Nu te lupta cu ceilalti, nici nu incerca sa faci sa dispara sau sa
corectezi cusururile celuilalt. Iubeste-l asa cum e, cu defectele
sale. Domnul se va ingriji de acestea. Sa-ti sfintesti tacerea, sa nu
fie neroditoare

Sa nu stai in spatii inchise, ci sa iesi in mijlocul naturii.



Iubiti-l pe Hristos … Hristos este totul, este izvorul vietii. Toate
cele frumoase salasluiesc în Hristos. Iar departe de Hristos,
tristetea, melancolia, mânia, supararea, amintirea ranilor ce le-am
primit în viata, a greutatilor si a ceasurilor de agonie. Iubiti-L pe
Hristos si sa nu vreti nimic în locul iubirii Lui.

Fiule, de Hristos trebuie sa ne apropiem nu de teama ca nu stim ce va
fi dupa ce vom muri. Lui Hristos trebuie sa-I deschidem inimile
noastre si, asa cum tragem perdeaua, lasand soarele sa intre in casa,
trebuie sa-L lasam si pe Hristos sa vina la noi si sa-L iubim cu
iubire adevarata. In felul acesta ne putem apropia cel mai bine de
El.


Sa fii bun si ascultator. Sa ai rabdare cu ceilalti, sa nu te
necajesti, sa nu fii prea sensibil, sa fii destoinic in munca ta. Sa
nu vorbesti la serviciu prea mult despre lucruri religioase, daca nu
esti intrebat. Sa fii un exemplu demn de urmat, in drumul spre
Hristos.

Sa mergi la biserica in mod regulat, sa te spovedesti si sa te
impartasesti des si-atunci vei scapa de toata frica si ti se vor
tamadui toate ranile sufletesti.

Sa te spovedesti periodic si temeinic, fiindca, chiar de-ai fi
Patriarh, daca nu te spovedesti, nu te mantuiesti.

Nu trebuie sa-i silim pe altii sa mearga la Biserica. Hristos a spus:
Cine voieste, sa-Mi urmeze Mie.



Cand citesti Sfanta Scriptura - caci trebuie sa o citesti necontenit
spre a te lumina- Vietile Sfintilor sau alte carti bisericesti, de
gasesti o propozitie sau un cuvant ce te-a impresionat, zaboveste mai
mult in acel loc si vei vedea ca mult te vei folosi.


Sa nu va preocupati de cele de pe urma, nici de antihrist, nici de
semnele sale, fiindca sa stiti ca, atata timp cat Il avem pe Hristos
cu noi, antihristul nu ne poate vatama cu nimic.
 


Irina